Contractual calendar-day payment terms vs. statutory civil code calculation rules for late payment penalties

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2019, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A., în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR - Călători" S.A., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.422.935,84 RON, reprezentând penalităţi de întârziere la plata facturilor TUI şi non TUI, actualizată cu indicele de inflaţie până la plata efectivă, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1401 din 05 august 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea formulată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.422.935,84 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie până la plata efectivă; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 17.834,36 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 167/A din 2 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR - CĂLĂTORI S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1401 din 05 august 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, pârâta SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C.F.R. - CĂLĂTORI S.A. a declarat recurs.

În susţinerea recursului declarat, recurenta-pârâtă arată că, în raport de prevederile art. 2.551 din C. civ.: "Durata termenelor, fără deosebire de natura si izvorul lor, se calculează potrivit regulilor stabilite de prezentul titlu".

Astfel, în ce priveşte termenul stabilit pe zile, legiuitorul a statuat prin art. 2.553 alin. (1) C. proc. civ.: "Când termenul se stabileşte pe zile, nu se ia în calcul prima şi ultima zi a termenului", iar potrivit art. 2.554 din acelaşi Cod, faptul că: "Dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârşitul primei zile lucrătoare care îi urmează".

În raport de aceste dispoziţii legale, recurenta-pârâtă apreciază că legiuitorul nu a diferenţiat tipul zilelor ca fiind calendaristice sau lucrătoare, iar pe de alta parte, se reglementează modul de calcul al termenelor, indiferent de natura sau izvorul acestora.

Ca atare, recurenta-pârâtă apreciază că în mod nelegal instanţa de apel a făcut trimitere la prevederile art. 2.555 C. civ., aceste dispoziţii nefiind aplicabile speţei, deoarece reglementează termenul stabilit pe ore.

Recurenta-pârâtă susţine că a refuzat la plată suma de 69.604,59 RON, solicitând ca, la efectuarea calculului penalităţilor de întârziere, să se respecte atât prevederile contractuale (art. 5.2 şi art. 5.4), precum şi cele legale (art. 2.553 şi art. 2.554 C. civ.).

Potrivit recurentei-pârâte, în mod incorect instanţa de apel a apreciat că părţile nu deţin calitatea de profesionişti, această calitate rezultând din obiectul de activitate stabilit prin actul normativ de înfiinţare, iar în raport de prevederile art. 3 alin. (1) şi (2) din C. civ., rezultă dispoziţiile din Titlul III - Calculul termenelor din C. civ. se aplică şi contractului de acces pe infrastructură nr. 148/2018.

Astfel cum susţine recurenta-pârâtă, noţiunea de "zile calendaristice" semnifică zile din calendar şi este opusă noţiunii de "zile lucrătoare", nu celei de "zile libere", calcularea termenului pe zile realizându-se conform prevederilor art. 2.553 C. civ., pe zile libere.

Ca atare, în lipsa unei clauze contractuale exprese derogatorii de la modalitatea de calcul stabilită de legiuitor, recurenta-pârâtă apreciază că luarea în calcul a termenului de plată a zilei în care a fost primită factura şi a zilei în care s-a împlinit termenul, contravine atât prevederilor art. 2.553 alin. (1) C. civ., cât şi voinţei părţilor.

Recurenta-pârâtă arată care sunt, în opinia sa, termenele de scadenţă a facturilor, în raport de prevederile art. 5.2 şi de art. 5.4 din contract.

În ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire capătul de cerere ce vizează actualizarea pretenţiilor în sumă de 1.422.935,84 RON cu rata inflaţiei până la plata efectivă, recurenta-pârâtă susţine că pretenţiile solicitate pe capătul principal de cerere reprezintă penalităţi de întârziere calculate conform clauzei penale stabilite prin contractul de acces pe infrastructură nr. 148/07.12.2018, în care părţile nu au stabilit un termen de scadenţă pentru plata penalităţilor de întârziere.

Cum penalităţile de întârziere sunt accesorii debitului şi reprezintă o sancţiune pentru achitarea cu întârziere a sumelor datorate şi au rolul stabilirii întinderii eventualului prejudiciu, în cazul nerespectării prevederilor contractuale, o actualizare a acestora cu indicele de inflaţie, echivalează cu acordarea de daune interese în cuantum mai mare decât cel prevăzut de părţi prin contract.

Recurenta-pârâtă susţine şi că în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a pronunţat hotărârea cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Totodată, recurenta-pârâtă arată că părţile au stabilit convenţional, prin art. 5.6 din contract, cuantumul penalităţilor, astfel că, tot ceea ce depăşeşte procentul de 0,03% stabilit la momentul încheierii contractului, reprezintă o încălcare a principiului bunei-credinţe care guvernează contractul civil.

Considerentul instanţei de apel, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, porneşte de la raţionamentul greşit că factura nr. x/22.07.2019, respectiv factura nr. x/22.07.2019, care fac obiectul cauzei nu au fost plătite la scadenţă, în condiţiile în care acestea nu reprezintă facturi de debit, ci contravaloare penalităţi de întârziere, calculate de intimata-reclamant în temeiul prevederilor art. 5.6 din contract, clauza penală pentru care nu s-a reglementat niciun termen de scadenţă.

Mai mult, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, raţionamentul instanţei de fond, în conformitate cu care odată stabilite prin contract termenele de scadenţă a obligaţiilor principale de plată, obligaţia de plată a penalităţilor se năştea direct la data expirării acestor scadenţe, nu este în concordanţă nici cu solicitarea intimatei-pârâte, raţionamentul instanţei de apel, conducând la o actualizare retroactivă a facturii, anterior emiterii acesteia.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

Intimata-reclamantă a depus concluzii scrise.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

În susţinerea recursului declarat, recurenta-pârâtă a invocat motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Articolul 2.551 din C. civ. prevede că "Durata termenelor, fără deosebire de natura şi izvorul lor, se calculează potrivit regulilor stabilite de prezentul titlu".

Totodată, în ce priveşte termenul stabilit pe zile, legiuitorul a reglementat, conform prevederilor art. 2.553 alin. (1) din C. civ., următoarele: "Când termenul se stabileşte pe zile, nu se ia în calcul prima şi ultima zi a termenului".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, însă, că părţile, prin art. 5.2 şi art. 5.4 din contractul de acces pe infrastructură nr. 148/2018, au statuat că termenul de scadenţă este de 30 de zile calendaristice, iar la art. 1 pct. 1.10 din contract, părţile, prin acordul lor de voinţă, au stabilit expres că "termenul de «zi» este interpretat ca fiind zi calendaristică".

În raport de voinţa părţilor, exprimată în contract, instanţa de apel în mod legal a reţinut că modul de calcul a termenului nu este cel pe zile libere, ci pe zile calendaristice, adică cu includerea în termen a zilei în care a început să curgă şi a zilei când se împlineşte.

De altfel, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională prin decizia nr. 646/2018 - pct. 87, la care instanţa de apel a făcut în mod legal trimitere, a statuat că în cazul termenelor care se calculează pe zile calendaristice, "(...) se include în termen ziua în care ele încep să curgă şi ziua când acestea se împlinesc".

Critica ce vizează nelegala trimitere a instanţei de apel la prevederile art. 2.555 C. civ., inaplicabile în cauză, întrucât reglementează termenul stabilit pe ore şi nu pe zile nu poate fi reţinută.

Calculul termenului nu a fost efectuat de instanţa de apel în raport de dispoziţiile art. 2.555 C. civ., argumentul curţii fiind în sensul că art. 2.551 şi 2.555 C. civ. stabilesc modul în care se calculează termenele de plată atunci când au fost stabilit de părţi pe zile, fără însă a interzice stabilirea altor tipuri de termene de plată, cum este termenul pe zile calendaristice. Omisiunea instanţei de a arăta că art. 2.555 C. civ. reglementează calculul termenului pe ore nu conduce la nelegalitatea hotărârii recurate, în condiţiile în care, astfel cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat, instanţa de apel nu a aplicat această dispoziţie legală.

Nici critica ce vizează faptul că în mod nelegal instanţa de apel a apreciat că părţile nu deţin calitatea de profesionişti nu poate fi reţinută. Din hotărârea recurată reiese că instanţa de apel a reţinut că nici H.G. nr. 581/1998 şi nici actul constitutiv al C.F.R. nu conţin criterii la calcularea termenelor contractuale, în raport de calitatea de profesionişti a părţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, totodată, că, în susţinerea criticilor ce vizează nelegala admitere a cererii accesorii constând în actualizarea pretenţiilor cu indicele de inflaţie, recurenta-pârâtă nu expune niciun argument de nelegalitate, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta-pârâtă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Având în vedere cele reţinute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C.F.R. - CĂLĂTORI S.A. împotriva deciziei civile nr. 167/A din 2 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C.F.R. - CĂLĂTORI S.A. împotriva deciziei civile nr. 167/A din 2 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2021.