Validity of CHF-denominated loan clauses; inadmissibility of constitutional review for late-filed appeal.

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2021

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, sub număr de dosar x/2014, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., au solicitat instanţei constatarea nulităţii absolute a clauzelor cuprinse în contractul de credit nr. x/21.12.2007, respectiv clauzele 2.2, 6.3 şi 1.3 lit. c) din condiţiile speciale, obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia sumei creditului din CHF în RON făcându-se la cursul de schimb CHF-leu valabil la data contractării creditului, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 161/C/2015 din 19 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi teritorială a acestei instanţe, excepţie invocată de pârâta C. S.A., şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cauza a fost înregistrată sub număr de dosar x/2015

Prin sentinţa civilă nr. 4249 din 22 iulie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamanţilor.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel nemotivat, în termen legal, reclamanţii A. şi B., apel ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub acelaşi număr unic de dosar x/2015

Prin încheierea de şedinţă din 22 noiembrie 2016 Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecăţii apelului până la soluţionarea cauzei C-186/16 aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Cauza a fost repusă pe rol ca urmare a cererii formulate de intimata-pârâtă C. S.A..

Apelanţii-reclamanţi au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1578 C. civ. (1864).

De asemenea, apelanţii-reclamanţi au formulat şi o cerere de suspendare provizorie a continuării contractului de credit până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze, cerere motivată pe caracterul incert al sumelor în CHF pretinse de bancă, caracter incert atât din punct de vedere al cantităţii cât şi al legalităţii lor .

În şedinţa publică din 24 aprilie 2018 instanţa de apel a acordat cuvântul apelanţilor-reclamanţi pe cererea de suspendare provizorie a continuării contractului de credit, pe cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată şi, subsidiar acesteia, pe fond (în funcţie de soluţia ce se va da asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi asupra oportunităţii suspendării judecăţii cauzei).

Având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, instanţa de apel a amânat pronunţarea la 8 mai 2018.

Prin decizia civilă nr. 1023/A din 8 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins cererea de suspendare provizorie a contractului de credit ca inadmisibilă.

S-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

S-a respins apelul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei primei instanţe, ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 1503/A din 26 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis cererea de completare dispozitiv formulată de intimata pârâtă C. S.A..

S-a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 1023/08.05.2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în sensul obligării apelanţilor - reclamanţi la plata către intimata - pârâtă a sumei de 2.142 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

La 18 iulie 2018, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1023/A din 8 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate.

În argumentarea motivelor de casare invocate, referitor la respingerea excepţiei ridicate cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale, recurenţii au susţinut, în esenţă, că instanţa nu s-a pronunţat prin încheiere conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, ci a dispus unirea excepţiei ridicate cu fondul şi a procedat la judecarea odată cu fondul cauzei, reţinând, totodată, în mod greşit că s-ar fi invocat art. 137 alin. (1) în loc de alin. (2), chestiune care în opinia recurenţilor o încălcare gravă a normelor procesuale ce se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În continuare, au susţinut că potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa domiciliului consumatorului este instanţa competentă şi nu cele din Oradea sau Bucureşti care s-au declarat competente fără a ţine seama de prevederile imperative ale legii expuse mai sus.

Pe de altă parte, deşi au arătat că nici măcar nu au fost consultaţi cu privire la conţinutul acţiunii, instanţa critică acţiunea redactată de avocat şi neconfirmată sub semnătura de nici unul din consumatorii de servicii juridice, deşi avea la îndemâna sancţiunile ce se aplica avocaţilor art. 187 alin. (2) lit. c), ca şi prevederea expresă a legii privind semnarea cererilor şi actelor procedurale de părţi şi nu de reprezentanţi fără calitate procesuală.

Au mai arătat recurenţii că avocatul pârâtei nu s-a prezentat în instanţă, acest aspect încălcând Legea nr. 51/1995 a profesiei de avocat, însă, cu toate acestea, instanţa a dispus completarea dispozitivului deciziei recurate şi obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată, aspect ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 4 C. proc. civ.

În opinia recurenţilor, potrivit art. 471 alin. (3) C. proc. civ., dacă cererea de apel nu îndeplinea condiţiile legale, instanţa era obligată să stabiliescă lipsurile şi să ceară apelantului să completeze sau să modifice cererea de îndată. Acestă procedură nu s-a realizat, deşi cererea nu era semnată de reclamaţi.

Au susţinut recurenţii că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a Legii nr. 193/2000 în contextul în care a respins capătul de cerere privind ilegalitatea plăţilor în alte monede decât cea naţională, considerând că Regulamentele valutare modificate sunt mai presus de Legea BNR şi Constituţie.

Au mai arătat recurenţii că instanţa de apel a considerat în mod eronat că înscrisurile depuse ce privesc suma real plătită consumatorului care a fost efectuată în RON, ar reprezenta cereri noi care sunt inadmisibile în apel. Faptul că apărătorul acestora nu a fost de bună credinţă, nu înseamnă că trebuie sancţionaţi pentru actele şi faptele altuia iar pe de altă parte, odată depusă proba, instanţa avea obligaţia să o ia în considerare potrivit art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, recurenţii au susţinut că, deşi apărătorul băncii a argumentat că au plătit valuta creditului, actele depuse dovedesc contrariul, plata făcându-se în RON la cotaţiile stabilite unilateral de bancă reţinând şi comisioane de schimb valutar, ceea ce nu era prevăzut în mod explicit în contract.

În continuare, au arătat că instanţa de apel a reinterpretat legea şi a omis proba conform căreia banca nu a respectat condiţia plăţii împrumutului aşa cum l-a înscris în acte, în valuta creditului, ci a plătit în RON, chestiune motivată străin de natura cauzei.

La 20 august 2018, recurenţii-reclamanţi au formulat o nouă cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 1023/A din 8 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, criticând în concret soluţia dată prin decizia civilă nr. 1503/A din 26 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În argumentarea cererii, au susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a făcut o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ., întrucât decizia a cărei completare s-a solicitat nu fusese comunicată, pe cale de consecinţă, cererea de completare a fost prematur introdusă, împrejurare care, în opinia acestora, atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă C. S.A. (actuala D.) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 1023/A din 8 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în principal, ca inadmisibil, valoarea pretenţiilor fiind sub 1.000.000 RON, în secundar, ca fiind nul şi, în terţiar, ca fiind neîntemeiat.

Intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare şi la recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1503/A din 26 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă prin care a solicitat în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil, în secundar, ca fiind nul şi în terţiar, ca fiind neîntemeiat.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenţii-reclamanţi au solicitat respingerea apărărilor intimatei şi admiterea recursurilor, invocând "excepţia lucrului judecat şi autorităţii lucrului judecat" reprezentată de recursul declarat în dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

S-a reţinut în cuprinsul raportului întocmit, că, deşi prin cererea formulată la 20 august 2018, reclamanţii A. şi B. au menţionat că declară recurs împotriva deciziei civile nr. 1023/A din 8 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, aceştia au criticat în fapt soluţia dată prin decizia civilă nr. 1503/A din 26 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 18 ianuarie 2019 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2019, au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursurilor, invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinări şi au fost admise în principiu recursurile, fiind acordat termen pentru judecarea acestora la 17 ianuarie 2021, cu citarea părţilor.

La 17 ianuarie 2020, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a suspendat judecata recursurilor declarate de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1023/A din 8 mai 2018 şi a deciziei nr. 1503/A din 26 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, până la soluţionarea cauzei C-81/19 aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Ca urmare a soluţionării cauzei C-81/19 aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, constatându-se că motivul care a stat la baza suspendării judecăţii nu mai subzistă, la termenul din 20 ianuarie 2021 s-a dispus repunerea cauzei pe rol.

Analizând excepţia tardivităţii declarării recursului vizând soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu referire la art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că excepţia este întemeiată, motiv pentru care recursul va fi respins ca tardiv formulat pentru considerentele care succed:

Termenul de recurs instituit de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale este un termen legal, imperativ (peremptoriu) şi absolut, astfel că, nerespectarea lui atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că atunci:

"când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Se constată că recursul a fost declarat la 18 iulie 2018, iar în raport cu data pronunţării hotărârii recurate, 8 mai 2018, acesta a fost formulat cu depăşirea termenului imperativ de 48 de ore de la pronunţare, fapt ce atrage sancţiunea decăderii părţilor din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Distinct de cele reţinute, este de menţionat că potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ. părţile au obligaţia ca, în condiţiile legii, să îndeplinească desfăşurarea şi finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător.

Cum în cauză, recursul a fost declarat cu depăşirea termenului imperativ de 48 de ore de la pronunţarea hotărârii atacate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 185 C. proc. civ., urmează să respingă ca tardiv recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1023/A din 8 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând hotărârea atacată, în cadrul controlului de legalitate în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1023/A din 8 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată, când aceasta a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Sub un prim aspect, se constată că recurenţii-reclamanţi, invocând dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au susţinut că instanţa competentă este cea de la domiciliul consumatorului, şi nu cele din Oradea sau Bucureşti care s-au declarat competente.

În acest context, Înalta Curte subliniază că acţiunea este formulată de un consumator împotriva unui profesionist, fiind incidente în materia competenţei teritoriale dispoziţiile art. 107 şi cele ale art. 113 pct. 8 C. proc. civ., prezenta cauză fiind guvernată de norme juridice ce instituie o competenţă alternativă.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, iar conform alin. (3) C. proc. civ.:

"Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Prin urmare, în raport cu prevederile art. 130 C. proc. civ., necompetenţa teritorială la acest moment procesual nu mai poate fi pusă în discuţie.

În alta ordine de idei, se constată că reclamanţii au înţeles să exercite calea de atac a apelului fără a arăta motivele pe care se întemeiază, invocând în soluţionarea apelului dispoziţiile art. 476 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în situaţia apelului nemotivat, instanţa de apel se pronunţă, în fond, numai pe baza motivelor, mijloacelor de apărare şi probelor invocate la prima instanţă, sens în care în mod legal a şi procedat prima instanţă de control judiciar în speţă.

Se reţine că faţă de dispoziţiile art. 461 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora calea de atac se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii şi în raport cu prevederile art. 479 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.

Aşa fiind, nu pot fi primite nici susţinerile referitoare la "calitatea procesuală a semnatarilor cererii".

Modalitatea de motivare a recursului adoptată de recurenţi cu referire la clauzele pretins abuzive a căror nulitate a fost invocată în prezentul litigiu, constă, practic, în indicarea obiectului cererii de chemare în judecată şi o prezentare a situaţie de fapt, fără a se arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea deciziei atacate.

Se observă că recurenţii-reclamanţi au relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

Trebuie amintit că întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţilor cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În condiţiile în care restabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probelor aflate la dosar excedează competenţei instanţei de recurs, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cuprinsul acestei cereri de recurs (la pct. 3), reclamanţii au criticat şi soluţia de acordare a cheltuielilor de judecată prin raportare la împrejurarea că deşi avocatul pârâtei nu s-a prezentat în instanţă, în opinia recurenţilor acest aspect încălcând Legea nr. 51/1995 a profesiei de avocat, instanţa a dispus completarea dispozitivului deciziei recurate şi obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată, chestiune în legătură cu care se apreciază că ar fi incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 4 C. proc. civ.

Se impune a se aminti Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii. Astfel cum s-a statuat prin această decizie, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, aprecierea asupra cuantumului cheltuielilor de judecată, asupra proporţionalităţii onorariului cu munca prestată de avocat, nu poate fi făcută în faza procesuală a recursului, faţă de configuraţia dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., care nu permit reformarea unei hotărâri decât pentru motive de nelegalitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., modificarea sau casarea se poate cere când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

În lumina textului legal enunţat acest motiv de recurs vizează "un exces de putere" care constă în încălcarea de către instanţă a principiilor separaţiei puterilor în stat şi imixtiunea acesteia în atribuţiile puterii legislative sau executive.

Este ştiut că forme de manifestare a excesului de putere sunt când instanţa săvârşeşte un act care intră în atribuţiile puterii legislative sau celei executive; când instanţa consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare etc.

Se constată că acest motiv de recurs a fost invocat formal, întrucât recurenţii-reclamanţi nu a arătat în ce constă această depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, nu au oferit o minimă argumentaţie în drept sub acest apect, împrejurare ce nu poate să atragă nicio analiză.

Recurenţii sunt în eroare în ceea ce priveşte o pretinsă autoritate de lucru judecat (invocată prin răspunsul la întâmpinare) "reprezentată de recursul declarat în dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", întrucât în litigiul respectiv reclamanţii au solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 1.2 parţial şi art. 1.3 lit. a) şi b), 5.1, din contractul de credit nr. x din 21 decembrie 2007, iar în prezentul litigiu se solicită constatarea caracterului abuziv al altor clauzelor contractuale, respectiv al clauzelor 2.2, 6.3 şi 1.3 lit. c) din contractul de credit încheiat.

Aşa fiind, se constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât, astfel cum s-a arătat, instanţa de apel a dat o corectă eficienţă normelor de drept material incidente speţei şi regulilor de drept pe care s-a bazat soluţia.

Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 4 şi 8 C. proc. civ. şi invocate de recurenţi, hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică, va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1023/A din 8 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând hotărârea atacată, în cadrul controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1503/A din 26 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr. 1503/A din 26 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admisă cererea de completare dispozitiv formulată de intimata pârâtă C. S.A. şi s-a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 1023 din 8 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în sensul obligării apelanţilor - reclamanţi la plata către intimata - pârâtă a sumei de 2.142 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Înalta Curte subliniază că întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale.

Invocând în drept art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au criticat decizia atacată susţinând, în esenţă, că instanţa a o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ., având în vedere că decizia a cărei completare s-a solicitat nu fusese comunicată şi, pe cale de consecinţă, cererea de completare a fost prematur introdusă.

În mod eronat, recurenţii se prevalează de o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ. prin raportare la forma modificată a textului legal prin art. I pct. 41 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit căreia:

"Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. În cazul hotărârilor definitive pronunţate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare."

Aceasta întrucât, potrivit art. 27 C. proc. civ.:

"hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Conform art. 444 alin. (1) C. proc. civ. (în forma în vigoare la momentul promovării acţiunii, 9 aprilie 2014):

"Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare."

În condiţiile în care petenta C. S.A. (actuala D.) a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1023/A din 8 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 17 mai 2018, contrar susţinerilor recurenţilor, cererea a fost promovată cu respectarea dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ. în forma aplicabilă litigiului dedus judecăţii.

Se constată, aşadar, că nu se confirmă motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de apel dând în mod corect eficienţă normelor de drept procedural incidente speţei, hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1503/A din 26 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1023/A din 8 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1023/A din 8 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a deciziei nr. 1503/A din 26 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2021.