Garnishment validation assigned to enforcement court under CPC Articles 790(1), 651(1)-(2); case sent to Oradea First Instance Court.

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3186 din 15 iunie 2021, pronunţată de Judecătoria Oradea, secţia Civilă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a instanţei, cauza fiind declinată în favoarea Judecătoriei Şimleul Silvaniei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în speţă, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cererii de validare a popririi, din analiza art. 790 alin. (1), raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că legiuitorul a stabilit că aceasta are un caracter imperativ, cererea urmând a fi adresată judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Aşadar, competenţa teritorială stabilită de legiuitor în cuprinsul art. 651 alin. (1) C. proc. civ. nu este una alternativă, astfel încât creditorul să aibă posibilitatea de a alege între mai multe instanţe care sunt, deopotrivă, competente. Legiuitorul a impus ordinea imperativă a instanţelor considerate competente, care vor fi sesizate de către persoana care doreşte să sesizeze instanţa de executare cu soluţionarea unei cereri privind validarea popririi.

În cauza dedusă judecăţii, la data sesizării executorului judecătoresc debitorul avea domiciliul în oraşul Şimleu Silvaniei, astfel cum rezultă din copia cărţii de identitate aflată la dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 1147 din 9 noiembrie 2021, pronunţată de Judecătoria Şimleul Silvaniei, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a instanţei, invocată din oficiu; a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei civile având ca obiect validare poprire, privind pe creditoarea A., în contradictoriu cu debitorul B. şi terţul poprit C. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Oradea; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea acesteia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în raport de data înregistrării cererii de executare la executorul judecătoresc, respectiv 25 iunie 2016 şi faţă de dispoziţiile art. 25 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că "procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acestei legi", în prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile noului C. proc. civ., în forma aflată în vigoare la această dată.

Potrivit art. 780 C. proc. civ., dacă terţul poprit nu-şi îndeplineşte obligaţiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi.

Conform art. 651 C. proc. civ., "(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

(2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare.

(3) Instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

În cauză, instanţa a reţinut că, la momentul deschiderii dosarului de executare şi declanşării procedurii de executare silită, debitorul îşi avea locuinţa în Oradea, Calea x, Bihor, astfel cum reiese din înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Mai mult, Judecătoria Oradea este instanţa care a încuviinţat executarea silită în cursul anului 2016.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătorie Oradea competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Determinarea instanţei de executare în soluţionarea prezentei cereri de validare de poprire se face prin raportare la dispoziţiile art. 790 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 651 din acelaşi cod, norme legale prin care se stabileşte că aceasta se introduce la instanţa de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliu sau, după caz, sediul debitorul, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

În cauză, se constată că executarea silită a fost încuviinţată prin încheierea nr. 7151 din 27 decembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr. x/2016.

În sensul respectării principiului unicităţii instanţei de executare a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 20/2021 din 27 septembrie 2021, pronunţată dosarul nr. x/2021 şi publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1083 din 11 noiembrie 2021.

Astfel cum a dispus Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 20/2021 din 27 septembrie 2021, încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel. Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Oradea, secţia Civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2021.