Civil vs. administrative jurisdiction for annulment of public procurement certification documents under Law 101/2016 and Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 18.02.2020 A. S.A. în calitate de reclamant, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a formulat cerere de anulare a documentului constatator x/10.12.2019 emis de către B. în temeiul contractului nr. x intervenit între C., actualmente B. S.A. şi A. S.A. întrucât acesta a fost emis nelegal; obligarea B. S.A. la radierea din SEAP a documentului constatator şi obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 2476 din 21 septembrie 2020 Tribunalul Ilfov a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Ilfov invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea acestei hotărâri, s-a reţinut că în contractul numărul x, aflat la dosar, în care reclamanta are calitatea de prestator, iar C. are calitate de achizitor, este prevazută modalitatea de solutionare a litigiilor la art. I.16.2 în care se arată că:

"dacă . . . . . . . . . .achizitorul si prestatorul nu reusesc să rezolve în mod amiabil o divergenţă contractuală, litigiul decurgând din contractul menţionat, competenţa de soluţionare aparţine instanţelor judecatoreşti competente de la sediul achizitorului", în speţă, C. cu sediul în judetul Mureş.

Din cele menţionate anterior s-a apreciat că voinţa parţilor menţionată în contractul invocat chiar de reclamant în acţiune este aceea că litigiile ivite în legatură cu executarea contractului menţionat să fie soluţionate de instanţa competentă de la domiciliul pârâtei, adică Tribunalul Mureş.

Dosarul a fost înregistrat sub acelaşi număr unic pe rolul Tribunalul Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 55 din 28 ianuarie 2021 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată de instanţă din oficiu şi a fost declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti, competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de societatea reclamantă A. S.A., în contradictoriu cu societatea pârâtă B. S.A..

Pentru a hotărî astfel, a făcut referire la dispoziţiile art. 971 din H.G. nr. 925/2006, privind normele de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din O.U.G. nr. 34/2006 şi la cele ale alin. (5) al aceluiaşi articol, potrivit cu care:

"Documentele constatatoare emise de către autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile alin. (1) pot fi contestate în justiţie potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004."

În acest context, Tribunalul Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că nu este competent să soluţioneze cauza faţă de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004, conform cărora: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său" şi având în vedere că societatea reclamantă are sediul în Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat sub acelaşi număr unic pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 1828 din 18 martie 2021 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi materiale procesuale a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a, contencios administrativ şi fiscal, invocată de instanţă din oficiu şi s-a dispus trimiterea dosarului Tribunalului Mureş, secţia Civilă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a arătat că este vorba de un proces ce priveşte un document constatator emis în legătură cu modul de îndeplinire a obligaţiilor asumate printr-un contract de achiziţie publică, şi anume executarea acordului-cadru nr. x/V34/1931/08.12.2015 ce se circumscrie categoriei de "litigii decurgând din executarea contractelor administrative", în exprimarea art. 8 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004 şi art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016.

Instanţa a reţinut că nu este determinant că un astfel de document constatator a fost emis de o autoritate contractantă pentru a fi calificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 ca act administrativ unilateral, întrucât procesul privind un astfel de înscris este unul în legătură cu executarea unui contract administrativ. În acest sens, tot expresia unui act administrativ unilateral este şi decizia autorităţii contractante de a rezoluţiona sau, după caz, rezilia unilateral un contract de achiziţie publică fără ca un astfel de proces să fie tratat din perspectiva competenţei materiale procesuale de judecată prin prisma noţiunii de act administrativ unilateral, ci relevantă este natura procesului de a decurge din executarea contractului administrativ, la fel ca şi în cazul documentului constatator.

În concluzie, Tribunalul Bucureşti a reţinut că în acordul-cadru nr. x/V34/1931/08.12.2015, la art. I.16.2 este prevăzută modalitatea de soluţionare a litigiilor decurgând din executarea acestui contract, respectiv instanţele judecătoreşti competente de la sediul Achizitorului, în speţă pârâta B. S.A, situaţie în care nu este competent să soluţioneze cauza.

Dosarul a fost înregistrat sub numărul x/2020* pe rolul Tribunalul Mureş, secţia civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 850/02.06.2021 Tribunalul Mureş, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale si a dispus declinarea soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureş.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Mureş a făcut o analiză cu privire la aplicabilitatea Deciziei ICCJ nr. 18/2016 la speţa de faţă, concluzionând că această pricină ar fi de competenţa Tribunalului Specializat Mureş, dat fiind faptul că "în prezenta speţă se pune în discuţie valabilitatea consimţământului exprimat de reclamantă prin persoanele mandatate, prin prisma respectării nu numai a dispoziţiilor legale privitoare la încheierea contractelor de vânzare cumpărare dar şi a respectării procedurii interne a reclamantei pentru achiziţionarea de imobile în vederea realizării obiectivelor de investiţii. Ca atare, pricina de faţă intră în categoria acelor cauze care ţin de materia societăţilor comerciale şi a altor societăţi, cu sau fără personalitate juridică, precum şi în materia realizării obiectului de activitate a reclamantei."

Dosarul a fost înregistrat sub numărul x/2020* pe rolul Tribunalului Specializat Mureş.

La termenul de judecată de la 13.09.2021, Tribunalul Specializat Mureş a pus în discuţie necompetenţa sa materială procesuală, iar prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată, a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În esenţă, Tribunalul Specializat Mureş a reţinut că, atât cererea introductivă de instanţă, cât şi apărările formulate de către pârâtă sunt întemeiate pe prevederile Legii nr. 554/2004. Cu toate acestea, reţine Tribunalul, unele soluţii de declinare a competenţei pronunţate anterior sunt întemeiate pe diferite versiuni ale Legii nr. 101/2016, fără a face referire la prevederile Legii nr. 554/2004, conform calificării cererii conferite de către reclamantă şi acceptată de către pârâtă.

Totodată, instanţa arată că documentele constatatoare emise de pârâtă având calitate de autoritate contractantă reprezintă acte administrative asimilate în sensul art. 2 lit. c) teza a II din legea nr. 554/2004, iar potrivit dispoziţiilor art. 166 alin. (4) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 395/2016, documentele constatatoare emise de entitatea contractantă pot fi contestate în temeiul prevederilor legii nr. 554/2004.

În consecinţă, Tribunalul apreciază că legea stabileşte o competenţă specială ce aparţine contenciosului administrativ, pentru contestarea acelor documente emise de autoritatea contractantă care au calitate de act administrativ, iar în ceea ce priveşte competenţa teritorială, conform prevederilor art. 10 alin. (3) din această lege, competenţa aparţine instanţei în circumscripţia căreia are sediul reclamanta, respectiv Tribunalului Bucureşti.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele cinci instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Specializat Mureş competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, Tribunalul Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Mureş, secţia Civilă şi Tribunalul Specializat Mureş, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă fiind reciproce şi cel puţin una dintre aceste instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial şi material procesual, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect anularea documentului constatator nr. x/10.12.2019 emis de către B. în temeiul contractului nr. x intervenit între C., actualmente B. şi A. S.A. şi obligarea B. S.A. la radierea din SEAP a documentului constatator.

Pentru a determina competenţa teritorială, Înalta Curte are în vedere acordul-cadru nr. x/V34/1931/08.12.2015, conform căruia la art. I.16.2 părţile au prevăzut că modalitatea de soluţionare a litigiilor decurgând din executarea acestui contract, respectiv competenţa teritorială aparţine instanţelor judecătoreşti competente de la sediul Achizitorului, în speţă B. S.A cu sediul în judeţul Mureş.

Instanţa supremă constată că pentru a determina competenţa materială procesuală de soluţionare a cauzei, devin incidente dispoziţiile Deciziei în interesul legii nr. 25 din 15.11.2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii în dosarul nr. x/2021 şi s-a statuat:"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 166 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a dispoziţiilor art. 971 din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea Contenciosului administrative nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect anularea documentului constatator care conţine informaţii referitoare la neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant/contractant asociat şi la eventualele prejudicii aparţine instanţei civile, în condiţiile art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi de concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrative nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

În temeiul textelor de lege mai sus menţionate, competenţa teritorială şi materială procesuală de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Specializat Mureş.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureş, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 decembrie 2021.