Prescription-extinguished credit debt affirmed; appeal quashed as inadmissible

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2021

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 01.11.2018, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâtele S.C. C. S.R.L. şi D. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate inexistenţa dreptului de creanţă pretins de pârâta S.C. C. S.R.L. pentru suma de 96.562,85 CHF (396.873,31 RON), ca urmare a prescrierii dreptului material la acţiunea de a solicita executarea silită şi să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 35 C. proc. civ. şi art. 451-455 C. civ.

La 11.02.2019 reclamanţii au depus cerere adiţională la cererea de chemare în judecată, prin care au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă şi a S.C. E. S.A., administrator de creanţe S.C. C. S.R.L.

Prin sentinţa civilă nr. 1045/CA/16.10.2019, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D. S.A., a admis acţiunea şi a constatat inexistenţa dreptului pârâtelor de a pretinde creanţa în temeiul contractului de credit nr. x/13.05.2008, acesta fiind stins prin prescripţie. A obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 7.574 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 254/C/04.03.2020, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a completat sentinţa civilă nr. 1045/CA/16.10.2019, în sensul că au calitatea de reclamanţi A. şi B. şi a înlăturat eroarea materială strecurată în alineatul al doilea al dispozitivului hotărârii, constând în expresia "a solicitat". Totodată, pârâtele au fost obligate şi la plata către reclamanţi a sumei de 7.000 RON, cu titlu de onorariu de avocat.

Împotriva sentinţei civile nr. 1045/CA/16.10.2019, pârâta D. S.A. a declarat apel, iar pârâta E. S.A. a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 254/C04.03.2020.

Prin decizia civilă nr. 924/Ap/19.10.2020, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins ca nefondate apelurile şi a obligat fiecare apelantă la plata către intimaţii-reclamanţi a sumei de 3.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta D. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În motivare, recurenta a invocat încălcarea şi aplicarea greşită de către instanţa de apel a prevederilor art. 32 şi art. 36 C. proc. civ., ale art. 1.568 alin. (1) şi art. 1.574 C. civ. şi ale art. 709 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, referitor la aplicarea greşită a prevederilor art. art. 32 şi art. 36 C. proc. civ., ale art. 1.568 alin. (1) şi art. 1.574 C. civ., a susţinut că în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, subliniind că, în cauză, în raport cu dispoziţiile art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală pasivă presupune o identitate între bancă şi titularul dreptului subiectiv de creanţă născut din contractul de credit nr. x/13.05.2008. Or, odată cu cesionarea drepturilor sale izvorâte din contractul de credit anterior menţionat către S.C. C. S.R.L. la 11.12.2017, raporturile juridice dintre bancă şi intimaţii-reclamanţi au încetat.

Prin urmare, potrivit recurentei, S.C. C. S.R.L. este titulara dreptului de a urmări bunurile şi veniturile intimaţilor-reclamanţi pentru recuperarea creanţei aferente contractului de credit nr. x/13.05.2008.

În continuare, a dezvoltat argumente referitoare la cesiunea de creanţă, în sensul că reprezintă o modalitate de transmitere a obligaţiilor pe cale convenţională, iar din momentul transmiterii notificării debitorului cedat cu privire la cesiunea creanţei, acesta devenea obligat faţă de noul creditor, putând exercita împotriva sa toate mijloacele de apărare pe care le putea opune şi cedentului.

În acest sens, recurenta-pârâtă a arătat că în faţa curţii de apel a făcut dovada îndeplinirii formalităţilor de notificare a intimaţilor-reclamanţi cu privire la cesiunea de creanţă, iar modificarea părţilor iniţiale ale actului juridic, survenită pe parcursul derulării raporturilor contractuale, nu era de natură a afecta substanţa titlului executoriu.

Referitor la încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 709 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a analizat notificarea nr. x/30.08.2017, prin care intimaţii-reclamanţi au fost informaţi cu privire la posibilitatea de a achita debitul în cuantum de 374.580,15 RON, astfel că, implicit, nu a fost analizat nici cazul de întrerupere a prescripţiei, apreciindu-se greşit că termenul de prescripţie s-ar fi împlinit la 09.01.2016.

Potrivit recurentei, banca a cesionat creanţa, iar lipsa unui răspuns din partea împrumutaţilor a reprezentat o recunoaştere tacită a creanţei datorate la 30.08.2017, astfel că termenul de prescripţie a fost întrerupt, conform art. 709 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., apreciind că după acest moment începe să curgă un nou termen de prescripţie de 3 ani.

În drept, a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimaţii-reclamanţi au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că în cererea de recurs se reiau identic motivele de apel, că dispoziţiile art. 1.568 alin. (1) şi art. 1.574 C. civ. au fost evocate doar formal, deoarece nu se dezvoltă critici din care să rezulte interpretarea şi aplicarea greşită a acestora, iar în cadrul memoriului de recurs se invocă încălcarea unor norme de drept procesual, iar nu a unor norme de drept material.

Totodată, au mai subliniat că obiectul cauzei a vizat prescripţia dreptului de a solicita executarea silită a titlului executoriu şi nu cesiunea creanţei aferentă acestuia; în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Recurenta a depus la dosar punct de vedere.

Înalta Curte a luat în examinare cu prioritate excepţia nulităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza motivelor de recurs relevă că nu au fost formulate critici de nelegalitate împotriva deciziei atacate, care să poată fi circumscrise motivului de recurs invocat, recurenta urmărind să obţină o nouă evaluare a fondului cererii de chemare în judecată şi a materialului probator, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii extraordinare de atac exercitate.

Astfel, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, deoarece recurenta deşi face trimitere la mai multe norme de drept material încălcate sau aplicate greşit, respectiv dispoziţiile art. 32 şi art. 36 C. proc. civ., art. 1.568 alin. (1) şi art. 1.574 C. civ. şi art. 709 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurenta reiterează motivele prezentate în cererea de apel, fără a sublinia în ce a constat greşeala instanţei devolutive şi fără a argumenta în ce a constat aplicarea greşită a acestor dispoziţii legale de către instanţa de apel.

Astfel, recurenta reia susţinerile prezentate în etapele anterioare, arătând că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece a cesionat drepturile sale izvorâte din contractul de credit nr. x/13.05.2008 către S.C. C. S.R.L. la 11.12.2017, astfel că raporturile juridice dintre bancă şi intimaţii-reclamanţi au încetat, că termenul de prescripţie extinctivă a dreptului de a cere executarea silită a contractului de credit nu s-ar fi împlinit la 09.01.2016, având în vedere legalitatea şi opozabilitatea cesiunii de creanţă şi că nu a fost analizată notificarea nr. x/30.08.2017, care ar fi întrerupt termenul de prescripţie.

Aceste afirmaţii reprezintă însă elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanţele de fond, astfel că prin reluarea acestora, fără indicarea în concret a modului în care textele legale invocate au fost încălcate de instanţa învestită cu soluţionarea apelului, recurenta-pârâtă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, nu şi al treilea grad devolutiv.

Aşadar, susţinerile recurentei-pârâte nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul legii de procedură. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, din moment ce, aşa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

Întrucât recurenta a pierdut procesul, aceasta urmează să fie obligată, în baza art. 451, 452 şi 453 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., la plata sumei de 7.000 RON către intimaţii B. şi A., cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel cum acestea au fost dovedite în această etapă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 924/Ap/19.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Obligă recurenta la plata către intimaţii B. şi A. a sumei de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 decembrie 2021.