Inadmissibility of cassation against insolvency proceedings where appellate judgment is final under special bankruptcy legislation

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 11 martie 2019 pe rolul Tribunalului Vaslui, secţia civilă, sub nr. x/2017/a27, reclamantul A., în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.C. B. S.A. Vaslui, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. şi D. S.A. prin administrator judiciar E. S.P.R.L., în temeiul art. 117 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 85/2014, anularea contractului de preluare a datoriei, încheiat la 1 noiembrie 2017 între părţile din cauză, având ca obiect preluarea de către D. S.A. a datoriei în cuantum de 6.031.183,51 USD şi 919,229,37 RON pe care pârâta C. o avea faţă de S.C. B. S.A. Vaslui şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi obligarea pârâtei C. la plata către B. S.A. Vaslui a datoriei în cuantum de 6.031.183,91 USD şi 919.229,37 RON.

La termenul de judecată din 17 septembrie 2019 Tribunalul Vaslui a respins ca neîntemeiată excepţia necompetenţei materiale - funcţionale a judecătorului sindic şi excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vaslui cu privire la teza finală a capătului de cerere nr. x, având în vedere următoarele aspecte: sumele ce fac obiectul capătului de cerere nr. x derivă din contractul de preluare a datoriei încheiat la data de 1 noiembrie 2014 între părţile din cauză şi a cărui anulare s-a solicitat. Instanţa a reţinut că soluţionarea capătului de cerere nr. x are legătură cu primul capăt de cerere şi, faţă de dispoziţiile art. 118 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, care se aplică cu prioritate în cauză, s-a constatat că judecătorul sindic are competenţa de a se pronunţa şi asupra acestui capăt de cerere, neputând fi disjuns conform clauzei elective de competenţă din contractul a cărui anulare s-a solicitat. De asemenea, Tribunalul Vaslui a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A. de a solicita repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de preluare a datoriei.

Prin sentinţa civilă nr. 2/F/2020 din 7 ianuarie 2020, pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în calitate de administrator judiciar al debitoarei B. S.A. Vaslui (în prezent, lichidator judiciar), în contradictoriu cu pârâtele C., D. S.A. prin administrator judiciar E. S.P.R.L. şi B. S.A., societate aflată în insolvenţă, s-a dispus anularea contractului de preluare a datoriei încheiat la data de 1 noiembrie 2017 între părţile din cauză, având ca obiect preluarea de către D. S.A. a datoriei în cuantum de 6.031.183,51 USD şi 919,229,37 RON pe care C. o avea faţă de S.C. B. S.A.; s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului mai sus menţionat în sensul că obligaţia de a restitui suma ce derivă din executarea silită a S.C. B. S.A. revine în patrimoniul pârâtei C. care îşi recapătă astfel calitatea de debitor al societăţii B. S.A. pentru această sumă; pârâta C. a fost obligată să restituie debitoarei S.C. B. S.A. suma de 24.677.788,5 RON; s-a respins cererea pârâtei C. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta C. a formulat apel, solicitând schimbarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în judecată şi acordării cheltuielilor de judecată.

Totodată, pârâta a formulat apel împotriva încheierii de şedinţă din 17 septembrie 2019, pronunţate de Tribunalul Vaslui, secţia civilă, în dosarul nr. x/2017, prin care a solicitat schimbarea acesteia, în sensul admiterii excepţiei necompetenţei materiale - funcţionale a judecătorului sindic pentru teza finală a capătului de cerere nr. x şi, pe cale de consecinţă, anularea în parte a sentinţei apelate urmând a pronunţa o soluţie în acord cu cea dată asupra excepţiei soluţionate greşit de către prima instanţă.

Prin încheierea din 17 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea apelantei, de administrare a probei cu înscrisuri în condiţiile art. 297 C. proc. civ., de la terţul F. S.A.

Prin decizia civilă nr. 498/2020 din 21 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis apelul formulat de pârâta C. împotriva încheierii de şedinţă din 17 septembrie 2019 şi a sentinţei civile nr. 2/F/2020 din 7 ianuarie 2020, ambele pronunţate de Tribunalul Vaslui; s-a anulat în parte încheierea de şedinţă din 17 septembrie 2019, în sensul că s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a Tribunalului Vaslui - judecător sindic în soluţionarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei C. la plata către S.C. B. S.A. a sumei de 6.031.183,91 USD şi 919.229,37 RON; s-a disjuns şi s-a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti soluţionarea capătului de cerere privind pe reclamanta S.C. B. S.A. (în faliment) prin lichidator judiciar A. şi pe pârâta C., având ca obiect obligarea celei din urmă la plata sumei de 6.031.183,91 USD şi 919.229,37 RON; s-a anulat în parte sentinţa civilă nr. 2/F/2020 din 7 ianuarie 2020, anume dispoziţia privind obligarea apelantei-pârâte C. la plata către debitoarea B. S.A. a sumei de 24.677.788,5 RON; s-a trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Bucureşti capătul de cerere privind pe reclamanta B. S.A. (în faliment) prin lichidator judiciar A. şi pe pârâta C. ce are ca obiect obligarea celei din urmă la plata sumei de 6.031.183,91 USD şi 919.229,37 RON; s-au păstrat celelalte dispoziţii ale încheierii din 17 septembrie 2019, pe de o parte, şi ale sentinţei civile nr. 2/F/2020 din 7 ianuarie 2020, pe de altă parte, inclusiv cea privind respingerea cererii pârâtei C. de obligare a reclamantei S.C. B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva încheierii de şedinţă din 17 iunie 2020 şi a deciziei civile nr. 498/2020 din 21 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în dosarul nr. x/2017, recurenta-pârâtă C. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 8 martie 2021.

Recurenta-pârâtă C. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile nr. 498/21.10.2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2017, cu consecinţa trimiterii cauzei aceleiaşi instanţe în vederea rejudecării apelului formulat de pârâtă cu privire la capătul de cerere nr. x din acţiunea introductivă.

A mai solicitat admiterea recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă din 17 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2017, casarea în parte a încheierii recurate, în ceea ce priveşte respingerea cererii de administrare a probei cu înscrisurile solicitate în condiţiile art. 297 din C. proc. civ. de la terţul F. S.A. (actualmente G.) şi, pe cale de consecinţă, a deciziei civile nr. 498 din 21 octombrie 2020, în ceea ce priveşte soluţia dată apelului formulat cu privire la capătul de cerere nr. x din acţiunea introductivă.

Totodată, recurenta-pârâtă a cerut obligarea intimatului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în etapa recursului.

Cu privire la admisibilitatea căii de atac a recursului, s-a arătat că acţiunea promovată de reclamantul A., în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.C. B. S.A. are ca obiect atât o cerere principală dată de lege, în mod expres, în competenţa judecătorului sindic, cât şi o cerere principală care nu este de competenţa materială a judecătorului sindic, fiind o pretenţie de competenţa instanţelor de drept comun. Astfel, Tribunalul Vaslui (n.n. judecătorul sindic) a fost învestit cu soluţionarea unei acţiuni având două capete de cerere diferite, pe care le-a soluţionat prin pronunţarea sentinţei civile nr. 2/F/2020 din 7 ianuarie 2020.

Recurenta-pârâtă consideră că sunt incidente în speţă dispoziţiile art. 460 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora "în cazul în care prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate mai multe cereri principate sau incidentale, dintre care unele sunt supuse apelului, iar altele recursului, hotărârea în întregul ei este supusă apelului. Hotărârea dată în apel este supusă recursului".

Aceasta este şi ipoteza din prezenta cauză: prin sentinţa civilă nr. 2/F/07.01.2020 a Tribunalului Vaslui au fost soluţionate două capete de cerere principale (n.n. 1. anularea contractului de preluare de datorie şi 2. obligarea pârâtei la plata unor sume de bani), iar aceste capete de cerere principale au un regim diferit al căilor de atac.

Pe de o parte, soluţia dată cu privire la capătul de cerere nr. x, referitor la anularea contractului de preluare de datorie, este susceptibilă doar de apel, conform prevederilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, iar, pe de altă parte, soluţia pronunţată cu privire la capătul de cerere nr. x, vizând plata sumei de 6.031.183,19 USD şi 919.229,37 RON, este susceptibilă atât de apel, cât şi de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 466 alin. (1) din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 483 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod.

Aşadar, soluţionarea unei acţiuni în pretenţii pentru sumele de 6.031.183,19 USD şi 919.229,37 RON, astfel cum este cea formulată de intimata-reclamantă A. prin capătul de cerere nr. x, impune concluzia că hotărârea este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, nicio dispoziţie legală nerestricţionând accesul la calea de atac a recursului faţă de natura şi valoarea obiectului cererii deduse judecăţii.

În accepţiunea recurentei-pârâte C., este neechivoc faptul că în situaţia în care prin aceeaşi hotărâre sunt soluţionate mai multe cereri care au un regim juridic al căilor de atac diferit, va fi aplicabil principiul unicităţii căii de atac, astfel încât întreaga hotărâre va fi supusă apelului, iar hotărârea din apel va fi supusă recursului.

De aceea, întregul sistem al căilor de atac configurat de legiuitor derivă din modul în care Tribunalul Vaslui şi-a reţinut, în mod nelegal, competenţa asupra unei cereri principale care cădea în competenţa instanţelor de drept comun specializate în materia litigiilor cu profesionişti. În mod inevitabil, hotărârea pronunţată de instanţa de apel, în judecarea apelului, a vizat, deopotrivă, un litigiu cu tipicitatea procedurii de insolvenţă şi o acţiune în pretenţii de drept comun, soluţia pronunţată cu privire la acţiunea în pretenţii de drept comun deschizând părţilor calea de atac a recursului pentru întreaga hotărâre pronunţată în apel.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 din C. proc. civ.

Intimatul-reclamant A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-pârâtă C. a depus punct de vedere la raport, solicitând să se constate caracterul incomplet al analizei raportorului şi, pe cale de consecinţă, lipsa de validitate a concluziei propuse, respectiv aceea a inadmisibilităţii recursului declarat în cauză.

Prin rezoluţia din 26 octombrie 2021 s-a stabilit termen la data de 9 decembrie 2021 pentru examinarea stadiului recursului.

Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. B. S.A., potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi art. 248 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Aşa fiind, instanţa supremă are în vedere că la originea prezentului litigiu se află cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secţia civilă, sub nr. x/2017/a27, prin care reclamantul A., în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.C. B. S.A. Vaslui, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. şi D. S.A. prin administrator judiciar E. S.P.R.L., în temeiul art. 117 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 85/2014, anularea contractului de preluare a datoriei, încheiat la 1 noiembrie 2017 între părţile din cauză, având ca obiect preluarea de către D. S.A. a datoriei în cuantum de 6.031.183,51 USD şi 919,229,37 RON pe care pârâta C. o avea faţă de S.C. B. S.A. Vaslui şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi obligarea pârâtei C. la plata către B. S.A. Vaslui a datoriei în cuantum de 6.031.183,91 USD şi 919.229,37 RON.

Art. 117 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede că "administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor, în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii".

Potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, "principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt:

i) judecarea acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar pentru anularea unor acte ori operaţiuni frauduloase, potrivit prevederilor art. 117-122 şi a acţiunilor în nulitatea plăţilor sau operaţiunilor efectuate de către debitor, fără drept, după deschiderea procedurii";

Aşadar, cererea de chemare în judecată a fost promovată în cadrul procedurii insolvenţei.

Fiind de competenţa judecătorului sindic, acţiunea este guvernată inclusiv de dispoziţiile procedurale speciale ale Legii nr. 85/2014, astfel încât vor fi avute în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora "hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel" şi cele prevăzute de art. 43 alin. (1) din acelaşi act normativ, în conformitate cu care,"curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Hotărârile curţii de apel sunt definitive", în forma în vigoare de la data introducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei S.C. B. S.A., respectiv 20 iunie 2017.

Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu referire la art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive … orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs" şi că, în baza alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Reţinând incidenţa criteriului materiei, din coroborarea dispoziţiilor evocate, rezultă că încheierea şi decizia ce formează obiectul prezentului recurs au caracter definitiv de la pronunţarea lor, astfel că nu sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs.

Susţinerile recurentei-pârâte C. referitoare la incidenţa dispoziţiilor art. 460 alin. (3) din C. proc. civ. nu pot fi primite, întrucât hotărârea pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia civilă a fost supusă controlului judiciar, iar Curtea de Apel Iaşi a decis, în mod definitiv, că aparţine instanţei de drept comun, respectiv Tribunalului Bucureşti, competenţa de a soluţiona capătul de cerere nr. x din acţiunea reclamantului, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 6.031.183,91 USD şi a sumei de 919.229,37 RON.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva încheierii din 17 iunie 2020 şi a deciziei civile nr. 498/2020 din 21 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva încheierii din 17 iunie 2020 şi a deciziei civile nr. 498/2020 din 21 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în dosarul nr. x/2017, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2021.