Cassation appeal annulled for non-payment of judicial stamp fee in civil liability claim for lost lease income due to pipeline obstruction

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş reclamanta A. S.R.L., a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând: instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea paratei la plata sumei de 450.000 RON cu titlu de despăgubire pentru perioada 1. IX.2015-1. X.2017 reprezentând chiria în sumă de 18.000 RON/lună, neîncasată ca urmare a nevalorificării contractului de închiriere x/20.10.2013, încheiat cu S.C. C. S.R.L.;

- obligarea la plata cheltuielilor ocazionate de litigiu în cuantum de 11.105 RON, reprezentând: 8.105 RON taxă judiciară de timbru şi 3.000 RON cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din data de 27 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2017 prima instanţă a respins cererea de suspendare formulată de pârâta B. S.A., întemeiată pe dispoziţiile art. 413 pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2017; a revenit asupra probei cu înscrisuri încuviinţată la termenul anterior; a respins cererea de disjungere a cererii de chemare în garanţie.

Prin sentinţa civilă nr. 69/18.07.2018 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosar nr. x/2017 s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi în consecinţă: - pârâta B. S.A. a fost obligată la plata către reclamanta A. S.R.L., a sumei de 450.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru perioada 1.09.2015-1.10.2017; pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 11.105 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; s-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B. S.A., în contradictoriu cu Direcţia Silvică Maramureş.

Împotriva încheierii din data de 27 iunie 2018 şi a sentinţei civile nr. 69/18.07.2018 pronunţate de Tribunalul Maramureş a formulat apel B. S.A., solicitând admiterea apelului şi pe cale de consecinţă, schimbarea în parte a încheierii, în sensul admiterii cererii de suspendare a judecăţii cauzei şi pe cale de consecinţă, anularea sentinţei apelate; schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de A. S.R.L. ca neîntemeiată; schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în garanţie formulată de B., cu consecinţa obligării în solidar a chematelor în garanţie la plata sumei pe care apelanta ar fi obligată să o achite către A. S.R.L, inclusiv cheltuielile de judecată, şi care, la momentul formulării cererii de apel, se cifrează la valoarea de 461.105 RON; obligarea intimatei şi a chematelor în garanţie la plata cheltuielilor de judecată ocazionată de prezentul litigiu în fond şi apel.

Prin decizia civilă nr. 310/2019 din 27 mai 2019 Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a Civilă a respins apelul declarat de S.C. B. S.A. împotriva încheierii din 27.06.2018 şi a sentinţei civile nr. 1269 din 18.07.2018, pronunţate în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Maramureş, pe care le-a păstrat în întregime.

A obligat apelanta să plătească intimatelor S.C. A. S.R.L. şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva suma de 2.840 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, recurenta-pârâtă B. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă prin decizia nr. 1526 din 30 iulie 2020 a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 310/2019 din 27 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. şi intimatele-chemate în garanţie Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva şi Direcţia Silvică Maramureş.

A casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a Civilă prin decizia civilă nr. 135/2021 din 15 martie 2021 a respins apelul declarat de apelanta B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1269 pronunţată la data de 18.07.2018 în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Maramureş, pe care a păstrat-o în întregime.

A obligat apelanta să plătească intimatei A. S.R.L. suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 135/2021 din 15 martie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a Civilă, recurenta-pârâtă B. S.A. a declarat recurs.

Motive de recurs.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. a fost argumentat cu referire la capătul al doilea al cererii de apel care vizează caracterul neîntemeiat la soluţiei instanţei de fond cu privire la cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantă, pentru ipoteza în care ar fi fost admisă cererea de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte soluţionarea capătului 2 al cererii de apel, recurenta susţine că se află în ipoteza reglementată în teza 1 a art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât decizia recurată nu este motivată în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acestui capăt de cerere.

În cuprinsul deciziei recurate sunt redate exclusiv considerentele instanţei de apel cu privire la primul capăt al cererii de apel, fără să existe nicio referire sub aspectul motivării, cu privire la soluţia pronunţată cu privire la al doilea capăt al cererii de apel, hotărârea fiind neîntemeiată sub acest aspect.

În consecinţă, decizia recurată este deficitară, nefiind cuprinse motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia de respingere a capătului 2 al cererii de apel a B. ce vizează cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Sub aspectul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanţa de apel, în rejudecare, a aplicat în mod greşit normele de drept material incidente, reţinând în mod nelegal că în cauză ar fi îndeplinite cumulativ toate condiţiile răspunderii civile delictuale, ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 1357 C. civ. şi că nu ar fi îndeplinite condiţiile de exonerare de răspundere civilă delictuală reglementate de art. 1534 C. civ.

Prin decizia de casare s-a reţinut că pentru o corectă aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt relevantă, se impune analizarea inclusiv a incidenţei dispoziţiilor art. 1534 şi art. 1357 C. civ., în contextul în care în cauză s-a relevat necesitatea unor demersuri din partea A., în calitate de proprietar al terenului pe care se impune efectuarea lucrărilor efective de modificare a conductei, în vederea autorizării şi permiterii executării acestor lucrări, simpla afirmare a acordului nefiind suficientă.

Întrucât situaţia de fapt la momentul soluţionării prezentei cauze este diferită de cea existentă la momentul soluţionării litigiilor anterioare dintre părţi, judecata din prezenta cauză presupune verificarea unor elemente litigioase diferite faţă de cele invocate în dosarele anterioare.

Prin raportare la fapta ilicită care se impune pârâtei, în cauză nu poate fi reţinută culpa, nici măcar uşoară în săvârşirea acţiunii sau inacţiunii contrară legii care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale altei persoane, ce ar fi fost săvârşită în perioada septembrie 2015 - octombrie 2017, respectiv perioada pentru care A. solicită despăgubiri în prezenta cauză.

Pentru legala demarare a lucrărilor de îngropare a conductei, pârâta arată că avea nevoie de acceptul A. pentru accesul pe terenul proprietatea sa şi executarea acestor lucrări şi de un titlu care să confere un drept real asupra terenului şi conductei, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, necesar pentru obţinerea unei autorizaţii de construire.

Prin notele scrise depuse pentru termenul de judecată din 15.02.2021, au fost prezentate documente privind demersurile efectuate de către pârâtă, însă A. a refuzat în mod continuu să permită accesul pe proprietatea sa. Ulterior au fost prezentate demersurile în lipsa concursului A., care demonstrează că în urma autorizaţiei de construire şi a certificatului de urbanism, recurenta a avut posibilitatea de a efectua alte lucrări decât îngroparea conductei pe terenul A..

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, se arată de către recurentă că a întreprins o multitudine de demersuri atât pe lângă A., cât şi independent de concursul intimatei, încercând explorarea mai multor opţiuni pentru a găsi o soluţie pentru încetarea diferendului dintre părţi, neputând fi reţinută culpa pârâtei pentru pretinsele prejudicii reclamante de A. în perioada septembrie 2015 - octombrie 2017.

Este de neînteles, mai arată recurenta, ignorarea de către instanţa de apel a ipotezei în care dacă A. ar fi materializat acordul afirmat public în mod constant şi ar fi intrat într-un raport juridic care să permită pârâtei să intervină în mod legal la conductă, diferendul ar fi fost soluţionat chiar anterior perioadei avute în vedere în cauză, situaţie în care nu ar mai fi existat nici măcar premisa vreunui prejudiciu pretind suferit de A..

În consecinţă, instanţa de apel a reţinut în mod nelegal existenţa culpei pârâtei pentru pretinsele prejudicii reclamate de către A. în perioada septembrie 2015- octombrie 2017.

În ceea ce priveşte inexistenţa prejudiciului recurenta arată că este dovedită de lipsei unei probe în sensul imposibilităţii valorificării contractului de închiriere nr. x din 20.10.2013 încheiat de către aceasta cu C. S.R.L..

În altă ordine de idei, se susţine că prejudiciul pretins suferit de A. nu poate fi reprezentat de contravaloarea chiriilor lunare în perioada septembrie 2015 - octombrie 2017, aceasta deoarece în cauză nu se poate reţine imposibilitatea valorificării contractului de închiriere nr. x/20.10.2013 aşa cum eronat afirmă intimata.

Lipsa lucrărilor de repoziţionare a conductei conduce doar la amânarea şi nu la imposibilitatea valorificării contractului, eventualul prejudiciu putând fi reprezentat, în acest caz, de sumele de bani aferente întârzierii încasării chiriilor lunare şi nu de contravaloarea acestor chirii lunare, aşa cum s-a solicitat de către A. prin acţiune.

În consecinţă, în prezenta cauză nu se poate reţine îndeplinirea condiţiei existenţei unui prejudiciu demonstrat de către A..

Recurenta dezvoltă critici cu privire la inexistenţa unui raport de cauzalitate între pretinsa faptă şi prejudiciu, eventuala pierdere fiind urmarea faptei proprii a intimatei.

Prin refuzul constatat şi deliberat de a ajunge la un acord cu pârâta cu privire la modalitatea legală de îngropare a conductei, în ciuda repetatelor solicitări în acest sens, intimata continuă să creeze în mod artificial condiţiile necesare angajării răspunderii delictuale a pârâtei.

A. acţionează în acest fel contrar bunei-credinţe şi exercită dreptul de proprietate exclusiv în scopul de a vătăma pârâta, încălcând interdicţia instituită expres de art. 14 C. civ.

Potrivit legislaţiei în vigoare, creditorul care contribuie prin fapta proprie la producerea prejudiciului, poate fi sancţionat prin pierderea dreptului la despăgubiri, potrivit art. 1534 C. civ.

A. a acţionat deliberat în sens contrar obligaţiei de a depune minime diligente, pentru a zădărnici eforturile susţinute ale pârâtei de a evita prejudiciul respectiv.

Instanţa de apel a aplicat complet greşit prevederile art. 1534 C. civ., apreciind că în prezenta cauză ar fi vorba de instituirea unor obligaţii excesive în sarcina A. menite a înlătura efectele faptei culpabile ale pârâtei.

Concursul necesar al A. pentru încetarea situaţiei litigioase se încadrează perfect în înţelesul sintagmei minime diligenţe prevăzută în art. 1534 alin. (2) C. civ., considerentele instanţei de apel cu privire la pretinsele obligaţii excesive fiind complet eronate.

În concluzie, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative ale răspunderii civile delictuale a pârâtei, aşa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 1357 alin. (1) C. civ., iar instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile legale respective, motiv pentru care cererea de recurs se impune a fi admisă sub acest aspect.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, în principal reţinerea cauzei spre rejudecare şi admiterea cererii de apel, iar în subsidiar casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, fond, apel şi recurs.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor la data de 28 octombrie 2021, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Părţile nu au depus punct de vedere la raport.

Examinând, cu prioritate, chestiunea prealabilă a timbrajului recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Prin adresa comunicată recurentei-pârâte B. S.A. la data de 01.07.2021, i s-a pus în vedere obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.882,5 RON, această obligaţie reieşind şi din raportul comunicat la data de 28.10.2021 .

Din dovada de înmânare a citaţiei existentă la dosarului de recurs, reiese că a fost adusă la cunoştinţa recurentei-pârâte B. S.A. obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru, în cuantumul solicitat de instanţă, partea primind actul de procedură la data de 08.07.2021.

Recurenta-pârâtă B. S.A. nu s-a conformat acestei obligaţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice şi se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Art. 32 din acelaşi act normativ prevede că "Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege."

Conform art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancţiunea nulităţii.

În speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu a fost timbrat anticipat şi că recurenta-pârâtă B. S.A. nu s-a conformat obligaţiei ce îi revenea, deşi i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru.

În cauză nu operează scutirea legală - personală sau în considerarea obiectului - de la obligaţia timbrării.

Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor, instanţa este obligată să examineze cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Or, în cauză, aceste cerinţe nu sunt îndeplinite, aşa încât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să facă aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care va anula ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 357/2017 din 13 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 357/2017 din 13 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. şi intimatele-chemate în garanţie REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR-ROMSILVA şi DIRECŢIA SILVICĂ MARAMUREŞ.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2022.