Mortgage Lien Discharge and Prepayment Obligations: Inadmissibility of Cassation Appeal for Failure to Identify Substantive Law Violation

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 20.07.2018, sub nr. x/2018, pe rolul Judecătoriei Filiaşi, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului B., în nume propriu şi ca reprezentant al Biroului Executorului Judecătoresc B., la îndeplinirea obligaţiilor contractuale de plată a creditului instituit în favoarea C. S.A. în valoare de 204.333 RON, garantat cu drept de ipotecă asupra apartamentului nr. x, situat la adresa din mun. Craiova, Calea x, jud. Dolj, aşa cum s-a obligat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 7.08.2015 de D.; obligarea pârâtului la îndeplinirea obligaţiei de plată a creditului instituit în favoarea C. S.A. în valoare de 293.000 RON, garantat cu drept de ipotecă asupra apartamentului nr. x situat la adresa din mun. Craiova, Calea x, jud. Dolj, aşa cum s-a obligat prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x din 10.06.2015 de D.; obligarea pârâtului la efectuarea tuturor formalităţilor necesare pentru radierea dreptului de ipotecă instituit în favoarea C. S.A. şi înscris în cărţile funciare ale celor două imobile; obligarea pârâtului la plata de daune interese, în cuantum de 90.082,89 RON, calculate potrivit dispoziţiilor art. 1536 C. civ.

Ulterior, reclamanta a formulat cerere modificatoare, fiind introduse în cauză pârâtele C. S.A. şi C. S.A. - Sucursala Craiova, solicitând instanţei de fond să oblige pârâtele, ca în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii judecătoreşti, să emită declaraţia autentificată de radiere a sarcinilor înscrise în favoarea instituţiei bancare, asupra următoarelor imobile: apartamentul nr. x, situat la adresa din mun. Craiova, Calea x, jud. Dolj, pentru suma de 204.333 RON şi asupra apartamentului nr. x situat la adresa din mun. Craiova, Calea x, jud. Dolj, pentru suma de 293.000 RON; să oblige pârâţii la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa de timbru şi onorariu de avocat, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1270, art. 1530 şi urm., art. 1536 C. civ., art. 194, art. 453 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 60 din 28 ianuarie 2019, pronunţată de Judecătoria Filiaşi, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Filiaşi şi a fost declinată soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă, sub nr. x/2019. Prin încheierea din 12 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale specializate a secţiei I Civile din cadrul Tribunalului Dolj, invocată din oficiu şi a fost trimis dosarul secţiei a II-a Civile a Tribunalului Dolj, competente să judece în primă instanţă.

Prin sentinţa nr. 168 din 01 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, s-a respins acţiunea, formulată de reclamanta A. S.R.L, în contradictoiu cu pârâţii BEJ B., C. S.A. şi C. S.A. - SUCURSALA CRAIOVA, ca fiind nefondată.

Împotriva sentinţei Tribunalului Dolj, în termen legal, a declarat apel reclamanta A. S.R.L. solicitând desfiinţarea sentinţei atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 857/2019 din 13 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a fost admisă cererea curatorului de majorare a remuneraţiei cu suma de 1067 RON şi a fost obligat pârâtul B., în nume propriu şi ca reprezentant al BEJ B., la plata acesteia. Prin aceeaşi decizie, a fost admis apelul declarat de reclamantă şi a fost schimbată sentinţa în sensul că, a fost admisă în parte acţiunea; a fost obligat pârâtul B., în nume propriu şi ca reprezentant al BEJ B., la plata creditului acordat de C. S.A. în valoare de 204.333 RON, garantat cu ipotecă asupra apartamentului situat în Craiova, Calea x, jud. Dolj; a fost obligat pârâtul B., în nume propriu şi ca reprezentat al BEJ B., la plata creditului acordat de C. S.A. în valoare de 293.000 RON, garantat cu ipotecă asupra apartamentului situat în Craiova, Calea x, jud. Dolj; au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Totodată, a fost obligat intimatul pârât B., în nume propriu şi ca reprezentant al BEJ B., la plata sumei de 5.259 RON, reprezentând contravaloare cheltuieli de judecată, către apelanta reclamantă.

Împotriva acestei decizii, la 16 decembrie 2019, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea în parte a hotărârii, cu admiterea cererii modificatoare.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel, deşi recunoaşte calitatea de terţ a apelantei-reclamante, faţă de dispoziţiile cuprinse în contractele de credit încheiate între pârâţii B. şi C. S.A., consideră că, pentru radierea sarcinilor înscrise în cartea funciară a imobilelor proprietatea recurentei-reclamante, în favoarea C. S.A., era necesară formularea din partea împrumutatului, respectiv din partea pârâtului B., a unei cereri de rambursare anticipată.

În acest fel, susţine recurenta, soluţia instanţei de apel a ignorat acordurile emise de creditoarea C. S.A. prin care aceasta menţionează ca singură condiţie de emitere a declaraţiei autentice de radiere a sarcinilor înscrise în cartea funciară, plata, în conturile deschise la C. S.A., a debitului neachitat din creditele acordate.

Mai arată recurenta că, deşi, din lecturarea înscrisului emis chiar de pârâta C. S.A., care ar fi putut fi considerat opozabil recurentei-reclamante, rezultă că banca nu face nicio referire la dispoziţiile prevăzute în contractele de credit şi nu indică, în mod expres, formularea vreunei cereri din partea debitorului său pentru rambursarea anticipată a creditului, care să conducă ulterior la emiterea, în formă autentică, a declaraţiei de radiere a sarcinilor, instanţa de apel a considerat că recurenta A. S.R.L. şi intimata C. S.A. sunt terţe una faţă de cealaltă, numai atunci când situaţia i-ar fi profitat băncii.

Susţine aceasta că este evident că acordul de înstrăinare al băncii a fost emis la cererea debitorului acesteia, astfel încât se putea presupune că banca a emis acordul de înstrăinare după formularea, de către debitor, a cererii de rambursare anticipată a creditului.

În continuare, privitor la contractele de vânzare-cumpărare, arată că acestea au fost încheiate în faţa unui notar care ar fi trebuit să ştie implicaţiile menţionării unui alt cont decât al băncii creditoare, în care să fie depus preţul vânzării, astfel că plata efecutată de cumpărătoarea A. S.R.L. într-un cont al vânzătorului B., altul decât cel deschis la C. S.A. nu-i poate fi imputată societăţii A.., cumpărătoarea considerând că perfectarea actului în faţa notarului public reprezintă garanţia unei tranzacţii legale.

Mai departe, recurenta-reclamantă prezintă situaţia de fapt care a generat conflictul, concluzionând că societatea recurentă, deşi şi-a executat toate obligaţiile asumate prin contractele încheiate, plătind preţul apartamentelor, riscă să piardă imobilele achiziţionate, atât din neglijenţa unor funcţionari bancari, cât şi din neglijenţa unui funcţionar public, care avea rolul de a fi garantul legalităţii actelor pe care le instrumentează.

Recursul a fost comunicat intimaţilor-pârâţi, la 2.03.2020 (dosar recurs), respectiv 10.06.2020 .

Intimaţii nu au depus întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 20 octombrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurenta a înţeles să îşi exprime poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere la raport, prin care arată ca a invocat critici subsumate cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reiterând susţinerile din cererea de recurs.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că, prin cererea de recurs, nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, instanţa supremă constată că, deşi recurenta-reclamantă a invocat ca şi temei al cererii de recurs cazul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., din expunerea motivelor de recurs nu se poate identifica norma de drept material pretins încălcată sau greşit aplicată de instanţa de apel, recurenta nefăcând o menţiune expresă în acest sens. Pe de altă parte, susţinerile recurentei nu conţin critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate ci urmăresc redezbaterea fondului cauzei, criticile vizând, în realitate, evaluarea probatoriului, precum şi reţinerea situaţiei de fapt şi a succesiunii evenimentelor relevante în cauză.

În memoriul de recurs, recurenta, în esenţă, îşi arată nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a interpretat clauzele din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv acordurile dintre părţi, contractul de vânzare-cumpărare şi contractul de credit, fără a dezvolta adevărate critici de nelegalitate a deciziei atacate. Nici prin punctul de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, recurenta nu a reuşit să reliefeze vreo normă de drept material pretins aplicată sau interpretată greşit de către instanţa de apel, ci s-a mărginit la a reitera aceleaşi susţineri cu privire la aspectele ce privesc probatoriul administrat în cauză.

Controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului este limitat la verificarea legalităţii hotărârii recurate, neputând fi repusă în discuţie evaluarea probelor administrate în cauză.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrare, prin reevaluarea situaţiei de fapt.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Fiind antamate exclusiv aspecte factuale ale cauzei, rezultă că motivele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Faţă de considerentele expuse, întrucât accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 857/2019 din 13 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 857/2019 din 13 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 februarie 2021.