Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2801/2021 AI generated

Territorial jurisdiction for employment claims by judicial staff: application of statutory prorogation to adjacent appellate districts

Case Number Decizia nr. 2801/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania definitively resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the District Court of Dâmbovița, ordering that court to hear the case and rejecting the District Court of Bucharest’s claim of incompetence. The dispute involved a labor lawsuit brought by prosecutors and staff assimilated to judges and prosecutors against the Ministry of Public Finance and the Public Ministry, challenging the calculation of their employment bonuses and seeking compensation under specific legislative acts. The central legal issue was the determination of territorial jurisdiction under the civil procedure code regarding public officials, where the lower court correctly applied the prorogation of jurisdiction rules that require such plaintiffs to file suits in a court of the same grade located in a jurisdiction neighboring the appellate court where the official’s workplace is situated, thereby validating the initial filing in Dâmbovița as adjacent to the Bucharest appellate district.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 1535 C. civ, art. 127 C. proc. civ, art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 131 C. proc. civ, art. 132 alin. (1) C. proc. civ; Territorial jurisdiction for employment claims by judicial staff: application of statutory prorogation to adjacent appellate districts: , au fost invocate prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, O.G. nr. 57/2015, Legea nr. 293/2015, OU.G. nr. 20/2016, Legea nr. 153/2017, art. 1531, art. 1535 C. civ., art. 166 Codul Muncii, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unei chestiuni de drept nr. 36/2018 şi 56/2018 şi decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

Keywords

AI generated
territorial jurisdiction public employment law judicial law negative conflict of jurisdiction labor disputes Civil Procedure Code

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2021

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I Civilă, reclamanţii A., B., C., D., E. augusta şi F., au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul Târgu Mureş, Ministerul Finanţelor Publice A.J.F.P. Dâmboviţa, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, obligarea pârâţilor la:

1. reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 01.08.2016 până în prezent şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000;

2. repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare, începând cu data de 01.08.2016 şi în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare şi obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efectiv;

În drept, au fost invocate prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, O.G. nr. 57/2015, Legea nr. 293/2015, OU.G. nr. 20/2016, Legea nr. 153/2017, art. 1531, art. 1535 C. civ., art. 166 Codul Muncii, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unei chestiuni de drept nr. 36/2018 şi 56/2018 şi decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

Pârâţii Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov au formulat întâmpinare.

În cauză au formulat cereri de intervenţie în interes propriu G. şi H..

Examinând cu prioritate excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa, s-a reţinut că reclamanţii nu lucrează efectiv la Tribunalul Bucureşti, ci au calitatea de personal asimilat judecătorilor şi procurorilor, astfel încât nu operează prorogarea de competenţă instituită de art. 127 C. proc. civ.

În aceste condiţii, tribunalul a apreciat că devin aplicabile prevederile de drept comun, astfel încât tribunalul competent este cel în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa ori după caz, locul de muncă reclamantul, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I Civilă prin sentinţa civilă nr. 1475 din 13 mai 2021 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin încheierea din 07.09.2021, Tribunalul Bucureşti a dispus disjungerea cererii privind pe reclamanta F., fiind format dosarul nr. x/2021, iar în cauză a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale.

Verificând, competenţa Tribunalului Bucureşti, conform art. 131 C. proc. civ., prin raportare la înscrisurile depuse la dosar, instanţa a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., deoarece reclamanţii au calitatea de procuror şi personal asimilat judecătorilor şi procurorilor în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În consecinţă, cererea de chemare în judecată este de competenţa instanţei inferioare celei pe lângă care funcţionează parchetul la care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii, astfel încât în favoarea Tribunalului Dâmboviţa operează prorogarea de competenţă instituită de art. 127 C. proc. civ.

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 132 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale prin încheierea din 07 septembrie 2021 a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că Tribunalul Bucureşti a considerat că nu este instanţa competentă să soluţioneze cauza, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa conflictului negativ de competenţă şi, în temeiul art. 134 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în drept să hotărască asupra conflictului.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Dâmboviţa, secţia I Civilă şi Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I Civilă, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Litigiul de faţă, având ca obiect, cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E. augusta, în calitate de angajaţi, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul Târgu Mureş, Ministerul Finanţelor Publice A.J.F.P. Dâmboviţa, în calitate de angajatori, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 lit. n) şi p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se afla instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (3), aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

În speţă, reclamanţii deţin funcţia de procuror şi personal asimilat judecătorilor şi procurorilor, şi îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împrejurare ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ.

Pornind de la aceste texte de lege, instanţa supremă reţine că întrucât art. 127 alin. (2) C. proc. civ. vizează şi procurorul, calitatea de reclamanţi a acestora, determină incidenţa acestor dispoziţii legale, care reglementează un caz de prorogare de competenţă.

În aceste condiţii, competenţa revine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, potrivit legii.

Curtea de Apel Ploieşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Dâmboviţa, este una dintre curţile de apel aflate în vecinătatea Curţii de Apel Bucureşti, în circumscripţia căreia se află atât Tribunalul Bucureşti, instanţă inferioară celei pe lângă care funcţionează parchetul la care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii.

Prin urmare, sesizarea Tribunalului Dâmboviţa s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor arătate mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 127 alin. (1), (2) şi 3, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2021.