CHF loan clauses upheld: appeal rejected, exchange-rate risk borne by corporate borrower and guarantors

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 9 august 2016, sub număr de dosar x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în insolvenţă, a chemat în judecată pe pârâta S.C. B., solicitând ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună:

1) constatarea nulităţii absolute a clauzei prevăzute la ar partea generală a contractului de credit nr. x/02.04.2008 (a partea generală a actelor adiţionale nr. x şi 2, art. 2.6 din partea actelor adiţionale nr. x, 6, 7, 8) urmare a caracterului abuziv al acestora;

2) îngheţarea cursului de schimb valutar al CHF-lui pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului menţionat la valoarea de la momentul semnării contractului (curs valutar BNR de 2,3532 RON/CHF în data acordării creditului, respectiv 02.04.2008);

3) calcularea şi plata ratelor şi a tuturor rambursărilor la valoarea în RON a francului elveţian de la data semnării contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a acestora;

4) obligarea pârâtei la imputarea sumelor rezultate ca fiind achitate în plus de reclamantă în raport cu capetele de cerere 2 şi 3 prin scăderea din soldul actual al creditului;

5) constatarea nulităţii absolute a clauzelor prevăzute la (A) art. 4.3 din partea generală a contractului de credit nr. x/02.04.2008 (art. 4.3 din partea generală a actelor adiţionale nr. x şi 2, respectiv (B) 4.3 din partea generală a actelor adiţionale nr. x, 6, 7 şi 8, respectiv:

A) teza a doua a art. 4.-3 "Ratele dobânzii pot fi modificate periodic de către bancă în funcţie de condiţiile pieţei şi de politica băncii".

B) art. 4.3 "Marja dobânzii poate fi modificată de către Bancă, pe baza unei notificări scrise transmise împrumutatului, astfel: - în funcţie de modificările condiţiilor pieţei (financiar bancare şi/sau ale economiei); sau - ca urmare a deteriorării situaţiei financiare a împrumutatului/Garantului; sau - în funcţie de politica Băncii. În cazul majorării marjei, împrumutatul are dreptul să declare Băncii, în interval de 30 de zile de la comunicarea noii rate a dobânzii, că nu accepta această modificare, caz în care se obliga să ramburseze anticipat creditul în acelaşi interval de 30 de zile, Banca nepercepând în această situaţie comision de rambursare anticipată. Dacă termenul anterior menţionat este depăşit, se consideră că împrumutatul a acceptat modificarea ratei dobânzii."

- implicit a clauzelor din actele adiţionale prin care s-a majorat dobânda iniţială prevăzută la art. 12, lit. d) de la LIBOR CHF la trei luni + 0 marja de 2,95 puncte procentuale la LIBOR CHF la trei luni + o marjă de 6 puncte procentuale.

- prevăzute la (A) art. 4.6 din partea generală a contractului de credit nr. x/02.04.2008 (art. 4.6 din partea generală a actelor adiţionale nr. x şi 2, respectiv (B) 4.4 din partea generală a actelor adiţionale nr. x, 6, 7 şi 8), respectiv:

A) teza a doua a art. 4.6 "Comisioanele prevăzute în Partea specială pot fi modificate unilateral de către Bancă, în conformitate cu politicile sale şi cu evoluţia pieţei";

B) teza a doua a art. 4.4 "Comisioanele prevăzute în Partea specială pot fi modificate unilateral de către Bancă, în conformitate cu politicile sale şi cu evoluţia pieţei, nivelul actualizat al comisioanelor fiind comunicat împrumutatului";

- prevăzute la art. 12.1 din partea generală a contractului de credit nr. x/02.04.2008 (art. 12.1 din partea generală a actelor adiţionale nr. x şi 2, respectiv nr. 5, 6,7 şi 8), respectiv:

"Împrumutatul se obliga să îi plătească Băncii, la cererea acesteia, în mod periodic, orice sumă pe care Bancă o va confirma că reprezentând valoarea oricăror costuri, taxe şi cheltuieli (inclusiv, dar fără a se limita la cheltuieli judiciare şi onorarii avocaţiale) suportate în mod rezonabil şi periodic de Banca în legătura cu finalizarea şi administrarea tranzacţiilor avute în vedere în prezentul, precum şi orice astfel de costuri, taxe şi cheltuieli suportate în mod periodic de Bancă pentru sau în legătura cu păstrarea şi/sau exercitarea oricăror drepturi sau remedii în baza sau în conformitate cu prevederile Contractului."

- prevăzute la art. 14.1 din partea specială a contractului de credit nr. x/02.04.2008 privind comisionul de acordare de 0.25% din valoarea creditului (1273 CHF);

- prevăzute la art. 14.7 din partea specială a contractului de credit nr. x/02.04.2008 (şi 14.7 din partea specială a actelor adiţionale nr. x şi 2, 14.2 din partea specială a actelor adiţionale nr. x şi 7, 14.1 din partea specială a actului adiţional nr. 8) privind comisionul de administrare de 0,5% pe an, calculat la soldul facilitaţii;

- prevăzute la art. 14.4, respectiv 14.3 din partea specială a actelor adiţionale nr. 6,7,8 privind comisionul pentru nerespectarea condiţiei de rulaj;

6) obligarea pârâtei la imputarea sumelor rezultate ca fiind achitate în plus de reclamantă în raport cu capătul de cerere 5 prin scăderea lor din soldul actual al creditului;

7) obligarea pârâtei să emită un nou grafic de rambursare, care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia creditului din CHF în RON făcându-se la cursul CHF- leu de la data semnării contractului, grafic de rambursare care să aibă în vedere soldul rezultat în urma capetelor de cerere 4 şi 6 şi înlăturarea efectelor clauzelor abuzive.

Prin sentinţa civilă nr. 1099/NLP/PI din 10 iulie 2017 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes, invocate de pârâta S.C. B., prin întâmpinare; a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. şi cu intervenienţii C. şi D.; a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea formulată de intervenienţii C. şi D., în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.R.L. şi cu pârâta S.C. B..

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. şi intervenienţii C. şi D. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 777/A din 4 decembrie 2017, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar E. SPRL şi de apelanţii-intervenienţi C. şi D., împotriva sentinţei civile nr. 1099 din 10 iulie 2017 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. B., a anulat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejucare aceleiaşi instanţe, Tribunalului Timiş, reţinând că prima instanţă a analizat cererile formulate în cauză doar prin prisma principiului nominalismului monetar, fără să analizeze instituţia impreviziunii şi cu privire la capătul de cerere privind stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb valutar CHF-LEU.

Cauza trimisă spre rejudecare a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub număr de dosar x/2016

Prin sentinţa civilă nr. 435/PI din 5 aprilie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B., şi intervenienţii C.; a respins ca neîntemeiată cererea formulată de intervenienţii C. şi D., în contradictoriu cu reclamanta A. S.R.L. şi pârâta B..

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta S.C. A. S.R.L. şi intervenienţi D. şi C. au declarat apel.

Intimata B. a formulat întâmpinare şi a declarat apel incident împotriva sentinţei civile nr. 435/PI din 5 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2016.

Prin decizia civilă nr. 60/A din 21 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. şi însuşit de administratorul judiciar E. SPRL şi de apelanţii intervenienţi D. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 435/PI/05.04.2018, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. x/2016.

A fost admis apelul incident declarat de pârâta B. împotriva sentinţei civile nr. 435/PI/05.04.2018, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2016.

A fost anulată hotărârea apelată şi, rejudecând, au fost respinse excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes invocată de pârâta S.C. B. prin întâmpinare; a fost respinsă cererea formulată de intervenienţii C. şi D., în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar E. SPRL şi pârâta S.C. B. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de S.C. A. S.R.L. şi însuşită de administratorul judiciar E. SPRL, în contradictoriu cu pârâta S.C. B.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în insolvenţă, şi intervenienţii D. şi C. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 60/A din 21 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În argumentarea recursului, contrar celor reţinute de către instanţa de apel, recurenţii apreciază că în cauza de faţă nu poate fi vorba despre incidenţa principiului nominalismului monetar, fiind pe deplin aplicabile dispoziţiile legale referitoare la teoria impreviziunii.

În opinia recurenţilor sunt îndeplinite cele patru condiţii prevăzute de art. 1271 alin. (3) C. civ. pentru a deveni incidentă instituţia impreviziunii, contrar celor reţinute de instanţa de fond şi de instanţa de apel.

Teoria impreviziunii se impune a fi analizată ţinându-se cont de ideea bivalentă de risc al contractului, constând în riscul asumat şi riscul supraadăugat.

Recurenţii fac trimitere la dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr. 623/2016, care prevăd necesitatea ca instanţa să cerceteze dacă, în cursul executării contractului, a survenit un eveniment excepţional şi exterior care nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului, în privinţa amplorii şi efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acesta.

Or, evenimentul excepţional şi exterior, care nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului, îl reprezintă criza economică mondială, eveniment care a condus la creşterea spectaculoasă şi de neprevăzut a cursului CHF.

Recurenţii precizează că menţin susţinerile referitoare la necesitatea îngheţării cursului CHF în raport cu moneda naţională la cursul de la data acordării creditului, având în vedere că suma de 287.255 CHF reprezintă la această dată echivalentul a aproximativ 1.180.330 RON, iar suma de 509.000 CHF contractată iniţial reprezenta la data de 02.08.2008, suma de 1.197.778 RON. Prin urmare, la aceasta dată, în condiţiile în care s-au achitat până la această dată 221.745 CHF din soldul creditului (plus dobânzile aferente), suma de achitat rămasă (după 8 ani şi aproape jumătate de credit achitat) este aproximativ egală cu suma contractată iniţial.

În ceea ce priveşte capetele 5 şi 6 ale cererii introductive, solicită Înaltei Curţi să ia act că decizia recurată nu conţine motivele pentru care cererea de chemare în judecată a fost respinsă şi în ceea ce priveşte aceste capete, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa de apel, susţin recurenţii, s-a mulţumit să respingă cererea şi în ceea ce priveşte aceste petite, considerând în mod neîntemeiat că se impune să procedeze astfel, având în vedere că nu a fost probată existenţa impreviziunii.

Arată că, deşi împrumutul a fost contractat de bancă către o persoană juridică, recurenţii-intervenienţi au calitatea de garanţi în contractul de credit.

Aşa fiind, în condiţiile în care efectele contractului de credit se răsfrâng în mod direct asupra recurenţilor persoane fizice şi a patrimoniului acestora (la această dată toate sumele rezultate din contractul de credit fiind declarate scadente anticipat de către bancă, aflându-se în cadrul unei executări silite), aceştia au acelaşi drept ca şi reclamanta de a solicita constatarea nulităţii absolute a clauzelor contractuale care contravin legii.

Se învederează că acele clauze considerate de recurentă ca fiind abuzive sunt clauze pur potestative, prin care banca are dreptul, în ceea ce priveşte dobânzile şi comisioanele, să le modifice strict în raport de propria politică.

Astfel, comisioanele de acordare, de administrare şi pentru neîndeplinirea condiţiei de rulaj sunt, de asemenea, abuzive, fiind comisioane nenegociate din cadrul unui contract de adeziune şi care nu presupun o contraprestaţie din partea băncii.

Intimata-pârâtă F. S.A. (fostă B.) a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului.

Recurenţii au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat, în esenţă, respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 iunie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La termenul de judecată din 11 noiembrie 2020, a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen pentru judecarea acestuia la 20 ianuarie 2021.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În speţă, hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, decizia fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia, motivarea fiind clară şi concisă.

Este ştiut că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurenţilor cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În acest context, se impune a se preciza că aducerea în discuţie a unei impreviziuni contractuale, pe lângă faptul că analiza îndeplinirii condiţiilor impreviziunii presupune o evaluare a unor împrejurări de fapt, pe baza cărora să se stabilească existenţa condiţiei riscului supra-adăugat, şi că o reevaluare a acestor temeiuri de fapt nu este compatibilă cu etapa recursului, în cadrul căreia se verifică doar aspecte de nelegalitate, se constată şi inexistenţa oricăror critici de nelegalitate concrete în recursul de faţă.

Instanţa de apel, anulând sentinţa atacată, în mod corect a evocat fondul, iar în rejudecare a avut în vedere toate apărările părţilor, stabilind situaţia de fapt sub toate aspectele sesizate şi în raport cu probele administrate.

Or, simpla nemulţumire a recurenţilor cu privire la argumentele care au format convingerea instanţei sau neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a susţinerilor formulate de către părţi, nu reprezintă motive de nelegalitate care să conducă la casarea decizie recurate.

Argumentat şi legal motivat, instanţa de control judiciar a reţinut cu justeţe că susţinerile reclamantei şi ale intervenienţilor privind aplicarea teoriei impreviziunii, plecând de la creşterea cursului de schimb valutar nu pot fi primite.

Impreviziunea este o instituţie ce operează atunci când dezechilibrul contractual este determinat de împrejurări excepţionale, exterioare şi complet independente de culpa părţilor, iar majorarea continuă a costului contractului, în raport de creşterea valorii CHF, prin diferenţele de curs, nu reprezintă o schimbare excepţională a împrejurărilor avute în vedere la momentul încheierii contractului.

Înalta Curte subliniază că impreviziunea produce efecte doar pentru viitor, nu are drept scop revenirea la prestaţiile ad-quo, astfel încât pe calea unei astfel de cereri, nu se pot dispune soluţii de stabilizare a cursului de schimb CHF - RON de la momentul acordării creditului, astfel cum au solicitat recurenţii.

Altfel spus, cererea recurenţilor, de îngheţare a cursului de schimb Leu/Chf la valoarea de la data încheierii contractului, nu se putea întemeia, ab initio, pe instituţia juridică a impreviziunii.

Instanţa de control judiciar a arătat legal că, deşi vechiul C. civ. nu reglementa în mod expres teoria impreviziunii, aceasta a cunoscut o consacrare doctrinară şi jurisprudenţială, neputând fi exclusă, de plano, aplicabilitatea ei, pe temeiul lipsei de consacrare legală, aplicarea teoriei impreviziunii fiind permisă, în reglementarea C. civ. din 1864, în temeiul art. 969 şi art. 970, care consacră forţa obligatorie a contractului.

Este de necontestat că prin contractul de credit încheiat, părţile au agreat clauza de risc valutar, clauză ce reflectă principiul nominalismului monetar, astfel cum era reglementat de art. 1578 din C. civ. din 1864, aplicabil raportului juridic dedus judecăţii.

Prin art. 1578 C. civ. legiuitorul a consacrat principiul nominalismului monetar în materia contractului de împrumut potrivit căruia o sumă de bani trebuie restituită la aceeaşi valoare aşadar, indiferent de evoluţia cursului valutar. În virtutea principiului nominalismului monetar, suma acordată cu titlu de împrumut trebuie restituită întocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia, legiuitorul urmărind ca evoluţiile economice să nu influenţeze obligaţiile asumate de împrumutat, fiind astfel asigurată securitatea raporturilor juridice.

Conform textului legal menţionat:

"debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plăţii".

Părţile ar fi putut deroga de la aceste prevederi legale, dar nu au făcut-o, astfel că norma menţionată se aplică în lipsa unei alte înţelegeri a părţilor. Mai mult decât atât, recurenţii-reclamanţi s-au obligat în mod expres prin convenţia încheiată să restituie creditul în moneda în care le-a fost acordat, respectiv în CHF.

Clauza contractuală care prevede că rambursarea creditului urmează să se realizeze în moneda în care a fost contractat creditul, chiar şi în condiţiile aprecierii/deprecierii acestei monede comparativ cu moneda naţională, reprezintă o transpunere a legii în domeniul contractual, adică a principiului nominalismului monetar, într-o atare situaţie, ambele părţi asumându-şi riscul ca pe parcursul executării contractului suma restituită de împrumutat să valoreze mai puţin sau mai mult la momentul restituirii decât la momentul acordării.

Pretinzându-se eliminarea riscului valutar, prin îngheţarea cursului de schimb al monedei creditului la data încheierii contractului, se solicită, în realitate, nesocotirea principiului nominalismului monetar, prevăzut de art. 1578 din C. civ. din 1864.

Prin urmare, nu s-ar putea aplica teoria impreviziunii în modalitatea solicitată de recurenţii-reclamanţi, respectiv stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului.

Invocarea de către recurenţi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 623/2016 este lipsită de relevanţă în speţă, întrucât, potrivit acestei decizii, condiţiile specifice impreviziunii presupun condiţii cu caracter obiectiv referitoare la cauza schimbării circumstanţelor (existenţa situaţiei neprevăzute) sau la cuprinsul contractului (absenţa unei clauze de adaptare a contractului) şi condiţiile cu caracter subiectiv referitoare la atitudinea/conduita părţilor contractante (lipsa culpei debitorului în executarea contractului) sau la efectele schimbării circumstanţelor (caracterul licit al neexecutării obligaţiilor contractuale).

Or, doar "creşterea cursului valutar" nu poate fi asimilitată unor împrejurări excepţionale, exterioare şi complet independente de culpa părţilor pentru a putea opera impreviziunea, acestea fiind aspecte asumate de împrumutaţi cu ocazia încheierii contractului de împrumut.

În plus, instanţa de apel, evocând fondul în rejudecare, a reţinut sub aspectul situaţiei de fapt că în cauză nu a fost probată de către reclamantă şi de către intervenienţi existenţa unui eveniment exterior şi imprevizibil care să facă executarea contractului excesiv de împovorătoare pentru reclamantă şi pentru intervenienţi, în raport cu data încheierii contractuale de credit.

De asemenea, în ce priveşte invocarea de către recurenţi a calităţii lor de consumatori, instanţa de recurs constată că această susţinere este neîntemeiată. Astfel, aşa cum rezultă din art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, în acord cu dispoziţiile Directivei nr. 93/13/CEE, consumatorul este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa acestei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale sau liberale. Legea (ca şi Directiva) exclude din câmpul său personal de aplicare, în definirea noţiunii de consumator, persoanele juridice (care contractează în cadrul activităţii lor profesionale sau comerciale). Aceasta întrucât prevederile de protecţie care se aplică consumatorilor sunt expresia preocupării de a-i proteja pe aceştia ca parte considerată mai vulnerabilă din punct de vedere economic şi mai puţin experimentată în materie juridică decât cealaltă parte contractantă, incidenţa acestor prevederi neputând fi extinsă în cazul persoanelor a căror protecţie nu este justificată.

Drept urmare, Curtea constată că, recurenta A. S.R.L. fiind un profesionist persoană juridică, nu are calitatea de consumator, astfel încât nu poate beneficia de protecţia specifică instituită prin legea specială. Totodată, este lipsită de relevanţă împrejurarea că recurenţii intervenienţi, ce au calitatea de garanţi în contractul de credit dedus judecăţii, sunt persoane fizice, câtă vreme contractul de credit este încheiat între o bancă şi un profesionist, fiind astfel situat în afara sferei de protecţie desemnată de Directiva nr. 93/13, transpusă în legislaţia internă prin Legea nr. 193/2000.

Pentru raţiunile înfăţişate, se constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect legea.

Aşa fiind, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., invocate de recurenţii-reclamanţi, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar E. SPRL şi de recurenţii-intervenienţi D. şi C. împotriva deciziei civile nr. 60/A din 21 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca nefondat, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar E. SPRL şi de recurenţii-intervenienţi D. şi C. împotriva deciziei civile nr. 60/A din 21 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2021.