Territorial jurisdiction in union-initiated individual labor disputes governed by union's registered office under Art. 269(2) Labor Code

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 29 decembrie 2020 sub nr. x/2020, reclamantul Sindicatul Naţional Profesional al Drumarilor din România în numele şi pentru membrul său de sindicat A., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., a solicitat obligarea acesteia la plata drepturilor salariale constând în sporul pentru condiţii periculoase de muncă în cuantum de 21% aplicat la salariul brut de încadrare aferent pentru 76 de ore efectuate în luna octombrie 2020, obligarea pârâtei la plata unor daune-interese în cuantum determinat convenţional conform art. 100 din CCM 301/2019, respectiv de 0,02% pe zi de întârziere începând cu data de 10 noiembrie 2020 - data scadenţei plăţii salariului aferent lunii octombrie 2020 - şi până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2166 din 24 martie 2021, Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei şi a trimis dosarul spre competentă soluţionare Tribunalului Buzău, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Bucureşti a reţinut prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, precum şi ale art. 269 din Codul muncii, stabilind că Tribunalul Buzău este competent teritorial să soluţioneze cauza raportat la domiciliul şi locul de muncă al reclamantului, care se află în municipiul Buzău.

Pe rolul Tribunalului Buzău, cauza a fost înregistrată la 21 mai 2021.

Tribunalul Buzău, secţia I civilă Complet Specializat Conflicte de Muncă, prin sentinţa civilă nr. 1465/2021 din 11 noiembrie 2021 a admis excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, ce vizează sediul sindicatului.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Buzău, secţia I civilă Complet Specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 22 noiembrie 2021, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate, Înalta Curte constată că acţiunea a fost formulată de Sindicatul Naţional Profesional al Drumarilor din România, în numele şi pentru membrul său de sindicat A..

În acest sens, se constată incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social conform căruia "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011 în exercitarea acestor atribuţii, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă, conferindu-li-se, aşadar, legitimare procesuală activă ope legis.

Prin urmare, în determinarea instanţei competente teritorial să soluţioneze prezenta cerere, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, se ţine seama de sediul sindicatului.

Totodată, se reţine că în acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată în recurs în interesul legii, stabilind că în determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, urmează să se ţină seama de sediul sindicatului.

Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, sediul Sindicatului reclamant se află în municipiul Bucureşti, aspect pe care Tribunalul Bucureşti nu l-a avut în vedere, stabilind în mod eronat că nu are competenţă teritorială să soluţioneze cauza.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, competenţa teritorială aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2021.