Negative conflict of jurisdiction resolved by assigning military officer's challenge to intelligence service reserve order to appellate administrative court

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.06.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Român de Informaţii şi Unitatea Militară 0862, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: anularea ordinului de trecere în rezervă O.D. x/31 decembrie 2019, prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă începând cu data de 10.01.2020, cu gradul de căpitan, ofiţer II, nivelul 4 (funcţia lt. col.); obligarea pârâţilor la plata către aceasta a salariilor indexate, majorate şi recalculate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data trecerii sale în rezervă şi până la data reintegrării sale în funcţia deţinută; reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută sau într-o funcţie echivalentă, dacă funcţia deţinută nu mai există în organigrama instituţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 5744 din 09.11.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, Secţiile de contencios administrativ şi fiscal.

În esenţă, Tribunalul a reţinut că potrivit art. 536 din Codul administrativ "Competenţa de soluţionare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public" prevede următoarele:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."

Totodată a arătat că potrivit art. 382 din O.U.G. nr. 57/2019 - Codul administrativ:

"Categorii de personal bugetar cărora nu li se aplică prevederile privind funcţionarii publici (…) h) personalul militar."

Având în vedere că, pe de o parte, dispoziţiile art. 536 din Codul administrativ fac parte din Titlul II Statutul funcţionarilor publici, iar, pe de altă parte, că dispoziţiile acestui titlu nu se aplică personalului militar, din care fac parte şi ofiţerii S.R.I. conform Legii nr. 80/1995, Tribunalul a constatat că stabilirea instanţei competente material să soluţioneze prezenta cauză nu se realizează prin raportare la dispoziţiile art. 536 din Codul administrativ, ci devin aplicabile normele de drept comun în materie, şi anume dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, văzând că petitul principal constă în verificarea legalităţii unui act administrativ individual emis de o autoritate publică centrală, respectiv de Serviciul Român de Informaţii, în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instanţa a constatat că prezentul litigiu este de competenţa curţii de apel.

În concluzie, Tribunalul, faţă de împrejurarea că reclamanta are domiciliul în municipiul Bucureşti, în baza art. 10 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţiile de contencios administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 10.02.2021, iar la termenul de judecată din 12.04.2021, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale materiale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 575 de la aceeaşi dată, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalulului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În esenţă, Curtea de Apel a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat, în principal, anularea Ordinului O.D. 0751/31 decembrie 2019, prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă, începând cu data de 10.01.2020, cu gradul de căpitan, ofiţer II, nivelul 4 (funcţia lt. col.).

Făcând aplicarea în cauză a dispoziţiilor legale ale art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi a prevederilor art. 382 alin. (1) lit. h) din acelaşi act normativ, Curtea a reţinut, că faţă de calitatea reclamantei de personal militar, competenţa de soluţionare a cauzei nu se poate stabili potrivit dispoziţiilor art. 536 din Codul administrativ, având în vedere că art. 328 Cod administrativ stabileşte în mod expres că personalului militar nu îi sunt aplicabile dispoziţiile care reglementează statutul funcţionarilor publici. Ori, în Titlul II destinat Statutului funcţionarilor publici, sunt incluse şi dispoziţiile art. 536 care stabilesc normele de competenţă, respectiv competenţa instanţelor de contencios administrativ în ceea ce priveşte cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public.

În aceste condiţii, Curtea reţine că stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei se realizează prin raportare la dispoziţiile Codului muncii, dreptul comun în materia raporturilor de muncă şi a jurisdicţiei muncii, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) Legea nr. 53/2003.

Astfel, instanţa arată următoarele dispoziţiile relevante din Codul muncii:

Art. 1:

"(1) Prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii. (2) Prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii."

Potrivit art. 231:

"Prin conflicte de muncă se înţelege conflictele dintre salariaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă."

Art. 278 alin. (2):

"Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective."

Art. 266:

"Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."

Art. 269:

"Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii."

Curtea reţine că acest ultim articol se coroborează cu art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, potrivit căruia "conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal"

Faţă de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 2 şi art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., cu referire la art. 269 din Legea nr. 53/2003-Codul muncii şi art. 208 din Legea nr. 62/2011, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale la 18.06.2021, sub nr. de dosar x/2020, iar la termenul de judecată din 25.08.2021, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale materiale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 5781 de la aceeaşi dată, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

În esenţă, Tribunalul a reţinut că litigiul are ca obiect principal anularea unui act administrativ, prin care s-a dispus trecerea în rezerva a reclamantei, care avea calitatea de ofiţer II cu gradul de căpitan, ca urmare a retragerii accesului ofiţerului la informaţii clasificate.

Tribunalul reţine că prin decizia nr. 10/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii s-a stabilit că:

"în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 23 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, cu modificările şi completările ulterioare, art. 20 din Legea nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, cu modificările ulterioare, art. 15 alin. (2) şi (3), art. 16, art. 17 şi art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 2 alin. (2) teza întâi, art. 5 alin. (1) lit. f) şi g) şi art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1, art. 4-6 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ litigiile având ca obiect drepturile băneşti solicitate de jandarmii din cadrul inspectoratului de jandarmi judeţean şi pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, personal militar având statutul de cadre militare (ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri) care îşi desfăşoară activitatea în baza unor raporturi de serviciu, specifice funcţionarilor publici cu statut special."

Prin intrarea în vigoare a dispoziţiilor Codului administrativ, instanţa apreciază că litigiile având ca obiect drepturi băneşti solicitate de militari, nu mai sunt de competenta instanţelor de contencios administrativ, ci a celor specializate in dreptul muncii si asigurărilor sociale.

Totodată, Tribunalul arată că Noul Cod administrativ nu acordă în competenta instanţei de drept comun în materie (Secţia VIII a - de conflicte de muncă şi asigurări sociale), cauzele având ca obiect anularea actelor administrative. Instanţele specializate în dreptul muncii nu au fost niciodată competente, din punct de vedere material şi funcţional, să verifice validitatea unui ordin de trecere în rezervă. Făcând o paralelă, Tribunalul a arătat că, deşi este competent să soluţioneze cauzele având ca obiect plata unor drepturi salariale cuvenite magistraţilor şi militarilor, nu are competenţa materială cu privire la cauzele având ca obiect anularea unui ordin de trecere în rezervă emis de directorul SRI, în aceeaşi măsură în care nu are competenţa de a anula o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii sau un decret al preşedintelui României emis cu privire la raportul de muncă al unui magistrat.

Tribunalul mai reţine că potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/200, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, iar art. 8. - (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă".

În consecinţă, în condiţiile în care reclamanta nu pretinde prin prezenta acţiune drepturi băneşti care ar fi atras competenţa instanţei de dreptul muncii, având în vedere că secţia a VIII-a a Tribunalului Bucureşti nu are în competenţa materială si funcţională judecarea cererilor având ca obiect anularea unor acte administrative, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale şi, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ si Fiscal.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele trei instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ si Fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-au declarat deopotrivă necompetente material să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele trei instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Niciuna dintre instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere material să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte constată că instanţele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect anularea unui act administrativ emis de Serviciul Român de Informaţii, prin care s-a dispus trecerea în rezervă a reclamantei A., cu gradul de căpitan, ofiţer II, nivelul 4.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 536 din Codul administrativ "Competenţa de soluţionare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public" prevede următoarele:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."

Totodată, potrivit art. 382 din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ:

"Categorii de personal bugetar cărora nu li se aplică prevederile privind funcţionarii publici, prevederile prezentului titlu nu se aplică următoarelor categorii de personal bugetar:(…) h) personalul militar."

Înalta Curte reţine, prin raportare la dispoziţiile legale mai sus evocate şi ţinând seama de dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale Legii nr. 80/1995, privind statutul cadrelor militare şi faţă de natura actului a cărui anulare se solicită prin cererea de chemare în judecată, respectiv un act administrativ emis de către o autoritate publică centrală, devin aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Aşadar, pentru a determina competenţa materială de soluţionare a cauzei, instanţa supremă va avea în vedere dispoziţiile legale prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

"litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel"

Pe cale de consecinţă, în temeiul textelor de lege mai sus menţionate, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 decembrie 2021.