Appeal annulled as inadmissible for challenging factual findings; sale-resolution claim otherwise barred.

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 23 februarie 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâţii B. şi C., solicitând instanţei să dispună rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/5.08.2015 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară; în subsidiar, să dispună reducerea preţului contractului de vânzare-cumpărare, obligarea pârâţilor la plata sumei de 339.872,19 RON, cu titlu de daune interese, precum şi la plata dobânzii legale calculate de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare până la data plăţii; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 573 din 01 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea capătului al doilea al cererii de chemare în judecată (reducerea preţului contractului de vânzare-cumpărare); s-a respins ca neîntemeiată în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. şi cu intervenientul D.; s-a respins ca neîntemeiată cererea pârâţilor B. şi C. privind cheltuielile de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1934 din 19 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., împotriva încheierii din 01.02.2018 şi a sentinţei civile nr. 573 din 01.03.2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. şi C. şi intimatul-intervenient D..

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs.

În susţinerea recursului, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, împrejurările de fapt ale cauzei nefiind pe deplin lămurite, iar apărările sale nu au primit decât motivări formale.

Recurenta-reclamantă arată că, în ceea ce priveşte obiectul material al cererii de chemare în judecată - terenul care a făcut obiectul contractului de vânzare -cumpărare, atât prin cererea introductivă de instanţă, cât şi în calea de atac, a susţinut faptul că, din suprafaţa totală contractată de 379 mp, în realitate, pârâţii i-au predat doar 61 mp, ceea ce înseamnă 16,09 % din suprafaţa totală a terenului. Această situaţie s-a datorat faptului că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, terenul nu era împrejmuit, neputând fi corect identificat, iar din raportul de expertiză extrajudiciară rezultă că suprafaţa de 95 mp din terenul în suprafaţă totală de 379 mp se află în afara împrejmuirii, pe trotuar şi pe stradă, iar suprafaţa de 223 mp se suprapune cadastral şi funciar cu proprietatea situată în Intrarea Gliei nr. 13-15, aflându-se în interiorul împrejmuirii acestei proprietăţi.

În raport de susţinerile din cererea introductivă de instanţă, de criticile formulate în apel, precum şi de expertiza extrajudiciară, care conturează o situaţie de fapt contrară celei reţinute de instanţele de fond, recurenta-reclamantă apreciază că se impune a fi pe deplin lămurită situaţia de fapt, astfel încât orice echivoc să fie înlăturat.

O altă critică vizează faptul că hotărârea apelată a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a dispoziţiilor art. 1270, art. 1672 pct. 2, art. 1685, art. 1516 alin. (2), art. 1549-1554 C. civ.

În opinia recurentei, în mod greşit a reţinut instanţa de apel îndeplinirea de către pârâţi a obligaţiei de predare a suprafeţei de teren de 379 mp, care ar rezulta din contractul de vânzare-cumpărare, în condiţiile în care nu a solicitat anularea contractului pentru lipsa obiectului contractului.

Recurenta susţine că pârâţii E., în calitate de vânzători, în mod culpabil şi nejustificat, i-au predat o suprafaţă de teren mult mai mică decât cea înscrisă în contractul de vânzare-cumpărare, punând-o în imposibilitatea de a-şi atinge scopul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cu consecinţa piederii tranşei I din preţul contractului de antrepriză, în sumă de 50.000 euro.

Recurenta-reclamantă susţine, totodată, că, având reprezentarea că urma a dobândi în mod real şi efectiv suprafaţa de teren de 379 mp, la aceeaşi dată cu cea a încheierii antecontractului - 22 iulie 2015, a încheiat şi contractul de antrepriză, având ca obiect construirea, în regim de antrepriză, a unui imobil având regim de înălţime S+P+2E+M, cu apartamente rezidenţiale, la cheie, preţul contractului fiind de 150.000 euro, din care 50.000 euro achitaţi imediat după încheierea acestuia.

Potrivit recurentei-reclamante, faptul că nu a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru lipsa obiectului contractului, nu echivalează cu o recunoaştere a îndeplinirii obligaţiei vânzătorului de predare a bunului vândut, acţiunea în rezoluţiune nefiind condiţionată de promovarea unui acţiuni în nulitate.

Recurenta-reclamantă invocă şi prevederile art. 1.516 alin. (2), art. 1.672, art. 1.685 noul C. civ., expunând exhaustiv situaţia de fapt şi făcând trimitere la mijloacele de probă administrate în cauză.

Totodată, în opinia recurentei-reclamante, declaraţiile cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare şi pe care îşi fundamentează instanţa de apel soluţia, suportă dovada contrară, potrivit art. 270 alin. (2) C. proc. civ., însă instanţele de fond au respins, de plano, toate probele.

Recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că în speţă nu se regăseşte numai ipoteza unei neexecutări fără justificare a obligaţiei de predare a obiectului derivat al contractului de vânzare-cumpărare, dar această neexecutare este una foarte însemnată, în contextul în care pârâţii i-au predat doar 61 mp din suprafaţa contractată de 379 mp, ceea ce înseamnă 16,09 % din suprafaţa totală a terenului, sancţiunea rezoluţiunii fiind de natură să restabilească echilibrul patrimonial al părţilor contractante.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimaţii-pârâţi B. şi C. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În speţă, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurenta-reclamantă, deşi a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinerile pe care le-a dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, deoarece prin argumentele expuse, recurenta-reclamantă urmăreşte o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Astfel, argumentele recurentei-reclamante exprimă nemulţurirea părţii cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel, în raport de probele administrate. Aceste argumente nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate şi excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara competenţelor instanţei de recurs, atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare şi evaluare a probelor administrate.

Recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1934 din 19 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1934 din 19 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2021.