Cassation annulled for challenging factual and quantum determinations outside the scope of legal review

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la data de 01.03.2018, reclamantele A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A. ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.398.000 RON, reprezentând daune morale, ca urmare a decesului fiicei sale, D., a sumei de 1.165.000 RON, reprezentând daune morale suferite de B., ca urmare a decesului surorii sale, D.; penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi, calculate din a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea efectivă a despăgubirilor materiale şi morale; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2707/F din 08 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantele A. şi B.; a fost obligată pârâta la plata către reclamanta A. a sumei în cuantum de 450.000 RON, cu titlu de daune morale; a fost obligată pârâta la plata către reclamanta B. a sumei în cuantum de 250.000 RON, cu titlu de daune morale; a fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, ca neîntemeiată; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 3.750 RON, reprezentând onorariu de avocat şi a sumei de 900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporţional cu pretenţiile admise.

Prin decizia civilă nr. 1936 din 19 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelantele-reclamante A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2707/F din 08 octombrie 2018 şi a tuturor încheierilor premergătoare sentinţei apelate, precum şi apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

A fost schimbată, în parte, sentinţa civilă atacată, în sensul că, pe fond: a fost obligată pârâta la plata către reclamanta A. a sumei în cuantum de 300.000 RON, cu titlu de daune morale; a fost obligată pârâta la plata către reclamanta B. a sumei în cuantum de 150.000 RON, cu titlu de daune morale; a fost obligată pârâta la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, calculate din a unsprezecea zi de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea efectivă; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei; a fost obligată apelanta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 2.975 RON, către apelantele-reclamante.

Împotriva acestei decizii, C. S.A. a declarat recurs.

În susţinerea recursului, recurenta-pârâtă arată că, la dimensionarea daunelor morale acordate, instanţa de apel nu a avut în vedere în primul rând -dispoziţiile specifice privind culpa comună, nelămurind aspectele legate de împrejurarea privind cuplarea sau nu a centurii de siguranţa a victimei - pasager în microbuz, aceasta încălcând la rândul său prevederile art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Potrivit recurentei-pârâte, trebuie să fie dată eficienţă juridică prevederilor art. 1.371 alin. (1) din noul C. civ., întrucât victima a acceptat riscul de a fi vătămată într-un potenţial accident prin nepurtarea centurii de siguranţă.

Totodată, recurenta-pârâtă face trimitere şi la decizia nr. 12/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, în care s-a statuat că "Dispoziţiile art. 1.371 alin. (1) din C. civ. se interpretează în sensul că autorul faptei va fi ţinut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit şi ea cu vinovăţie la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă".

De asemenea, recurenta-pârâtă invocă faptul că instanţa de apel a reţinut în motivarea soluţiei că dispoziţiile art. 1.391 alin. (2) C. civ. instituie o prezumţie relativă în ceea ce priveşte durerea încercată prin moartea victimei, suportată de ascendenţii, descendenţii, fraţii şi surorile acesteia, însă nu a avut în vedere următoarele împrejurări în funcţie de care se apreciază despăgubirile pentru prejudiciul personal nepatrimonial: săvârşirea faptei sub forma culpei şi dacă persoanele prejudiciate depindeau de victimă sau dacă erau minore ori în stare de nevoie.

Recurenta-pârâtă face trimitere şi la hotărârea pronunţată în Cauza Albina vs. România, în sensul că instanţa are obligaţia de a proceda la un examen al mijloacelor, argumentelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa. Ca atare, recurenta-pârâtă invocă nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În acest sens, recurenta-pârâtă susţine că soluţia curţii de apel este greşită fiind urmarea unei interpretări eronate a mai multor norme legale, inclusiv a neobservării regulilor privind concursul dintre norma generală şi norma specială. Sub acest aspect, arată faptul că, astfel cum a dispus şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 481/2017), jurisprudenţa instanţelor naţionale este unicul criteriu oferit de lege, din conţinutul jurisprudenţei Curţii reieşind şi faptul că daunele morale trebuie să fie rezonabile, cuantificarea acestora fiind justă şi echitabilă, fără a se ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză.

Or, în cauză dedusă judecăţii, instanţa de apel nu s-a raportat deloc la jurisprudenţa relevantă în materie, cuantificarea daunelor morale realizându-se exclusiv în baza propriilor aprecieri pur subiective, fără o raportare concretă la toate deciziile jurisprudenţiale invocate în apărare.

La data accidentului, astfel cum arată recurenta-pârâtă, se afla în vigoare Norma C.S.A. nr. 54/2016, fiind incident art. 21.

Cu toate că stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudicii aduse integrităţii corporale a unei persoane presupune o apreciere subiectivă din partea judecătorului, acesta trebuie să aibă în vedere şi anumite criterii obiective, printre care şi necesitatea acoperirii în mod just dar echitabil şi echilibrat al prejudiciului, aspect subliniat şi în cauza Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit, pronunţată de C.E.D.O. în data de 13 iulie 1995.

În opinia recurentei-pârâte, nici prima instanţă şi nici instanţa de apel nu au oferit suficiente criterii de natură a justifica valoarea extrem de mare de 90.000 euro, acordată cu titlu de daune morale şi nu a oferit nici elemente concrete care să înlăture orice dubiu cu privire la faptul că acest cuantum nu constituie în realitate o îmbogăţire fără justă cauză.

Prin urmare, recurenta-pârâtă consideră că, în determinarea prejudiciului neevaluabil în bani, trebuie avute în vedere componentele acestuia şi posibilitatea lor de a fi compensate într-o formă sau alta, suma ce urmează a fi acordată cu titlu de despăgubiri neputând constitui o amendă nejustificată pentru autorul daunei şi venituri nejustificate pentru victimă. În lipsa unor criterii ştiinţifice exacte pentru stabilirea întinderii cuantumului despăgubirilor, determinarea prejudiciului nepatrimonial se realizează printr-o apreciere multilaterală a tuturor evenimentelor negative ale prejudiciului şi implicaţia acestuia pe toate planurile sociale ale victimei. Or, în cazuistica din România, în situaţii jurisprudenţiale similare sau cu consecinţe mult mai grave, foarte rar s-a acordat o valoare atât de mare cu titlu de daune morale, instanţa de apel neavând avut în vedere nici jurisprudenţa C.E.D.O. în astfel de cazuri.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimatele-reclamante A. şi B. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Părţile nu a depus puncte de vedere la raport.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatele-reclamante prin întâmpinare, excepţie care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

În speţă, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurenta-pârâtă, deşi a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinerile pe care le-a dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488.

Criticile expuse de recurenta-pârâtă vizează aprecierea probatoriului şi situaţia de fapt reţinută în cauză, care se circumscriu laturii de temeinicie, necenzurabilă în recurs prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Deşi recurenta-pârâtă face trimitere la dispoziţiile art. 1.371 alin. (1), art. 1.391 alin. (2) din C. civ. şi la art. 21 din Norma C.S.A. nr. 54/2016, prin argumentele expuse, îşi exprimă nemulţumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate de instanţele anterioare, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii şi va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1936 din 19 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A., invocată de intimatele-reclamante A. şi B..

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1936 din 19 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2021.