Negative conflict of jurisdiction resolved by remanding lease dispute for continued adjudication after initial court's competence became fixed

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 784 din 03 iunie 2021, Judecătoria Mizil a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, apreciind că, pentru a stabili instanţa competentă din punct de vedere material, trebuie să calculeze mai întâi valoarea obiectului cererii de chemare în judecată.

În acest sens, instanţa a avut în vedere suma pretinsă la primul capăt de cerere, la care a adăugat chiria datorată de locatar pentru un an de zile, adică 12.000 de euro, reprezentând 59.076 RON, la care a adăugat suma pretinsă în petitul unu al cererii, respectiv 153.599 RON, rezultând un total ce depăşeşte pragul de 200.000 de RON.

În raport de aceste considerente, instanţa a apreciat că tribunalul este competent să judece prezenta acţiune.

Sub aspectul competenţei teritoriale, instanţa a avut în vedere faptul că părţile sunt libere să stabilească în contract instanţa ce va fi competentă să soluţioneze litigiile dintre părţi, iar în raport de art. 15 din contractul de locaţiune, litigiile dintre părţi ce rezultă din interpretarea, executarea, modificarea sau încetarea prezentului contract se vor soluţiona de instanţele de drept competente de la sediul locatarului.

Având în vedere că sediul pârâtei, adică al locatarului, este în municipiul Timişoara, astfel cum reiese din certificatul constatator eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, instanţa a apreciat că Tribunalul Timiş este competent să soluţioneze cererea de chemare în judecată, întrucât în circumscripţia acestei instanţe se află sediul pârâtei.

Prin sentinţa civilă nr. 528 din 27 septembrie 2021, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în baza dispoziţiilor art. 95 pct. 1 şi art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Timişoara, apreciind că este competentă material să judece cauza, în raport cu valoarea fiecărui capăt de cerere, potrivit dispoziţiilor art. 99 C. proc. civ., luând în considerare faptul că cea mai mare pretenţie se situează sub valoarea de 200.000 RON, prevăzută de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 15047 din 23 noiembrie 2021, Judecătoria Timişoara, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mizil.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; s-a dispus suspendarea judecării cauzei şi trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaşie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Instanţa a reţinut că, potrivit prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Instanţa a constatat că, potrivit încheierii civile din 15 februarie 2021, la primul termen la care părţile au fost legal citate, Judecătoria Mizil a procedat la verificarea competenţei în temeiul art. 131 C. proc. civ. şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu.

Prin încheierea din 02 martie 2021, aceeaşi instanţă a respins excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu.

Ulterior, la cel de-al doilea termen de judecată, respectiv prin sentinţa civilă nr. 784 din 03 iunie 2021 Judecătoria Mizil a admis atât excepţia necompetenţei materiale, cât şi a celei teritoriale, dispunând declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Câtă vreme la primul termen de judecată Judecătoria Mizil a respins excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, nu a pus în discuţie şi nu a soluţionat excepţia necompetenţei materiale şi a necompetenţei teritoriale invocate prin întâmpinare, această instanţă a devenit competentă să soluţioneze cauza începând cu depăşirea momentului procesual al primului termen de judecată la care părţile au fost legal citate, deoarece la acel moment instanţa iniţial învestită este datoare să îşi verifice competenţa.

De asemenea, instanţa a reţinut că încheierea prin care Judecătoria Mizil a respins excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu şi s-a declarat implicit competentă teritorial, deci şi material să soluţioneze cauza, are un caracter interlocutoriu, judecătorul neputând reveni asupra sa.

Totodată, instanţa a reţinut relevanţa în cauză a deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în care s-a statuat că, dacă excepţia de necompetenţă nu a fost invocată în condiţiile menţionate mai sus, atunci necompetenţa instanţei sesizate se acoperă definitiv, cu consecinţa pentru instanţa sesizată a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Mizil competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 153.559,56 RON (T.V.A. inclus), reprezentând prejudiciul cauzat patrimoniului reclamantei, izvorât din contractul de locaţiune nr. 1/C/139 încheiat la data de 14.06.2018; obligarea pârâtei la predarea spaţiului (teren şi construcţie) situat în comuna Ceptura, sat Ceptura de Jos nr. 634A, judeţul Prahova; obligarea pârâtei la plata contravalorii chiriei contractuale, în cuantum de 1.000 euro/lună, începând cu data de 01.04.2020 şi până la momentul semnării procesului-verbal de predare primire; cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte reţine că prin încheierea civilă din 15 februarie 2021, la primul termen la care părţile au fost legal citate, Judecătoria Mizil a procedat la verificarea competenţei în temeiul art. 131 C. proc. civ. şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, iar prin încheierea din 02 martie 2021, instanţa a respins excepţia necompetenţei teritoriale.

Ulterior, la cel de-al doilea termen de judecată, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţiile necompetenţei materiale şi teritoriale invocate de pârâtă prin întâmpinare, iar prin sentinţa civilă nr. 784 din 03 iunie 2021 Judecătoria Mizil a admis atât excepţia necompetenţei materiale, cât şi a celei teritoriale, dispunând declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că încheierea din 02 martie 2021, prin care Judecătoria Mizil a respins excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, are caracter interlocutoriu. Ca atare, instanţa nu mai poate reveni asupra ei, instanţa sesizată de către reclamant rămânând învestită cu judecarea cauzei.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Judecătoriei Mizil, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mizil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2022.