Financial leasing contract termination appeal annulled for failing to establish grounds of illegality, upholding lower court dismissal

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 07 iulie 2014 sub nr. x/2014, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul R.A. AEROPORTUL INTERNAŢIONAL AVRAM IANCU CLUJ a solicitat: să constate rezilierea de drept a contractului de leasing financiar x/22.12.2011 din culpa pârâtei; să oblige pârâta la plata sumei de 242.450 euro + T.V.A., plătibilă la cursul leu/euro de deschidere la vânzare al B. S.A., din data plăţii, aceasta reprezentând avansul plătit din fonduri proprii de reclamantă.

La data de 20 februarie 2015, reclamanta a formulat o cerere adiţională, prin care a înţeles să solicite: constatarea rezilierii de drept a contractului de leasing financiar x/22.12.2011 din culpa Aeroportului Cluj; în subsidiar, să se constate intervenirea rezilierii unilaterale a contractului de leasing financiar nr. x/22.12.2011 din culpa Aeroportului Cluj, ca efect al notificării de reziliere nr. x/30.05.2014, comunicată Aeroportului Cluj în data de 04.06.2014; în terţiar să se dispună rezilierea contractului de leasing financiar x/22.12.2011 din culpa Aeroportului Cluj; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1692 din 3 aprilie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, a fost respinsă cererea, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 2135 din 14 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2014, a fost admis apelul, fiind schimbată în tot sentinţa civilă atacată, în sensul că a fost admisă cererea, constatându-se rezilierea de drept a contractului de leasing financiar nr. x/22.12.2011; a fost obligat Aeroportul Cluj la plata sumei de 242.450 euro + T.V.A., plătibilă la cursul leu/euro de la data plăţii.

Prin decizia nr. 1723 din 21 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost casată decizia nr. 2135 din 14 decembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2014, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2014*, iar prin decizia civilă nr. 600/A din 19 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1692 din 3 aprilie 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs-reclamanta A. S.A., iar prin decizia nr. 895 din 18 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2014, a fost admis recursul, fiind casată decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin decizia civilă nr. 318 din 19 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1692 din 03 aprilie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimatul-pârât R.A. AEROPORTUL INTERNAŢIONAL AVRAM IANCU CLUJ, ca nefondat.

Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii, motivele fiind, în esenţă, următoarele:

Un prim motiv de recurs vizează faptul că decizia atacată este nemotivată - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că, atât prin notificarea de reziliere, dar şi prin cererea de chemare în judecată şi apelul formulate, a invocat şi faptul că refuzul neechivoc al Aeroportului Cluj de continuare a contractului de leasing rezultă şi din acţiunea acestuia de rezolutiune a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.2011, contract prin care trebuia achiziţionat obiectul leasingului, acţiune introdusă la data de 06 septembrie 2013, deci anterior notificării de reziliere şi acţiunii în rezilierea contractului de leasing, dar ulterior corespondenţei dintre părţi.

Din lecturarea deciziei atacate, astfel cum susţine recurenta-reclamantă, reiese că instanţa de apel nu a analizat şi nu a motivat decizia în ce priveşte susţinerea sa privind refuzul Aeroportului Cluj de continuare a contractului de leasing, refuz exprimat neechivoc prin introducerea acţiunii în rezolutiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.2011, aspect esenţial care dovedeşte în mod clar şi foarte energic intenţia Aeroportului Cluj de a nu continua contractul de leasing.

În opinia recurentei-reclamante, motivarea instanţei de apel nu priveşte deloc aceste aspecte esenţiale, în condiţiile în care era absolut necesar ca această instanţă să analizeze toate aspectele privind refuzul Aeroportului Cluj de a continua executarea contractului de leasing.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel nu a analizat şi acţiunea în rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.2011, acţiune care face dovada că Aeroportul Cluj în data de 06.09.2013 nu mai urmărea continuarea executării contractului de leasing.

Nemotivată este, în opinia recurentei-reclamante, şi afirmaţia instanţei în sensul că numai neîndeplinirea obligaţiilor născute din executarea contractului este de natură a atrage rezilierea unui contract, nici legea şi nici voinţa părţilor neimpunând o astfel de condiţie.

Făcând trimitere la adresa nr. x/08.08.2013, recurenta susţine că instanţa de apel a considerat în mod nelegal că obligaţia de plată a sumelor achitate de reclamantă pentru achiziţia obiectului leasingului nu este de natură a atrage rezilierea contractului de leasing, lăsând astfel nesoluţionată şi pretenţia de reziliere a contractului de leasing în ceea ce priveşte modalitatea unilaterală şi judiciară, aceasta motivând doar neincidenţa rezilierii de drept a contractului de leasing.

Afirmaţia instanţei de apel în sensul că nu prezintă relevanţă susţinerea apelantei referitoare la partea contractuală care este responsabilă pentru alegerea furnizorului sau pentru nerespectarea obligaţiei de livrare este, în opinia recurentei, străină de natura cauzei.

Recurenta-reclamantă invocă şi motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit art. 1.349 şi următoarele C. civ.

Potrivit recurentei-reclamante, clauza contractuală aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii este art. 5.1 alin. (2) din condiţiile generale ale contractului de leasing, apreciind că sunt nelegale afirmaţiile instanţei de apel în sensul că dispoziţia contractuală invocată nu prevede o obligaţie de plată asumată în executarea contractului, care să poată constitui temei legal pentru reziliere.

Instanţa de apel, în opinia recurentei-reclamante, a încălcat dispoziţiile legale privind rezilierea (art. 1.549 şi urm. C. civ.), întrucât obligaţia de plată neexecutată este una contractuală, iar neexecutarea poate atrage rezilierea sa fără niciun impediment contractual sau legal.

Instanţa de apel a reţinut că art. 5.1 alin. (1) şi art. 5.2 din condiţiile generale ale contractului de leasing instituie obligaţiile de plată ale utilizatorului, doar neplata acestor sume de bani (avansul, taxele şi ratele de leasing) atragând rezilierea contractului de leasing, deoarece sunt obligaţii de plată asumate de Aeroportul Cluj în cursul executării contractului. Per a contrario, în viziunea nelegală a instanţei de apel, neplata sumelor de bani datorate de Aeroportul Cluj pentru refuzul exprimat de continuare a contractului nu atrage sancţiunea rezilierii.

A interpreta astfel, înseamnă, potrivit recurentei-reclamante, a încălca dispoziţiile art. 1.266 şi art. 1.270 alin. (1) C. civ., potrivit cărora clauzele contractuale se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar un contract valabil încheiat reprezintă legea părţilor, deci a ignora că părţile au prevăzut expres obligaţia contractuală de plată a Aeroportului Cluj în caz de refuz de continuare a contractului de leasing.

Referitor la încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.266 şi art. 1.270 C. civ., recurenta invocă faptul că instanţa de apel a calificat în mod nelegal art. 5.1 alin. (2) din condiţiile generale ale contractului de leasing, ca reprezentând un drept de denunţare unilaterală a contractului în favoarea Aeroportului Cluj (utilizatorul) în schimbul plăţii unor sume de bani, posibilitate prevăzută de art. 1.276 C. civ.

Recurenta-reclamantă afirmă că art. 5.1. alin. (2) din contractul de leasing nu face nicio referire la denunţarea contractului, de altfel neinvocată de niciuna dintre părţi, ci se referă exclusiv la consecinţele exprimării (directe sau indirecte) unui refuz al continuării contractului de către utilizator, refuz care atrage obligaţia plăţii sumelor de bani achitate de reclamantă pentru achiziţionarea obiectului contractului de leasing.

Recurenta-reclamantă susţine că nici dispoziţiile art. 1.276 C. civ. nu sunt aplicabile, întrucât acest articol de lege prevede expres că denunţarea îşi produce efectele în condiţiile în care este prevăzută în contractul părţilor.

Recurenta-reclamantă arată, de asemenea, contrar celor reţinute de instanţa de apel, că existenţa unui refuz al Aeroportului Cluj de continuare a contractului de leasing este dovedită chiar şi de conţinutul adreselor nr. x/20.01.2013 şi nr. y/02.04.2013

Prin urmare, este nelegală concluzia instanţei de apel în sensul că intenţia Aeroportului Cluj de recuperare a avansului plătit nu conduce în mod indubitabil la concluzia că s-a exprimat refuzul de continuare a contractului.

Potrivit recurentei, adresa nr. x/03.06.2013, invocată de instanţa de apel drept dovadă a posibilităţii încetării amiabile a contractului de leasing şi indirect ca dovadă a inexistenţei refuzului Aeroportului Cluj, are o valoare probarorie neutră. Pe de altă parte, potrivit recurentei, adresa nr. x/08.08.2013 nu a făcut obiectul analizei instanţei de apel, aceasta nefăcând nicio menţiune despre conţinutul său, din pespectiva acestei nelegalităţi fiind incident şi motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine şi că instanţa de apel nu a motivat în niciun fel soluţia cu privire la imposibilitatea de continuare a contractului de leasing.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În opinia recurentei-reclamante, în mod nelegal, instanţa de apel a procedat la analizarea condiţiilor denunţării unilaterale, deci la analizarea unei pretenţii care nu a fost dedusă judecăţii, încălcându-se principiul disponibilităţii, dar şi a art. 481 C. proc. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal ca inadmisibil, iar în secundar ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere cu privire la raport.

Prealabil, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-pârât R.A. AEROPORTUL INTERNAŢIONAL AVRAM IANCU CLUJ, în susţinerea căreia nu au fost expuse argumente, excepţie care va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ. sunt supuse recursului "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Art. 483 alin. (2) C. proc. civ. evidenţiază hotărârile care nu sunt supuse recursului, în excepţiile prevăzute de legiutor neregăsindu-se obiectul cererii de chemare în judecată deduse judecăţii.

Prin urmare, decizia civilă nr. 318 din 19 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele expuse de către recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8.

Din expunerea criticilor aduse deciziei recurate, rezultă că, deşi au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., argumentele expuse de recurenta-reclamantă vizează aspecte de fapt, interpretarea clauzelor contractuale şi a mijloacelor de probă administrate de către instanţa de apel, aşadar aspecte de netemeinicie şi nu aspecte de nelegalitate.

Astfel, argumentele recurentei-reclamante exprimă nemulţurirea părţii cu privire soluţia pronunţată de instanţa de apel şi nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate şi excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara competenţelor instanţei de recurs, atât timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare şi evaluare a probelor administrate.

Astfel, trimiterea făcută de recurenta-reclamantă la încălcarea dispoziţiilor art. 1.349, art. 1.549, art. 1.266, art. 1.270, art. 1.276 C. civ. este formală.

Recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-pârât R.A. AEROPORTUL INTERNAŢIONAL AVRAM IANCU CLUJ şi, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 318 din 19 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-pârât R.A. AEROPORTUL INTERNAŢIONAL AVRAM IANCU CLUJ.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 318 din 19 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2021.