Cassation appeal annulled for procedural deficiencies in debt recovery and set-off dispute

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2680/21.12.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L..

A obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 603.000,73 RON reprezentând suma plătită către creditoarea pârâtei D..

A obligat pârâta la plata sumei de 11.871 RON reprezentând cheltuielile efectuate cu plata datoriei pe care pârâta o avea faţă de creditoarea D..

A obligat pârâta la plata dobânzii legale aferente celor două sume de la data plăţii acestora până la restituirea efectivă către reclamanţi.

A respins capătul de cerere având ca obiect plata daunelor interese în cuantum de 50.000 euro ca neîntemeiat.

A anulat ca netimbrată cererea reconvenţională.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A. şi B., solicitând admiterea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumei de 50.000 euro reprezentând daune interese suferite şi pârâta C. S.R.L., solicitând anularea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

In drept au fost invocate dispoziţiile art. 466 si urm C. proc. civ., ale art. 1488 si art. 1617 C. civ. precum si pe orice alte dispoziţii incidente in cauza.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă, prin decizia civilă nr. 1485/A din 22 septembrie 2021 a anulat apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 2680/21.12.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, ca netimbrat.

A respins apelul formulat de apelanta-pârâtă C. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 2680/21.12.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 1485 din 22 septembrie 2021 a declarat recurs recurenta-pârâtă C. S.R.L..

În drept, recurenta-pârâtă a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sub aspectul aplicării şi încălcării prevederilor legale incidente în speţă, respectiv art. 1384 alin. (1) C. civ.

Se susţine că, în mod greşit a reţinut instanţa de apel că în raport de dispoziţiile art. 1617 C. civ., creanţele invocate de pârâtă nu îndeplinesc cerinţele prevăzute de art. 663 C. proc. civ.. De asemenea, în mod greşit a reţinut instanţa de apel că pârâta nu a combătut cele reţinute de instanţa de apel cu privire la compensaţie, deşi părţii i-au fost respinse toate probele solicitate în susţinerea apelului, respectiv înscrisuri, interogatorii şi proba testimonială.

În măsura în care instanţa de apel ar fi încuviinţat aceste probe, recurenta-pârâta ar fi putut combate cele reţinute de prima instanţă cu privire la compensaţie, astfel încât se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a fi administrate aceste probe.

Instanţa de apel a reţinut că, compensaţia, ca mod de stingere a obligaţiilor reciproce până la concurenţa celei mai mici dintre obligaţii intervine ope legis, indiferent de izvorul acestora dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1617 C. civ., respectiv datoriile să fie certe şi să rezulte din încrisuri, să fie lichide, exigibile şi să fi ajuns la scadenţă.

Pentru probarea îndeplinirii condiţiilor legale ale compensaţiei, arată recurenta că se impune administrarea de înscrisuri noi care emană de la E., pentru a se vedea retragerile de numerar din contul pârâtei în perioada 2016-2018, toate înscrisurile care îl vizează pe reclamant în legătură cu ridicările de numerar efectuate de acesta şi de numitul F. din conturile pârâtei.

Intimatul-reclamant a ridicat sume de bani semnificative din conturile pârâtei deschise la E., sume pe care nu le-a restituit.

Se mai susţine că instanţa de apel nu a avut în vedere susţinerile recurentei prin care a invocat incertitudinea creanţei pretinse de intimaţii-reclamanţi, invocând raportarea la dispoziţiile art. 1384 C. civ., având în vedere faptul că niciunul dintre cele două credite, garantate de reclamanţi nu a fost declarat scadent anticipat, iar din probele administrate în cauză nu poate fi dovedită iminenţa scadenţei anticipate a celor două credite, iar banca nu a emis niciun act prin care să invoce scadenţa anticipată.

Aşa cum rezultă din actele de la dosar, vânzarea imobilului ipotecat în favoarea băncii, s-a făcut ca urmare a acţiunii benevole a intimaţilor-reclamanţi de vânzare a imobilului ipotecat, imobil care a fost vândut la un preţ agreat de reclamanţi.

În mod greşit a reţinut instanţa de apel că pârâta este răspunzătoare de prejudiciul creat reclamanţilor, deoarece nu a achitat ratele către bancă la scadenţă, acumulând datorii.

Faţă de toate aceste considerente, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a apelului pârâtei şi trimiterea cauzei spre rejudecare către instanţa de apel în vederea rejudecării cererii de apel.

La 07.12.2021intimaţii-reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 21.12.2021, recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat de recurenta - pârâtă C. S.R.L. sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de recurentă.

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) statuând sancţiunea nulităţii pentru ipoteza în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este invocat formal.

Se constată că în expunerea argumentelor în susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că instanţa de apel a reţinut în mod greşit situaţia de fapt şi a respins cererea de probatorii formulată de pârâtă. Totodată, recurenta face trimitere la mijloacele de probă solicitate în cauză.

Susţinerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi exprimate în combaterea acţiunii, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Astfel, se reţine că deşi formal recurenta invocă greşita aplicare a prevederilor art. 1617 C. civ., în dezvoltarea memoriului de recurs această greşită aplicare este raportată la situaţia de fapt, ori la probatoriul administrat. Or, simpla invocare a unor texte legale, pretins a fi greşit interpretate şi aplicate de instanţa de apel, nu este suficientă pentru reţinerea vreunui motiv de casare din cele reglementate de art. 488 C. proc. civ., câtă vreme nu sunt dezvoltate critici de nelegalitate care să susţină această ipoteză.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în susţinerea apelului nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii recurate.

De aceea, chiar dacă prin decizia recurată se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a acţiunii în anulare, deşi recursul nu are caracter devolutiv.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, cerinţe care nu au fost respectate de către recurentă, motiv pentru care recursul declarat de aceasta va fi anulat.

Având în vedere cele reţinute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurenta C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1485A din 22 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. prin lichidator judiciar CII G. împotriva deciziei civile nr. 1485/A din 22 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi B. şi A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2022.