Jurisdiction of appellate specialized sections for appeals from mixed civil-administrative first-instance judgments in waste management delegation contract disputes
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of competence by establishing that the Section for Administrative and Fiscal Contentious Matters of the Court of Appeal Galați is competent to hear the appeal, rejecting the counter-claim of the Second Civil Section. The dispute concerned a civil action brought by a municipality against a service operator for unpaid penalties regarding the performance indicators of a public waste management delegation contract, specifically the separate collection of recyclables. The core legal issue was determining whether the appeal from a first-instance judgment rendered by a mixed civil and administrative section of a District Court lay with the specialized administrative section or the regular civil section of the appellate court. Citing the principle that administrative delegation contracts are assimilated to administrative acts under specific legislation and relying on the doctrine that failure to raise material incompetence objections at the first instance consolidates the jurisdiction of the initial court, the High Court determined that because the first instance was ruled on by a specialized administrative section, the specialized appellate section retained competence, thereby prohibiting the civil section from assuming jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedart. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 131 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 136 alin. (1) C. proc. civ; Jurisdiction of appellate specialized sections for appeals from mixed civil-administrative first-instance judgments in waste management delegation contract disputes: În esenţă, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a reţinut că, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ; în schimb, litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2021
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 21.11.2019 sub nr. x/2019, reclamantul Municipiul Brăila prin Primar a chemat în judecată pe pârâta A. S.A. Brăila solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta la plata sumei de 57.152,00 RON, reprezentând penalităţi aferente trimestrului II-2019, pentru neîndeplinirea indicatorului de performanţă "Măsurarea colectării separate a deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile municipale" şi la plata sumei de 99.026 RON, reprezentând penalităţi aferente trimestrului II 2019, pentru neîndeplinirea indicatorului de performanţă "Cantitatea de deşeuri colectate selectiv raportată la cantitatea de deşeuri colectate", cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1068/28.02.2020 pronunţată de Judecătoria Brăila a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Brăila, invocată de pârâtă, prin întâmpinare, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.
La Tribunalul Brăila, cauza şi-a menţinut acelaşi număr de înregistrare.
Prin sentinţa nr. 65/Fca din 17 februarie 2021 pronunţată de Tribunalul Brăila a fost respinsă excepţia de nelegalitate a HCLM nr. 725/2018, HCLM nr. 717/2018 şi a notificării nr. x/31.07.2019. A fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul Municipiul Brăila - prin Primar în contradictoriu cu pârâta A. S.A. Brăila şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 29.067 RON reprezentând penalităţi aferente trimestrului II 2019, pentru neîndeplinirea indicatorului de performanţă "Măsurarea colectării separate a deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile municipale" şi suma de 99.025,50 RON reprezentând penalităţi aferente trimestrului II 2019, pentru neîndeplinirea indicatorului de performanţă "Cantitatea de deşeuri colectate selectiv raportată la cantitatea de deşeuri colectate". A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 4.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei civile nr. 65/Fca din 17.02.2021 pronunţată de Tribunalul Brăila, au declarat recurs reclamantul Municipiul Brăila şi pârâta S.C. A. S.A. Brăila.
Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Galaţi la 23.03.2021.
La termenul din 08.06.2021, instanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apei Galaţi, pe care a admis-o prin încheierea din 08.06.2021 şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea secţiei a II- a Civilă a Curţii de Apel Galaţi.
În esenţă, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că revine instanţei civile de drept comun competenţa de soluţionare a prezentei cauze având în vedere considerentele deciziei nr. 40/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie potrivit cu care:
"În condiţiile în care legiuitorul nu a înţeles să modifice în mod corespunzător şi dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, în practică au apărut divergenţe în interpretarea şi aplicarea acestui text de lege, care pare să reglementeze o singură instanţă competentă să judece calea de atac în toate litigiile avute în vedere de art. 53, aşa cum a fost acesta modificat. În realitate, textul evocat nu poate fi interpretat decât în sensul că prevede în mod expres instanţa competentă să soluţioneze calea de atac în privinţa litigiilor prevăzute de art. 53 alin. (1). O interpretare în sensul că şi în cazul hotărârilor pronunţate în fond de instanţa de drept comun calea de atac se judecă la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, în complet specializat în achiziţii publice, ar fi de natură să încalce chiar voinţa declarată a legiuitorului, care a fost aceea de degrevare a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, respectiv a completului specializat în achiziţii publice (fără nicio distincţie după cum acestea ar funcţiona în cadrul tribunalelor sau curţilor de apel) de unele tipuri de cauze, în legătură cu care a apreciat că pot fi rezolvate şi de alte secţii sau completuri specializate."
Totodată, Curtea a reţinut că în primă instanţă cauza a fost soluţionată de o secţie mixtă a Tribunalului Brăila, secţia civilă şi de contencios administrativ, în concluzie, instanţa a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II a Civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă la data de 10 iunie 2021, sub nr. x/2019*.
La termenul de judecată de la 06 octombrie 2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a pus în discuţie necompetenţa sa materială procesuală, iar prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată, a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În esenţă, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a reţinut că, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ; în schimb, litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun.
Curtea a constatat că în speţă, în discuţie este modul de executare a Contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare nr. x din 05.09.2011, reclamantul MUNICIPIUL BRĂILA a sesizat instanţa de drept comun - Judecătoria Brăila - cu acţiunea în pretenţii. Însă, prin sentinţa civilă nr. 1068 din 28.02.2020, Judecătoria Brăila şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Brăila, reţinând în motivare că obiectul cauzei este un act asimilat celor administrative, iar, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare revine secţiei de contencios a tribunalului.
În consecinţă, Curtea a apreciat că Tribunalul Brăila, prin secţia mixtă a judecat în calitate de primă instanţă de contencios administrativ, motiv pentru care a şi indicat părţilor, în hotărârea pronunţată, că au deschisă calea de atac a recursului.
Totodată, Curtea arată că secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Galaţi, prin încheierea de declinare a competenţei, a modificat obiectul cererii x din litigiu de contencios administrativ în litigiu civil de drept comun - şi a invocat necompetenţa sa dincolo de momentul legal în care se putea face, la primul termen de judecată din faţa primei instanţe, conform art. 131 C. proc. civ.
În consecinţă, Curtea a apreciat că instanţa superioară competentă să soluţioneze calea de atac este cea specializată în materia corespunzătoare celei care a pronunţat sentinţa de fond, respectiv secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, prin urmare, va declina competenţa de soluţionare în favoarea acestei secţii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două secţii specializate ale aceleiaşi instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Galaţi competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces, aceste prevederi legale desemnând şi existenţa unui conflict negativ de competenţă în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti în considerarea prevederilor art. 136 alin. (1) C. proc. civ.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două secţii specializate ale Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi secţia a II-a Civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între secţiile sesizate fiind reciproce şi cel puţin una dintre acestea este competentă să soluţioneze cauza.
Niciuna dintre secţiile aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere material procesual, să judece cererea cu care a fost sesizată.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. necompetenţa este de ordine publică "în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat".
Înalta Curte reţine, prin raportare la dispoziţiile legale mai sus evocate şi ţinând seama de considerentele deciziei nr. 17/2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, că noţiunii de competenţă materială procesuală i se subsumează şi competenţa specializată, care este reglementată în cuprinsul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi în cuprinsul unor legi speciale.
În acest sens, din considerentele care fundamentează Decizia în interesul legii nr. 17/2018 rezultă că, astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, în cadrul competenţei jurisdicţionale trebuie distins între competenţa materială şi competenţa teritorială, iar în cadrul competenţei materiale se distinge între competenţa materială funcţională, stabilită după felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin fiecărei categorii de instanţe şi competenţa materială procesuală, care se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (2) şi ale art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, în cadrul curţilor de apel şi al tribunalelor, funcţionează secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi completuri specializate pentru cauze maritime şi fluviale. În consecinţă, dacă la nivelul unei instanţe există secţii sau completuri specializate, o cauză de o anumită natură trebuie repartizată la secţia sau completul specializat corespunzătoare naturii litigiului dedus judecăţii.
În concluzie, din considerentele Deciziei în interesul legii nr. 17/2018 rezultă că aceste dispoziţii legale sunt în primul rând norme de organizare judiciară, iar abia în al doilea rând norme de competenţă de ordine publică, care reglementează competenţa unei secţii sau a alteia de la nivelul unei instanţe, în funcţie de natura litigiului dedus judecăţii. Aşadar, normele care reglementează instanţele/completurile specializate au o natură duală, ce determină un tratament juridic specific în cazul încălcării acestora.
Înalta Curte reţine, aşadar, că noţiunea de competenţă materială include şi competenţa specializată, situaţie în care aceasta din urmă se supune regimului competenţei materiale, atât sub aspectul caracterului de ordine publică al normei, cât şi al dreptului invocării din oficiu a excepţiei de necompetenţă specializată, în temeiul art. 130 alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".
Totodată, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., "la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".
În cauză, la primul termen de judecată cu părţile legal citate în faţa Judecătoriei Brăila, respectiv 13 februarie 2020, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Brăila pe care a admis-o prin sentinţa nr. 1068/28.02.2020 şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.
Judecătoria Brăila a reţinut natura contractului pe care se grefează litigiul dedus spre soluţionare ca având natura unui act administrativ.
În acest sens, s-a reţinut incidenţa prevederilor art. 51 alin. (4) indice 1 din Legea nr. 51/2006, potrivit cărora: "Soluţionarea litigiilor dintre unităţile administrativ teritoriale şi operatori în legătură cu atribuirea directă, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Cererea se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competenţă teritorială se află sediul operatorului." şi a prevederilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 51/2006 conform cărora: " Contractul de delegare a gestiunii este asimilat actelor administrative şi intră sub incidenţa prevederilor Legii nr. 554/2004."
Totodată, Judecătoria Brăila a reţinut că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004: "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."
Prin raportare la aceste considerente rezultă că, în cauză, necompetenţa materială a Judecătoriei Brăila s-a stabilit în raport de natura administrativă a contractului de delegare nr. x/05.09.2011 din care derivă pretenţiile disputate în litigiul dedus judecăţii.
Prin urmare, dezînvestirea judecătoriei s-a efectuat în favoarea Tribunalului Brăila, secţia specializată în materia contenciosului administrativ.
În plus, împrejurarea că Tribunalul Brăila, secţia de contencios administrativ din cadrul acestei instanţe a soluţionat cauza în primă instanţă rezultă din fişa aflată la dosarului înregistrat sub nr. x/2019, din care se constată că materia juridică a cauzei este în contencios administrativ.
La Tribunalul Brăila, la primul termen de judecată, din 24 iunie 2020, instanţa a constatat că este competentă material să soluţioneze cauza şi niciuna dintre părţi nu a invocat necompetenţa materială procesuală a acestei instanţe.
Hotărârea pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin care litigiul s-a soluţionat în prima instanţă a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel Galaţi, de către ambele părţi, calea de atac fiind înregistrată pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul acestei instanţe.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că neinvocarea excepţiei necompetenţei materiale procesuale în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 C. proc. civ. în faţa Tribunalului Brăila are drept consecinţă consolidarea competenţei instanţei iniţial învestite.
Prin urmare, excepţia necompetenţei nu mai putea fi invocată din oficiu de către Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal în calea de atac a recursului, aceasta fiind stabilită în mod definitiv de către prima instanţă, care a soluţionat litigiul în complet specializat în materia contenciosului administrativ.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, în speţă, secţia de contencios administrativ şi fiscal rămâne competentă să soluţioneze cauza ce i-a fost repartizată, nefiind îndeplinite condiţiile pentru declinarea competenţei către secţia a II-a Civilă.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 decembrie 2021.