Bank insolvency damages claim dismissed for failure to meet extraordinary appeal formal requirements under New Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 14.03.2017 sub nr. x/2017 reclamanta A. prin lichidator judiciar Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare în contradictoriu cu pârâtul B. a chemat în judecată pârâtul B. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: obligarea pârâtului B. să restituie A. S.A. -banca in faliment - suma de 6.700.000.000 RON vechi, cu titlu de daune interese compensatorii (damnum emergens), respectiv pretenţii determinate din fapte delictuale constând in neîndeplinirea obligaţiei legale, prevăzută de dispoziţiile art. 992 din C. civ. de la 1864, ori din neîndeplinirea obligaţiei contractuale potrivit contractului de cont curent, obligarea pârâtului B. să plătească A. S.A. - banca in faliment - cu titlu de beneficiu nerealizat (lucrum cessans), respectiv dobânda legala aferentă sumei de 6.700.000.000 RON vechi, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de obligare la plata principalului, astfel cum va fi pronunţată in prezenta cauza, până la data restituirii integrale a sumei de bani datorate băncii, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata (onorariu expert, alte cheltuieli).

Prin sentinţa civilă nr. 3252/29.10.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea formulată de reclamanta A. prin lichidator judiciar Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare în contradictoriu cu pârâtul B. ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, A. prin lichidator judiciar Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare a formulat apel înregistrat la data de 31.07.2019 prin care a solicitat anularea sentinţei civile nr. 3252/29.10.2018, procesul fiind soluţionat în mod greşit fără a intra in judecata fondului, astfel cum cererea de chemare in judecata a fost precizata, urmare rezoluţiei instanţei de judecata din perioada de regularizare, prin notele: nr. 332/03.04.2017 si nr. 419/28.04.2017; în subsidiar, schimbarea in totalitate a sentinţei civile nr. 3252/29.10.2018, atât in ceea ce priveşte considerentele cat si dispozitivul acesteia, ca fiind fundamentata eronat, pe o instituţie de drept - plata nedatorata dintr-un fapt licit - cu a cărei judecata nu a fost investita, in speţa, instanţa fiind învestita, prin notele precizatoare: nr. 332/03.04.2017 si nr. 419/28.04.2017, in perioada regularizării, cu o acţiune in pretenţii; soluţionând procesul, in evocarea fondul, a solicitat admiterea acţiunii in daune a A. S.A., precizata, prin care a solicitat obligarea pârâtului la dezdăunarea A. cu suma 6,7 de mld RON vechi si dobânda legala aferenta.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă prin decizia civilă nr. 573/A din 30 martie 2021 a respins apelul formulat de apelanta reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, împotriva sentinţei civile nr. 3252/29.10.2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul pârât B., ca nefondat.

La data de 03 august 2021, recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, a formulat cerere de recurs împotriva deciziei nr. 573/A din 30 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 16 septembrie 2021.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. din 1865.

În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică decizia instanţei de apel, sub aspectul faptului că nu a avut în vedere dispoziţiile art. 370 Codul comercial, arătând că suma de bani solicitată prin intermediul cererii de chemare în judecată, are ca provenienţă creditele nr. 107 şi 108 şi a ajuns în contul pârâtului prin debitări şi creditări succesive ale coturilor mai multor clienţi ai A., ca urmare a faptelor de delapidare săvârşite de către prepuşii Băncii, fapte cercetate penal.

Se susţine că aceste sume de bani aparţin patrimoniului Băncii, motiv pentru care se invocă dispoziţiile art. 370 Codul comercial, aplicabile în speţă, potrivit principiului "tempus regit actum".

Drept urmare, arată recurenta că nu pot fi reţinute argumentele instanţei de apel vizând inexistenţa unei obligaţii de restituire a sumei de către intimat faţă de apelantă dedusă din inexistenţa unor raporturi juridice dintre aceste părţi, întrucât s-ar încălca dreptul de proprietate al Băncii dobândit legal şi de asemenea s-ar restrânge abuziv exerciţiul dreptului de administrare/dispoziţie asupra patrimoniului, dreptul la desdăunare integrală a Băncii pentru prejudiciul creat atât prin delapidare cât şi prin participare la delapidare.

În susţinerea acestei teze probatorii, recurenta invocă şi dispoziţiile deciziei nr. 4 din 04.04.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2016 având drept obiect recursul în interesul legii, prin care s-a reţinut că în cazul infracţiunilor de delapidare şi înşelăciune împotriva unei bănci, numai aceasta se poate constitui parte civilă, şi nu deponenţii de sume.

Aşadar, toate sumele de bani intrate în Bancă prin conturile curente ale clienţilor, devin proprietatea Băncii.

În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel în mod greşit a realizat o încadrare greşită a faptelor, stabilind că reclamanta a investit instanţa cu o acţiune în răspundere civilă contractuală, nesocotind explicit temeiul juridic invocat de A. în susţinerea acţiunii prin notele scrise depuse cu nr. x/2017 şi y/2017.

Încălcând principiul disponibilităţii, se arată că atât instanţa de fond cât şi cea de apel au soluţionat procesul, pronunţând soluţii care au prejudiciat Banca.

Instanţa de apel a încălcat şi principiul contradictorialităţii în procesul civil şi dreptul la apărare al părţilor, deoarece anterior pronunţării deciziei, nu a pus în discuţia părţilor schimbarea temeiului juridic şi nu a dat posibilitatea acestora să îşi formeze concluziile şi apărările pe noul temei juridic. De altfel, instanţa de apel, nu a argumentat în niciun fel motivul pentru care nu a reţinut temeiul juridic invocat de A..

Procedând astfel, instanţa a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, soluţionând cauza pe un temei de drept care nu a fost invocat de A., această situaţie constituind motiv de casare a hotărârii.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenta susţine că soluţia pronunţată a fost fundamentată pe interpretarea insuficientă a probatoriului din dosar, prin neaplicarea dispoziţiilor art. 370 Codul comercial şi prin interpretarea eronată a normelor de drept material privind răspunderea civilă delictuală.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, şi a reţinut următoarele:

Prealabil, se constată că recurenta-reclamantă a invocat în motivarea recursului dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. din 1865.

Raportat la data promovării cererii de chemare în judecată, respectiv 14 martie 2017 şi având în vedere dispoziţiile art. 25 C. proc. civ., în cauză sunt aplicabile litigiului dispoziţiile din Noul C. proc. civ.

În consecinţă, procedând la încadrarea motivelor de recurs invocate de recurentă, potrivit echivalenţei acestora cu motivele de casare prevăzute de Noul C. proc. civ., criticile vor fi examinate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Analizând criticile dezvoltate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, se reţine că, potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurenta-reclamantă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivul invocat prin memoriul de recurs nu poate fi analizat din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În speţă, recurenta-reclamantă A., în dezvoltarea motivelor de recurs, nu a formulat critici de nelegalitate care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de prevederile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Din expunerea argumentelor aduse deciziei, rezultă că deşi a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, fără posibilitatea de a fi subsumate acestui motiv de nelegalitate.

Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanţei nu îi revine obligaţia să examineze legalitatea şi temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost invocate şi argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea.

Prin criticile invocate în cererea de recurs, recurenta-reclamanta şi-a exprimat nemulţumirea privind modul de soluţionare a cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat obligarea intimatei la plata sumei de 6.700.000.000 RON, produsă prin presupuse fapte delictuale intrate iniţial sub incidenţa legii penale.

În esenţă, Înalta Curte reţine din dezvoltarea criticilor prezentate de către recurenta-reclamantă că au fost antamate aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate ale deciziei recurate.

Astfel, critica vizând greşita respingere a acţiunii, a cărei încadrare juridică ar fi fost schimbată, a fost argumentată cu trimitere la interpretarea improprie a împrejurărilor de fapt privind caracterul fraudulos al faptelor reclamate. Din acest punct de vedere, se constată că, aspectele legate de probarea stării de fapt delictuale nu pot fi examinate din punct de vedere al nelegalităţii, în condiţiile în care acest motiv de recurs a fost întemeiat pe modul de interpretare al unor situaţii de fapt.

În ce priveşte argumentele recurentei-reclamante prin care a criticat respingerea cererii de chemare în judecată raportat la aplicarea/interpretarea greşită a normelor legale reprezentate de art. 370 Codul comercial, subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se constată că au fost reiterate situaţii de fapt, iar în virtutea caracterului nedevolutiv al acestei căi de atac, instanţa nu poate proceda la exercitarea controlului judiciar, în lipsa indicării încălcărilor de lege care pot să atragă examenul de legalitate.

Trimiterile la unele dispoziţii legale, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Deşi invocă nelegalitatea deciziei atacate, în raport de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva statuărilor instanţei de apel cu privire la presupusa faptă ilicită imputată pârâtului, recurenta nu arată, în concret, motivele de nelegalitate, dispoziţiile legale interpretate eronat sau greşit aplicate, argumentaţia adusă în susţinere vizând exclusiv starea de fapt proprie cauzei şi probatoriul administrat.

Trimiterile la unele dispoziţii legale, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Înalta Curte constată că textul de lege a fost invocat strict formal, în contextul în care nu este susţinut de veritabile critici care să permită exercitarea controlului de legalitate a soluţiei pronunţate din perspectiva încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material incidente speţei.

În concluzie, simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea atacată, exprimată în afirmaţii generale că aceasta ar fi nelegală, nu este suficientă pentru a face posibilă cenzura instanţei de control, fiind necesar ca cererea de recurs să cuprindă critici referitoare la considerentele reţinute de instanţa a cărei hotărâre se atacă în susţinerea raţionamentului său logico-juridic, concretizat în soluţia pronunţată.

În esenţă, Înalta Curte reţine din dezvoltarea criticilor prezentate de către recurenta-reclamantă că au fost antamate aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate ale deciziei recurate.

Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced şi având în vedere că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2), coroborat cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare împotriva deciziei civile nr. 573/A din 14 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE a DEPOZITELOR BANCARE împotriva deciziei civile nr. 573/A din 14 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2022.