Civil liability for journalistic publication alleging doctoral thesis plagiarism: limits of freedom of expression vs. right to reputation

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia Civilă la data de 25.05.2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L. şi C., solicitând instanţei ca, prin sentinţa pe care o va pronunţa, să oblige pârâtele la plata către reclamant a daunelor morale, reprezentând echivalentul în RON al sumei de 350.000 euro, să oblige pârâtele ca, pe cheltuiala proprie, să publice un articol prin care să-i prezinte scuze, precum şi hotărârea ce se va pronunţa în cauză pe portalul societăţii pârâte, "pressone.ro", şi într-un ziar de circulaţie naţională.

Prin sentinţa civilă nr. 466/07.09.2016, Tribunalul Cluj, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Prin sentinţa civilă nr. 354/21.02.2017, Tribunalul Specializat Cluj a respins acţiunea şi a obligat reclamantul să achite pârâtei S.C. B. S.R.L. suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamantul A. a declarat apel, care fost respins prin decizia civilă nr. 700/05.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, apelantul fiind obligat să plătească intimatei S.C. B. S.R.L. suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia nr. 4015/20.11.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. şi a casat decizia nr. 700/5.12.2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare instanţei de apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă la 29.01.2019 sub nr. x/2016*.

Prin decizia civilă nr. 382/20.06.2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de A. şi a obligat apelantul să plătească intimatei S.C. B. S.R.L. suma de 4.785 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În motivarea recursului, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea instanţei apel este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi că instanţa de apel nu a respectat decizia de casare.

Potrivit recurentului, din considerentele expuse de instanţa de apel nu rezultă că au fost analizate elementele de fapt şi că au fost respectate dispoziţiile din decizia de casare.

Sub acest aspect, a arătat că din motivarea deciziei nu rezultă care este gradul de apreciere asupra "dozei de exagerare" şi de ce ar fi fost admisibilă, conform art. 10 alin. (1) din C.E.D.O., o "alegaţie" publică de unde să rezulte că este normal ca reclamantului, dacă este primar al unei localităţi, să i se poată atribui apelativul de "corupt".

A mai susţinut că simpla afirmaţie a instanţei de apel, potrivit căreia "nu există fapta ilicită care să ducă la atragerea răspunderii civile delictuale a intimatelor", întrucât acestea au publicat un articol nedepăşind "doza de exagerare" acceptată, nu corespunde deciziei de casare, practicii europene şi nici Rezoluţiilor nr. 1003/1993 şi nr. 1215/1993 ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica ziaristică.

Prin urmare, recurentul solicită să se constate că instanţa de apel nu a analizat motivul de apel, astfel cum a statuat instanţa supremă.

În continuare, a mai arătat că motivarea instanţei de apel se rezumă doar la simple afirmaţii şi nu este susţinută de modalitatea în care a fost publicat articolul de presă.

Mai mult, din considerentele instanţei de apel, potrivit cărora "demersul jurnalistic al intimatelor care-l viza pe reclamant nu a adus o atingere imaginii acestuia, cele cuprinse în articol fiind confirmate de autoritatea competentă în materie de acordare a titlului de doctor, titlu care i-a şi fost retras, aspect a cărui relevanţă, în circumstanţierea cerinţei referitoare la buna-credinţă a pârâtelor, nu poate fi negată. Drept consecinţă nu se justifică acordarea de daune morale", reiese clar că judecata instanţei de apel a depăşit limitele impuse de decizia de casare, prin care s-au stabilit limitele judecăţii apelului.

În opinia recurentului, instanţa de apel ar fi trebuit să evalueze situaţia de fapt, prin raportare la motivele de apel şi la apărările intimatelor, situaţie ce nu se desprinde din lecturarea considerentelor deciziei recurate.

De altfel, având în vedere emiterea Ordinului M.E.C.N. nr. 6146/2016, instanţa de apel reţine că la momentul publicării articolului de presă de către intimate este justificată buna-credinţă a acestora, iar reclamantul nu are dreptul la daune morale.

Or, tocmai din cauza demersurilor intimatelor, recurentul a susţinut că a suferit consecinţa negativă a retragerii titlului de doctor, situaţie care a generat un alt litigiu pe rolul instanţelor de judecată.

Aşadar, faţă de considerentele nelegale şi contradictorii ale hotărârii atacate, recurentul a solicitat să se constate că instanţa de apel nu a respectat decizia de casare.

A mai apreciat că instanţa de apel nu a explicat într-o manieră convingătoare raţionamentul juridic adoptat, iar hotărârea astfel pronunţată nu creează transparenţă asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul hotărârii.

Prin motivele de apel, recurentul a arătat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că publicarea articolului nu reprezintă o faptă ilicită, ci o manifestare, în limitele deontologiei profesionale, a libertăţii de exprimare în domeniul presei, nefiind îndeplinită condiţia esenţială a angajării răspunderii delictuale a pârâtelor.

Totodată, deşi a arătat că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că pârâtele se pot prevala de dreptul constituţional la libera exprimare, întrucât exerciţiul acestui drept nu poate fi discreţionar, ci este limitat la obligativitatea respectării altor drepturi fundamentale ocrotite în egală măsură de legiuitor, în considerarea unor valori esenţiale precum onoarea, reputaţia, dreptul la propria imagine, aşa cum prevede şi Constituţia României în art. 30, instanţa de apel nu a considerat că trebuie să analizeze şi această critică, ci a preluat considerente din apărările formulate de intimate, reţinând că acestea au acţionat cu bună-credinţă şi în limitele exagerării jurnalistice, care nu sunt stabilite convenţional sau jurisprudenţial.

Recurentul a mai arătat că instanţa de apel nu a observat că, la data publicării articolului, 18.05.2016, pârâtele, nefiind în posesia unui ordin prin care să i se fi dispus retragerea titlului de doctor în ştiinţe militare şi nici în posesia unei hotărâri judecătoreşti definitive în acest sens, au denaturat la acel moment informaţia adevărată, imparţială şi opiniile oneste, context în care au exploatat această informaţie în scopuri proprii într-o încercare de a crea sau modela opinia publică asupra reputaţiei sale şi imaginii publice, dar şi că această critică nu a fost analizată de instanţa de apel.

Astfel, autorul căii de atac a apreciat că intimatele, la 18.05.2016, au încercat să modeleze opinia publică prin aceea de a induce ideea că reclamantul este un "corupt", "copiator de teză de doctorat", fără a avea vreun document legal din care să reiasă această împrejurare, astfel încât i-a fost încălcat dreptul la imagine şi la demnitate, inclusiv dreptul la onoare şi la reputaţie, împrejurări pe care instanţa de fond a omis să le analizeze.

Totodată, a mai susţinut că intimatele nu aveau competenţa conferită de lege să analizeze dacă teza sa de doctorat era sau este "un plagiat", ca urmare a comparării acesteia cu anumite texte publicate în alte lucrări de specialitate efectuate de un jurnalist.

Recurentul a susţinut că instanţa de apel a ignorat situaţia de fapt reală, în sensul că motivele pentru care a fost dat publicităţii un astfel de articol au avut la bază intenţia de denigrare a sa în timpul campaniei electorale din luna mai 2016 şi că singurul interes al intimatelor era acela de a îl împiedica să acceadă încă o dată, prin vot liber, la funcţia de primar al oraşului Voluntari.

Intimatele au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală, susţinând că afirmaţiile recurentului sunt nefondate, astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Recurentul a răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 29.07.2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a stabilit termen în şedinţă publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reţine următoarele:

Situaţia de fapt reţinută în etapele devolutive ale procesului presupune publicarea, la 18.05.2016, de către pârâta C. pe site-ul "pressone.ro", la secţiunea "Corupţie", a unui reportaj cu titlul "D.. Primarul din Voluntari a copiat cel puţin o treime din teza de doctorat", avându-l ca protagonist pe recurent.

Obiectul litigiului de faţă constă în acţiunea recurentului, fundamentată pe răspunderea civilă delictuală, de obligare a intimatelor la plata de daune morale şi la prezentarea de scuze publice, precum şi la publicarea hotărârii ce se va pronunţa în cauză pe portalul "pressone.ro" şi într-un ziar de largă circulaţie.

În primul ciclu procesual, instanţele de fond au respins demersul juridic al reclamantului, însă instanţa de recurs a pronunţat o decizie de casare în considerentele căreia a dispus cu putere obligatorie, în conformitate cu art. 501 alin. (3) C. proc. civ., ca instanţa de apel să aibă în vedere situaţia factuală de la data publicării articolului şi consecinţele asupra drepturilor personale nepatrimoniale ale reclamantului la momentul apariţiei în presă a reportajului, precum şi dacă publicarea articolului reprezintă o faptă ilicită, respectiv dacă sunt îndeplinite condiţiile esenţiale ale angajării răspunderii delictuale a pârâtelor şi dacă au fost respectate rigorile deontologiei profesionale.

În rejudecare, instanţa de apel a respins apelul reclamantului, menţinând soluţia de respingere a acţiunii.

Recurentul critică decizia atacată, apreciind că instanţa de apel nu ar fi respectat decizia de casare şi îndrumările trasate prin aceasta, susţinând că nu rezultă care este gradul de apreciere a "dozei de exagerare" şi de ce ar fi admisibil să i se atribuie apelativul "corupt", din perspectiva art. 10 C.E.D.O., dar şi că intimatele nu erau în posesia unui ordin privind retragerea titlului de doctor şi că acestea nu aveau competenţa legală de a analiza dacă teza era un plagiat, fiind ignorată situaţia de fapt reală ce relevă intenţia de denigrare a sa, aflat în campanie electorală la acea vreme.

Criticile sunt nefondate.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că motivarea hotărârii instanţei de apel răspunde exigenţelor impuse prin decizia de casare, în acord cu art. 501 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia "După casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată".

Astfel, reluând cercetarea judecătorească, în raport cu toate motivele invocate înaintea instanţei supreme, curtea de apel a stabilit punctual faptul că intimatele au acţionat în limitele impuse de Codul deontologic al jurnalistului din perspectiva art. 10 C.E.D.O., cu respectarea obligaţiilor pe care le aveau, dând publicităţii o informaţie cu privire la o lucrare ştiinţifică.

În acest sens, instanţa de apel a evidenţiat că analiza articolului de presă din cauză se face nu numai prin prisma adevărului obiectiv, ci şi prin atitudinea subiectivă şi buna-credinţă a ziaristului, context în care atunci când elementele cazului conduc la concluzia că acesta a acţionat cu bună-credinţă în sarcina de a informa opinia publică asupra unor chestiuni de interes public şi nu a fost determinat în demersul său de existenţa vreunei animozităţi personale sau de intenţia de a leza în mod gratuit şi nejustificat reputaţia părţii lezate, se va da prevalenţă art. 10 C.E.D.O., care apără dreptul ziariştilor de a decide asupra formei de manifestare a demersului lor jurnalistic.

Totodată, în raport cu situaţia factuală expusă şi normele legale incidente, cu referire la cele din Constituţia României şi C.E.D.O., precum şi jurisprudenţa europeană, instanţa de apel a făcut o amplă analiză a cauzei, arătând pe larg considerentele care au stat la baza soluţiei de respingere a apelului şi de ce publicarea reportajului nu constituie o faptă ilicită şi nu conturează o încălcare a drepturilor nepatrimoniale ale recurentului.

În motivarea recursului său, sub pretextul unei insuficiente motivări a deciziei recurate din perspectiva aprecierii "dozei de exagerare" acceptate, recurentul invocă neanalizarea afirmaţiilor sale privind necompetenţa intimatei C. de a îi analiza teza de doctorat şi intenţia ascunsă a publicării articolului, aceea de a-l denigra atunci când se afla în campanie electorală.

Astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, articolul de presă ce l-a vizat pe reclamant nu a reflectat opinii de valoare, ci s-a bazat pe fapte şi un studiu amănunţit de cercetare concretă şi riguroasă, eveniment în urma căruia teza de doctorat a recurentului a fost analizată şi de organismul consultativ din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, respectiv Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, care a constatat nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv existenţa plagiatului, fapt ce a determinat retragerea titlului acordat recurentului.

Din modalitatea în care şi-a conturat demersul juridic, recurentul tinde să evidenţieze consecinţa negativă pe care ar fi suferit-o în urma retragerii titlului de doctor în domeniul ştiinţelor militare, ca urmare a publicării articolului de presă, aspect ce nu poate justifica antrenarea răspunderii civile delictuale a celor două intimate, în contextul în care veridicitatea informaţiei a fost validată de un organism autorizat.

Totodată, recurentul mai evidenţiază şi o presupusă consecinţă negativă asupra imaginii şi reputaţiei sale prin publicarea articolului de presă şi motivul real al intimatelor, care ar fi avut la bază denigrarea sa în timpul campaniei electorale din 2016, însă aceste susţineri sunt infirmate de evoluţia ulterioară a carierei titularului căii de atac, care şi în prezent ocupă poziţia de primar al oraşului Voluntari.

În realitate, recurentul pune în comparaţie considerentele curţii de apel cu propriile convingeri şi concluzii, în contextul în care hotărârea recurată cuprinde analiza motivelor de fapt şi de drept, în concordanţă cu probele de la dosar, care au format convingerea instanţei în pronunţarea soluţiei, fiind expuse în mod clar argumentele care au fundamentat soluţia adoptată în ce priveşte legitimitatea demersului jurnalistic al intimatelor şi respectarea cerinţelor impuse de Codul deontologic al profesiei de jurnalist.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse anterior, decizia recurată este legală, motivele de recurs invocate nejustificând casarea ei, aşa încât Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Întrucât recurentul se află pe poziţia părţii care a pierdut procesul, acesta urmează să suporte, la cererea intimatei S.C. B. S.R.L., suma de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 382/20.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Obligă recurentul la plata către intimata S.C. B. S.R.L. a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 februarie 2021.