Finality of appellate decisions dismissing actions to annul arbitral awards under pre-2018 Civil Procedure Code
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, leaving the Court of Appeal’s decision dismissing the annulment action in force. The dispute concerned a challenge to an arbitral award issued by a health insurance commission, where the appellant health insurance house sought to annul the award, but the lower court rejected the action as unfounded. The decisive legal basis was the interpretation of the Civil Procedure Code provisions in force at the time the original arbitration action was initiated, specifically holding that only appellate decisions admitting an action for the annulment of an arbitral award are subject to appeal; consequently, a decision dismissing such an action is final from the date of its pronouncement and not susceptible to further appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 din C. proc. civ, art. 24 din C. proc. civ, art. 27 din C. proc. civ, art. 613 alin. (4) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 613 alin. (3) C. proc. civ; Finality of appellate decisions dismissing actions to annul arbitral awards under pre-2018 Civil Procedure Code: În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 30 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului către părţi.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Hotărârea atacată
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 56 din 25 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a respins acţiunea în anulare formulată de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Buzău împotriva sentinţei arbitrale nr. 122/04.02.2016, pronunţată de Comisia Centrală de Arbitraj Bucureşti din cadrul C.N.A.S. în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., ca nefondată.
II. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, petenta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Buzău.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 27.05.2021, sub nr. x/2021.
III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018
În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".
IV. Procedura de filtrare a recursului
În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 30 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului către părţi.
Părţile nu au depus punct de vedere, în scris, la raport.
V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Conform art. 27 din C. proc. civ., "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".
În temeiul acestui text de lege, regimul juridic al căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data începerii procesului.
Având în vedere că acţiunea în anularea hotărârii arbitrale este o cale de atac specială reglementată de legea procesual civilă, rezultă că data începerii procesului nu este determinată de data declarării acestei căi de atac, ci de data introducerii acţiunii arbitrale.
În aceste condiţii, introducerea acţiunii arbitrale la 03 decembrie 2013 relevă că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017.
Potrivit art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii arbitrale, "hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului", iar conform art. 613 alin. (3) din acelaşi act normativ, "admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi (...)".
Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că sunt supuse recursului numai hotărârile curţii de apel prin care a fost admisă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.
Per a contrario, hotărârile curţii de apel prin care a fost respinsă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale nu sunt supuse recursului, fiind definitive de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. potrivit căruia, "sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".
În aplicarea acestor texte de lege, se constată că recursul de faţă are ca obiect sentinţa civilă nr. 56 din 25 martie 2021, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondată, acţiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 122/04.02.2016, pronunţată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul C.N.A.S. în dosarul nr. x/2013, formulată de petenta CASA JUDEŢEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU.
Aşadar, sentinţa primei instanţe nu face parte din categoriile de hotărâri enunţate limitativ la art. 613 alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data promovării acţiunii arbitrale, în aplicarea art. 27 din acelaşi act normativ.
Fiind o hotărâre judecătorească prin care a fost respinsă acţiunea în anulare a unei hotărâri arbitrale, rezultă că este o hotărâre definitivă, de la data pronunţării, şi, astfel, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 613 alin. (3) C. proc. civ.. şi art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.., raportat la art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta- pârâtă CASA JUDEŢEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU împotriva sentinţei civile nr. 56 din 25 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca inadmisibil.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2022.