Both appeals annulled as challenges to evidence, not legal grounds; appellate award stands

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 04 martie 2019 sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, prin administrator special B., cu avizul Administratorului judiciar C. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.R.L., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.290.542,63 RON, reprezentând contravaloarea următoarelor facturi fiscale: suma de 23.458,20 RON, reprezentând parte din factura fiscală CMST xA/31.07.2015 în cuantum total de 41.843,97 RON, pentru lucrări executate conform contract 550/40/L29.05.2015; suma de 30.440.85 RON, reprezentând parte din factura fiscală CMSTM 541/10.08.2015, în cuantum de 201.760,02 RON, pentru lucrări executate în Comuna Jebel conform contract x/04.05.2015; factura fiscală CMSTM 549/25.08.2015, în cuantum de 62.887,49 RON, reprezentând lucrări executate conform contract 550/40/L29.05.2015; factura fiscală CMSTM 550/25.08.2015, în cuantum de 18.855,94 RON, reprezentând lucrări executate conform contract 550/40/L29.05.2015; factura fiscală CMSTM 551/25.08.2015, în cuantum de 348.797,99 RON, reprezentând lucrări executate conform contract 550/40/L29.05.2015; factura fiscală CMSTM 559/31.08.2015, în cuantum de 150.449,75 RON, reprezentând lucrări executate conform contract 550/40/L29.05.2015; suma de 39.583,16 RON, reprezentând parte din factura fiscală CMSTM 595/30.09.2015, în cuantum de 1.111.364,83 RON - Lot x - Drumuri comuna Jebel conform contract x/26.05.2015; factura fiscală CMSTM 628/12.11.2015, în cuantum de 43.523,67 RON, reprezentând lucrări conform deviz GRINDA; suma de 46.005,35 RON, reprezentând parte din factura fiscală CMSTM 712/31.03.2016, în cuantum de 48.005,59 RON, pentru lucrări executate în localitatea Ghiroda conform contract x/26.05.2015; suma de 10.452,59 RON, reprezentând parte din factura fiscală CMSTM 718/08.04.2016, în cuantum de 10.907,06 RON, reprezentând reabilitare sector drum între DJ 609 D şi UM Ghiroda conform contract x/26.05.2015; suma de 37.960,04 RON, reprezentând parte din factura fiscală CMSTM 916/31.10.2017 în cuantum de 282.803,99 RON, pentru preparare mixtură asfaltică conform comandă nr. 225/02.10.2017, contract nr. x/12.01.2017 şi conform avizelor de însoţire a mărfii; factura fiscală CMSTM 949/29.06.2018, în cuantum de 39.875,59 RON, reprezentând preparare mixtură asfaltică conform comandă nr. 134/31.05.2018; suma de 5.113,65 RON, reprezentând parte din factura fiscală CMSTM 958/31.07.2018, în cuantum de 30.853,08 RON, pentru preparare mixtură asfaltică - comanda TM 201/19.07.2018; factura fiscală CMSTM 959/31.07.2018, în cuantum de 21.943,68 RON, reprezentând preparare mixtură asfaltică; factura fiscală CMSTM 963/22.08.2018, în cuantum de 411.194,68 RON, (345.541,75 RON +T.V.A.), reprezentând servicii de lucrări aferente contractului de lucrări nr. x/17.07.2015 în care reclamanta s-a obligat să execute lucrări de construcţii reprezentând săpături, reprofilări, compactări în cuantum de 310.106,25 RON + T.V.A., precum şi umplutura, completare strat de balast şi piatră spartă, reprofilare în cuantum de 35.435,75 RON +T.V.A.; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 247/PI/LP din 7 aprilie 2020, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la contravaloarea facturilor emise în anul 2015, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a fost respinsă ca prescrisă acţiunea în ceea ce priveşte pretenţiile decurgând din acele facturi; au fost respinse excepţia inadmisibilităţii acţiunii, precum şi excepţia lipsei de interes, invocate de pârâtă prin întâmpinare; a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, prin administrator special B., cu avizul administratorului judiciar C. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.R.L.; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 161.350,9 RON, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale neachitate; a fost respinsă în rest acţiunea.

Prin decizia civilă nr. 605/A din 16 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator special E., cu avizul administratorului judiciar C. S.P.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 247/PI/LP din 7 aprilie 2020, pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L. A fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că: a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa facturilor emise în perioada 31.07.2015 - 12.11.2015; a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei şi suma de 717.997,05 RON, reprezentând contravaloare lucrări facturate în perioada 31.07.2015 - 12.11.2015; a fost menţinută în rest sentinţa apelată; a fost obligată intimata să plătească apelantei suma de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, atât reclamanta, cât şi pârâta au declarat recurs.

Motivele recursului declarat de recurenta-reclamantă sunt, în esenţă, următoarele:

Sub un prim aspect, recurenta-reclamantă arată că suma solicitată în cuantum de 411.194,68 RON reprezintă lucrările pe care le-a realizat din totalul lucrărilor în cuantum de 8.900.000 RON + T.V.A., astfel încât argumentul finalizării lucrărilor nu poate fi reţinut în cazul de faţă.

Totodată, recurenta-reclamantă arată că a efectuat pentru intimată toate lucrările de construcţii în perioada iulie 2015- iulie 2016, intimata neputând dovedi că a avut la acea dată personal propriu, utilaje speciale proprii sau închiriate pentru astfel de operaţiuni.

Expunând aspecte ce vizează derularea raporturilor contractuale, recurenta-reclamantă prezintă exhaustiv situaţia de fapt şi face trimitere la declaraţia martorului F., la înscrisurile depuse la dosar, la corespondenţa electronică purtată cu pârâta, apreciind că, în raport de probele administrate, instanţa de apel a făcut o aplicare eronată a normelor de drept material cu privire la dovedirea pretenţiilor.

Recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că executarea lucrărilor de construcţie în perioada 19.01.2016 - 29.04.2016 este dovedită, ca de altfel şi îndeplinirea condiţiei suspensive a plăţii: încasarea de la Primăria Dumbrăviţa a tuturor sumelor aferente lucrărilor efectuate parţial pe strada x.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivele recursului declarat de recurenta-pârâtă sunt următoarele:

O primă critică vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2.517, art. 2.537, art. 2.538, art. 2.541 C. civ., recurenta-pârâtă apreciind că instanţa de apel din eroare, fără a analiza condiţiile impuse de legiuitor în art. 2.537, art. 2.538 C. civ., coroborat cu dispoziţiile deciziei nr. 2487 din 27 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a constatat că semnătura de pe extrasele de cont se regăseşte şi pe multe alte acte emanate sau încheiate de către intimata D. şi că aparţine administratorului societăţii.

Recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel s-a aflat în eroare cu privire la persoana care a semnat extrasele de cont, cărora le-a conferit valoare de act întrerupător a prescripţiei extinctive, deşi partea a precizat că acestea nu au fost semnate de către administratorul statutar al societăţii, fapt constatat de prima instanţă.

O altă critică vizează faptul că instanţa de apel nu a indicat punctual înscrisurile/actele întreruptive de prescripţie, nici data de la care ar curge un nou termen de prescripţie, considerentele acesteia fiind evazive şi subiective.

Recurenta-pârâtă susţine că extrasele bancare emană de la serviciul de contabilitate, astfel cum a arătat în întâmpinarea depusă în apel, depunând în probatiune înscrisuri ce conţin semnătura angajatei serviciului de contabilitate.

Privitor la recunoaşterea tacită a datoriei, reţinută de instanţa de apel, recurenta-pârâtă susţine că din extrasele de cont nu reiese că ar fi fost făcute plăţi parţiale ale facturilor xA/31.07.2015, 541/10.08.2015 şi nr. 595/30/09.2015.

În ceea ce priveşte aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.350, art. 1.516 C. civ., recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel în mod subiectiv, fără a analiza vreun probatoriu, a constatat calitatea sa de debitoare, deşi a învederat instanţei că deţine calitatea de creditoare a reclamantei în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Timiş, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 85/2014.

Totodată, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel nu a luat în considerare înscrisul "situaţie de plăţi/încasări şi bunuri gestiune SIRDT/CMS" depus în probaţiune în apel.

În opinia recurentei-pârâte, nu este incidentă instituţia întreruperii prescripţiei, prevăzută de legiuitor în art. 2.537 alin. (1) pct. 1 C. civ., raportat la art. 2.541 C. civ., înscrisul intitulat extras de cont consultativ, neechivalând cu o recunoaştere în sensul definit de legiuitor, motiv pentru care solicită instanţei de recurs să aprecieze cu privire la specimenul de semnătură dat de către administratorul societăţii la G., depus la dosarul cauzei în apel şi cu privire la răspunsul la interogatoriul semnat de administratorul societăţii, în raport şi de considerentele primei instanţe.

Totodată, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, nici cererea de compensare nr. x/28.08.2018 nu produce întreruperea cursului prescripţiei, nefiind semnată de administratorul statutar al societăţii şi vizând alte facturi, iar convenţia de plată din data de 04.10.2019 a fost emisă ulterior împlinirii termenului de prescripţie.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S.C. D. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-reclamantă, solicitând anularea recursului, iar în subsidiar respingerea ca nefondat, precum şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

S.C. A. S.R.L., prin administrator special E., a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-pârâtă, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Ambele părţi au formulat răspunsuri la întâmpinări.

Analizând recursurile declarate de recurenta-reclamantă şi de recurenta-pârâtă sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de recurente.

Conform art. 486 alin. (3) Cod procedură civilă, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) statuând sancţiunea nulităţii pentru ipoteza în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în expunerea argumentelor, atât recurenta-reclamantă, cât şi recurenta-pârâtă, invocă faptul că instanţa de apel a reţinut în mod greşit situaţia de fapt, făcând trimitere la mijloacele de probă administrate în cauză.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recurenta-reclamantă nu indică normele de drept material care au fost încălcate sau aplicate greşit de instanţa de apel, în timp ce recurenta-pârâtă invocă în mod formal încălcarea dispoziţiilor art. 2.517, art. 2.537, art. 2.538, art. 2.541, art. 1.350, art. 1.516 C. civ.

Ambele recurente tind, prin criticile expuse, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Argumentele expuse atât de recurenta-reclamantă, cât şi de recurenta-pârâtă vizează aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, cerinţe care nu au fost respectate de către recurente, motiv pentru care recursurile declarate de acestea vor fi anulate.

Având în vedere cele reţinute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN H. S.P.R.L. şi de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 605/A din 16 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN H. S.P.R.L. şi de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 605/A din 16 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2021.