Time-barred revision of appellate suspension order for conflict with res judicata
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for revision as time-barred, thereby upholding the decision of the Galați Court of Appeal which had previously rejected the claimant’s appeal against a lower court’s order to suspend proceedings; this ruling leaves the suspension of the main civil lawsuit in effect pending the resolution of a separate motion to annul a declaratory document. The dispute centered on a claim for payment based on a public procurement contract termination, where the claimant sought to reopen the case on the grounds that the appellate decision violated the authority of res judicata established by a prior sentence regarding the validity of the termination notice. The decisive legal basis was Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code, which requires a revision petition based on contradictory final judgments to be filed within one month of the date the final judgment was pronounced, not communicated; the Court determined that the petition, filed on November 8, 2021, exceeded this absolute one-month deadline which expired on October 15, 2021, following the September 15, 2021 final decision, thus resulting in the loss of the right to exercise the appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 4513alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Time-barred revision of appellate suspension order for conflict with res judicata: Cu privire la cererea de revizuire, se constată că aceasta este întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1). pct. 8 C. proc. civ., respectiv existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Prin cererea formulată, se invocă încălcarea efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat şi trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului exercitat împotriva încheierii de suspendare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022
Asupra revizuirii de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 18.12.2020 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea cererii de anulare a documentului constatator nr. x/24.07.2019.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., înregistrat sub nr. x/2020/a1 la Curtea de Apel Galaţi, secţia pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii de şedinţă recurate, repunerea pe rol a cauzei şi continuarea judecăţii.
Prin încheierea de şedinţă din 08.06.2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secţiei pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Galaţi şi trimiterea acesteia la secţia a II-a civilă a Curţii de Apel Galaţi.
La, secţia a II-a civilă a Curţii de Apel Galaţi recursul a fost înregistrat la data de 08.06.2021 sub nr. x/2020/a1*.
Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a Civilă prin decizia nr. 200/2021 din 15 septembrie 2021 a respins, ca neîntemeiat, recursul formulat de societatea reclamantă A. S.R.L. împotriva încheierii din data de 18.12.2020 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2020.
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 08.11.2021, sub nr. x/2021, A. S.R.L. a solicitat revizuirea deciziei nr. 200/2021 din 15 septembrie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă şi anularea acesteia.
În susţinerea cererii revizuenta menţionează considerentele pe care se sprijină decizia atacată cu revizuire, respectiv "anularea sau menţinerea acestui document constatator, emis de autoritatea contractantă în legătură directă cu notificarea de reziliere a contractului de achiziţii reprezintă un aspect esenţial pentru stabilirea tuturor aspectelor legate de rezilierea contractului, ca efect direct asupra cererii de plată formulată de reclamantă, în cauză fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 4513alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.." arâtând că încalcă efectul pozitiv al lucrului judecat şi consolidat prin sentinţa nr. 56/01.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în dosar nr. x/2020.
Revizuenta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
La 02.02.2022 intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii.
Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Cu privire la cererea de revizuire, se constată că aceasta este întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1). pct. 8 C. proc. civ., respectiv existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Prin cererea formulată, se invocă încălcarea efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat şi trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului exercitat împotriva încheierii de suspendare.
Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Pentru exercitarea căii de atac a revizuirii, revizuenta ar fi trebuit să aibă în vedere dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care stabilesc că termenul de revizuire este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. În speţă, ultima hotărâre, respectiv decizia nr. 200/2021 din 15 septembrie 2021, a fost pronunţată în calea de atac a recursului exercitat împotriva unei încheieri prin care a fost suspendată judecata cererii de chemare în judecată.
Conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile pronunţate în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.
Aşa fiind, hotărârea pronunţată în recurs, respectiv decizia nr. 200/2021 din 15 septembrie 2021, a rămas definitivă la data pronunţării.
Ca urmare, termenul de o lună în care revizuenta putea formula cererea de revizuire a început să curgă la 15 septembrie 2021 şi, conform dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., s-ar fi împlinit la 15 octombrie 2021. Revizuenta a formulat cererea la 08 noiembrie 2021, aşa cum rezultă din înscrisul aflat la dosar, cu depăşirea termenului prevăzut de lege
Termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este un termen absolut, prevăzut de lege cu caracter imperativ. Nerespectarea sa atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care statuează:
"când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va înlătura apărările revizuentei potrivit cărora prezenta cerere de revizuire este formulată în termenul procedural, întrucât vizează nerespectarea autorităţii de lucru judecat determinată de contrarietatea considerentelor pe care se bazează hotărârile prin raportare la care se invocă motivul de revizuire menţionat, iar termenul de declarare a cererii de revizuire curge de la comunicarea hotărârii.
Astfel cum a reţinut în jurisprudenţa sa Curtea Constituţională, în ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. În verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor.
Faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nu contravine prevederilor art. 129 din Constituţie referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.
Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 511 alin. (1) pct. 8, art. 185 şi art. 186 C. proc. civ., Înalta Curte, constatând depunerea cererii cu depăşirea termenului legal, va respinge revizuirea ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 200/2021 din 15 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata B. S.A. GALAŢI.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2022.