Appeal annulled as recours sought evidence re-evaluation beyond cassation limits.

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 24 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii societatea B. S.R.L., C. şi D., să se dispună: constatarea nulităţii absolute cu teza subsidiară a anulării contractului de cesiune încheiat între pârâţii persoane fizice la data de 20.06.2016 şi constatarea nulităţii absolute cu teza subsidiară a anulării hotărârii Adunării Generale a B. S.R.L. nr. 1/29.08.2016.

La data de 02 iunie 2017, reclamanta a depus cerere adiţională prin care a modificat cererea principală în ce priveşte cauza sa, în condiţiile art. 204 alin. (1) din C. proc. civ. republicat.

Prin sentinţa civilă nr. 2913 din 03 octombrie 2018, cererea de chemare în judecată a fost respinsă de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin decizia civilă nr. 313/A din 17 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2913 din 03 octombrie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs.

În susţinerea recursului, recurenta-reclamantă susţine că motivările, atât cea a primei instanţe, cât şi cea a instanţei de apel, sunt lipsite de claritate, concentrându-se doar pe o parte din aspectele sesizate, atât prin cererea introductivă, cât şi prin probatoriul administrat.

Potrivit recurentei-reclamante, deşi din probe (înscrisuri şi martori) reiese faptul că pârâtul C. nu se afla pe teritoriul României la data semnării contractului de cesiune de părţi sociale (20.06.2016), instanţele nu au admis susţinerile sale privind nulitatea absolută a contractului de cesiune, susţinând că data inscrisurilor sub semnătură privată este opozabilă altor persoane decât celor care le-au întocmit.

În raport de dispoziţiile art. 21 şi 22 din Legea nr. 26/1990 (republicată), recurenta-reclamantă susţine că instanţele aveau obligaţia ca, după ce au constatat inadvertenţele, să motiveze soluţia de respingere a acestui capăt de cerere privind nulitatea absolută a contractului de cesiune.

Recurenta-reclamantă arată că nicăieri, în urma cercetării judecătoreşti sau în probatoriul administrat nu se stabileşte o dată certă a încheierii contractului de cesiune părţi sociale. Prin urmare, în opinia recurentei-reclamante, instanţa a încuviinţat ca un fals să producă în continuare efecte juridice, întrucât depoziţiile martorilor propuşi de către pârâţi sunt neconcludente, pline de contradicţii şi inadvertenţe.

În opinia recurentei-reclamante, putea fi vorba despre o eroare materială în cazul în care contractul de cesiune era însoţit şi de o rectificare sau îndreptare de eroare materială, însă aspectele ce priveau autenticitatea semnăturii pârâtului D. au fost în mod greşit administrate de instanţele de judecată.

Ca atare, recurenta apreciază că hotărârea nu conţine motivele pe care se întemeiază, simpla caracterizare a unui fapt ca fiind o eroare materială neconferindu-i caracterul de temeinicie şi logică juridică.

În ceea ce priveşte motivarea instanţei privind preţul neserios, recurenta susţine că instanţa s-a rezumat la a afirma că nu s-a făcut dovada preţului neserios, deşi la dosar existau extrase de cont şi fişe contabile, şi că nicio dispoziţie legală nu interzice cesiunea cu titlu gratuit, hotărârea fiind, astfel, nemotivată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimaţii-pârâţi S.C. B. S.R.L. şi C. au formulat întâmpinare, prin care arată că cererea de recurs nu conţine critici de nelegalitate, ci exprimă nemulţumirea recurentei faţă de soluţia pronunţată în cauză.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Intimaţii-pârâţi S.C. B. S.R.L. şi C. au depus punct de vedere la raport.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În speţă, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurenta-reclamantă, deşi a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinerile pe care le-a dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488.

Motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate formal, deoarece prin argumentele expuse, recurenta-reclamantă urmăreşte o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Astfel, argumentele recurentei-reclamante exprimă nemulţurirea părţii cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel, în raport de probele administrate, respectiv înscrisuri şi martori. Aceste argumente nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate şi excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara competenţelor instanţei de recurs, atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare şi evaluare a probelor administrate.

Recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 313/A din 17 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 313/A din 17 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2021.