Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2667/2021 AI generated

Cassation appeal rejected for failing to frame construction contract disputes as statutory illegality rather than factual errors

Case Number Decizia nr. 2667/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice upheld the validity of the appellate decision, dismissing the appellant's appeal by admitting the nullity exception raised by the respondent and ordering the annulment of the cassation appeal, thereby leaving the Court of Appeal's partial admission of the counterclaim and partial termination of the contract in force. The underlying dispute involved a construction contract for a livestock facility, where the client sought partial rescission and restitution for unexecuted works, while the contractor claimed unpaid invoices and late payment penalties; the appeal challenged the lower courts' findings on the contractor's default, the valuation of completed works, and procedural violations. The High Court ruled that the appeal was inadmissible because the appellant failed to substantiate the specific grounds for cassation under Articles 488 and 489 of the Code of Civil Procedure, instead relying on arguments regarding the interpretation of facts, contract terms, and evidence assessment, which constitute issues of merit rather than illegality and are thus beyond the scope of the cassation review.

Legislator headnote

AI generated

art. 478 alin. (3) C. proc. civ, art. 273 C. proc. civ, art. 278 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 487 alin. (1) C. proc. civ, art. 470 alin. (5) C. proc. civ; Cassation appeal rejected for failing to frame construction contract disputes as statutory illegality rather than factual errors: Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., aplicabile şi în recurs".

Keywords

AI generated
construction contract annulment of contract grounds for cassation interpretation of a judgment civil dispute procedural nullity

Cited Legislation

AI generated
art. 478 alin. (3) C. proc. civ
9 şi art. 478 alin. (3) C. proc. civ.
art. 273 C. proc. civ
Potrivit recurentei, instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 273 C. proc. civ., considerând că toate înscrisurile intitulate lucrări acceptate de beneficiar sunt însuşite prin semnătură olografa şi ştampilă de către administratorul societăţii recurente, precum şi dispoziţiile art.
art. 278 C. proc. civ
civ., considerând că toate înscrisurile intitulate lucrări acceptate de beneficiar sunt însuşite prin semnătură olografa şi ştampilă de către administratorul societăţii recurente, precum şi dispoziţiile art. 278 C. proc. civ., privind data certă a înscrisului sub semnătură privată.
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., examinând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă reţine următoarele:
art. 487 alin. (1) C. proc. civ
civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art.
art. 470 alin. (5) C. proc. civ
civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., aplicabile şi în recurs".
art. 488 C. proc. civ
Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 13 noiembrie 2015, sub numărul x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., desfiinţarea parţială a contractului nr. x/12.03.2014, de execuţie construcţie grajd - 800 capete şi sală de muls rotativă de 40 de locuri, pentru lucrări neexecutate în cuantum de 1.851.900 de RON; obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate pentru lucrări de construcţie neexecutate, în cuantum de 200.000 de RON; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 1.439.824,99 RON, reprezentând contravaloarea facturilor emise şi neachitate, aferente contractului încheiat între părţi, precum şi obligarea acesteia la plata penalităţilor de întârziere de 0,01% pe zi; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2853/2016 din 3 noiembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., ca neîntemeiată; a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. B. S.R.L. şi a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 389.838,13 RON, reprezentând debit restant, aferent facturii fiscale seria x nr. x din data de 06.10.2014, precum şi la penalităţile aferente de 0,01% pe zi de întârziere, calculate de la scadenţă până la data plăţii efective; a respins, în rest, cererea reconvenţională, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 2171A din 19 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au fost admise apelurile declarate de apelanta reclamantă-pârâtă A. S.R.L. şi de apelanta pârâtă-reclamantă S.C. B. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 2853 din data de 03.11.2016, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă.

A fost schimbată sentinţa civilă apelată, în sensul că a fost admisă, în parte, cererea principală, astfel cum a fost precizată.

S-a dispus rezilierea parţială, din culpa executantului, a contractului de execuţie construcţie grajd - 800 capete şi sală de muls rotativă 40 de locuri nr. 136 din 12.03.2014, pentru lucrările rămase neexecutate la data de 21.10.2014, reprezentând valoare de 1.124.100,26 RON din preţul total stabilit în contract.

A fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind restituirea sumei de 200.000 RON, reprezentând plată parţială a facturii nr. x din data de 6.10.2014.

A fost admisă, în parte, cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată.

A fost obligată reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 1.069.279,01 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate şi neachitate, conform facturilor nr. x din data de 6.10.2014, nr. x din data de 9.02.2015 şi nr. x din data de 28.09.2015, precum şi la plata penalităţilor aferente debitului principal datorat în cuantum de 0,01% pe zi de întârziere, calculate de la data de 28.10.2015 până la data plăţii efective.

A fost respins, ca neîntemeiat, restul pretenţiilor formulate prin cererea reconvenţională precizată.

S-a constatat că ambele părţi au declarat că vor solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, motivele fiind, în esenţă, următoarele:

O primă critică vizează faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.166, art. 1.170, art. 1.270 C. civ., întrucât instanţa de apel a ignorat prevederile art. 2.4, art. 4.1 lit. c), art. 7.1., art. 12.2 alin. (1), art. 14.2 alin. (2), art. 16.4. din contractul nr. x/14.03.2014.

Potrivit recurentei-reclamante, facturile nr. x/6.10.2014, nr. y/9.02.2015 şi nr. x/28.09.2015 nu sunt semnate şi nu au ataşate/anexate situaţii de lucrări acceptate/semnate de către recurentă.

Recurenta-reclamantă susţine că, deşi cele trei facturi nu au fost semnate şi acceptate la plată, curtea de apel a constatat greşit că acestea au fost emise în baza a 20 de situaţii de lucrări acceptate de beneficiar, în condiţiile în care cele 20 de situaţii de lucrări acceptate de beneficiar sunt aferente facturilor anterioare datei de 6.10.2014, facturi achitate, în sumă totală de 1.428.100,33 RON fără T.V.A., respectiv în sumă de 1.717.938,46 RON cu T.V.A.

Recurenta-reclamantă susţine şi că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.350, art. 1.549, 1.554 C. civ.

Instanţa de apel a reţinut culpa executantului lucrării, care a sistat lucrările şi a părăsit şantierul la 20.10.2014, deşi ultima factură din 6.10.2014 era scadentă la 6.11.2014, fără a o notifica pe recurentă şi fără a respecta dispoziţiile legale, cuantumul prejudiciului suferit reprezentându-l şi suma de 1.742.272 RON - lucrări executate de recurentă şi alte firme.

Potrivit recurentei-reclamante, instanţa de apel a reţinut greşit că nu a indicat lucrările facturate de B., dar efectuate de alţi constructori, şi că, în lipsa oricăror înscrisuri care să constate efectuarea fiecărei lucrări, acestea nu au putut fi identificate de un expert judiciar. Lucrările efectuate de alţi constructori rezultă din chiar contractele menţionate în paragraful 3 fila x a deciziei atacate şi conform facturilor emise în baza acestor contracte - paragraful 4 fila x decizia curţii de apel, filele x al dosarului Tribunalului Ilfov, precum şi din situaţiile de lucrări emise de aceste firme şi din devizele de lucrări ataşate facturilor menţionate. Acestea sunt în cuantum de 1.742.272 RON.

Recurenta-reclamantă susţine şi că instanţa de apel nu a făcut referire la fotografiile din 30.10.2014, din care reiese stadiul lucrărilor, iar expertiza efectuată în cauză nu este concludentă.

Recurenta-reclamantă invocă şi că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 1.865, art. 1.867, respectiv a dispoziţiilor art. 1.266, art. 1.267, art. 1.268 C. civ., în ceea ce priveşte preţul estimat/preţul forfetar.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv dispoziţiile art. 9 şi art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că obiectul prezentei cauze constă în desfiinţare parţială pentru neexecutarea obligaţiilor de către intimată, a contractului nr. x/14.03.2014. Or, instanţa de apel a trecut peste dreptul de dispoziţie al părţilor şi în apel a introdus în judecarea pricinii alt contract nr. x/RO din 6.03.2014, având ca părţi C., contract care nu face obiectul prezentei cauze.

Potrivit recurentei-reclamante, nici valoarea declarată a lucrărilor, menţionată în procesul-verbal de recepţie a lucrărilor, nu face obiectul prezentei cauze, fapt ce reiese din înscrisurile depuse la dosar.

Potrivit recurentei, instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 273 C. proc. civ., considerând că toate înscrisurile intitulate lucrări acceptate de beneficiar sunt însuşite prin semnătură olografa şi ştampilă de către administratorul societăţii recurente, precum şi dispoziţiile art. 278 C. proc. civ., privind data certă a înscrisului sub semnătură privată.

Recurenta-reclamantă arată că înscrisurile intitulate "Lucrări acceptate de beneficiar", depuse de intimată, anexate facturilor x/6.10.2014, y/9.02.2015, z/28.09.2015 nu sunt datate, nu au dată certă, nu sunt semnate de administratorul său.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare, la data de 6 octombrie 2021, depunând la dosar note de şedinţă în combaterea excepţiei nulităţii recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., examinând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele expuse de către recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8.

Din expunerea criticilor aduse deciziei recurate, rezultă că, deşi au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă nu aduce argumente concrete în susţinerea motivelor de recurs invocate. Argumentele expuse de recurentă vizează aspecte de fapt, interpretarea contractului şi a mijloacelor de probă administrate de către instanţa de apel, aşadar aspecte de netemeinicie şi nu aspecte de nelegalitate.

Astfel, argumentele recurentei-reclamante exprimă nemulţurirea părţii cu privire soluţia pronunţată de instanţa de apel şi nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate şi excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara competenţelor instanţei de recurs.

Recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă şi va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2171A din 19 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2171A din 19 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2021.