Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 344/2022 AI generated

Cassation nullity for failing to allege specific illegality and instead challenging factual causation in traffic accident liability

Case Number Decizia nr. 344/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the exception of nullity of the appeal on cassation filed by the plaintiff, thereby annulling the appeal and leaving the appellate decision of 14 June 2021 in force, which had dismissed the plaintiff's claims. The case involved a civil action for non-pecuniary and pecuniary damages arising from a traffic accident, where the lower courts had rejected the claim based on the absence of a causal link between the defendant driver's failure to respect speed limits and the plaintiff's injuries. The appellate court ruled that the plaintiff's cassation appeal was null because it failed to provide specific legal arguments demonstrating non-compliance with the law as required for this extraordinary remedy; instead, the plaintiff merely reiterated factual arguments and challenged the merits of the causal link, which is not permissible in cassation as it seeks a re-evaluation of the facts. The decision was based on Articles 486, 487, 488, 489, and 493 of the Civil Procedure Code, which stipulate that a cassation appeal must be based on valid grounds of illegality and specifically contest the legal reasoning of the appealed decision, rather than requesting a third degree of jurisdiction on the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 28 alin. (1) C. proc. pen, art. 22 alin. (2) C. proc. civ, art. 425 C. proc. civ, art. 1357 C. civ, art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002; Cassation nullity for failing to allege specific illegality and instead challenging factual causation in traffic accident liability: The case involved a civil action for non-pecuniary and pecuniary damages arising from a traffic accident, where the lower courts had rejected the claim based on the absence of a causal link between the defendant driver's failure to respect speed limits and the plaintiff's injuries. The appellate court ruled that the plaintiff's cassation appeal was null because it failed to provide specific legal arguments demonstrating non-compliance with the law as required for this extraordinary remedy; instead, the plaintiff merely reiterated factual arguments and challenged the merits of the causal link, which is not permissible in cassation as it seeks a re-evaluation of the facts. The decision was based on Articles 486, 487, 488, 489, and 493 of the Civil Procedure Code, which stipulate that a cassation appeal must be based on valid grounds of illegality and specifically contest the legal reasoning of the appealed decision, rather than requesting a third degree of jurisdiction on the merits.

Keywords

AI generated
grounds for cassation damages from traffic accident civil judgment action for liability actions for annulment factual grounds

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

The main ground justifying the annulment of the appeal on cassation for nullity as determined by the court in the operative part.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 24.11.2017 sub nr. de dosar x/2017, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Biroul Carte Verde din Franţa prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România şi cu intervenientul B., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 euro, cu titlu de daune morale, în urma producerii accidentului din 28.01.2016, la plata sumei de 135 RON cu titlu de daune materiale.

Prin sentinţa civilă nr. 438/16.06.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A..

La data de 02.10.2020 s-a formulat apel de către reclamanta A., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Prin încheierea nr. 8A din 19 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi a trimis dosarul la registratura Curţii de Apel Bucureşti în vederea repartizării aleatorii la secţia a V-a Civilă sau secţia a VI-a Civilă.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă prin decizia civilă nr. 1115/A din 14 iunie 2021 a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă A. în contradictoriu cu intimatul-pârât Biroul Carte Verde din Franţa prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

La data de 12 august 2021, recurenta-reclamantă A. prin reprezentant legal C. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei nr. 1115/A din 14 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 09 septembrie 2021.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În preambulul cererii de recurs recurenta prezintă istoricul situaţiei de fapt, iar în ceea ce priveşte criticile aduse deciziei recurate, în esenţă, se susţine că aceasta nu ţine cont de situaţia de fapt, ceea ce a fost de natură să creeze o situaţie inechitabilă pentru recurentă.

Faţă de aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta face trimitere la dispoziţiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen., pentru a invoca greşita reţinere de către instanţa de apel a lipsei legăturii de cauzalitate între conduita intervenientului forţat şi vătămările corporale suferite de recurentă.

Ambele instanţe au constatat eronat că nu există legătură de cauzalitate între leziunile suferite de recurentă şi încălcarea vitezei regulamentare de către intervenientul forţat, încălcând astfel dispoziţiile cuprinse în art. 22 alin. (2) C. proc. civ., prin lipsa de a stărui în vederea justei soluţionări a cauzei.

De asemenea, în mod greşit se mai reţine culpa procesuală a recurentei, care nu a solicitat simularea impactului la viteza de 30 km/h, pentru a se stabili dacă există legătură de cauzalitate între vătămările corporale ale minorei şi depăşirea vitezei reglementate pe acel sector de drum de către intervenientul forţat.

Acest obiectiv, arată recurenta, a fost solicitat prin intermediul expertizei tehnice auto efectuate în litigiul civil, însă nu a fost soluţionat de către expert.

Ambele instanţe nu analizează consecinţele evenimentului rutier, deşi concluziile expertizelor tehnice efectuate atât în dosarul penal, cât şi în dosarul civil, au concluzionat că indiferent de viteza de deplasare a autovehiculului, evenimentul rutier s-ar fi produs.

Recurenta invocă şi nemotivarea în fapt şi în drept a deciziei recurate, cu trimitere la dispoziţiile art. 425 C. proc. civ.. Argumentarea acestui motiv de recurs este făcută cu argumente de ordin doctrinar, fără a raportare la considerentele deciziei recurate.

Sub aspectul aplicării greşite a legii se mai citează dispoziţiile art. 1349 alin. (1) şi (2) şi art. 1357 C. civ., pentru a arăta că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa unui prejudiciu, respectiv daunele morale şi materiale, dovedite cu înscrisuri medicale; fapta ilicită, dovedită de proba cu expertiză care a concluzionat în sensul că intervenientul a depăşit viteza legală admisă pe respectivul sector de drum; legătura de cauzalitate dintre fapta ilicităţi consecinţele produse, dovedite cu acte medicale; vinovăţia făptuitorului care nu a respectat viteza legală admisă pe sectorul de drum şi indicatorul rutier "Copii".

Instanţa de apel în mod greşit consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile privind răspunderea civilă delictuală, raportat la faptul că intervenientul nu putea evita impactul şi starea de pericol a fost creată de partea vătămată, însă solicită să se constate că aceste considerente nu înlătură vinovăţia intervenientului, care prin nerespectarea dispoziţiilor legale a cauzat amplificarea prejudiciului corporal creat minorei.

Atragerea răspunderii civile delictuale este condiţionată de elementele sus precizate, îndeplinite în cauză. Vinovăţia şoferului nu poate fi exclusă, acesta încălcând şi dispoziţiile cuprinse în art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002 privind conduita preventivă.

Mai mult, potrivit art. 1357 alin. (2) C. civ., răspunderea este instituită chiar şi pentru cea mai uşoară culpă.

Cu titlu de jurisprudenţă, recurenta citează considerentele deciziei nr. 143/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

La 18 octombrie 2021, intimatul-intervenient B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor la 09.12.2021, pentru a depune puncte de vedere.

La 21 decembrie 2021 recurenta-reclamantă A. prin reprezentant Legal D. a transmis la dosar un punct de vedere la raport solicitând admiterea recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza excepţia nulităţii recursului, invocată de instanţă din oficiu, excepţie care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivul invocat prin memoriul de recurs nu poate fi analizat din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În speţă se constată că recurenta face referire iniţial la situaţia de fapt şi la considerentele reţinute de instanţa de apel, solicitând ca urmare a reanalizării fondului cauzei, instanţa de recurs să admită pretenţiile reclamantei.

Pentru a demonstra lipsa de temei legal a hotărârii, recurenta reia susţinerile făcute prin cererea de apel, care au făcut obiectul cenzurii instanţei, cu privire la concluziile raportului de expertiză judiciară efectuat în această pricină, care au format convingerea instanţelor de fond, în ceea ce priveşte lipsa legăturii de cauzalitate între conduita intervenientului forţat şi vătămările corporale suferite de recurentă.

De asemenea, se citează dispoziţiile legale privind temeiul răspunderii civile delictuale şi a condiţiilor cerute de lege pentru atragerea acesteia, însă pentru demonstrarea temeiniciei acestora, recurenta face trimitere la probele din dosar.

Or, nu se poate reţine o eventuală aplicare greşită a legii care să atragă casarea deciziei de apel în condiţiile în care analiza propusă de recurentă în susţinerea criticii formulate impune reaprecierea situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat în faţa instanţelor devolutive.

Recurenta susţine şi nemotivarea hotărârii, în fapt şi în drept, fără a invoca în mod expres motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., însă se reţine că argumentarea acestei critici a fost făcută formal, prin consideraţii de ordin teoretic, fără prezentarea relevanţei acestora raportat la considerentele deciziei de apel.

Prin urmare, fără a face referiri la soluţia apelului, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Recursul este cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformităţii hotărârii cu regulile de drept, şi, ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conţinutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, este atrasă nulitatea recursului, întrucât, ele nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanţei de apel.

Aşadar, în cuprinsul cereri de recurs dedusă judecăţii nu se regăsesc critici propriu zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

În aceste circumstanţe, se constată că, recurenta, în cuprinsul cererii de recurs, nu relevă critici de nelegalitate a deciziei instanţei de apel, chiar dacă, în mod formal, a indicat ca temei de drept motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii şi va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. prin reprezentant legal D. împotriva deciziei civile nr. 1115/A din 14 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. PRIN REPREZENTANT LEGAL D. împotriva deciziei civile nr. 1115/A din 14 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât BIROUL CARTE VERDE DIN FRANŢA PRIN MANDATAR BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA şi intimatul-intervenient B..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2022.