Inadmissibility of appeal against order referring unconstitutionality to Constitutional Court in insolvency proceedings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal declared by the debtor against the Brașov Court of Appeal's decision, ruling the appeal inadmissible and leaving the lower court's ruling final. The dispute concerned an insolvency proceeding where the appellate court, acting on its own motion, suspended the case to refer to the Constitutional Court an exception of unconstitutionality against Article 14(8) of Law No. 85/2006, arguing that the five-day deadline for contesting creditors' assembly resolutions violated the right to access justice. The debtor argued the appeal was procedurally flawed due to citation errors and that the unconstitutionality claim was barred by a prior Constitutional Court decision. However, the High Court applied the principle of legality of appeal remedies, determining that under Article 29(5) of Law No. 47/1992, only an order *rejecting* a reference to the Constitutional Court is susceptible to appeal within 48 hours, whereas the order *referencing* the Constitutional Court is irrevocable and not subject to appeal, thus rendering the debtor's recourse legally inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 14 alin. (8) din Legea nr. 85/2006, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992; Inadmissibility of appeal against order referring unconstitutionality to Constitutional Court in insolvency proceedings: , au fost invocate dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) - (3) şi art. 129 din Constituţie, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021
Asupra recursului, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 14 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2010, s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (8) din Legea nr. 85/2006, în forma în vigoare la data de 25.01.2010 şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, de sesizare a Curţii Constituţionale.
În acest sens, instanţa a arătat că dispoziţiile art. 14 alin. (8) din Legea nr. 85/2006, în forma în vigoare la data de 25.01.2010, au legătură cu soluţionarea prezentei cauze iar Curtea Constituţională nu s-a pronunţat, anterior, în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate.
Opinia instanţei a fost în sensul că dispoziţiile citate încalcă dreptul de acces la justiţie şi la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 din Constituţia României şi art. 6 CEDO întrucât prevăd că "cererea prevăzută la alin. (7) va fi depusă la dosarul cauzei în termen de 5 zile de la data adunării creditorilor (…)", fără a se face vreo distincţie între cei care au participat la respectiva adunare şi cei care nu au participat.
Curtea a considerat că legiuitorul şi-a respectat numai din punct de vedere formal competenţa constituţională de a legifera măsuri care să permită accesul la justiţie în ceea ce priveşte contestarea hotărârii adunării creditorilor, stabilind posibilitatea desfiinţării de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor îndreptăţiţi să participe la procedura insolvenţei, care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor, fără însă a preciza, în mod concret, o dată obiectivă, nesusceptibilă de arbitrariu care este data ţinerii adunării, dată de la care curge termenul de 5 zile pentru depunerea contestaţiei. Nici pentru creditorii care votează prin corespondenţă nu se asigură o informare efectivă în condiţiile în care hotărârea nu se publică, ci se înregistrează la tribunal.
Instanţa a avut în vedere şi considerentele instanţei de contencios constituţional din deciziile nr. 1137/2017 şi nr. 308/2016.
Apreciind că soluţionarea cauzei depinde de soluţia pe care o va pronunţa Curtea Constituţională, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Împotriva acestei încheieri, A. DEBITOAREI S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, pentru următoarele motive:
O primă critică vizează faptul că punerea în discuţie a sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (8) din Legea nr. 85/2006, în forma în vigoare la data de 25.01.2010, s-a făcut în lipsa părţilor care nu au fost legal citate.
În acest sens, recurenta arată că la termenul din 15 iunie 2021, instanţa a dispus prin încheiere citarea creditorilor indicaţi în citativul din faţa instanţei de fond, cu câte un exemplar al cererii de recurs, citare realizată conform dispoziţiilor Codului de procedură, dar şi potrivit dispoziţiilor Legii nr. 85/2006, prin publicarea citaţiei în B.P.I. nr. 10957/22.06.2021.
De asemenea, prin încheierea de şedinţă, instanţa a solicitat părţilor să îşi exprime punctul de vedere asupra neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 14 alin. (8) din Legea 85/2006, forma modificată la data de 25.01.2010, faţă de dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, care prevăd accesul liber la justiţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin aceeaşi încheiere, a fost stabilit termen de judecată la data de 14 septembrie 2021, ora 09:00.
Recurenta arată că reprezentanţii săi au fost prezenţi a termenul de judecată, luând termen în cunoştinţă, însă la data de 22.06.2021, conform dispoziţiilor încheierii de şedinţa de la termenul anterior, au fost citaţi prin B.P.I. nr. 10957/22.06.2021, atât creditorii cât şi recurenta, pentru termenul din data de 14.09.2021, dar la o altă oră, respectiv ora 10:30.
Recurenta arată că s-a prezentat la termenul din data de 14 septembrie 2021, ora 10:30 şi a solicitat reconstituirea completului C1 recurs şi repunerea cauzei pe rol în vederea discutării excepţiei invocate din oficiu, pentru a respecta procedura de citare şi a acoperi neregularitatea sesizată, solicitare respinsă de instanţă.
În raport de aceste considerente, recurenta apreciază că hotărârea pronunţată este nelegală, încălcând dreptul la apărare al părţilor şi dreptul la un proces echitabil.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (8) din Legea nr. 85/2006 - forma la data de 25.01.2010 - invocată din oficiu de instanţă, recurenta arată că aceasta a fost tranşată, Curtea Constituţională, prin decizia nr. 1447 din 04 noiembrie 2010, respingând această excepţie, ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) - (3) şi art. 129 din Constituţie, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Intimaţii nu au formulat întâmpinări.
Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi, pe cale de consecinţă, o va admite, pentru următoarele considerente:
În sistemul nostru de drept, mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea şi efectele acestora sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional.
Respectarea acestui principiu este impusă şi de exigenţele art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.
În speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin încheierea din 14 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2010, s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (8) din Leg. 85/2006, în forma în vigoare la data de 25.01.2010 şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, " Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".
Or, în cauză, prin încheierea recurată, instanţa a dispus sesizarea Curţii Constituţionale, iar această încheiere este irevocabilă, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Aşa fiind, pentru toate argumentele de fapt şi de drept care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia inadmisibilităţii căii de atac şi, în consecinţă, va respinge recursul declarat de recurenta A. DEBITOAREI S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii din 14 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2010, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta A. DEBITOAREI S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii din 14 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2010, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2021.