Appeal inadmissibility against rejection of annulment of international arbitral award: temporal application of appealability under Art. 613(4) Civil Procedure Code
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision that had previously rejected the state-owned company's challenge to the arbitral award. The dispute concerned the annulment of a final ICC arbitral award, which had confirmed a settlement agreement and ordered the state company to pay approximately 21 million euros in compensation and interest to the private contractor for supplementary works on a road infrastructure project, while rejecting the state company's counterclaims for defects and non-eligible costs. The decisive legal basis was the principle of legality of judicial remedies and the temporal application of procedural law; the court held that under Article 24 and Article 27 of the Code of Civil Procedure, the pre-2017 version of Article 613(4) applied because the main arbitration proceedings commenced before the relevant legislative changes, rendering the court of appeal's decision on the annulment action final and not subject to further appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 613 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ, art. 192 alin. (2) din C. proc. civ, art. 24 din C. proc. civ, art. 2 din Legea nr. 17/2017, art. 613 alin. (4) din C. proc. civ, art. 494 din C. proc. civ; Appeal inadmissibility against rejection of annulment of international arbitral award: temporal application of appealability under Art. 613(4) Civil Procedure Code: Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea de arbitrare din 18 februarie 2015 reclamanta A. a solicitat ca Tribunalul Arbitral să pronunţe o hotărâre arbitrală prin care să dispună următoarele:
1. să confirme că înţelegerea amiabilă încheiată între reclamanta A. şi pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. la data de 15 iulie 2013 (denumită în cele ce urmează "înţelegerea amiabilă") este un document valabil şi, pe cale de consecinţă, pârâta să fie obligată să plătească reclamantei A. suma de 20.999.929 euro, potrivit celor agreate de părţi în înţelegerea amiabilă;
2. pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. să fie obligată să plătească reclamantei A. dobânda legală pentru neplata la termen a sumei prevăzute în înţelegerea amiabilă, potrivit Calendarului de plăţi agreat de părţi în înţelegerea amiabilă, respectiv:
a) pentru suma de 5.000.000 Euro dobânda de la data de 30.09.2013;
b) pentru suma de 5.000.000 Euro dobânda de la data de 31.12.2013;
c) pentru suma de 5.000.000 Euro dobânda de la data de 30.03.2014;
d) pentru suma de 5.999.929 dobânda de la data de 30.06.2014;
3. în subsidiar, în cazul în care tribunalul arbitral va decide că înţelegerea amiabilă nu este un document valabil, să oblige pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. să plătească suma de 20.999.929 euro, cu titlu de daune/compensaţie recunoscute şi acceptate de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., pentru lucrările suplimentare şi prelungirea duratei de execuţie a contractului din motive neimputabile reclamantei A., plus dobânda legală de 6% pe an pentru suma menţionată mai sus, astfel cum este detaliat la punctul (ii) de mai sus;
4. să oblige pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. să plătească reclamantei A. costurile suportate de către aceasta din urmă în legătură cu procedura arbitrală, inclusiv, dar fără a se limita la onorariile şi cheltuielile Tribunalului Arbitral, taxele stabilite de către Camera Internaţională de Comerţ ("ICC") pentru procedura arbitrală, onorariile pentru asistenţa juridică acordată reclamantei în dosarul arbitral, precum şi orice alte costuri suportate de reclamantă în legătură cu procedura arbitrală, în cuantum total de 114.115.50 euro, 180.000 USD şi 1.011.912.49 RON;
5. să respingă pretenţiile ori cererile reconvenţionale formulate de către pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. ca inadmisibile sau afectate de prescripţie, iar, pe fond, ca neîntemeiate;
Pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat, în acelaşi dosar, cerere reconvenţională, prin care a solicitat ca Tribunalul Arbitral să se pronunţe asupra următoarelor aspecte:
1. să declare că reclamanta A. este decăzută din dreptul de a solicita ca CNAIR S.A. să fie obligată să plătească sumele solicitate de cea dintâi prin cererea de arbitrare;
2. dacă Tribunalul Arbitral va decide că reclamanta A. nu este decăzută din dreptul de a solicita ca CNAIR S.A. să fie obligată să plătească sumele solicitate de cea dintâi prin cererea de arbitrare, să respingă pretenţiile A., deoarece acestea sunt întemeiate pe înţelegerea amiabilă, un document nul pentru lipsa cauzei şi afectat de o eroare cu privire la o circumstanţă considerată esenţială de către părţi la încheierea înţelegerii amiabile;
3. dacă Tribunalul Arbitral va decide că reclamanta A. nu este decăzută din dreptul de a solicita ca CNAIR S.A. să fie obligată să plătească sumele solicitate de cea dintâi prin cererea de arbitrare şi că înţelegerea amiabilă este un document valabil şi produce efecte juridice, să respingă pretenţiile A., întrucât obligaţia CNAIR S.A. de a plăti suma cerută de către reclamanta A., în baza înţelegerii amiabile, este afectată de o condiţie suspensivă care nu s-a îndeplinit, motiv pentru care, obligaţia nu există;
4. dacă Tribunalul Arbitral va decide că reclamanta A. nu este decăzută din dreptul de a solicita ca CNAIR S.A. să fie obligată să plătească sumele solicitate de cea dintâi prin cererea de arbitrare, dar că înţelegerea amiabilă nu produce efecte juridice, să respingă pretenţiile reclamantei A., ca nedovedite şi neîntemeiate;
5. să oblige reclamanta A. să plătească CNAIR S.A. contravaloarea lucrărilor suplimentare aferente Etapei I de consolidare, executate conform actului adiţional nr. x, respectiv suma de 1.040.052,39 euro pentru lucrările executate pentru Drumul Naţional nr. 6 (DN 6) şi 832.920.29 euro pentru lucrările executate pentru varianta de ocolire Domaşnea ("cererea reconvenţională nr. 1");
6. să oblige reclamanta A. să plătească CNAIR S.A. contravaloarea costurilor suportate de cea din urmă în legătură cu investigaţiile şi monitorizarea geologică şi geotehnică aferente Etapei a II-a de consolidare, respectiv suma de 60.934,65 euro pentru serviciile prestate de B. şi suma de 9.815.61 euro pentru serviciile prestate de C. ("cererea reconvenţională nr. 2");
7. să oblige reclamanta A. să plăteasca CNAIR S.A. contravaloarea costurilor suportate de cea din urmă pentru efectuarea expertizei tehnice aferente Etapei a II-a de consolidare, furnizată de D. S.R.L.. în cuantum de 43.660.00 RON + TVA ("cererea reconvenţională nr. 3");
8. să oblige reclamanta A. să plătească CNAIR S.A. costurile suportate de cea din urmă în legătură cu lucrările necesare pentru remedierea daunelor produse la Varianta de Ocolire Domaşnea (Etapa a II-a de consolidare), după semnarea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, în cuantum de 3.813.498.91 euro şi 9.789.246,74 RON ("cererea reconvenţională nr. 4.1");
9. să constate existenţa dreptului CNAIR S.A. de a fi despăgubită pentru orice prejudiciu ce ar putea fi suferit ca urmare a pretinderii de către reclamanta A. a contravalorii lucrărilor efectuate pentru remedierea consecinţelor faptelor sale culpabile, aferente Etapei a II-a de consolidare ("cererea reconvenţională nr. 4.2");
10. să constate inexistenţa dreptului reclamantei A. de a i se plăti de către pârâta CNAIR S.A. contravaloarea lucrărilor aferente Etapei a III-a de consolidare la Varianta de Ocolire Domaşnea (sectorul km 3+220 - km 3+397), pentru motivul că aceste lucrări reprezintă lucrări de remediere pe care antreprenorul ar fi trebuit să le execute pe cheltuiala sa ("cererea reconvenţională nr. 5");
11. să oblige reclamanta A. să compenseze CNAIR S.A. pentru prejudiciul suferit de cea din urmă constând în cheltuieli neeligibile la rambursare din fonduri europene, conform rapoartelor Curţii de Conturi a României, pentru lucrările efectuate pe varianta de ocolire Domaşnea, în cuantum de 1.146.206.71 euro ("cererea reconvenţională nr. 6");
12. să oblige reclamanta A. să compenseze CNAIR S.A. pentru prejudiciul suferit de cea din urmă în legătură cu debitul în valoare de 237.291.92 euro existent în patrimoniul CNAIR S.A. în favoarea inginerului, cu titlu de cheltuieli pentru supervizare lucrări efectuate de A., după expirarea duratei de execuţie a lucrărilor ("cererea reconvenţională nr. 7");
13. să oblige reclamanta A. să plătească CNAIR S.A. dobânda pentru toate sumele ce formează obiectul cererilor reconvenţionale ale CNAIR S.A.. în cuantum de 6% pe an, capitalizată anual, potrivit dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti ("cererea reconvenţională nr. 7");
14. să oblige reclamanta A. să plătească CNAIR S.A. toate costurile legale şi oricare, precum şi toate onorariile, cheltuielile şi costurile suportate de către cea din urmă în legătură cu procedura arbitrală, dar şi dobânda legală de la data hotărârii arbitrale finale până la plata efectivă;
Tribunalul Arbitral, constituit dintr-un arbitru unic, a decis următoarele:
1. înţelegerea amiabilă, semnată la data de 15 iulie 2013, este un contract legal încheiat şi obligatoriu;
2. pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a fost obligată să plătească reclamantei A. suma de 20.999.929 euro, suma agreată în mod expres şi precis în înţelegerea amiabilă;
3. pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a fost obligată să plătească reclamantei A. dobânzile acumulate, de 6% pe an de la data scadenţei plăţii până la momentul plăţii efective, în conformitate cu Calendarul de Plăţi convenit în ASA şi anume:
- pentru suma de 5.000.000 Euro din 30.09.2013:
- pentru suma de 5.000.000 Euro din 31.12.2013;
- pentru suma de 5.000.000 Euro din 30.03.2014;
- pentru suma de 5.999.929 Euro din 30.06.2014;
4. pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a fost obligată să plătească reclamantei A. onorariile şi cheltuielile suportate de părţi în procedura arbitrală, valoarea totală fiind de 50.133,96 euro + 763.641.96 RON + 78.425 USD;
5. a respins toate cererile reconvenţionale ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.;
6. a respins celelalte cereri, pretenţii, apărări şi cereri reconvenţionale;
Pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat acţiune în anulare, la data de 16 iunie 2020, solicitând anularea hotărârii arbitrale pronunţate de arbitrul unic la data de 18 martie 2020, în dosarul nr. x, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, de către un tribunal arbitral constituit în conformitate cu clauza compromisorie existentă în contractul încheiat între părţi, conform prevederilor art. 613 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2020, la data de 16 iunie 2020.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 223 din 11 noiembrie 2020, a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva hotărârii arbitrale finale pronunţate la data de 18 martie 2020, de către Tribunalul arbitral constituit dintr-un arbitru unic, în conformitate cu regulile Curţii de Arbitraj Internaţional a Camerei Internaţionale de Comerţ, în dosarul nr. x, în contradictoriu cu reclamanta A..
Împotriva acestei sentinţe, recurenta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a declarat recurs, care a fost înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind înregistrat pe rolul secţiei a II-a civile, la data de 25 februarie 2021, sub nr. x/2020.
Recurenta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond. De asemenea, a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.
Intimata-reclamantă A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, arătând că această cale de atac nu era permisă de legea în vigoare la momentul iniţierii litigiului. În subsidiar, a invocat excepţia nulităţii recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Recurenta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat note de şedinţă, solicitând respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului şi a excepţiei nulităţii acestuia.
Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.
Recurenta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a înţeles să-şi exercite acest drept.
Prin cererea înregistrată la data de 6 octombrie 2021, recurenta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 519-520 din C. proc. civ., sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
"dacă, pornind de la noţiunea de proces, astfel cum este definită de prevederile art. 192 alin. (2) din C. proc. civ., precum şi de la aplicarea legii în timp conform art. 24 din C. proc. civ., modificările aduse de art. 2 din Legea nr. 17/2017 prevederilor art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., se aplică şi acţiunilor în anulare introduse pe rolul curţii de apel competente, după data intrării în vigoare a Legii nr. 17/2017, ca acţiune de fond prin care începe procesul civil, chiar dacă cererea de arbitrare a fost introdusă pe rolul tribunalului arbitral competent înainte de data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 17/2017", respectiv "dacă noţiunea de proces în sensul prevederilor art. 192 alin. (2) din C. proc. civ. vizează numai justiţia etatică, realizată de instanţele de judecată sau include şi justiţia realizată de instituţiile de arbitraj internaţional".
Prin rezoluţia din 26 octombrie 2021 s-a stabilit termen la data de 9 decembrie 2021 pentru examinarea stadiului recursului.
La termenul de judecată din 18 noiembrie 2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Examinând excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de către intimata-reclamantă A., potrivit dispoziţiilor art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din acelaşi cod, care primează, întrucât vizează principiul legalităţii căilor de atac, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.
Recursul dedus judecăţii în cauza de faţă are ca obiect sentinţa civilă nr. 223 din 11 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în anulare formulată de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva hotărârii arbitrale finale pronunţate la data de 18 martie 2020, de către Tribunalul arbitral constituit dintr-un arbitru unic, în conformitate cu regulile Curţii de Arbitraj Internaţional a Camerei Internaţionale de Comerţ, în dosarul nr. x, în contradictoriu cu reclamanta A..
Potrivit art. 608 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare, pentru unul din motivele prevăzute la lit. a) - i) ale aceluiaşi alineat.
Conform art. 613 alin. (3) din acelaşi cod, admiţând acţiunea în anulare, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi va trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze, potrivit legii sau spre rejudecare tribunalului arbitral, după caz, iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, în forma în vigoare la data iniţierii procesului, "hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".
Din interpretarea textelor de lege anterior evocate, rezultă că hotărârile curţii de apel, prin care a fost respinsă acţiunea în anulare, sunt definitive.
Textul articolului 613 alin. (4) din C. proc. civ. a fost modificat prin art. I pct. 11 din O.U.G. nr. 1/2016, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 17/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196/21.03.2017, în sensul că "hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului".
Însă, potrivit art. 24 din C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar, potrivit art. 27 din acelaşi cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.
În speţă, se constată că sunt incidente dispoziţiile art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data iniţierii procesului, respectiv 18 februarie 2015, care nu deschideau calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti de respingere a acţiunii în anulare.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 223 din 11 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 223 din 11 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca inadmisibil.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2021.