Cassation admissibility limits: inability to shift from delictual to contractual liability in appeal of bank guarantee payment refusal

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamantul Ministerul Transporturilor a chemat în judecată pe pârâtele A. S.A. Centrală şi B., solicitând instanţei să se dispună obligarea pârâtelor la plata către Ministerul Transporturilor a sumei de 10.000.000 Euro, actualizată cu rata inflaţiei până la data plăţii efective, reprezentând valoarea Scrisorii de garanţie bancară nr. G758.435/18.06.2013 depusă de Grup Feroviar Român S.A. pentru participarea la procesul de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" S.A..

La 2 octombrie 2017, societatea GRUP FEROVIAR ROMÂN S.A. a formulat în cauză cerere de intervenţie principală.

Prin încheierea pronunţată la 5 octombrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti invocată de către pârâtele chemate în judecată, întrucât cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, aşadar nefiind în prezenţa unei răspunderi civile contractuale nu este incidentă clauza de alegere de competenţă prevăzută de părţi în scrisoarea de garanţie.

Totodată, a pus în vedere apărătorului intervenientei GRUP FEROVIAR ROMÂN S.A. că datorează pentru cele două capete de cerere formulate în cadrul cererii de intervenţie, taxe judiciare de timbru, respectiv:

- pentru capătul I - datorează taxa judiciară în cuantum de 461.605 RON, ce a fost calculată la valoarea în RON a sumei de 10.000.000 Euro, la un curs de 4,58 RON, valoarea acestui petit fiind de 45.800.000;

- pentru capătul II, prin care se solicită repararea prejudiciului cauzat de reclamantă, datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 25.100,77 RON, totalul taxei judiciare de timbru datorate fiind în cuantum de 486.205,77 RON.

A pus în vedere titularului cererii de intervenţie GRUP FEROVIAR ROMÂN S.A. că poate formula cerere de reexaminare în termen de 3 zile de la acest termen de judecată şi cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru în termen de 5 zile calculate de la acest termen de judecată.

A pus în vedere apărătorului titularului cererii de intervenţie GRUP FEROVIAR ROMÂN S.A. să depună actul juridic ce se solicită a fi anulat, în traducere în limba română efectuată de un traducător autorizat şi, de asemenea, să depună traducerea în limba română, efectuată de un traducător autorizat, a înscrisurilor care sunt depuse într-o limbă străină şi să certifice pentru conformitate cu originalul înscrisurile depuse o dată cu cererea de intervenţie.

A prorogat discutarea excepţiei inadmisibilităţii şi a lipsei calităţii procesuale pasive invocate prin întâmpinare.

A acordat termen la 16 noiembrie 2017 pentru a da posibilitatea titularului cererii de intervenţie să îndeplinească obligaţiile stabilite de instanţă în sarcina sa.

Prin încheierea pronunţată la 16 noiembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în principiu cererea de intervenţie principală formulată de societatea GRUP FEROVIAR ROMÂN S.A. şi a prorogat discutarea excepţiei inadmisibilităţii şi a lipsei calităţii procesuale pasive invocate prin întâmpinare pentru termenul din 11 ianuarie 2018, termen la care instanţa a calificat excepţia inadmisibilităţii şi, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, formulate de pârâta B., ca reprezentând apărări de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 1167 din 19 aprilie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa capătului al doilea al cererii de intervenţie principală, a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, a respins capătul al doilea al cererii de intervenţie ca prescris, iar primul capăt al cererii de intervenţie a fost respins, ca neîntemeiat.

Împotriva acestei soluţii, în termenul legal, au declarat apel reclamanta MINISTERUL TRANSPORTURILOR şi intervenienta GRUP FEROVIAR ROMÂN S.A., cererile de apel fiind înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Apelanta-intervenientă GRUP FEROVIAR ROMÂN S.A. a declarat apel, pe care nu l-a motivat, invocând în drept dispoziţiile art. 87 alin. (21) şi art. 466 şi următoarele din C. proc. civ.

Apelul a fost legal timbrat cu suma de 12.600,38 RON, taxă judiciară de timbru.

Prin apelul declarat, reclamanta MINISTERUL TRANSPORTURILOR a criticat exclusiv soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, apreciind că hotărârea tribunalului a fost dată cu încălcarea normelor de drept material.

La 24 iulie 2019, pârâta B. a depus la dosarul cauzei întâmpinare şi apel incident.

Pe calea apelului incident, B. a criticat încheierea de şedinţă din 5 octombrie 2017 şi sentinţa civilă nr. 1167/2018, solicitând, în principal, respingerea acţiunii introduse împotriva sa, ca nefiind de competenţa instanţelor române, iar, în subsidiar, respingerea acţiunii formulate împotriva sa, ca fiind inadmisibilă şi/sau ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 1683 A din 21 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia netimbrării apelului incident.

A anulat apelul incident declarat de apelanta-pârâtă B. împotriva încheierii din data de 5 octombrie 2017 şi a sentinţei civile nr. 1167 din 19 aprilie 2018, ambele pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x, ca netimbrat.

A respins apelurile declarate de apelanta-reclamantă MINISTERUL TRANSPORTURILOR şi de apelanta-intervenientă GRUP FEROVIAR ROMÂN S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1167 din data de 19 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. şi A. S.A., ca nefondate.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare a apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată formulat de apelanta-intervenientă.

Împotriva deciziei civile nr. 1683 A din 21 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, atât reclamantul MINISTERUL TRANSPORTURILOR, cât şi pârâta B. au formulat cereri de recurs.

Invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în argumentarea recursului, reclamantul MINISTERUL TRANSPORTURILOR a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa de apel menţinând, în mod eronat, considerentele instanţei de fond.

În opinia sa, instanţa de apel a aplicat în mod greşit normele de drept material incidente în cauză, deoarece nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 14 lit. d) din Regulile Uniforme pentru Garanţii la cerere (revizuire 2010), care statuează că:

"în cazul în care garanţia indică faptul că prezentarea urmează a fi făcută pe suport de hârtie printr-o modalitate de livrare specială, dar nu exclude în mod expres utilizarea unei alte modalităţi de transmitere, aceasta va fi considerată efectivă dacă prezentarea este primită la locul şi la momentul indicat în paragraful (a) al prezentului articol.".

A menţionat că paragraful (a) al art. 14 din Regulile Uniforme pentru Garanţii la cerere (revizuire 2010) reglementează că prezentarea va fi făcută garantului (i) la locul emiterii sau în orice astfel de loc aşa cum este acesta specificat în garanţie, şi (ii) la data sau înainte de expirare.

Având în vedere aceste prevederi legale, a considerat că instanţa de control judiciar a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept, prin prisma faptului că a menţinut "ca fiind legale cele reţinute de instanţa de fond, respectiv (...) în atare situaţie, la data de 19 iunie 2013 apelantul - reclamant era în posesia scrisorii de garanţie în care se stabilea în mod expres valabilitatea de 9 luni, până la data de 21.03.2014, precum şi faptul că respectivul document era supus Regulilor Uniforme pentru Garanţii la cerere, (URDG) revizuire 2010, în care la art. 14 lit. e) se prevede că în cazul în care în conţinutul scrisorii de garanţie nu se indică faptul că aceasta poate fi prezentată la plată în format electronic, orice prezentare trebuie să fie făcută pe suport de hârtie", lucru în totală contradicţie cu dispoziţiile legale ale Scrisorii de Garanţie aflate în discuţie, pe de o parte, iar pe de altă parte cu lit. d) din regulile aflate în discuţie.

În situaţia prezentată, a apreciat că, din moment ce în scrisoarea de garanţie bancară se stipulează că:

"în cazul în care cererea dumneavoastră scrisă şi confirmarea dumneavoastră scrisă nu ne parvin până cel târziu la data mai sus menţionată", măsura de refuz a plăţii scrisorii aflate în discuţie, de către recurenta-pârâtă B., Vienna, Austria pe motivul că nu a primit cererea de plată pe suport de hârtie, a fost făcută cu abuz de putere şi cu încălcarea normelor de drept care reglementau, la data respectivă, regulile uniforme pentru garanţii la cerere (dispoziţiile art. 14 lit. d) teza a III-a, coroborat cu dispoziţiile art. 2321 din C. civ. din dreptul intern.

O altă critică adusă hotărârii contestate s-a referit la faptul că instanţele de judecată nu au luat în calcul faptul că, în vederea redactării cererii de plată a scrisorii de garanţie adresată recurentei-pârâte B., MINISTERUL TRANSPORTURILOR a solicitat consultanţă din partea unor funcţionari din cadrul intimatei-pârâte A. S.A.

Urmare informaţiilor furnizate de către aceşti funcţionari, reprezentanţii din cadrul MINISTERUL TRANSPORTURILOR au depus la A. S.A. - CENTRALĂ - Direcţia de Operaţiuni, scrisoarea de solicitare pentru plata sumei de 10.000.000 Euro adresată recurentei pârâte B., astfel încât, se poate presupune că întreaga modalitate de redactare şi de transmitere a solicitării au fost coordonate de către reprezentanţi din cadrul A. S.A.

Potrivit normelor interne ale intimatei-pârâte A. S.A. CENTRALĂ, Direcţia de Operaţiuni - Compartimentul Deschideri de Conturi şi Trade Finance din cadrul acestei instituţii îndeplinea, printre altele şi următoarele atribuţii:

- verifică cererea de executare prezentată de beneficiar precum şi toate celelalte documente prevăzute în textul scrisorii de garanţie;

- contactează beneficiarul în vederea refacerii cererii de plată şi a documentelor, în cazul în care nu sunt conforme cu termenii si condiţiile scrisorii de garanţie bancară sau obţine acordul beneficiarului privind remiterea documentelor în forma prezentată;

- transmite cererea de executare pe baza unei remiteri letrice prin curier rapid sau prin mesaj SWIFT autentic, pe cheltuiala beneficiarului, în vederea primirii acesteia în condiţiile menţionate în scrisoarea de garanţie bancară.

A concluzionat că reprezentanţii A. S.A cu atribuţii în solicitarea de executare a scrisorii de garanţie bancară nu şi-au respectat îndatoririle de serviciu, dând astfel curs unei solicitări cu încălcarea prevederilor legale, fapt ce a condus, într-un final, la pierderea Scrisorii, al cărei beneficiar era recurentul-reclamant MINISTERUL TRANSPORTURILOR.

Un alt element relevant în cauză îl reprezintă, în opinia recurentului-reclamant, faptul că a înţeles să transmită pe suport de hârtie solicitarea făcută către recurenta pârâtă B., deoarece, aşa cum rezultă din probatoriul administrat, solicitarea a avut loc la data de 20 martie 2014, orele 15:40, iar cei care îndeplineau atribuţii în cadrul intimatei-pârâte A. S.A. aveau cunoştinţă de etapele ce trebuiau parcurse, puteau informa reprezentantul recurentei-reclamante de situaţia ivită, astfel încât, la nivel de conducere, să se poată prevedea un plan secundar, în urma căruia să poată fi solicitată în timp real şi legal executarea scrisorii.

Faptul că funcţionarii din cadrul intimatei-pârâte A. S.A. au tergiversat şi au dat curs transmiterii pe suport letric a solicitării recurentei-reclamante abia a doua zi, fără o informare, în prealabil, în acest sens, ştiind că nu mai poate fi respectat termenul legal de solicitare a executării scrisorii, reprezintă un motiv în plus de a presupune că nu au fost respectate condiţiile legale, situaţie care atrage după sine răspunderea civilă delictuală a agentului escrow, respectiv a intimatei-pârâte A. S.A.

A mai precizat că, prin adresa înregistrată la recurenta-reclamantă sub nr. x/28 aprilie 2014, intimata-pârâtă A. S.A. - Cabinet Preşedinte a adus la cunoştinţă faptul că dispoziţiile SWIFT Contractual Documentation consacră în mod expres echivalenţa de regim şi efecte juridice dintre comunicările realizate prin intermediul platformei SWIFT şi cele realizate pe suport de hârtie, astfel încât, dacă recurenta-reclamantă nu ar fi depus solicitarea în format letric la recurenta pârâtă B. până la termenul de expirare a acestei Scrisori de Garanţie Bancară, simplul fapt că a depus solicitarea la A. S.A. în vederea, executării acesteia, iar instituţia bancară a transmis la rândul său, această solicitare pe canal bancar în termenul legal, consacră în mod indubitabil faptul că sunt îndeplinite condiţiile legale de solicitare a executării Scrisorii de Garanţie Bancară, prin echivalenţa de regim şi efecte juridice între comunicările realizate prin intermediul platformei SWIFT şi cele realizate pe suport de hârtie, în conformitate cu documentul sus-menţionat.

Recurenta-pârâtă B. a invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 şi 8 din C. proc. civ.

Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a invocat încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

A arătat că soluţia de anulare a apelului incident formulat de recurenta-pârâtă încalcă dreptul la un proces echitabil, sub aspectul dreptului la apărare şi al egalităţii armelor. Pentru a asigura o judecată a apelului cu respectarea principiilor procesului civil prevăzute de art. 6, 8 şi 13 din C. proc. civ. (dreptul la un proces echitabil, egalitatea şi dreptul la apărare), a considerat că se impunea ca instanţa de apel sa respingă excepţia netimbrării şi să procedeze la analiza pe fond a apelului incident, în vederea asigurării unui tratament similar al părţilor în privinţa accesului la mijloace de apărare şi căi de atac.

În acelaşi context, a criticat respingerea cererii de suspendare a judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate formulate în prezenta cauză, dat fiind că excepţia de neconstitutionalitate asupra căreia urmează să se pronunţe Curtea Constituţională vizează chiar prevederile art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013, astfel cum acestea au fost interpretate prin hotărârea prealabilă pronunţată de Înalta Curte la 3 iulie 2017 prin decizia nr. 55/2017, prevederi ce au o înrâurire directă asupra soluţiei de anulare a apelului incident.

A învederat că cererea introductivă formulată de MINISTERUL TRANSPORTURILOR a fost scutită de la plata taxelor de timbru, în baza prevederilor art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

A arătat că, pe calea apelului incident promovat în prezenta cauză, recurenta-pârâtă nu a făcut altceva decât să îşi valorifice apărările formulate pe cale de excepţie faţă de cererea de chemare în judecată, care au fost înlăturate de prima instanţă, motivele apelului incident netinzând la o soluţie de reapreciere a fondului, în condiţiile în care soluţia pe fond era în totalitate favorabilă pentru recurenta-pârâtă, singura critică fiind aceea că acţiunea ar fi trebuit respinsă în contradictoriu cu pârâta pe cale de excepţie, nu pe fond.

A susţinut că, în condiţiile în care reclamantului-intimat i s-a acordat posibilitatea să promoveze o acţiune cu valoarea obiectului cererii de 10.000.000 EUR, iar apoi să promoveze apel împotriva soluţiei primei instanţe, fără achitarea vreunei taxe de timbru, anularea apelului incident formulat de recurenta-pârâtă pentru neplata unei taxe judiciare de timbru de 237.802,5 RON conduce la un dezechilibru grav al mijloacelor procesuale puse la dispoziţia părţilor şi încălcarea dreptului la un proces echitabil, în principal sub aspectul dreptului la apărare şi al egalităţii armelor.

În acest sens, a învederat instanţei de recurs prevederile art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013, care au scopul precis de a nu permite un astfel de dezechilibru procedural, prevăzând că:

"Dacă legea nu prevede altfel, este scutită de la plata taxei judiciare de timbru orice cerere pentru exercitarea unei căi de atac, ordinare şi extraordinare, împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată o acţiune sau cerere scutită, potrivit legii, de taxă judiciară de timbru."

Precizând că dispoziţiile art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 se coroborează cu cele ale art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013, în măsura în care, pentru acţiune, nu a fost datorată vreo taxă, nici apelul nu este supus plăţii taxei de timbru.

Făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie în speţe similare, a considerat că soluţia instanţei de apel încalcă prevederile art. 6, 8 şi 13 din C. proc. civ., dar şi pe cele ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cum încălcarea principiilor procesului civil se sancţionează cu nulitatea, a apreciat că în speţă se impune a fi admis recursul formulat, pentru acest motiv.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., a arătat că soluţia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică, instanţele româneşti fiind necompetente general să soluţioneze cauza, faţă de clauza atributivă de competenţă stipulată în Regulile ICC URDG 758, ce fac parte integrantă din scrisoarea de garanţie vizată în prezentul dosar.

A arătat că a criticat respingerea acestei excepţii de către prima instanţă, pe calea apelului incident.

În opinia recurentei-pârâte, hotărârea apelată nu respectă regulile de competenţă de ordine publică, iar încălcarea necompetenţei de ordine publică poate fi invocată şi în calea de atac formulată împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel, dacă excepţia a fost invocata în condiţiile legii.

În speţă, a apreciat că, deşi recurenta-pârâtă a invocat excepţia necompetentei generale, prima instanţa şi-a reţinut în mod incorect competenţa, iar instanţa de apel a perpetuat această neregularitate în aplicarea regulilor de competenţă.

Recurenta-pârâtă B. a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-reclamantă MINISTERUL TRANSPORTURILOR, solicitând, respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-pârâtă A. S.A. CENTRALĂ a transmis întâmpinare la recursul declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL TRANSPORTURILOR, susţinând, în principal, că motivele invocate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în cele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, solicitând respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., iar prin încheierea din 16 iunie 2020 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 octombrie 2020 a fost respinsă excepţia netimbrării recursului declarat de recurenta-pârâtă B.; a fost respinsă excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL TRANSPORTURILOR; au fost admise în principiu recursurile declarate de recurentul-reclamant MINISTERUL TRANSPORTURILOR şi de recurenta-pârâtă B. şi a fost acordat termen la 17 februarie 2021 pentru soluţionarea acestora.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, ţinând cont şi de apărările formulate prin întâmpinări, constată că recursul declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL TRANSPORTURILOR nu este fondat, pentru considerentele care urmează:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurentul-reclamant MINISTERUL TRANSPORTURILOR, casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, însă, în cauza de faţă, acest motiv de recurs nu-şi găseşte incidenţa pentru considerentele care urmează.

Sub un prim aspect se impune precizarea faptului că, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.:

"motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

Prin urmare, în conformitate cu textul legal enunţat, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare, şi care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul, cât şi recursul, sunt exercitate de aceeaşi parte.

Aceasta este una dintre aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse şi în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece, în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa învestită cu o cale extraordinară de atac.

Se constată că atât prin cererea introductivă, cât şi prin intermediul apelului promovat împotriva hotărârii instanţei de fond, recurentul-reclamant MINISTERUL TRANSPORTURILOR a urmărit antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei A. S.A. CENTRALĂ, ca urmare a nerecepţionării de către B. a solicitării de executare a scrisorii de garanţie bancară nr. G435/18.06.2013, în formă letrică, în perioada de valabilitate a scrisorii de garanţie bancară.

Analizând apelul declarat de apelantul-reclamant Ministerul Transporturilor, în mod legal, instanţa de apel a trasat limitele devoluţiunii, reţinând, în esenţă, că apelul declarat de reclamant vizează exclusiv modul în care a fost soluţionată cererea principală întemeiată pe dispoziţiile care reglementează răspunderea civilă delictuală.

S-a arătat cu justeţe că susţinerile din apel au vizat exclusiv conduita intimatei-pârâte A., apelantul-reclamant apreciind că acţiunile/inacţiunile acestei intimate pot constitui temei pentru angajarea răspunderii civile delictuale a A.; instanţa de prim control judiciar reţinând ca fiind corecte apărările intimatei - pârâte B., în sensul că, în contradictoriu cu această parte, nu se formulează critici.

Prin intermediul recursului, se constată că recurentul-reclamant aduce în discuţie pentru prima dată posibilitatea angajării răspunderii civile contractuale a pârâtei B., prevalându-se de o neexecutarea culpabilă a scrisorii de garanţie de către această pârâtă, invocând o pretinsă faptă ilicită în privinţa modului în care aceasta a soluţionat cererea de plată, precum şi încălcarea de către B. a dispoziţiilor art. 14 lit. d) din Regulile Uniforme pentru Garanţii la Cerere, aceste aspecte fiind invocate însă omisso medio, nefăcând obiectul susţinerilor părţilor sau ale verificărilor realizate de instanţele de fond, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiile 488 alin. (2) din C. proc. civ.

Aceeaşi situaţie se constată şi în ceea ce priveşte critica vizând încălcarea prevederilor art. 2321 C. civ., care reglementează regimul juridic al scrisorii de garanţie, fiind de necontestat că raportul contractual dintre Ministerul Transporturilor şi B. este reglementat de scrisoarea de garanţie bancară în discuţie, însă, astfel cum s-a arătat, recurentul nu poate aduce în discuţie pentru prima oară în recurs aspecte privind o pretinsă răspundere civilă contractuală.

Se constată că, deşi recurentul-reclamant a promovat o acţiune în răspundere civilă delictuală, prin criticile aduse, acesta tinde în realitate, la o schimbare a temeiul juridic al acţiunii în sensul antrenării răspunderii civile contractuale, precum şi la o schimbare a cauzei juridice a acţiunii sale, prevalându-se în acest sens de o pretinsă fapta ilicită imputabilă pârâtei B. prin refuzul abuziv al plăţii în baza scrisorii de garanţie, schimbări ce nu pot fi permise în calea de atac a recursului.

Aşadar, observând invocarea omisso medio a argumentelor aduse prin cererea de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu le poate analiza, fiind străine cauzei.

Nu în ultimul rând, aspectele de temeinicie aduse, respectiv conduita salariaţilor pârâtei A., pe care o reclamă recurentul, nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este ştiut că apelul are caracter devolutiv ceea ce permite instanţei de apel să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, or, în cauză, considerentele deciziei atacate reprezintă analiza tuturor argumentelor care au constituit motive de apel.

Rezumând, se constată că instanţa de control judiciar a verificat legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe, raportat la scopul urmărit prin promovarea acţiunii (în speţă reclamantul a solicitat să se dispună obligarea pârâtelor A. S.A. Centrală şi B. la plata către Ministerul Transporturilor a sumei de 10.000.000 Euro, actualizată cu rata inflaţiei până la data plăţii efective, reprezentând valoarea Scrisorii de garanţie bancară nr. G758.435/18.06.2013 depusă de Grup Feroviar Român S.A. pentru participarea la procesul de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" SA), în limitele în care reclamantul a înţeles să învestească instanţa de apel şi să-şi argumenteze susţinerile, ţinând cont şi de apărările formulate de pârâte, stabilind situaţia de fapt (necenzurabilă în recurs) sub toate aspectele sesizate, reţinând cu justeţe că în cauză nu se poate reţine răspunderea civilă delictuală a intimatei - pârâte A., având în vedere lipsa faptei ilicite şi lipsa vinovăţiei acesteia, condiţii necesare antrenării răspunderii civile delictuale, iar faţă de intimata - pârâtă B. nu s-au formulat critici.

Aşa fiind, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi invocat de recurent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL TRANSPORTURILOR împotriva deciziei civile nr. 1683 A din 21 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă B. este nefondat pentru considerentele ce urmează:

În ceea ce priveşte invocarea motivului de recurs reglementat de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., se impune precizarea faptului că acest motiv de casare se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, însă se constată ca fiind nefondate criticile recurentei subsumate acestui motiv de casare.

Sub un prim aspect, în argumentarea acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă B. a susţinut că soluţia de anularea a apelului incident formulat de către aceasta, încalcă dreptul la un proces echitabil, sub aspectul dreptului la apărare şi al egalităţii armelor în procesul civil (principii ale procesului civil prevăzute de art. 6, 8 şi 13 din C. proc. civ., dar şi prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), arătând că dispoziţiile art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 se coroborează cu cele ale art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013, astfel că, în măsura în care, pentru acţiune, nu a fost datorată vreo taxă de timbru de către reclamant, nici apelul nu este supus plăţii taxei de timbru.

A subliniat, totodată, că, pe calea apelului incident, recurenta-pârâtă a înţeles să îşi valorifice apărările formulate pe cale de excepţie faţă de cererea de chemare în judecată, care au fost înlăturate de prima instanţă, motivele apelului incident netinzând la o soluţie de reapreciere a fondului, în condiţiile în care soluţia pe fond era în totalitate favorabilă pentru recurenta-pârâtă, singura critică fiind aceea că acţiunea ar fi trebuit respinsă în contradictoriu cu pârâta pe cale de excepţie, nu pe fond.

Înalta Curte reţine că prin decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 137 din 24 februarie 2015, dată în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, s-a statuat cu caracter obligatoriu în sensul că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că reexaminarea priveşte, potrivit textului legal menţionat, "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", ca operaţiune de ansamblu, ce se constituie din mai multe etape, începând cu încadrarea acţiunii sau a cererii deduse judecăţii în categoriile prevăzute de Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cu observarea eventualei incidenţe a normelor legale care instituie scutiri legale de la plata taxei de timbru, iar în situaţia în care se stabileşte că acţiunea sau cererea este supusă taxei judiciare de timbru, următoarea etapă constă în determinarea cuantumului acestei taxe, procedeu care poate presupune, în cazul acţiunilor evaluabile în bani, un calcul matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege asupra valorii obiectului cererii.

În lipsa unei dispoziţii legale exprese, care să limiteze obiectul controlului în calea de atac a reexaminării doar la etapa de determinare prin calcul matematic a cuantumului taxei judiciare de timbru şi având în vedere ipoteza cuprinzătoare a normei, ce vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", nu se poate identifica niciun temei legal care să justifice excluderea problemei caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată din sfera obiectului reexaminării.

Cu referire la compatibilitatea acestui raţionament cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că este adevărat că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a cristalizat principiul potrivit căruia, în situaţia în care dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească pe calea apelului sau a recursului este prevăzut în legislaţia unui stat parte la Convenţie, instanţa învestită cu aceste căi de atac este chemată să soluţioneze cauza respectând toate condiţiile instituite de art. 6 paragraful 1 (Cauza Delcourt contra Belgiei, 17 ianuarie 1970), însă această ipoteză nu este aplicabilă în materia contestării modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, domeniu în care legislaţia naţională prevede exclusiv calea de atac a reexaminării.

Prevederile art. 18 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru sunt similare celor ale art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acest din urmă act normativ înlocuind şi abrogând Legea nr. 146/1997. Ambele texte de lege prevăd că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare la aceeaşi instanţă.

În speţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel i-a pus în vedere pârâtei B. să achite o taxă judiară de timbru în cuantum de 237.802,5 RON, pentru judecata apelului incident declarat de această parte.

Pârâta a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, respinsă prin încheierea nr. 93A din 13 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Astfel, prin încheierea nr. 93A din 13 septembrie 2019, instanţa de apel a stabilit, cu caracter definitiv, că respectiva cerere de apel este supusă timbrajului întrucât, în cauză, nu are incidenţă art. 28 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prin raportare la decizia nr. 55/2017 din 3 iulie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie/Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, potrivit căreia beneficiază de scutirea de la plate taxei judiciare de timbru în calea de atac, numai reclamantul care a fost scutit în primă instanţă de obligaţia timbrajului.

S-a mai reţinut că taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, pretins datorată de petentă conform susţinerilor acesteia din cererea de reexaminare, este reglementată de art. 27 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, fiind fixată de legiuitor cu privire la "orice alte acţiuni sau cereri neevaluabile în bani", ceea ce nu este cazul în speţă.

Prin urmare, recurenta-pârâtă a avut posibilitatea de a formula cerere de reexaminare împotriva sumei datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru în apel, şi a uzat de această cale.

Caracterul definitiv al încheierii prin care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, pronunţată la 13 septembrie 2019, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, nu poate determina o altă cenzură, prin intermediul recursului, cu privire la greşita aplicare a prevederilor din O.U.G. nr. 80/2013, de care se prevalează recurenta, deoarece, astfel cum s-a arătat, încheierea de reexaminare a taxei de timbru are deja caracterul definitiv, consfinţit de lege prin art. 39 alin. (2) din acelaşi act normativ.

În situaţia de faţă nu este vorba despre o simplă constatare a instanţei de recurs că în faţa instanţe de apel nu a fost/a fost plătită taxa judiciară de timbru în cuantumul legal, ci despre o solicitare expresă a recurentei de a repune în discuţie caracterul timbrabil/netimbrabil, valoarea cererii deduse judecăţii şi de a ignora efectul definitiv produs de încheierea nr. 93A din 13 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017 asupra acestui aspect.

Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele prezentate de recurenta-pârâtă în cuprinsul cererii de recurs, privind caracterul timbrabil/netimbrabil al cererii de apel, puteau fi folosite doar în calea de atac a reexaminării şi nu pot fi circumscrise motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-pârâte în sensul că prevederile art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 prin raportare la cele ale art. 23 din acelaşi act normativ, încalcă dreptul la un proces echitabil, sub aspectul dreptului la apărare şi al egalităţii armelor în procesul civil, se reţine că acestea sunt aspecte ce pot fi tranşate doar de instanţa de contencios constituţional, prin încheierea din nr. 93A din 13 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, fiind dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 în interpretarea dată prin decizia nr. 55/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin raportare la dispoziţiile art. 21 alin. (1)-(3), art. 24, art. 20 din Constituţia României, excepţie invocată de petenta B..

În mod greşit, recurenta-pârâtă aduce în discuţie legalitatea soluţiei de respingere a cererii de supendare a judecării apelului, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 invocată de B., instanţa de apel reţinând în mod legal incidenţa art. 413 C. proc. civ. referitoare la suspendarea facultativă.

Lipsa unei dispoziţii procesuale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în situaţia admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constitutional cu excepţia de neconstituţionalitate, în raport cu abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (prin Legea nr. 177/2010), care prevedea suspendarea de drept a judecăţii cauzei în intervalul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, relevă intenţia legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, luarea unei asemenea măsuri.

Aceleaşi argumente se dovedesc a fi valabile şi din perspectiva introducerii cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., în sensul că partea va avea o cale procedurală la dispoziţie în măsura în care excepţia de neconstituţionalitate invocată ar fi soluţionată în mod favorabil, aspect reţinut cu justeţe de instanţa de prim control judiciar.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. şi invocat de recurenta-pârâtă B., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că acesta poate fi valorificat numai în condiţiile alin. (2) al aceluiaşi articol, şi, anume, necompetenţa primei instanţe să fi fost invocată ca motiv de apel - după ce anterior a fost invocată în condiţiile legii şi în faţa primei instanţe - iar instanţa de apel a respins-o ori a omis să se pronunţe asupra ei, ceea ce în cauză nu se confirmă.

În speţă, prin încheierea din 5 octombrie 2017, prima instanţă a respins excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, iar pârâta B. a formulat şi împotriva acestei încheieri, apel incident, care a fost anulat ca netimbrat şi, în consecinţă, nu s-a mai impus analizarea celorlalte motive invocate de către apelanta-pârâtă.

Este ştiut că accesul la justiţie presupune şi respectarea dispoziţiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în faţa instanţei, aceasta nefiind legal sesizată.

Prin urmare, în cauză nu este întrunită niciuna dintre condiţiile instituite de art. 488 alin. (2) C. proc. civ., deoarece nu se poate pretinde că instanţa de apel a respins sau a omis să se pronunţe asupra necompetenţei instanţelor române, pentru a putea fi analizat acest apect din perspectiva motivului de recurs prevăzut de pct. 3 al art. 488 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., indicat drept temei al recursului la finalul cererii de recurs, recurenta-pârâtă B. nu a formulat critici.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 şi 8 C. proc. civ. şi invocate de recurentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. ("RBI") împotriva deciziei civile nr. 1683 A din 21 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL TRANSPORTURILOR împotriva deciziei civile nr. 1683 A din 21 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. ("RBI") împotriva deciziei civile nr. 1683 A din 21 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2021.