Nullity of cassation for failure to substantiate non-pecuniary damage quantification beyond factual re-evaluation

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la 27 septembrie 2018 sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., Lonita D., E., F., G. şi H. în contradictoriu cu pârâta I. S.A. şi intervenientul forţat J., au solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata daunelor materiale şi morale pentru prejudiciul încercat prin decesul numitului K. (pentru A. soţia - 800.000 RON daune morale şi 12.571,65 RON daune materiale; pentru B. fiică - 600.000 RON daune morale; pentru Ionita D. fiica - 600.000 RON daune morale; M. nepot - 250.000 RON daune morale, N. nepot - 250.000 RON daune morale, G. nepot - 250.000 RON daune morale şi H. nepoată -250.000 RON daune morale), obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în procent de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 25 iunie 2018, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, precum şi dispoziţiile Legii nr. 136/1995.

Prin sentinţa civilă nr. 2184 din 26 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018 s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., lonita D., M., N., G. şi H. în contradictoriu cu pârâta I. S.A. şi intervenientul forţat J..

A fost obligată pârâta I. S.A. să plătească reclamantei A. suma de 12.571,65 RON cu titlu de daune materiale.

A fost obligată pârâta să plătească cu titlu de daune morale suma de 80.000 RON către reclamanta A., suma de 60.000 RON către reclamanta B., suma de 60.000 RON către reclamanta lonita D., suma de 25.000 RON către reclamantul M. suma de 25.000 RON, către reclamantul N. suma de 25.000 RON către reclamantul G. şi suma de 25.000 RON către reclamanta H..

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A., B., Ioniţă D., M., N., G., H. şi pârâta I. S.A. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1368/2020 din 12 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamanţii A., B., Ioniţă D., M., N., G., H. împotriva sentinţei civile nr. 2184 din 26 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018.

A fost schimbată în parte sentinţa atacată în sensul că:

A fost obligată pârâta I. S.A. la plata către reclamanta A. a sumei de 200.000 RON cu titlu de daune morale.

A fost obligată pârâta I. S.A. la plata către reclamanta B. a sumei de 150.000 RON cu titlu de daune morale, fiind menţinute celelalte dispoziţii.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta I. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Această decizie a fost îndreptată, din oficiu, prin încheierea din 11 ianuarie 2021, în sensul că în loc de:

Obligă pârâta la plata către reclamanta B. a sumei de 150.000 RON cu titlu de daune morale, s-a dispus:

Obligă pârâta la plata către reclamantele B. şi Ioniţă D. (fiice) a sumei de 150.000 RON, pentru fiecare, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei decizii şi a încheierii de îndreptare eroare materială din 11 ianuarie 2021, pârâta I. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea spre rejudecare instanţei de apel.

Totodată, în raport cu prevederile art. 723 alin. (1) C. proc. civ., recurenta solicită ca în cazul în care se va dispune desfiinţarea titlului executoriu reprezentat de decizia criticată să se dispună şi întoarcerea executării silite, conform dispoziţiilor procedurale evocate.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, potrivit căruia, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că a criticat decizia atacată din perspectiva nemotivării cu următoarele argumentele:

Critica vizează în primul rând nemotivarea hotărârii atacate, potrivit exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. coroborat cu art. 6 par. l CEDO, dar şi cu alte principii fundamentale ale procesului civil.

O critică majoră care stă la baza soluţiei la care a ajuns instanţa de apel rezidă şi în aceea că motivarea hotărârii atacate reflectă, fie faptul că aceasta nu a stabilit corect situaţia de fapt la care să aplice legea, fie prezintă motive vădit contradictorii, or, aşa cum constant statuează jurisprudenţa în ipoteza în care casează hotărârile pe astfel de motive o asemenea situaţie face imposibilă chiar exercitarea controlului judiciar.

Mai susţine recurenta, că hotărârea din apel este nemotivată în privinţa punctului ce făcea obiectului principal al apelului pârâtei, pe aspectul daunelor morale câtă vreme argumentele instanţei impun raportarea la jurisprudenţă, legea neoferind criterii obiective, iar instanţa de apel nu face nici măcar o referire la această jurisprudenţa - neputând fi astfel cunoscute motivele reale pentru care instanţa a considerat ca sumele de 200.000 RON acordate soţiei supravieţuitoare şi câte 150.000 RON - fiicei victimei sunt corespunzătoare şi reflectă criteriile pe care le-a statuat jurisprudenţa constantă a instanţelor.

De asemenea, trebuie observat faptul că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a prevederilor legale ce reglementează prescripţia dreptului la acţiune al reclamanţilor - în speţă prevederile art. 2517 din C. civ., iar aceasta echivalează practic cu o nemotivare, care nu poate face posibilă nici exercitarea controlului judiciar.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat decizia atacată ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 1391 alin. (2) C. civ. şi art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, sub aspectul cuantificării daunelor morale, în sensul că dimensionarea acestor despăgubiri trebuia făcută în mod raţional şi realist - mai ales că instanţele de judecată au stabilit o serie de criterii, conform cărora, se acordă acest tip de daune.

Or, în cauză dedusă judecăţii, este uşor de observat că nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu s-au raportat deloc la jurisprudenţa relevantă în materie, cuantificarea daunelor morale realizându-se exclusiv în baza propriilor aprecieri pur subiective, fără o raportare concretă la toate deciziile jurisprudenţiale invocate în apărare.

De altfel, instanţa de apel nu a avut în vedere nici jurisprudenţa CEDO în astfel de cazuri. Curtea Europeană, în practică sa, a arătat adesea faptul că important este principiul echităţii în materia daunelor morale, astfel încât pe de o parte fiecare persoană să primească o satisfacţie echitabilă, iar pe de altă parte, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.

În cauză, intimaţii-reclamanţi nu au depus întâmpinare.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 30 septembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu şi s-a menţionat posibilitatea acestora de a depune în scris un punct de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la 14 octombrie 2021, aceştia nedepunând punct de vedere.

La termenul din 25 noiembrie 2021, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În acest context, se constată că susţinerile ce vizează pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. sunt invocate doar în mod formal, având în vedere că nu s-au dezvoltat critici care să susţină faptul că hotărârea atacată este nemotivată şi ar trebui desfiinţată sau că ar cuprinde motive contradictorii, având în vedere că recurenta menţionează argumente generale cu privire la nemotivarea apelului pârâtei, pe aspectul daunelor morale, chestiuni care nu sunt de natură a determina admiterea cererii de recurs din perspectiva dispoziţiilor evocate.

De asemenea, se apreciază că critica este străină cauzei, susţinerile recurentei vizând o altă cauză, aspect dedus din referirile din memoriul de recurs la anumite pagini din decizia de apel, ce nu se regăsesc ca atare.

Totodată, critica referitoare la greşita apreciere a dispoziţiilor legale în materia prescripţiei extinctive sunt străine litigiului, o asemenea excepţie nefăcând obiectul de analiză al instanţelor inferioare.

În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că aceasta vizează de fapt modul de stabilire al daunelor morale în aplicarea criteriilor de evaluare a prejudiciului, susţinându-se că instanţa de apel nu ar fi ţinut cont de legislaţia şi jurisprudenţa din România, deşi, pentru casarea sau modificarea unei hotărâri, recurenta nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiţia legală fiind cea a dezvoltării motivelor de recurs cu susţinerea greşelilor săvârşite de instanţa de apel cu privire la decizia atacată şi arătarea modului în care decizia instanţei de apel nu este conformă legii.

În acest context, se apreciază că, în motivarea cererii de recurs nu se arată, în mod concret, cum au încălcat sau cum au aplicat greşit instanţele inferioare normele de drept material, pentru ca soluţia instanţei de apel să fie greşită, având în vedere că recurenta susţine critici privind interpretări eronate a mai multor norme legale, inclusiv a neobservării regulilor privind concursul dintre norma generală şi norma specială, fiind nesocotite criterii legale care au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri.

De asemenea, arată că instanţa de apel, nu s-a raportat deloc la jurisprudenţa relevantă în materie, cuantificarea daunelor morale realizându-se exclusiv în baza propriilor aprecieri pur subiective, fără o raportare concretă la toate deciziile jurisprudenţiale invocate în apărare.

Aşadar, în motivarea recursului, recurenta-pârâtă s-a rezumat strict la a-şi exprima critici în ceea ce priveşte capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, fără însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Astfel, se constată că principala critică a recurentei-pârâte vizează cuantumul daunelor morale acordate de către instanţa de fond, care nu poate fi examinată prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., întrucât aceasta susţine critici de netemeinicie a deciziei atacate. Aceeaşi concluzie se impune şi în cazul încheierii de îndreptare eroare materială din 11 ianuarie 2021, în raport cu care recurenta nu a dezvoltat nici un fel de critici.

Simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenta-pârâtă, reiterarea unor situaţii de fapt, trimiterile la doctrina şi jurisprudenţa în materie, fac imposibilă exercitarea controlului de legalitate al instanţei de recurs, astfel că, aceste aspecte nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Deşi dezvoltarea motivului de casare evocat, reprezintă o cerinţă imperativă, recurenta se rezumă în exclusivitate la reluarea situaţiei de fapt, astfel cum a fost prezentată inclusiv în faţa instanţei de apel, urmărind să obţină o nouă interpretare a faptelor prezentate şi a probatoriului administrat în cauză.

Aşadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea aceloraşi susţineri din faţa instanţei de apel cu privire la cuantificarea daunelor morale, fără ca acestea să se raporteze în mod real la hotărârea dată în apel şi fără a fi indicate în mod concret motive de nelegalitate ale acesteia sub aspectul încălcării unor dispoziţii de drept material sau a greşitei aplicări a acestora.

Totodată, prin argumentele dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, recurenta face referire la elementele de fapt reţinute de instanţa de apel şi la modul de apreciere al probelor, ceea ce contravine specificului acestei căi de atac.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, se constată că recurenta-pârâtă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel în raport cu soluţia pronunţată de către instanţa de apel.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea nulităţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 493 alin. (5) din acelaşi cod va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. I. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1368/2020 din 12 octombrie 2020 şi a încheierii de îndreptare eroare materială din 11 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă I. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1368/2020 din 12 octombrie 2020 şi a încheierii de îndreptare eroare materială din 11 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A., B., IONITĂ D., M., N., G. şi H. şi intimatul-intervenient J..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2021.