Fatal road accident damages: Appeal of relatives dismissed, appeal of life partner partially allowed and remanded for material damages

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vi-a Civilă la 23 mai 2016 sub nr. x/23.05.2016, reclamanţii A., B., C., D., D. şi E. au chemat în judecată pe pârâta F., prin reprezentant de despăgubiri G. S.R.L. şi intervenientul forţat H., solicitând obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 1.000.0000 de euro, în echivalent RON la data plăţii pentru reclamanta B. în calitate de mamă a defunctului; 500.000 de euro, în echivalent RON la data plăţii pentru reclamantul A. în calitate de fiu al defunctului; 500.000 de euro, în echivalent RON la data plăţii pentru reclamanta D. în calitate de soră a defunctului; 1.000.000 de euro, în echivalent RON la data plăţii pentru reclamantul D. în calitate de tată al defunctului; 100.000 de euro, în echivalent RON la data plaţii pentru reclamantul C. în calitate de tată vitreg al defunctului; 250.000 de euro, în echivalent RON la data plăţii cu titlu de daune morale şi 10.773, 69 de euro în echivalent RON la data plăţii cu titlu de daune morale, pentru reclamanta E., în calitate de persoană vătămată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1349, 1357, 1381-1395 şi art. 2214 C. civ. şi Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România.

Prin sentinţa civilă nr. 3793/2018 din 13 decembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea reclamanţilor şi a dispus obligarea pârâtei: să plătească reclamantului A. - suma de 4.050 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale; reclamantei B. - suma de 6750 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale; reclamantului D. - suma de 6000 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale; reclamantei D. - suma de 1800 euro, în echivalent RON la data plaţii, cu titlu de daune morale; reclamantei E. - suma de 13.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A., B., D., D., E..

Prin decizia civilă nr. 1160 din 28 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamanţii A., B., D., D., E. împotriva sentinţei civile nr. 3793 din 13 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

Majorează cuantumul daunelor morale acordate reclamanţilor, astfel: 10.000 euro reclamantului D., 10.750 euro reclamantei B., 7.270 euro reclamantului A., 5.000 euro reclamantei D., fiind menţinute în rest dispoziţiile sentinţei.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanţii A., B., D., D., precum şi reclamanta E..

Motivele de casare privind recursul reclamanţilor A., B., D., D..

Prin memoriul de recurs, recurenţii au invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 şi 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii apreciază că decizia recurată este insuficient motivată, întrucât nu cuprinde considerentele care să arate temeiul de drept care stă la baza soluţiei pronunţate şi nici detalierea aspectelor/criteriilor avute în vedere pentru cuantificarea daunelor morale acordate.

Astfel, în mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecaţii, în caz contrar fiind lipsita de suport probator şi legal, fiind pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, recurenţii apreciază că hotărârea supusă controlului de legalitate nu respectă cerinţele legale privind motivarea deciziilor judecătoreşti, fiind în faţa unei motivări superficiale ce nu răspunde criticilor din apelul formulat, ci se fundamentează pe statuări nemotivate ale completului de apel, prin urmare se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Într-o altă critică, se susţine că instanţa de apel nu a făcut aplicarea art. 2641, 2562 şi 2563 C. civ. şi nu a urmat procedura aflării conţinutului dreptului străin prevăzută de convenţia din 1968 europeană în domeniul informării asupra dreptului străin şi protocolul adiţional la convenţie, semnat la Strasbourg la 15 martie 1978 la care România a aderat prin H.G. nr. 153/1991.

În acest context, se arată că la dosarul cauzei se regăseşte doar legea asigurărilor din Belgia, tradusă în română, depusă de către pârâtă, reglementare legală care nu oferă instanţei informaţii cu privire la normele care reglementează toate elementele prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma II), Regulament în temeiul căruia a fost reţinută aplicabilitatea legii belgiene ca drept material în prezenta cauză.

În acest sens, recurenţii consideră că independent de diligenţele dispuse în sarcina părţii care invocă o legislaţie străină, privind dovada conţinutului său, instanţa însăşi are obligaţia stabilirii conţinutului legii străine, în vederea stabilirii competenţei legislative în favoarea unei norme străine ori a normei interne, în temeiul art. 2557-2558 C. civ., prin modalităţile prevăzute de art. 2558 din acelaşi Cod, inclusiv pentru a verifica dacă această lege retrimite la dreptul român sau la dreptul altui stat.

În opinia recurenţilor, neparcurgerea acestei proceduri şi în consecinţă, necunoaşterea dreptului străin în temeiul căruia a fost judecat de către instanţa de judecată, se încadrează atât în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, cât şi în cel prevăzut la pct. 5, deoarece se încalcă astfel principiile generale ale dreptului procesual civil, respectiv art. 6, art. 13 şi art. 22 C. proc. civ.

Astfel, consideră că cauză nu s-a realizat o judecată efectivă a cererilor reclamanţilor/apelanţi conform dreptului material aplicabil în cauză, întrucât nu s-au făcut diligente minime de către instanţa de judecată, în sensul aflării normelor de drept material care reglementează stabilirea întinderii prejudiciului în cauză şi cuantificarea daunelor morale în cazul victimelor decedate în accidente rutiere.

Mai susţin recurenţii, că hotărârea instanţei de apel este dată cu încălcarea "principiului reparării în integralitate a prejudiciului suferit", cuantumul daunelor morale acordate fiind stabilit sub un nivel care să compenseze cu adevărat pierderea suferită de rudele victimei decedate în accidentul rutier.

Legislaţia din România nu conţine norme pentru determinarea cuantumului daunelor morale, iar conform celor reţinute de instanţa de judecată, nici legislaţia belgiană nu conţine criterii exprese pentru cuantificarea daunelor morale acordate în cazul prejudiciilor produse prin accidente rutiere. In aceste condiţii, atât la nivel naţional cât şi în sistemul de drept belgian, criteriile de determinare al acestor daune se stabilesc prin jurisprudenţă în materie.

Aşadar, daunele morale la care sunt îndreptăţite părţile în calitate de rude ale victimei decedate în accidentul rutier, se evaluează în raport de criterii subiective, asupra cărora judecătorul are o largă marjă de apreciere, limitele acestei aprecieri fiind cele care relevă justul echilibru între dauna morală suferită şi despăgubirea ce trebuie acordată pentru a asigura compensarea suferinţelor titularului dreptului la daune morale.

Motivele de casare privind recursul declarat de reclamanta E..

Prin cererea de recurs formulată, reclamanta E. a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate, iar în rejudecare admiterea apelului reclamantei şi majorarea daunelor morale având în vedere dreptul material aplicabil în speţă.

În argumentarea memoriului de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a omis să cerceteze, din eroare, un motiv de apel invocat de aceasta, şi anume cererea sa de reparare a prejudiciului material, având în vedere că instanţa de apel a analizat exclusiv solicitarea acestei apelante de a se majora despăgubirile pentru prejudiciul moral suferit.

Astfel, prin apelul declarat, reclamanta E. a invocat următoarele motive de apel: în mod greşit, judecătorul de caz nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 5 şi 22 C. proc. civ. şi nu a acordat acestei reclamante despăgubiri într-un cuantum echitabil, conform principiului echităţii la care trimit aceste dispoziţii legale de procedură care sunt aplicabile în speţă. întrucât legea belgiană nu stabileşte decât la nivel de principiu despăgubirile morale, instanţa trebuia să stabilească despăgubirile morale la un nivel echitabil şi care să compenseze durerea cauzată prin săvârşirea faptei ilicite, sens în care consideră că despăgubirile acordate reclamantei sunt la un nivel inechitabil şi nu pot compensa prejudiciul moral, prejudiciul de agrement şi prejudiciul estetic suferit.

In ceea ce priveşte prejudiciul material pretins de către reclamantă constând în cheltuielile de spitalizare şi de refacere a stării de sănătate, recurenta consideră că acestea sunt dovedite şi trebuie reparate de către pârâtă, întrucât debitul pe care îl datorează reclamanta către unitatea medicală care i-a acordat îngrijiri medicale de specialitate reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă care este în sarcina reclamantei, chiar dacă aceasta încă nu a efectuat plata către unitatea spitalicească.

Cheltuielile de spitalizare care sunt imputabile reclamantei trebuie să cadă în sarcina pârâtei, întrucât aceasta răspunde conform legii belgiene sau româneşti pentru aceste cheltuieli. Având în vedere că pârâta nu a achitat, până la acest moment, cheltuielile de spitalizare, iar spitalul din Belgia îi impută reclamantei aceste cheltuieli, creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă, apreciază că prima instanţă, în mod netemeinic, a respins acest capăt de cerere în mod eronat.

Aceasta mai susţine că, instanţa de apel a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil reglementate de art. 6, art. 13, art. 20, art. 22 alin. (6) C. proc. civ., art. 476 şi art. 477 din acelaşi Cod, reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii absolute, conform art. 174 alin. (2) C. proc. civ., ce au produs părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea deciziei atacate, conform art. 175 alin. (1) din acelaşi Cod.

Prin critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta consideră că decizia recurată este nelegală şi din punct de vedere al nemotivării sau al motivării greşite şi contradictorii cu referire la respingerea apelului formulat de aceasta, prin care a solicitat majorarea cuantumului daunelor morale.

Astfel, deşi instanţa de apel a reţinut ca prima instanţa de fond a stabilit greşit caracterul "obligatoriu" al tabelului indicativ depus de pârâtă, concluzionând că are doar caracter de recomandare pentru judecători şi a concluzionat că atât legea română cât şi legea belgiană stabilesc că repararea prejudiciului moral se face conform principiului echităţii, cu toate acestea, a considerat că se impune majorarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit doar în ceea ce-i priveşte pe reclamanţii A., B., D., D..

In ceea ce o priveşte pe reclamanta E., deşi constată că aceasta a suferit leziuni care i-au pus în pericol viaţa şi au necesitat 95-100 zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, cu incapacitate totală de muncă pe această perioadă, a considerat că suma de 13.000 de Euro, stabilită de prima instanţă conform "tabelului indicativ" facultativ că este corect individualizată şi respectă criteriul de echitate. Această concluzie a instanţei de apel vine în contradicţie cu motivarea admiterii apelului pentru ceilalţi reclamanţi, deşi pentru aceştia a considerat instanţa de apel că prima instanţa s-a raportat la acest tabel indicativ în mod greşit, admiţând apelul unei părţi dintre reclamanţi, pentru reclamanta E., deşi despăgubirile au fost stabilite tot în funcţie de acest tabel, soluţia instanţei de apel este diferită, respingându-se apelul cu această motivare contradictorie, sens în care se apreciază că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii punând reclamanţi cu aceeaşi situaţie juridică pe poziţii diferite, pentru unii admiţând, iar pentru alţii respingând apelul, în mod inechitabil.

Practic, instanţa de apel, deşi constată că prima instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dreptului material pentru toţi reclamanţii, soluţia este de admitere a apelului doar pentru o parte dintre reclamanţi.

În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta consideră că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare şi interpretare a dreptului material aplicabil în cauză, întrucât judecătorul nu era ţinut de tabelul cu sumele forfetare ci, trebuia să facă o analiză a prejudiciului moral efectiv suferit de către reclamanţi şi să stabilească o despăgubire echitabilă, proporţională cu suferinţa, durerea cauzată de pierderea persoanei faţă de care nutreau sentimente de afecţiune din punct de vedere emoţional, moral, psihic.

Aşadar, în cazul reclamantei E., prima instanţa de fond a pronunţat de asemenea o hotărâre nelegală şi netemeinică cu aplicarea greşită a dreptului material, întrucât instanţa trebuia să aprecieze în concret daunele morale, prejudiciul efectiv, nefiind ţinută de tabelul cu sumele forfetare şi de recunoaşterea parţială a pretenţiilor din partea pârâtei.

In acest context, instanţa de judecata va soluţiona acordarea de daune morale doar în funcţie de principiile generale de drept civil care privesc repararea prejudiciului, răspunderea civilă delictuală, asigurările de răspundere civilă obligatorii, iar nu în funcţie de un "tabel" care nu este prevăzut de un act normativ şi nu reprezintă el însuşi o dispoziţie legală, normativă şi obligatorie, fiind, în opinia recurentei, un ghid practic de soluţionare pe cale amiabilă extrajudiciară a litigiilor de acest tip, iar nu în faza de judecată.

Prin urmare, rezultă că instanţa de apel trebuia să facă aplicarea art. 19 bis. 13 coroborat cu art. 1382-1386 bis C. civ. belgian şi să stabilească pentru reclamanta E. despăgubiri morale într-un cuantum echitabil şi proporţional cu suferinţele psihice indurate/suferite în urma evenimentului nefericit al cărei victima a fost.

Aşadar, după cum se poate observa, instanţa de apel a aplicat greşit dreptul material în cauză, dar nici nu a motivat ori analizat în concret apelul declarat de către această reclamantă cu privire la majorarea daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit, limitându-se să afirme că daunele stabilite de către prima instanţă sunt suficiente şi echitabile, deşi acestea au fost stabilite în baza unui tabel care nu face parte din legislaţia belgiană în materie delictuală, care nu completează C. civ. belgian sau Legea asigurărilor din Regatul Belgiei. Procedând astfel, instanţa de apel a făcut aceeaşi eroare ca şi prima instanţă menţinând-o ca legală şi temeinică, respingând în mod greşit apelul reclamantei.

Prin întâmpinarea depusă la 22 ianuarie 2021, intimata F., prin reprezentant de despăgubiri G. S.R.L. a invocat pe cale de excepţie nulitatea recursurilor, întrucât criticile invocate nu pot fi încadrate în motivele de casare indicate, sens în care se impune aplicarea sancţiunii nulităţii recursurilor, în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursurilor declarate de reclamanţi, cu menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei atacate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 27 mai 2021, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor a fost comunicat părţilor la data de 10 iunie 2021, părţile nedepunând punct de vedere.

Prin încheierea din 7 octombrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi A., D., B. şi D., precum şi de recurenta-reclamantă E. împotriva deciziei civile nr. 1160 din 28 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a acordat termen la data de 25 aprilie 2021.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de reclamanţii A., B., D., D. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează cazul de casare a unei hotărâri, care se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conţinutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Rezultă, aşadar, din analiza acestor prevederi legale, că hotărârea poate fi considerată nemotivată atât atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, însă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reţinute în speţă, întrucât acest motiv de recurs a fost invocat formal, având în vedere că în cuprinsul memoriului de recurs s-au redat considerente generale referitoare la nemotivarea hotărârilor judecătoreşti fără a se arăta concret în ce constă pretinsa nemotivare a hotărârii din apel, nefiind dezvoltate critici pe acest aspect care să poată fi supuse controlului de legalitate din perspectiva acestui caz de casare.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că instanţa de apel nu a făcut aplicarea art. 2641, 2562 şi 2563 C. civ. şi nu a urmat procedura aflării conţinutului dreptului străin prevăzută de convenţia din 1968 europeană în domeniul informării asupra dreptului străin şi protocolul adiţional la convenţie, semnat la Strasbourg la 15 martie 1978 la care România a aderat prin H.G. nr. 153/1991.

În opinia recurenţilor, neparcurgerea acestei proceduri şi în consecinţă, necunoaşterea dreptului străin în temeiul căruia a fost judecat de către instanţa de judecată, se încadrează atât în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, cât şi în cel prevăzut la pct. 5, deoarece se încalcă astfel principiile generale ale dreptului procesual civil, respectiv art. 6, art. 13 şi art. 22 C. proc. civ.

Critica nu este fondată. Înalta Curte reţine sub acest aspect că prevederile art. 2562 C. civ., invocate de recurenţi, reglementează alternativ modalităţile prin care poate fi stabilit conţinutul legii străine. În acest context, se reţine că în speţă în mod legal, cu aplicarea prevederilor art. 2562 alin. (1) şi (2) C. civ., instanţa devolutivă a stabilit conţinutul legii străine prin raportare la traducerea acestuia, depusă la dosarul cauzei, o asemenea situaţie încadrându-se în modul adecvat de cunoaştere, reglementat de norma naţională.

Se reţine, totodată, că recurenţii, deşi au invocat nelegalitatea deciziei de apel din perspectiva necunoaşterii conţinutului legii străine, nu au dovedit că respectiva lege ar avea alte prevederi, contrare celor menţionate în traducerea aflată la dosarul cauzei.

Pe acest aspect, al aplicării conţinutului legii străine, referitor la prejudiciul moral, instanţa de apel a reţinut că legea belgiană nu oferă criterii de apreciere a acestuia, rămânând aplicabil principiul echităţii, comun atât sistemului de drept românesc, cât şi al celui belgian, prin raportare la sursele comune ale acestora şi că în baza acestui principiu, instanţa trebuie să stabilească un echilibru între prejudiciul moral suferit de victimă şi despăgubirile acordate acesteia.

În ceea ce priveşte susţinerile întemeiate pe pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., din perspectiva cuantumului daunelor morale, dezvoltarea criticii din memoriul de recurs se circumscrie nemulţumirii recurenţilor faţă de nivelul acordat. Or, acest aspect nu poate reprezenta o critică de nelegalitate, având în vedere că recurenţii au dezvoltat critici cu privire la stabilirea situaţiei de fapt şi la reinterpretarea probelor administrate în cauză, chestiuni ce vizează netemeinicia hotărârii atacate.

Aşadar, pentru ca susţinerile dezvoltate de recurenţi să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceştia trebuiau să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.

În cazul de faţă, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Referitor la criticile întemeiate pe pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., potrivit căruia se încalcă principiile generale ale dreptului procesual civil, respectiv art. 6, art. 13 şi art. 22 C. proc. civ., se constată că în cadrul memoriului de recurs, recurenţii nu au dezvoltat normele de procedură evocate ce ar fi fost nerespectate de instanţa de apel, context în care se apreciază că acestea au fost invocate în mod formal.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de reclamanta E. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

În raport cu aspectele criticate, se constată că prin recursul formulat de reclamanta E. s-au invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., iar din analiza memoriului de recurs, se apreciază că motivul de recurs ce vizează dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este întemeiat, întrucât priveşte criticile referitoare la daunele materiale solicitate prin acţiune.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În argumentarea memoriului de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a omis să cerceteze, din eroare, motivul de apel invocat de aceasta privind cererea sa de reparare a prejudiciului material, având în vedere că instanţa de apel a analizat exclusiv solicitarea acestei apelante de a se majora despăgubirile pentru prejudiciul moral suferit.

Cu privire la prejudiciul material pretins de către reclamantă constând în cheltuielile de spitalizare şi de refacere a stării de sănătate, se constată că instanţa de apel nu l-a analizat sub nicio formă, iar din această perspectivă recurenta este îndreptăţită să beneficieze de această reparaţie, întrucât debitul pe care îl datorează unităţii medicale care i-a acordat îngrijiri medicale de specialitate reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă care este în sarcina reclamantei, chiar dacă aceasta încă nu a efectuat plata către unitatea spitalicească.

Procedând în acest mod, instanţa de apel a încălcat principiile fundamentale care guvernează procesul civil şi principiul devoluţiunii căii de atac a apelului, a căror încălcare se sancţionează cu nulitatea absolută, urmând ca Înalta Curte să dispună casarea parţială a deciziei recurate, iar în rejudecare instanţa de apel se va preocupa să analizeze motivul de apel privind prejudiciul material suferit de către reclamanta E. pentru considerentele expuse, care au fost invocate şi în cadrul memoriului de apel.

În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta consideră că decizia recurată este nelegală şi din punct de vedere al nemotivării sau al motivării greşite şi contradictorii cu referire la respingerea apelului formulat de aceasta, prin care a solicitat majorarea cuantumului daunelor morale, întrucât, deşi s-a reţinut că prima instanţa de fond a stabilit greşit caracterul "obligatoriu" al tabelului indicativ depus de pârâtă, cu toate acestea, a considerat că se impune majorarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit doar în ceea ce-i priveşte pe reclamanţii A., B., D., D..

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conţinutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Rezultă, aşadar, din analiza acestor prevederi legale, că hotărârea poate fi considerată nemotivată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, însă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reţinute în speţă, întrucât, deşi concisă motivarea instanţei de apel s-a apreciat, prin raportare la gravitatea leziunilor constatate, că despăgubirea acordată de prima instanţă, în sumă de 13.000 euro, este corect individualizată, respectând criteriul de echitate.

Altfel spus, situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar criticile reclamantei nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluţiei adoptate.

Prin urmare, se constată că instanţa de apel a găsit prin soluţia pronunţată pe acest aspect un echilibru între pretenţiile formulate de reclamanţi, neputându-se reţine că sumele acordate reclamanţilor nu ar fi de natură să compenseze, în măsura în care este posibil, suferinţele de ordin afectiv ale acestora.

Referitor la critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta consideră că decizia recurată este nelegală, întrucât instanţa de apel a aplicat greşit dreptul material în cauză şi nici nu a motivat ori analizat în concret apelul declarat de către această reclamantă cu privire la majorarea daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit.

Aşadar, repararea daunelor morale este şi trebuie să fie înţeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale şi patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, să ofere o anumită satisfacţie sau uşurare, pentru suferinţele îndurate.

Cu toate acestea, despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie, o categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată, din cauza imposibilităţii, cu totul fireşti, de stabilire a unei concordanţe valorice exacte între cuantumul său şi gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie.

Cuantificarea valorică, materială trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, în virtutea aceloraşi raţiuni, pentru care sunt admise şi aşa-zisele mijloace adecvate de natură nepatrimonială, adică pentru faptul că, deşi nu compensează nimic, în sensul propriu al termenului, aceasta poate oferi persoanei lezate o anumită compensaţie pentru răul suferit, o anumită satisfacţie sau uşurare a suferinţelor suportate, care poate fi nu atât un efect al cuantumului sumei acordate - deşi nici acest aspect nu este de neglijat - cât al simplului fapt că despăgubirea i-a fost recunoscută şi acordată.

Prin urmare, se constată că critica recurentei ce vizează cuantumul daunelor morale acordate de către instanţa de fond şi menţinute de instanţa de apel nu poate fi examinată prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., întrucât aceasta susţine critici de netemeinicie a deciziei atacate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., D., B. şi D. împotriva deciziei civile nr. 1160 din 28 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, iar în ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-reclamantă E. împotriva aceleiaşi decizii va fi admis în parte, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 3793/2018 din 13 decembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în ce priveşte criticile vizând daunele materiale solicitate prin acţiune, urmând a fi menţinute restul dispoziţiilor deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., D., B. şi D. împotriva deciziei civile nr. 1160 din 28 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte I., prin reprezentant de daună G. S.R.L., F., prin mandatar G. S.R.L. şi J., prin reprezentant de daună G. S.R.L. şi intimatul-intervenient H..

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă E. împotriva aceleiaşi decizii.

Casează în parte decizia atacată.

Trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecarea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 3793/2018 din 13 decembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în ce priveşte criticile vizând daunele materiale solicitate prin acţiune.

Menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2021.