Forestry administrator’s RON 8.48 million damages claim rejected as res judicata bars bypass of prior annulments

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal la 3 februarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta RNP Romsilva - Direcţia Silvică Bacău, în contradictoriu cu pârâta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 8.475.953,31 RON, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenurilor fond forestier proprietate publică a statului în suprafaţă de 38,33 ha, calculate pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2017, în conformitate cu prevederile Ordinului MMAP 694/2016.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 39 şi următoarele Cod silvic şi Ordinul MMAP 694/2016.

Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, prin sentinţa nr. 168/2020 din 14 septembrie 2020 a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta RNP Romsilva în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A..

Regia Naţională a Pădurilor "Romsilva" - Direcţia Silvica Neamţ a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 168/2020.

Prin decizia nr. 299/2021 din 12 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Bacău împotriva sentinţei civile nr. 168/2020 din 14 septembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal în dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei decizii, reclamanta RNP Romsilva - Direcţia Silvică Bacău a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta critică decizia atacată sub aspectul reţinerii de către instanţa de apel a faptului că prin declanşarea litigiului de faţă reclamanta nu a făcut altceva decât să încerce să ocolească rezultatul litigiilor prin care i-au fost anulate notificările ce cuprindeau aceleaşi despăgubiri calculate în temeiul aceluiaşi drept, invocat şi în prezenta cauză, respectiv Ordinul MMAP nr. 694/2016.

În acest context, recurenta susţine că, într-adevăr cererea a fost fondată în drept pe dispoziţiile Ordinului MMAP nr. 694/2016 atât timp cât doar prin această normă legală sunt stabilite criteriile după care pot fi calculate despăgubirile datorate de către persoanele care ocupă teren fond forestier naţional fără respectarea condiţiilor imperative ale dispoziţiilor legale.

Totodată, se arată că plecând de la acest aspect, instanţa de apel reţine, în mod eronat că în cauza pendinte ar fi fost încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, deoarece perioada pentru care au fost solicitate despăgubirile (anul 2017) vizează perioade ulterioare intrării în vigoare Ordinului nr. 694/2016.

Faţă de aceste aspecte, recurenta consideră că atât instanţa de fond cât şi cea de apel nu au avut în vedere faptul că ocuparea terenului fond forestier proprietate publică statului nu s-a realizat prin acte uno ictu, ci prin acte succesive, astfel încât legea aplicabilă este cea de la data constatării neîndeplinirii obligaţiei de restituire, respectiv de la data scadenţei (31 ianuarie 2017) obligaţiei de plată - în speţa de faţă care vizează despăgubirile aferente anului 2017 legea aplicabilă este Ordinul nr. 694/2016.

Într-o altă susţinere se critică decizia atacată sub aspectul reţinerii de către instanţă a efectului puterii de lucru judecat, motivat de aspectul legat de deciziile pronunţate în dosarele nr. x/2017; 4738/110/2017; 4737/110/2017; 4740/110/2017; 4735/110/2017 (deşi instanţa de apel nu a indicat sentinţele la care s-a raportat atunci când admite că în cauză operează efectul puterii de lucru judecat) context în care recurenta consideră că se nu poate vorbi de acelaşi obiect, atât timp cât în aceste dosare au fost contestate notificările emise de către ocoalele silvice şi nu a fost contestat cuantumul despăgubirilor datorate pentru lipsa de folosinţă a terenurilor.

În acest context, recurenta susţine că nu se poate reţine prezumţia puterii de lucru judecat atât timp cât în dosarele respective au fost soluţionate cauze care ţin de contenciosul administrativ, nefiind niciun moment pus în discuţie cuantumul despăgubirilor solicitate, ci doar temeinicia actului administrativ (notificările), iar în cauza pendinte ne aflăm în fata unei acţiuni de drept comun, respectiv a unei cauze care priveşte litigiile cu profesioniştii.

Se mai critică decizia atacată sub aspectul reţinerii de către instanţa de apel a faptului că "apelanta a primit singura plată care putea avea un temei legal, anume contractul încheiat anterior între părţi pentru situaţia provizorie de până la semnarea contractului potrivit noului ordin ... pentru că obţinerea autorizaţiei stătea în puterea autorităţilor statului..."

Faţă de aceste aspecte reţinute de ambele instanţe, în mod netemeinic, recurenta consideră că precontractul nr. x/20.01.2016 reprezintă un titlu pentru ocuparea terenului fond forestier naţional proprietate publică, neavând în vedere faptul că obligaţia de achitare a chiriei este o obligaţie legală (prevăzută la art. 39 şi următoarele din Codul Silvic), obligaţie care există chiar şi în lipsa încheierii unui contract de locaţiune. Obligaţia de redare a terenului fond forestier proprietate publică şi de a achitare a chiriei/despăgubirilor incumbă beneficiarului ce utilizează terenul, independent de existenţa unui raport contractual.

Astfel, criteriile după care sunt calculate despăgubirile datorate de către beneficiarul care utilizează terenul sunt legale şi nu implică o negociere a acestora materializată într-o înţelegere între părţi, astfel încât simpla utilizare a terenului fond forestier proprietate publică implică achitarea unei chirii şi neredarea suprafeţei de teren fond forestier în circuitul silvic la momentul expirării aprobării şi ocuparea terenului fără a deţine aprobare de ocupare temporară implică plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă.

In acest sens, se arată că instanţa de apel a reţinut în mod eronat faptul că "obţinerea autorizaţiei stătea în puterea autorităţilor statului" neavând în vedere la redactarea considerentelor anexa 16 la Metodologie aprobată prin Ordinul 694, în care se menţionează obligaţiile pe care beneficiarul ocupării temporare trebuie să le îndeplinească în vederea obţinerii aprobării e ocupare temporară a fondului forestier naţional.

Astfel, contrar acestor obligaţii, recurenta susţine astfel cum s-a arătat şi în faţa instanţei de apel, că pârâta la data de 31 decembrie 2016 şi pe întreg parcursul anului 2017 nu şi-a îndeplinit obligaţia de a întocmi şi depune documentaţia aferentă la Garda Forestieră pentru obiectivele care ocupă fond forestier naţional aferent ocoalelor Comăneşti, Târgu Ocna, Moineşti în vederea obţinerii aprobărilor de ocupare temporară.

Aşadar, simpla solicitarea de prelungire a aprobării de ocupare temporară a terenului urmată de o perioadă de trei ani de pasivitate nu poate echivala cu acordarea dreptului de folosinţă a terenului forestier pe care îl reclamanta îl ocupă nelegal, fără a deţine o aprobare de ocupare temporară a fondului forestier naţional aşa cum prevede legislaţia în vigoare (art. 39 şi urm. din Codul Silvic, Ordinul nr. 694/2016).

Faptul că S.C. A. a solicitat aprobarea de prelungire a ocupării temporare nu conduce la obligarea Direcţiei Silvice Bacău şi a Gărzii Forestiere de a emite această aprobare, pentru obţinerea căreia trebuie să respecte anumite condiţii legale impuse în mod imperativ de către legiuitor prin Ordinul nr. 694/2016 (Ordinul 924/2011) şi art. 36-43 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic

Prin urmare, obţinerea aprobării de ocupare temporară a fondului forestier naţional stă în puterea beneficiarului, acesta trebuind să întocmească documentaţia şi să o depună şi la instituţiile emitente.

Se mai critică decizia atacată aspectul reţinerii lipsei interesului public motivat de faptul că recurenta consideră că creanţa solicitată este o creanţă de interes public, încadrându-se în categoria veniturilor publice, iar RNP - Romsilva este asimilată instituţiilor publice.

Suma datorată de pârâtă reprezintă o creanţă bugetară, întrucât sunt venituri publice aferente proprietăţii publice a statului şi constituie resursa bugetară a doua fonduri speciale, respectiv bugetul fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, stabilit conform Legii nr. 46/2008 - Codul silvic şi bugetul fondului de accesibilizare, stabilit conform Legii nr. 56/19.03.2010.

În opinia recurentei, aceste creanţe sunt afectate utilităţii publice destinaţia lor nu poate fi schimbată întrucât sunt folosiţi pentru conservarea şi regenerarea fondului forestier naţional proprietate publică a statului şi pentru crearea infrastructurii forestiere proprietate publică a statului. Orice destinaţie contrara atrage răspunderea penală pentru deturnarea acestor fonduri.

Faptul că RNP Romsilva, în calitate de administrator al fondului forestier naţional, proprietate publică a statului colectează aceste resurse, nu înseamnă că destinaţia lor nu este publică întrucât sumele sunt afectate investiţiilor publice, respectiv fondului forestier şi infrastructura sa.

Astfel, recurenta consideră că creanţele colectate în temeiul Codului Silvic se fac venit la bugetul de stat, prin fondul de ameliorare a fondului funciar, fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, alocaţii de la bugetul de stat, conform art. 91 din Legea nr. 46/2008, deci această creanţă nu este una de ordine privată, ci una care alimentează bugetul de stat.

Faţă de aceste considerente, recurenta se consideră îndreptăţită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă RNP ROMSILVA-DIRECŢIA SILVICĂ BACĂU este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că hotărârea este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, având în vedere că instanţa de apel a reţinut în mod netemeinic efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, întrucât a considerat că prin declanşarea litigiului de faţă s-a încercat ocolirea rezultatului litigiilor în care au fost anulate notificările ce cuprindeau aceleaşi despăgubiri, calculate în temeiul aceluiaşi temei de drept, invocat şi în prezenta cauză, respectiv Ordinul MMAP nr. 694/2016 şi, plecând de la acest aspect, s-a reţinut în mod eronat că ar fi fost încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, deoarece perioada pentru care au fost solicitate despăgubirile (anul 2017) vizează perioade ulterioare intrării în vigoare Ordinului nr. 694/2016.

Aceste susţine sunt nefondate, urmând a fi respinse, faţă de împrejurarea că instanţa de apel a statuat cu autoritate de lucru judecat faptul că prevederile Ordinului nr. 694/2016 nu se aplică decât contractelor încheiate de părţile din prezenta cauză după data intrării în vigoare a acestui ordin, astfel că devin incidente prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Cu privire la aplicabilitatea Legii nr. 46/2008, evocată de recurentă, se constată că instanţa a reţinut în mod corect că în cauză este vorba despre obiective istorice, adică despre terenuri scoase din fondul forestier înainte de 1 ianuarie 1990, dată la care face referire art. 1 din Legea nr. 46/2008, privind Fondul Forestier National reglementat prin această lege, punându-se astfel problema retroactivităţii întregii legi, dacă se are în vedere că solicitările pentru scoaterea temporară sau definitivă a terenurilor din fondul forestier National, reglementate de art. 37, 42 din Legea nr. 46/2008 nu puteau avea în vedere decât cereri formulate după intrarea sa în vigoare.

Aşadar, susţinerea recurentei cu privire la dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 46/2008, prin care legiuitorul stabileşte că metodologia privind scoaterea definitivă, ocuparea temporară şi schimbul de terenuri şi de calcul al obligaţiilor băneşti se aprobă prin ordin al autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, se constată că nu influenţează situaţia de fapt şi de drept, în sensul în care, potrivit dispoziţiilor hotărârilor anterioare Ordinului nr. 694/2016 la care face trimitere art. 43 din Legea nr. 46/2008 nu se aplică stării de fapt din prezentul dosar.

În acest context, recurenta critică decizia atacată sub aspectul reţinerii de către instanţă a efectului puterii de lucru judecat, motivat de aspectul legat de deciziile pronunţate în dosarele nr. x/2017; 4738/110/2017; 4737/110/2017; 4740/110/2017; 4735/110/2017, sens în care consideră că se nu poate vorbi de acelaşi obiect, atât timp cât în aceste dosare au fost contestate notificările emise de către ocoalele silvice şi nu a fost contestat cuantumul despăgubirilor datorate pentru lipsa de folosinţă a terenurilor.

Cu referire la despăgubirile pretinse de reclamantă, în cadrul acţiunilor promovate de pârâtă cu privire la anularea notificărilor emise de autoritatea silvică în perioada 31.03-25.05.2017, se constată că instanţele de contencios administrativ au anulat notificările ce au fost emise în baza aceluiaşi temei de drept, precum cauza pendinte judecaţii, respectiv, dispoziţiile art. 19, art. 41 alin. (3)-(8) din Ordinul nr. 694/2016.

Astfel, în speţă, instanţa de apel a analizat în mod corect efectul puterii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti evocate, reţinând că recurenta nu se poate prevala de dispoziţiile art. 19 şi 41 din Ordinul nr. 694/2016, aspect ce rezultă cu putere de lucru judecat din soluţiile pronunţate în cauzele ce au avut ca obiect, anularea notificărilor, a obligaţiei de redare a terenurilor şi de plată a despăgubirilor reprezentând dublul chiriei pentru neredarea terenurilor aferente obiectivelor petroliere situate pe raza Ocoalelor Silvice Comăneşti, Moineşti şi Târgu Ocna.

Aşadar, asimilarea pe care o face recurenta între cuantumul chiriei plătită de pârâtă în temeiul precontractelor de locaţiune şi dispoziţiile art. 19 din Ordinul nr. 694/2016 este lipsită de temei legal, întrucât nu se poate asimila plata chiriei efectuate în baza unui precontract de locaţiune încheiat în temeiul dispoziţiilor art. 36, 37, 39 si 42 Cod Silvic cu plata statuată prin dispoziţiile art. 19 din Ordinul nr. 694/2016 privind dublul chiriei în cazul neredării terenurilor ocupate temporar din fondul forestier naţional la termenul prevăzut în actul de aprobare.

Mai susţine recurenta susţine că nu se poate reţine prezumţia puterii de lucru judecat atât timp cât în dosarele respective au fost soluţionate cauze ce vizau contenciosul administrativ, nefiind pus în discuţie cuantumul despăgubirilor solicitate, ci doar temeinicia actului administrativ, iar în cauza pendinte ne aflăm în fata unei acţiuni de drept comun, respectiv a unei cauze care priveşte litigiile cu profesioniştii.

Critica recurentei nu poate fi primită întrucât, astfel cum s-a arătat, litigiile soluţionate anterior au avut ca obiect contestaţii împotriva notificărilor emise de către ocoalele silvice care stabileau sume de bani, reprezentând dublul chiriei, în baza dispoziţiilor Ordinului nr. 694/2016, iar prin prezenta acţiune, recurenta solicită aceleaşi pretenţii care au făcut obiectul notificărilor, dar printr-o acţiune de drept comun şi, având în vedere că s-a stabilit cu putere de lucru judecat că Ordinul nr. 694/2016 nu este aplicabil în cauză şi notificările care cuprind sumele de bani solicitate de recurentă prin prezenta acţiune au fost anulate de instanţele de judecată, se constată că este nefondată o acţiune în pretenţii fondată pe aceleaşi dispoziţii legale şi în baza aceloraşi notificări care au fost anulate de instanţe.

Aspectul relevant din perspectiva puterii de lucru judecat reţinută de instanţa devolutivă de atac este acela al neaplicării în cauză a dispoziţiilor Ordinului nr. 694/2016, act normativ invocat de recurentă pentru justificarea pretenţiilor sale. Or, fiind statuat cu putere de lucru judecat că respectivul ordin nu este aplicabil în raportul juridic dedus judecăţii, instanţa de apel era obligată să dea eficienţă problemei de drept astfel soluţionată.

Totodată, se mai critică decizia atacată sub aspectul reţinerii de către instanţa de apel a faptului că "apelanta a primit singura plată care putea avea un temei legal, anume contractul încheiat anterior între părţi pentru situaţia provizorie de până la semnarea contractului potrivit noului ordin ... pentru că obţinerea autorizaţiei stătea în puterea autorităţilor statului..."

Această susţinere este neîntemeiată, întrucât în mod corect a reţinut instanţa de apel că în situaţia dată, reclamanta a primit singura plata care putea avea un temei legal, şi anume, în baza contractul încheiat anterior între părţi pentru situaţia provizorie de până la semnarea contractului potrivit noului ordin, iar termenul maxim prevăzut în acest contract a fost interpretat şi aplicat în favoarea reclamantei, pentru că autoritatea obţine venituri, iar obţinerea autorizaţiei depinde exclusiv de diligenţa autorităţilor silvice.

Totodată, se constată că prin această interpretare reclamanta a primit o plată valabilă pentru aceste terenuri, întrucât valabilitatea contractului nu a dezavantajat autoritatea silvică, faţă de împrejurarea că instanţele de contencios au statuat cu autoritate de lucru judecat că noul ordin nu se aplica la situaţia de fapt din speţă şi, în aceste condiţii dacă nu s-ar fi constatat valabilitatea precontractului de locaţiune, plata făcută de pârâta în baza acestui contract ar fi rămas fără niciun temei, de la 31 decembrie 2016.

De asemenea, nu poate fi reţinută susţinerea recurentei în sensul că precontractul încheiat între părţi ar fi suficient pentru a determina aplicarea Ordinului nr. 694/2016. Analizând actul menţionat, prin raportare la dispoziţiile art. 1266 şi urm. C. civ., se observă că voinţa concordantă a părţilor semnatare a fost aceea a reglementării temporare a situaţiei juridice până la momentul finalizării procedurii prevăzute în Ordinul nr. 694/2016. În acest context nu se poate reţine că precontractul are valoarea actului de ocupare a terenului aferent obiectivelor de investiţii, atât prin raportare la voinţa părţilor exprimată în mod neechivoc cât şi prin raportare la neparcurgerea procedurii implementate de ordin.

Tot în acelaşi context, se reţine că în urma solicitărilor pârâtei de prelungire a termenului de ocupare a terenurilor aferente obiectivelor de investiţii situate pe raza Ocoalelor Silvice Comăneşti, Moineşti şi Târgu Ocna, nu a fost emis vreun act de aprobare a ocupării temporare a terenurilor evocate şi nici nu s-a emis un răspuns oficial în legătură cu cererile înregistrate la administratorul fondului forestier.

Aşadar, această situaţie nu poate fi imputată pârâtei, în condiţiile în care aceasta a respectat prevederile legale, în vigoare la momentul respectiv, fiind urmată procedura prevăzută de textele incidente, respectiv Ordinul nr. 924/2011.

Totodată, se critică decizia atacată sub aspectul nereţinerii interesului public, motivat de faptul că recurenta consideră că creanţa solicitată este o creanţă de interes public, încadrându-se în categoria veniturilor publice, iar RNP - Romsilva este asimilată instituţiilor publice.

În raport cu aceste susţineri, referitoare la caracterul de creanţă publică al chiriei încasate de reclamantă pentru terenul proprietate publică, Înalta Curte constată că aceste aspecte nu au fost invocate de reclamantă şi nici nu au făcut obiectul dezlegării proprii a instanţelor de fond şi apel, fiind invocate omisso medio şi, având în vedere că judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate prin prisma motivelor invocate de reclamantă şi analizate de către instanţe, aceste susţineri nu pot fi analizate din perspectiva căii extraordinare de atac a recursului.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă RNP ROMSILVA-DIRECŢIA SILVICĂ BACĂU împotriva deciziei nr. 299/2021 din 12 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă RNP ROMSILVA-DIRECŢIA SILVICĂ BACĂU împotriva deciziei nr. 299/2021 din 12 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte A. S.A. prin B., UNITATEA DE AFACERI ZONE DE PRODUCŢIE, ZONA DE PRODUCŢIE VIII MOLDOVA NORD şi A. S.A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2021.