Jurisdictional competence for salary claims of DIICOT auxiliary staff and scope of civil procedural Article 127

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. - personal auxiliar de specialitate şi J., K., L., M. - personal conex în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti, Biroul Teritorial Dâmboviţa, Biroul Teritorial Buzău şi Biroul Teritorial Vâlcea au chemat în judecată pe pârâţii PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, DIRECŢIA DE INVESTIGARE A INFRACŢIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATA ŞI TERORISM şi CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

1. recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Târgu Mureş şi Curţii de Apel Ploieşti, personal ce beneficiază de sporuri în procent de 45%, care depăşeşte limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 şi agreat de reprezentanţii Curţii de Conturi a României, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat şi la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022;

2. uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie conform deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu data de 01.01.2018, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017;

3. repararea prejudiciului produs prin acţiunea pârâţilor până la data încetării stării de discriminare constând în plata diferenţei dintre suma care nu s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite la nivel de către Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Ploieşti;

4. obligarea pârâţilor Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioada 1 ianuarie 2018 - viitor;

5. actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

În drept au invocat dispoziţiile art. 3, art. 4, art. 6, art. 10, art. 25, art. 37, art. 38 din Legea nr. 153/2017, Anexa V la Legea nr. 153/2017, art. 268, art. 5, art. 159, art. 166 Codul muncii, art. 2523, art. 1535 C. civ., art. 14 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

La 11.12.2020, pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Bucureşti a depus întâmpinare prin care, în temeiul art. 245 coroborat cu art. 130 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 248 C. proc. civ., cu aplicarea art. 132 din acelaşi cod, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei privind soluţionarea litigiului dedus judecăţii de reclamanţii al căror loc de muncă nu se află în circumscripţia Tribunalului Prahova, având în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. şi decizia nr. 7/16.05.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 20.04.2021, instanţa a disjuns cererile formulate de reclamanţii E., F., K., G., L., H., I. şi M. în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a dispus formarea a trei dosare separate.

Dosarul disjuns, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiţie, privind pe reclamanţii E., F. şi K., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2021.

La termenul de judecată din 23.06.2021, instanţa a disjuns cererea formulată de reclamantul K. şi a dispus formarea unui dosar separate, astfel că în prezenta cauză au rămas reclamantele E. şi F..

Prin sentinţa civilă nr. 1873 din 23.06.2021, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova, invocată de pârâta D.I.I.C.O.T. prin întâmpinare şi s-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, prin decizia nr. 290/26.04.2018, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ. (forma în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018), Curtea Constituţională a statuat în sensul că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale precum şi că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Totodată, a citat considerentele nr. 42, 46 şi 49 ale deciziei nr. 290/2018 pronunţate de Curtea Constituţională.

A mai arătat că, prin Decizia nr. 7/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. şi a stabilit că art. 127 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil şi în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate a parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti.

În cauză, reclamanţii E. şi F. au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, însă calea de atac împotriva hotărârii se exercită în cadrul Curţii de Apel Ploieşti care judecă toate căile de atac împotriva hotărârilor date în fond, atât de Tribunalul Prahova cât şi de Tribunalul Dâmboviţa, unde activează reclamanţii în cadrul Parchetului.

Având în vedere dispoziţiile legale sus menţionate şi calitatea reclamantelor, prima instanţă sesizată a reţinut că Tribunalul Prahova nu este competent să soluţioneze prezenta cauză având în vedere obligativitatea sesizării uneia dintre instanţele judecătoreşti, de acelaşi grad, aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu Curtea de Apel Ploieşti.

Ca urmare a declinării de competenţă, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, care, prin sentinţa civilă nr. 4959/2021 din 15 decembrie 2021, a admis excepţia necompetenţei materiale Tribunalului Argeş, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţinare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în consecinţă, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În speţă, reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul D.I.I.C.O.T. - BIROUL TERITORIAL DÂMBOVIŢA, iar potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Alin. (3) al aceluiaşi articol statuează că dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Prin raportare la aceste prevederi legale, instanţa a constatat că reclamanţii nu ar fi putut sesiza Tribunalul Argeş, întrucât cererea nu este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea aceştia şi nici a unei instanţe inferioare acesteia.

Astfel, a reţinut că aparţine Tribunalului Prahova competenţa de soluţionare a cauzei.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces, condiţie îndeplinită în cauză.

Instanţa supremă reţine că, în cauză, reclamantele E. şi F., în calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Dâmboviţa, au chemat în judecată pârâţii: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, acţiunea reclamantelor având ca obiect drepturi salariale.

Art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, prevede că:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Totodată, potrivit art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) din C. proc. civ. "se aplică în mod corespunzător" trebuie înţeleasă ca referindu-se la desfăşurarea activităţii în cadrul unei unităţi de parchet ce funcţionează pe lângă instanţa arătată la alin. (1).

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 78/2016, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism funcţionează ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism; are personalitate juridică şi sediul în municipiul Bucureşti.

Prin urmare, D.I.I.C.O.T. are o structură organizatorică de sine-stătătoare, subunităţile acesteia nefiind arondate instanţelor, astfel că, ipoteza avută în vedere la instituirea art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu-şi găseşte aplicabilitatea în cauzele în care sunt părţi procurorii sau personalul auxiliar al acestei instituţii.

Cum reclamantele îşi desfăşoară activitatea în cadrul structurii teritoriale Dâmboviţa a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, competenţa teritorială nu poate fi determinată în condiţiile art. 127 C. proc. civ.

Mai mult chiar, prin raportare la dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., trebuie observat că reclamantele îşi desfăşoară activitatea la D.I.I.C.O.T. - S.T. Dâmboviţa, structură care nu ar putea fi asimilată sub nicio formă Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova sau Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pentru a conduce la concluzia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova.

Prin urmare, în mod corect a reţinut Tribunalul Argeş că nu este competent teritorial să soluţioneze cererea reclamantelor, întrucât acestea din urmă nu aveau obligaţia să sesizeze o instanţă de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate.

Având în vedere că Tribunalul Prahova a invocat în mod greşit incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. pentru a se dezînvesti de la soluţionarea cauzei disjunse, precum şi faptul că prezentul conflict de competenţă s-a ivit între Tribunalul Argeş şi Tribunalul Prahova, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, ca primă instanţă sesizată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2022.