Annulment of cassation appeals for failure to articulate valid cassation grounds in airbag defect liability dispute.

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă sub dosar nr. x/2013, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. şi C. S.A., obligarea pârâtelor la plata sumei de 350.000 Euro cu titlu de daune materiale şi a sumei de 100.000 Euro cu titlu de daune morale, în favoarea reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 35/COM/2019 din 24 iulie 2019, Tribunalul Alba, secţia a Il-a Civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C. S.A., fiind obligată reclamanta să plătească pârâtei B. S.R.L. suma de 27.267,69 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, totodată s-a luat act că pârâta C. S.A. şi-a rezervat dreptul de a obţine cheltuieli de judecată pe cale separată.

In temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, suma de 12.310,80 RON, datorată de reclamantă cu titlu de taxă de timbru, pentru care a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii prin încheierea 42/COM/CC/2013 a Tribunalului Alba a rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A., iar pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat apel incident.

Prin încheierea din 26 februarie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a respins solicitarea apelantei A. de efectuare a unei noi expertize tehnice judiciare auto.

A admis parţial cererea apelantei, cu privire la suplimentul raportului de expertiză întocmit de D. şi a dispus efectuarea unei completări a raportului de expertiză tehnică judiciară de către domnul expert D., având ca obiective:

1. Efectuarea unei diagnoze proprii cu privire la funcţionarea airbag-ului cortină şi programarea airbag-urilor laterale stânga din computerul de bord.

2. Coroborarea dinamicii producerii accidentului cu leziunile produse, respectiv cele punctual descrise în raportul de constatare medico-legală, în limita pregătirii sale profesionale.

A dispus emiterea unei adrese către domnul expert D. în vederea efectuării completării raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit la fond.

A respins proba cu efectuarea unei expertize medico-legale.

A prorogat pronunţarea cu privire la proba cu expertiză contabilă şi a probei testimoniale solicitate de apelanta A., după efectuarea completării raportului de expertiză judiciară auto de către domnul expert D., cauza fiind amânată la data de 22 aprilie 2020.

Prin încheierea din 28 octombrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a admis cererea apelantei-reclamante A. privind acordarea unui nou termen de judecată pentru dezbaterea fondului cauzei, motiv pentru care a amânat judecarea cauzei la data de 25 noiembrie 2020.

Prin încheierea din 13 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a fost respinsă cererea reclamantei de încuviinţare a efectuării unei noi expertize şi, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a se depune concluzii scrise a amânat pronunţarea în cauză la data de 27 ianuarie 2021.

Prin decizia nr. 38/2021 din 27 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a fost respinsă cererea apelantei A. de repunere a cauzei pe rol.

A fost admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 35/COM/2019 din 24 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă în dosarul nr. x/2013.

A fost schimbată în parte sentinţa atacată, doar sub aspectul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată reclamanta în favoarea pârâtei S.C. B. S.R.L., care au fost reduse la suma de 10.000 RON.

A fost respins apelul incident formulat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe.

A fost obligată reclamanta la 5.000 RON, cheltuieli parţiale de judecată în favoarea intimatei S.C. C. S.A., fiind respinse în apel cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă împotriva intimatei S.C. B. S.R.L.

Împotriva acestei decizii şi împotriva încheierilor din 26 februarie 2020, 28 octombrie 2020 şi 13 ianuarie 2021 a declarat recurs reclamanta A., iar pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 38/2021 din 27 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Motivele de casare privind recursul reclamantei A..

Prin memoriul de recurs, recurenta a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi în principal, casarea hotărârilor atacate si trimiterea acestora spre rejudecare Curţii de Apel Alba Iulia, în subsidiar, modificarea în tot a hotărârilor atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, respectiv obligarea intimatelor-pârâte la plata sumei de 350.000 Euro cu titlu de daune materiale şi a sumei de 100.000 Euro cu titlu de daune morale. De asemenea, se solicită obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

In susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta apreciază că prin decizia recurată, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv: încălcarea dispoziţiilor art. 1, ale art. 2 şi ale art. 14 alin. (1) din Ordonanţa nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară referitoare la competenţa expertului judiciar şi ale art. 17 din Ordonanţa nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală.

Potrivit prevederilor art. 2 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară arată că "expertiza tehnică efectuată din dispoziţia organelor de urmărire penală, a instanţelor judecătoreşti sau a altor organe cu atribuţii jurisdicţionale, de către expertul sau specialistul numit de acestea, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, constituie expertiză tehnică judiciară".

Expertiza tehnică judiciară poate fi efectuată doar de către un expert judiciar, care este un delegat al instanţei de judecată, respectiv persoana fizică ce dobândeşte această calitate în condiţiile legii şi este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari întocmit, pe specialităţi şi pe judeţe, respectiv pe municipiul Bucureşti, astfel cum prevede explicit art. 1 alin. (2) din aceeaşi Ordonanţă.

Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Ordonanţa nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară "Persoana care a dobândit calitatea de expert tehnic judiciar sau de specialist, în condiţiile prezentei ordonanţe, poate efectua expertize tehnice judiciare numai în specialitatea în care a fost atestată".

Dispoziţiile art. 1 şi 2 din O.G. nr. 2/2000 au caracter imperativ, deoarece expertiza tehnică judiciară nu poate fi realizată decât de către experţi judiciari, nu şi de către alte persoane, chiar autorizate pentru efectuarea de expertize tehnice (însă doar extrajudiciare).

In acest sens, recurenta susţine că nerespectarea de către instanţă a acestor dispoziţii legale imperative la numirea expertului judiciar, în condiţiile în care ar fi trebuit să se asigure că raportat la primul obiectiv al lucrării acesta ar fi trebuit să fie autorizat şi în specialitatea "echipamente şi sisteme de comandă şi control pentru autovehicule", atrage nulitatea raportului de expertiză întocmit de o persoană care nu are această calitate.

Singurul argument al reţinerii competenţei d-lui expert D. de către instanţa de apel a fost că reclamanta a solicitat ca suplimentul de expertiză să fie efectuat în specialitatea "autovehicule rutiere".

Recurenta consideră acest argument neîntemeiat, în primul rând datorită rolului activ al instanţei de judecată, prevăzut de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză. în baza acestui rol activ instanţa de apel trebuia să numească expertul autorizat în specializarea corectă, numirea fiind făcută de instanţa de judecată, iar nu de către părţi.

Pentru aceste motive, recurenta consideră că hotărârea instanţei de apel este nulă, pronunţată fiind cu nerespectarea prevederilor art. 1 şi 2 din O.G. nr. 2/2000, întrucât remediul pentru vătămarea procesuală suferită de reclamantă fiind acela al efectuării unei noi expertize de către un expert autorizat în ambele domenii "Autovehicule circulaţie rutieră" şi "Echipamente şi sisteme de comandă şi control pentru autovehicule", pentru a fi în măsură să răspundă la ambele obiective ale instanţei de apel.

În acest context, recurenta susţine că prin respingerea cererii în probaţiune privind administrarea probei cu expertiza contabilă şi a probei testimoniale ca neconcludente prin încheierea de şedinţă din data de 28 octombrie 2020, fără a motiva în ce constă neconcludenţa administrării acestor probe şi prin constatarea competenţei expertului prin aceeaşi hotărâre, instanţa de apel încălcă dispoziţiile art. 233 alin. (1) lit. j) C. proc. civ., potrivit cărora, încheierea de şedinţă trebuie să cuprindă soluţia dată şi măsurile luate de instanţă, cu arătarea motivelor, în fapt şi în drept.

Aşadar, respingerea tuturor probelor solicitate prin cererea de apel şi administrarea formală a unei probe din oficiu, echivalează cu neintrarea instanţei de apel în fondul cauzei şi cu încălcarea rolului activ al acesteia, fiind încălcat dreptul de acces la o instanţă prevăzut de art. 6 din CEDO şi dispoziţiile art. 478 alin. (2) teza a Ii-a Cod procedură, ale art. 479 alin. (2) C. proc. civ., ale art. 16 din C. proc. civ. şi ale art. 137 C. proc. civ., art. 13 alin. (3), art. 250, art. 175 alin. (1) C. proc. civ., astfel, că se impune casarea hotărârilor atacate pentru refacerea probatoriului.

Aceasta deoarece, prin cererea de apel, recurenta a solicitat în mod expres încuviinţarea probei cu o nouă expertiză tehnică auto şi proba cu expertiza medico-legală, în conformitate cu prevederile art. 470 coroborat cu art. 194 lit. e) C. proc. civ., iar instanţa de apel a respins cererea, deşi reclamanta contestase raportul de expertiză întocmit la dispoziţia instanţei necompetente teritorial Tribunalul Bucureşti, atât în fond, cât şi prin cererea de apel.

In speţă, instanţa de apel, cu încălcarea art. 137 din C. proc. civ., bazându-se pe o solicitare a unei instanţe necompetente material şi pe răspunsul la această solicitare a respins cererea reclamantei de efectuare a expertizei medico-legale, încălcând astfel principiul nemijlocirii procesului civil prevăzut de art. 16 din C. proc. civ.

In ceea ce priveşte solicitarea subsidiară, de modificare în tot a hotărârilor recurate, în sensul admiterii acţiunii reclamantei, astfel cum aceasta a fost formulată, recurenta face o descriere a împrejurărilor de fapt esenţiale ce vizează completarea raportului de expertiză tehnică judiciară auto.

In argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, cu referire la argumentul prin care s-a reţinut că nu s-a dovedit existenţa pagubei, a defectului la sistemul de airbag şi nici legătura de cauzalitate între acest defect şi culpa intimatelor-pârâte, nemaifiind analizate temeiurile de drept ale acţiunii.

Astfel, după respingerea probelor solicitate de reclamantă - tocmai în scopul de a dovedi defectul - instanţa de apel a reţinut că aceasta nu şi-ar fi probat propriile afirmaţii.

Practic, la baza soluţiei pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia s-au reţinut anumite aspecte care nu au un temei propriu-zis, instanţa dispunând anumite măsuri bazate pe considerente contradictorii, iar această neregularitate a deciziei relevă lipsa motivării acesteia, sub aspectul considerentelor pentru care instanţa a considerat că motivele şi susţinerile reclamantei nu ar fi întemeiate, aspect din care rezultă că instanţa de apel nu a respectat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ce reglementează conţinutul hotărârii judecătoreşti.

În aceste condiţii, având în vedere atât caracterul superficial al motivării hotărârilor pronunţate, cât şi considerentele vădit contradictorii ale deciziei instanţei de apel care, pe de o parte, nu a considerat oportună administrarea probelor propuse de reclamantă şi, pe de altă parte, a reţinut că nu ar fi fost dovedite propriile pretenţii, singura soluţie este cea de a casa hotărârile atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin completarea la motivele de recurs, formulată de reclamantă la 8 aprilie 2021, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., aceasta aduce argumente suplimentare la motivul de recurs prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi cuprinde motive contradictorii:

Astfel, instanţa de apel nu a răspuns deloc temeiurilor de fapt şi de drept ale lipsei de informare a consumatorului şi pasagerilor în mod complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produsului ce urmează a fi cumpărat şi utilizat, respectiv asupra caracteristicilor sistemului de airbag în conformitate cu dispoziţiile art. 18 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, deşi aceste temeiuri au fost menţionate în considerentele hotărârii recurate printre motivele de apel.

În acest sens, s-a arătat că o astfel de informare trebuia să fie adusă la cunoştinţa consumatorului şi pasagerilor prin mijloace adecvate - contractul de vânzare cumpărare, cartea tehnică a autovehiculului sau alte modalităţi, cum ar fi semne aplicate pe părţi ale autovehiculului.

Ori, în cadrul obligaţiei de informare a producătorului, pârâta, odată cu prezentarea tipului de autoturism pus în vânzare, trebuia ca în cadrul instrucţiunilor de utilizare să includă şi avertismentele privind eventualele riscuri derivând din dotarea cu sistemul airbag.

In acest context, recurenta susţine că instanţa de apel a reţinut că pârâţii, care nu au produs sistemul de airbag, au dovedit prin înscrisuri că acest tip de airbag nu trebuia să se deschidă în varianta de accident produsă. Pe lângă împrejurarea că o astfel de constatare este contradictorie cu o altă menţiune a instanţei de apel constând în refuzul S.C. E. S.R.L. - producătorul airbagului cu care era echipat autoturismul, de a pune la dispoziţie a informaţiilor legate de programarea calculatorului de airbag, aceasta nu a indicat care sunt înscrisurile care fac o astfel de dovadă şi argumentele, motivele pentru care a reţinut o astfel de concluzie, contradictorie inclusiv cu demersul de a dispune o completare la raportul de expertiză tehnică auto pentru stabilirea tocmai a modului de programare şi de declanşare a airbaguriior de pe partea stângă.

Nu în ultimul rând, instanţa de apel a fost contradictorie în motivare şi în momentul în care a motivat în decizie ca inutilă administrarea probei cu analiza microprocesorului de airbag (deşi motivarea trebuia să existe în încheierea civilă din data de 28 octombrie 2020, prin care a fost respinsă proba, iar nu ulterior, prin hotărârea de dezînvestire şi, deşi s-a solicitat prin cererea de efectuare a unei noi expertize analiza întregului sistem de airbag, iar nu numai a microprocesorului, arătând că defecţiunea putea să fie şi fizică, nu numai ca eroare de programare), considerând că nu poate conduce la lămurirea motivului pentru care nu s-au declanşat airbagurile de pe partea stângă a autoturismului, cu toate că obiectivul nr. 1 stabilit pentru completarea Ia raportul de expertiză tehnică auto impunea analiza acestui microprocesor:

"Efectuarea unei diagnoze proprii cu privire la funcţionarea airbag-ului cortină şi programarea airbag-urilor laterale stânga din computerul de bord".

Motivele de casare privind recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L.

Prin cererea de recurs formulată, pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate şi rejudecând cauza cu privire la reducerea cheltuielilor de judecată de către prima instanţă şi instanţa de apel, respectiv neacordarea acestora de către instanţa de apel, să fie obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în întregime către recurentă.

In acest sens, recurenta consideră greşită soluţia instanţei de apel, care a apreciat că apelul incident este nefondat, deşi cheltuielile efectuate de S.C. B. S.R.L. constau în achitarea facturii aferente fiecărui termen de judecată, care fac dovada cheltuielilor de judecată avansate de parte, contrar aprecierilor instanţei, fiind efectuate în scopul apărării în prezentul dosar, indiferent dacă ar reprezenta onorariu avocaţial/termen de judecată sau onorariu pe termen+cheltuieli de deplasare.

Într-o altă critică se susţine că, în mod greşit, instanţa de apel a redus cuantumul cheltuielilor de judecată, întrucât cererea de chemare în judecată a fost introdusă în anul 2013, în fata primei instanţe fiind cel puţin 24 de termene de judecata, fără a se lua în considerare judecata în faţa instanţelor privind declinările de competenţă şi stabilirea competentei.

Astfel, în fata primei instanţe s-a depus nota de cheltuieli cu dovezi privind toate cheltuielile efectuate în cuantum de 38.444.81 RON, din care prima instanţă a acordat doar 27.267,69 RON, iar instanţa de apel a redus şi mai mult aceste cheltuieli ajungând la aproape 1/4 din cuantumul cheltuielilor efectiv suportate de S.C. B. S.R.L., de la aproape 40.000 de RON la 10.000 de RON, fiind nejustificată această reducere, neputând fi întemeiată nici pe o presupusă lipsa de complexitate a cauzei şi nici pe lipsa unor apărări efective si reale.

Mai susţine recurenta, că prin decizia atacată instanţa nu s-a pronunţat cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de B. S.R.L. în apel, având în vedere că atât prin întâmpinarea formulată cât şi prin apelul incident, precum şi în fata instanţei cu ocazia dezbaterii apelului s-a solicitat în mod expres acordarea cheltuielilor de judecată în apel.

Astfel, prin nota de cheltuieli şi facturile anexate s-a făcut dovada plăţii acestor facturi, fiind indicat cuantumul acestor cheltuieli, compuse din suma fixă -onorariu în cuantum de 16.977,49 RON şi suma/termen de judecată în cuantum de 170 Euro/termen de judecată, însă instanţa a omis să se pronunţe cu privire la aceste cheltuieli.

Aşadar, prin modul de soluţionare al apelului incident, recurenta apreciază că instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv art. 453, 22, 5 raportat la art. 174 C. proc. civ., instanţa având atât obligaţia procedurală de a se pronunţa asupra cererii cu care a fost învestită cât şi cea de a pronunţa hotărârea pe baza probelor administrate în dosar, întrucât cheltuielile au fost dovedite.

Prin întâmpinarea, depusă la 14 iunie 2021, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a invocat pe cale de excepţie netimbrarea şi nulitatea recursului reclamantei, întrucât criticile invocate nu pot fi încadrate în motivele de casare indicate, sens în care se impune aplicarea sancţiunii nulităţii recursului, în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., precum şi excepţia nulităţii recursului raportat la prevederile art. 486 alin. (1) lit. e) din acelaşi cod, respectiv lipsa semnăturii reprezentantului legal al părţii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, cu cheltuieli de judecată. In ceea ce priveşte completarea la motivele de recurs se invocă excepţia tardivităţii acestora, în măsura în care se constată că au fost depuse ulterior expirării termenului de recurs.

Prin întâmpinarea, depusă de intimata-pârâtă C. S.A., la 18 iunie 2021, aceasta a solicitat nulitatea recursului reclamantei în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinările intimatelor, depusă la 20 iulie 2021, recurenta-reclamantă a solicitat înlăturarea susţinerilor ca nefondate şi admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru la termenul din 30.09.2021, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prealabil, analizând excepţia de netimbrare a cererii de recurs formulată de reclamantă, invocată de recurenta-pârâtă B. S.R.L. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, potrivit rezoluţiei din 10 mai 2021, a fost stabilită în sarcina recurentei-reclamante A. o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 de RON.

La data de 24 mai 2021 recurenta-reclamantă A. a transmis la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Având în vedere aceste considerente, se va respinge excepţia de netimbrare a cererii de recurs formulate de recurenta-reclamantă A..

Analizând excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta-reclamantă a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sacţiunea nulităţii.

În acest context, se reţine că recurenta-reclamantă A. a prezentat, în memoriul de recurs ce viza decizia şi încheierile atacate, critici de netemeinicie, făcând referire strict la modul de analiză al probelor de către instanţa de apel, fără a aduce critici efective de nelegalitate a deciziei atacate.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că susţinerile ce privesc pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. au fost invocate doar în mod formal, având în vedere că s-au dezvoltat critici cu privire la nerespectarea unor reguli de procedură ce vizează respingerea tuturor probelor solicitate prin cererea de apel, care în opinia recurentei echivalează cu neintrarea instanţei pe fondul cauzei, fiind astfel încălcat rolul activ al acesteia, însă neadministrarea unor probe pe care recurenta le considera utile nu echivalează cu încălcarea unor norme de procedură, în raport de ansamblul probelor administrate în cauză.

Susţinerile recurentei prin care invocă dispoziţiile art. 1, art. 2 şi art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 şi art. 17 din O.G. nr. 1/2000, prin care invocă nerespectarea dispoziţiilor legale imperative referitoare la numirea expertului judiciar, ceea ce atrage nulitatea raportului de expertiză, nu pot fi analizate din perspectiva motivului de casare invocat, întrucât vizează aspecte de netemeinicie, care privesc modalitatea de administrare a probelor.

De asemenea, aspectele puse în discuţie de recurenta-reclamantă în legătură cu nesocotirea rolului activ al instanţei, referitor la chestiunea administrării probelor vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei criticată.

Potrivit recurentei-reclamante nu s-a administrat proba cu expertiză contabilă şi proba testimonială, deşi aceasta a fost propusă sau rezulta din dezbateri. Dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. dau posibilitatea ordonării unor probe numai în măsura în care acestea sunt necesare, ceea ce înseamnă că pertinenţa şi utilitatea probei respective este o chestiune de apreciere a instanţei care trebuie să menţină echilibrul procesului şi nu să se substituie părţilor într-o astfel de situaţie.

Nici susţinerea că nu au fost ordonate probe la solicitarea sa nu va fi reţinută, întrucât formularea unei cereri de probe în apel trebuia făcută în condiţiile art. 479 alin. (2) C. proc. civ., iar aprecierea asupra necesităţii administrării acesteia revenea instanţei. Aceasta constituie de altfel tot o critică de netemeinicie care prin problema pusă în discuţie nu este esenţială şi prin urmare nu duce la nelegalitatea soluţiei.

Prin criticile formulate în legătură cu neadministrarea probei cu expertiză în sprijinul căreia citează şi dispoziţiile art. 478 alin. (2) teza II, art. 479 alin. (2), art. 137, art. 13 alin. (3), art. 250, art. 175 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO, se nesocoteşte de către recurentă existenţa hotărârii de fond, întrucât apelul nu presupune o nouă judecată în fond în orice condiţii, ci strict în condiţiile devoluţiunii, întrucât părţile nu se pot folosi înaintea instanţei de apel, de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât de cele invocate în primă instanţă sau arătate în cererea de apel.

In ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că şi aceasta este invocată doar în mod formal, având în vedere că nu s-au dezvoltat critici care să susţină faptul că hotărârea atacată ar cuprinde motive contradictorii, recurenta apreciind că prin respingerea unor probe solicitate instanţa a adoptat o motivare contradictorie.

Astfel, recurenta a invocat în mod formal acest motiv de recurs, având în vedere că nu critică decizia recurată din perspectiva ipotezelor reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ci critică motivarea deciziei recurate sub aspectul temeiniciei, arătându-şi nemulţumirea cu privire la neacordarea despăgubirilor solicitate.

În realitate, prin promovarea prezentului recurs, recurenta urmăreşte să supună examinării o nouă evaluare a situaţiei de fapt, care să conducă la admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, aspecte de netemeinicie ce nu mai pot fi puse în discuţie în această etapă procesuală.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situaţia în speţă, din moment ce susţinerile recurentei vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate sub aspectul respingerii acţiunii, deşi recursul nu are caracter devolutiv.

Prin urmare, aceste susţineri nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierilor din 26 februarie 2020, 28 octombrie 2020, 13 ianuarie 2021 şi a deciziei nr. 38/2021 din 27 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Analizând excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L., se constată că motivele de recurs invocate prin memoriul de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., nu pot fi analizate din această perspectivă, întrucât criticile formulate vizează cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu de avocat, sens în care apreciază că recursul urmează a fi constatat nul.

Potrivit deciziei nr. 3 din 20 ianuarie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, în materia recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legii art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cu referire la critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că se are în vedere hotărârea instanţei de apel, prin care s-ar fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în condiţiile în care, prin hotărâre s-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu de avocat, critici ce vizează aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate.

Faţă de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 38/2021 din 27 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia netimbrării invocată de recurenta-pârâta B. S.R.L.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierilor din 26 februarie 2020, 28 octombrie 2020, 13 ianuarie 2021 şi a deciziei nr. 38/2021 din 27 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă şi recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 38/2021 din 27 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2021.