Negative jurisdictional conflict over employment dispute involving a court of appeal as defendant, applying mandatory adjacent circuit jurisdiction to ensure impartiality.

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 05 aprilie 2021 şi înregistrată sub nr. x/2021, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 şi în continuare până la data pensionării; plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care suntem îndreptăţiti şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.

Prin sentinţa nr. 2230 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2021 la 14 septembrie 2021, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Suceava.

În esenţă, Tribunalul Cluj a reţinut că nu este competent teritorial să judece acţiunea formulată de reclamanta A., în raport cu dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, conform cărora cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul. Aceste prevederi sunt completate cu art. 210 din Legea nr. 61/2011, potrivit căruia cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

S-a mai constatat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dat fiind faptul că reclamanta nu are calitatea de judecător, procuror, grefier sau asistent judiciar, fiind eliberată din funcţie ca urmare a pensionării la data de 02.10.2019.

In acest context, instanţa a reţinut că neincluzându-se în categoria persoanelor a căror calitate ar exclude competenţa Tribunalului Suceava, acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei de faţă, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Suceava.

La termenul de judecată din 1 noiembrie 2021, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 2030 din 01.11.2021, a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

În esenţă, Tribunalul Suceava a reţinut că litigiul are natura unui conflict de muncă, iar potrivit normelor de competenţă materială şi teritorială, instituite de dispoziţiile art. 208 şi 210 din Legea 62/2011, ce constituie legea specială de reglementare a procedurii de soluţionare a conflictelor individuale de muncă, competenţa aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Totodată, instanţa a reţinut că având în vedere calitatea de pârât a Curţii de Apel Suceava, instanţa reţine incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ. rap. la alin. (21) al aceluiaşi articol.

Astfel, în ipoteza în care pârât este curtea de apel, în a cărei circumscripţie funcţionează tribunalul competent să soluţioneze cauza, reclamantul are posibilitatea de a sesiza fie acest tribunal, fie un tribunal din circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu curtea de apel pârâtă, în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii, în această ipoteză operând o prorogare legală de competenţă teritorială.

În concluzie, Tribunalul a arătat că faţă de dispoziţiile legale precitate, competenţa teritorială rămâne una alternativă, între instanţa de la domiciliul reclamantei - Tribunalul Suceava şi un tribunal din circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu Curtea de Apel Suceava, alegerea între instanţele deopotrivă competente aparţinând reclamantei. Or, în speţă, reclamanta şi-a exercitat acest drept şi a ales să sesizeze Tribunalul Cluj, care a devenit competent în soluţionarea cauzei.

Prin urmare, faţă de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., Tribunalul Suceava a admis excepţia necompetenţei teritoriale în soluţionarea cauzei şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Cluj.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Cluj competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Cluj şi Tribunalul Suceava, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu un litigiu de muncă, având ca obiect drepturi salariale, solicitate de reclamantă, în calitate de fost judecător în cadrul Curţii de Apel Suceava.

Pentru a determina competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, instanţa supremă va avea în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ., dispoziţii legale care reglementează competenţa facultativă de soluţionare a litigiilor în care părţile au calitatea de judecător sau de instanţă de judecată, fie că sunt reclamanţi sau pârâţi.

În conformitate cu aceste dispoziţii legale, în cazul cererii introduse de către un judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau împotriva unei instanţe de judecată, competenţa de soluţionare aparţine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Astfel cum a statuat Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, "competenţa facultativă are caracter de noutate în legislaţia procesual civilă, neregăsindu-se în C. proc. civ. din 1865. Prin reglementarea acesteia s-a urmărit crearea unui mecanism mai simplu, mai eficient şi mai energic decât cel al strămutării procesului, legea creând un drept al părţii de a proceda la alegerea unei alte instanţe pentru soluţionarea cauzei, fără să mai fie necesară sesizarea unei instanţe superioare spre a se pronunţa asupra cererii de strămutare. Prevederile art. 127 C. proc. civ. au drept scop asigurarea climatului de imparţialitate şi de obiectivitate necesar soluţionării cauzelor în conformitate cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul părţii la "o instanţă independentă şi imparţială".

Prin dispozitivul aceleiaşi decizii a Curţii Constituţionale s-a stabilit că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, soluţie care a fost reflectată în alin. (2)1 al art. 127 din acelaşi cod, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

În prezenta cauză, în calitate de pârâtă a fost chemată Curtea de Apel Suceava, în a cărei circumscripţie funcţionează tribunalul competent să soluţioneze cauza, astfel că instanţa competentă să judece cauza se stabileşte în raport de noţiunea extinsă pe care Curtea Constituţională a dat-o sintagmei de judecător din art. 127 C. proc. civ., incluzând şi instanţa de judecată, în scopul asigurării imparţialităţii obiective.

În temeiul textelor de lege mai sus menţionate, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Cluj, instanţă judecătorească de acelaşi grad cu Tribunalul Suceava, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Cluj, învecinată Curţii de Apel Suceava.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 decembrie 2021.