Territorial jurisdiction for employment claims by judicial staff: application of statutory prorogation to adjacent appellate districts

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2021

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I Civilă, reclamanţii A., B., C., D., E. augusta şi F., au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul Târgu Mureş, Ministerul Finanţelor Publice A.J.F.P. Dâmboviţa, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, obligarea pârâţilor la:

1. reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 01.08.2016 până în prezent şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000;

2. repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare, începând cu data de 01.08.2016 şi în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare şi obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efectiv;

În drept, au fost invocate prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, O.G. nr. 57/2015, Legea nr. 293/2015, OU.G. nr. 20/2016, Legea nr. 153/2017, art. 1531, art. 1535 C. civ., art. 166 Codul Muncii, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unei chestiuni de drept nr. 36/2018 şi 56/2018 şi decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

Pârâţii Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov au formulat întâmpinare.

În cauză au formulat cereri de intervenţie în interes propriu G. şi H..

Examinând cu prioritate excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa, s-a reţinut că reclamanţii nu lucrează efectiv la Tribunalul Bucureşti, ci au calitatea de personal asimilat judecătorilor şi procurorilor, astfel încât nu operează prorogarea de competenţă instituită de art. 127 C. proc. civ.

În aceste condiţii, tribunalul a apreciat că devin aplicabile prevederile de drept comun, astfel încât tribunalul competent este cel în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa ori după caz, locul de muncă reclamantul, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I Civilă prin sentinţa civilă nr. 1475 din 13 mai 2021 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin încheierea din 07.09.2021, Tribunalul Bucureşti a dispus disjungerea cererii privind pe reclamanta F., fiind format dosarul nr. x/2021, iar în cauză a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale.

Verificând, competenţa Tribunalului Bucureşti, conform art. 131 C. proc. civ., prin raportare la înscrisurile depuse la dosar, instanţa a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., deoarece reclamanţii au calitatea de procuror şi personal asimilat judecătorilor şi procurorilor în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În consecinţă, cererea de chemare în judecată este de competenţa instanţei inferioare celei pe lângă care funcţionează parchetul la care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii, astfel încât în favoarea Tribunalului Dâmboviţa operează prorogarea de competenţă instituită de art. 127 C. proc. civ.

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 132 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale prin încheierea din 07 septembrie 2021 a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că Tribunalul Bucureşti a considerat că nu este instanţa competentă să soluţioneze cauza, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa conflictului negativ de competenţă şi, în temeiul art. 134 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în drept să hotărască asupra conflictului.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Dâmboviţa, secţia I Civilă şi Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I Civilă, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Litigiul de faţă, având ca obiect, cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E. augusta, în calitate de angajaţi, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul Târgu Mureş, Ministerul Finanţelor Publice A.J.F.P. Dâmboviţa, în calitate de angajatori, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 lit. n) şi p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se afla instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (3), aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

În speţă, reclamanţii deţin funcţia de procuror şi personal asimilat judecătorilor şi procurorilor, şi îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împrejurare ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ.

Pornind de la aceste texte de lege, instanţa supremă reţine că întrucât art. 127 alin. (2) C. proc. civ. vizează şi procurorul, calitatea de reclamanţi a acestora, determină incidenţa acestor dispoziţii legale, care reglementează un caz de prorogare de competenţă.

În aceste condiţii, competenţa revine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, potrivit legii.

Curtea de Apel Ploieşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Dâmboviţa, este una dintre curţile de apel aflate în vecinătatea Curţii de Apel Bucureşti, în circumscripţia căreia se află atât Tribunalul Bucureşti, instanţă inferioară celei pe lângă care funcţionează parchetul la care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii.

Prin urmare, sesizarea Tribunalului Dâmboviţa s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor arătate mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 127 alin. (1), (2) şi 3, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2021.