Jurisdictional conflict over salary recalculation claims by a former judge against an appellate court: optional forum selection under Article 127(2) of the Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 01 martie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la 18.11.2020, sub dosar nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, CURTEA DE APEL BUCUREŞTI şi MINISTERUL JUSTIŢIEI, a formulat cerere de chemare în judecată, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: pentru perioada 01.08.2016-06.02.2018, în care reclamanta a fost detaşată în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii: obligarea pârâtului C.S.M. la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente ale reclamantei raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON; obligarea pârâtului C.S.M. la plata către reclamantă a sumei reprezentând diferenţa dintre venitul la care reclamanta este îndreptăţită potrivit celor specificate la pct. I şi venitul efectiv încasat, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie; obligarea pârâtului C.S.M. la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferente sumei specificate la pct. II, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii de plată până la data plăţii efective.

Pentru perioada 07.02.2018-30.11.2019, în care reclamanta a activat în calitate de judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti: obligarea pârâţilor C.A.B. şi M.J. la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente ale reclamantei raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON; obligarea pârâţilor C.A.B. şi M.J. la plata către reclamantă a sumei reprezentând diferenţa dintre venitul la care reclamanta este îndreptăţită potrivit celor specificate la pct. I şi venitul efectiv încasat, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie; obligarea pârâţilor C.A.B. şi M.J. la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferente sumei specificate la pct. II, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii de plată până la data plăţii efective.

Prin sentinţa nr. 728 din 17 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu şi a fost declinată soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referinţă de 605,225 RON, pentru perioadele în care a avut calitatea de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, respectiv a fost detaşată în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

S-a reţinut că ulterior datei de 30.11.2019 reclamanta a fost eliberată din funcţie prin pensionare.

Conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, art. 210 din Legea dialogului social, coroborate cu prevederile art. 266 Codul muncii, competenţa de soluţionare a cererilor privind raporturile de muncă aparţine instanţei de la domiciliul reclamantului.

Având în vedere aceste prevederi legale şi faptul că reclamanta, care în prezent este pensionară, nu are nici domiciliul, nici locul de muncă în raza de competenţă a Tribunalului Dâmboviţa, ci are domiciliul în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, în baza art. 129 alin. (2) pct. 3 şi art. 132 C. proc. civ., instanţa a apreciat că se impune admiterea excepţiei de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată sub acelaşi nr. de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 5910 din 09.09.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat în favoarea Tribunalului Dâmboviţa competenţa de soluţionare a cauzei. Totodată, a constatat ivit un conflict negativ de competenţă între Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Bucureşti, drept pentru care a suspendat din oficiu orice altă procedură cu privire la prezenta cauză şi a înaintat dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului, şi anume Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, deşi la data formulării cererii de chemare în judecată reclamanta nu îşi mai desfăşura activitatea în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în calitate de judecător, cu toate acestea, Curtea de Apel Bucureşti are calitatea de pârât în cauză, iar Tribunalul Bucureşti, care ar fi competent să soluţioneze cererea de chemare în judecată, în raport de domiciliul reclamantei, este instanţă inferioară Curţii de Apel Bucureşti, motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2)1 din C. proc. civ.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă, constată şi reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte subliniază că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor C.S.M., Curtea de Apel Bucureşti şi Ministerul Justiţiei la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referinţă de 605,225 RON, pentru perioadele în care a avut calitatea de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, respectiv a fost detaşată în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin urmare, reclamanta, judecător pensionar la data introducerii acţiunii, a învestit Tribunalul Dâmboviţa cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.:

"dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

În speţă, reclamanta este fost judecător la Curtea de Apel Bucureşti, iar competenţa ar aparţine, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă, respectiv Tribunalului Bucureşti.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât cererea a fost introdusă împotriva Curţii de Apel Bucureşti, instanţă superioară în grad celei căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii (Tribunalul Bucureşti), este atrasă incidenţa art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.»

Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate.

Reclamanta a învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Dâmboviţa, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată Curţii de Apel Bucureşti.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că aceasta şi-a manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Totodată, reţine că dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt de ordine privată. Aşadar, dreptul de opţiune aparţine, în mod exclusiv, părţii reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce partea reclamantă şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea la o instanţă din circumscripţia unei curţi de apel învecinate Curţii de Apel Bucureşti, ce are calitatea de pârât în cauză, rezultă că această instanţă a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina, instanţa astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opţiune, neexistând nicio prevedere legală în acest sens.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 01 martie 2022.