Conflict of jurisdiction in labor termination: alternative territorial competence between claimant's domicile and workplace under Art. 210 Law 62/2011

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă la 14 iunie 2021 în dosarul nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat anularea deciziei de concediere nr. x din 25 mai 2021, obligarea la plata daunelor morale provocate, conform art. 252 din C. civ., apreciate la valoarea de 10.000 RON, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 1436/PI din 17 august 2021 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că, potrivit art. 269 alin. (1) şi (2) din Legea 53/2003 "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul."

Totodată, s-a mai reţinut că din acţiunea formulată, din copia cărţii de identitate a reclamantei, precum şi din precizările făcute de reclamantă la termenul de judecată din 17 august 2021, reiese că aceasta are domiciliul în judeţ Mehedinţi, fără a avea stabilită reşedinţa pe raza judeţului Timiş.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinţi la 7 septembrie 2021.

Prin sentinţa nr. 394/2021 din 15 octombrie 2021, Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 210 Legea nr. 62/2011, ca instanţa de la locul de muncă al reclamantului.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Timiş, secţia I civilă şi Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 8 noiembrie 2021, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat anularea deciziei de concediere nr. x din 25 mai 2021 şi obligarea la plata daunelor morale provocate, conform art. 252 din C. civ., apreciate la valoarea de 10.000 RON.

Aşadar, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă o contestaţie la decizia de concediere, contestaţia fiind formulată de către contestator A. care se află în raporturi de muncă cu intimata, iar în privinţa competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei, se constată că sunt incidente dispoziţiile art. 210 Legea nr. 62/2011, potrivit cărora "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

În acest context, Înalta Curte constată că incident în speţă este art. 210 din Legea nr. 62/2011, fiind astfel în prezenţa unei competenţe alternative, deopotrivă fiind competente atât instanţa de la domiciliul reclamantului, cât şi instanţa de la locul de muncă al acestuia.

Deşi din susţinerile contestatoarei, formulate atât în scris, cât şi în faţa Tribunalului Timiş rezultă că, în cauză, aceasta are domiciliul în judeţul Mehedinţi, Înalta Curte observă că locul de muncă al contestatoarei a fost în Timişoara, judeţ Timiş.

Prin urmare, instanţa locului de muncă este un element ce trebuie să fie luat în considerare la stabilirea competenţei, competenţa fiind, în această ipoteză, alternativă şi, în consecinţă, atât Tribunalul Timiş cât şi Tribunalul Mehedinţi sunt deopotrivă competente să soluţioneze prezenta cauză, elementul determinant în stabilirea competenţei fiind voinţa reclamantului.

Astfel, reclamantul având posibilitatea să opteze pentru una din cele două instanţe a înţeles să învestească Tribunalul Timiş cu soluţionarea cauzei, instanţă care, fiind deopotrivă competentă, nu-şi poate declina competenţa.

În acest context, se reţin dispoziţiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora, a doua instanţă sesizată are, la rândul său, îndatorirea de a-şi verifica propria competenţă, iar prin raportare la considerentele Deciziei nr. 31/2019 pronunţată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, instanţa ulterior sesizată poate să analizeze în ce măsură instanţa iniţial investită a respectat întrunirea condiţiilor prevăzute de regulile de invocare a excepţiei necompetenţei.

Prin urmare, se constată că Tribunalul Timiş este deopotrivă competent, competenţa sa fiind teritorială alternativă prin raportare la locul de muncă al contestatorului care se află pe raza sa de competenţă, astfel încât nu putea să-şi decline competenţa, alegerea instanţei fiind lăsată de legiuitor la latitudinea contestatorului care a înţeles să-şi exercite acest drept alegând Tribunalul Timiş, în vederea soluţionării cererii sale.

În consecinţă, competenţa fiind una teritorială alternativă a celor două instanţe, Tribunalul Timiş fiind deopotrivă competent, astfel că nu putea să invoce şi să analizeze propria necompetenţă teritorială şi să decline soluţionarea cauzei în favoarea altei instanţe.

Aşa fiind, în raport cu considerentele expuse şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, competenţa teritorială aparţine Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2021.