Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2598/2021 AI generated

Challenging Arbitration Award for Lack of Motivation: Appellate Decision Quashed and Remanded for Failure to Provide Grounds

Case Number Decizia nr. 2598/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appeal of the claimant, quashed the appellate decision of the Cluj Court of Appeal, and remanded the case for retrial, effectively ruling in favor of the claimant on procedural grounds. The dispute concerned an action for annulment of a commercial arbitration award rendered under a construction contract, where the claimant challenged the award under Article 608(g) of the Code of Civil Procedure, arguing that it lacked the mandatory reasoning explaining the calculation of damages for pending works. The ICCJ found that the lower court’s decision was completely unmotivated, containing only a recital of the arbitration award's grounds without providing its own legal or factual analysis of the claimant’s arguments, thereby violating Article 425(1)(b) of the Code of Civil Procedure, which mandates that judicial decisions include the court's reasons for admitting or rejecting claims. By failing to explicitly state the grounds for its decision or address the specific criticism regarding the lack of motivation in the arbitral award, the appellate court breached the right to a fair trial under Article 6 of the ECHR and Article 21(3) of the Romanian Constitution, necessitating the quashing of the judgment under Article 488(1)(6) of the Code of Civil Procedure to ensure the right to two degrees of jurisdiction.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 144 alin. (2) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Challenging Arbitration Award for Lack of Motivation: Appellate Decision Quashed and Remanded for Failure to Provide Grounds: Pe fondul cauzei se solicită admiterea cererii în anulare în temeiul art. 608, lit. g) C. proc. civ., deoarece hotărârea arbitrală nu cuprinde motivele care au condus la soluţia adoptată, respectiv motivele care au condus la stabilirea sumei de 112.910,64 RON ca fiind valoarea lucrărilor rămase de executat şi, pe cale de consecinţă solicită instanţei de recurs desfiinţare în parte a hotărârii arbitrale nr. 34/2020 sub aspectul soluţiei adoptate asupra cererii reconvenţionale iar în rejudecare să fie respinsă cererea reconvenţională ca nefondată.

Keywords

AI generated
arbitration grounds for cassation construction contract award Civil Procedure Code failure to state reasons commercial contract

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Cluj sub nr. x din 17 ianuarie 2020, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat angajarea răspunderii contractuale - factură neplătită - la care se adaugă daune interes moratorii şi cheltuieli de arbitrare decurgând din Contractul de execuţie de lucrări nr. x din 23 mai 2018 şi actele adiţionale ale acestuia nr. 1, 2, 5 prin obligarea pârâtei la plata sumei de 134.636,66 RON reprezentând contravaloarea facturii fiscale seria x nr. x emisă la 17 decembrie 2020 şi la plata penalităţii contractuale de întârziere de 0,5 % pe zi începând cu data scadenţei până la data plăţii integrale a debitului - 264693,14 RON de la scadenţă (19 decembrie 2018) până la data depunerii cererii 17 ianuarie 2020.

Prin cererea reconvenţională depusă de pârâtă s-a solicitat rezoluţiunea totală a contractului de execuţie de lucrări nr. x din 23 mai 2018, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară şi restituirea prestaţiilor; antrenarea răspunderii contractuale a reclamantei-pârâte reconvenţională pentru prejudiciul cauzat ca urmare a neexecutării; obligarea aceleiaşi la plata sumei de 301.469,7 RON reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a nerespectării dispoziţiilor contractuale, transpus în penalităţi de întârziere, calculate de la data de 13 octombrie 2018 până la înregistrarea cererii reconvenţionale.

Prin sentinţa arbitrală nr. 34 din 4 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Arbitral în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Cluj a fost admisă în parte cererea de arbitrare înregistrată la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Cluj sub nr. x din 17 ianuarie 2020, formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., fiind obligată pârâta la plata sumei de 134.363.66 RON cu titlu de diferenţă de preţ şi la plata sumei de 29.368,18, cu titlu de penalităţi convenţionale de întârziere pentru perioada 13 aprilie 2019-17 ianuarie 2020.

Pârâta a fost obligată la plata de penalităţi de întârziere convenţionale în cuantum de 101,62 RON pe zi de întârziere de la data de 18 ianuarie 2020 şi până la stingerea debitului, obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 950,65 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale parţiale.

A fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta B. S.R.L. împotriva reclamantei A. S.R.L. şi a fost obligată obligă reclamanta-pârâtă reconvenţională la plata sumei de 114.039,1 RON cu titlu de penalităţi de întârziere convenţionale pentru perioada 13 octombrie 2018-13 aprilie 2019.

Au fost compensate cheltuielile părţilor cu privire la onorariile avocaţiale achitate reprezentanţilor lor convenţionali, fiind respinse în rest pretenţiile părţilor.

La data de 2 decembrie 2020, A. S.R.L. a formulat acţiune în anulare a sentinţei arbitrale nr. 34/2020 solicitând desfiinţarea în parte a hotărârii arbitrale sub aspectul soluţiei adoptate asupra cererii reconvenţionale, iar în rejudecare, respingerea cererii reconvenţionale ca nefondată, cu păstrarea celorlalte prevederi ale sentinţei.

Prin decizia nr. 56/2021 din 13 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anulare.

A fost respinsă acţiunea în anulare formulată de A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. privind anularea sentinţei arbitrale nr. 34 din 4 noiembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 a Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Cluj, fiind obligată pârâta să achite intimatei suma de 6376,14 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, întrucât aceasta cuprinde numai motive străine de natura cauzei;

Pe fondul cauzei se solicită admiterea cererii în anulare în temeiul art. 608, lit. g) C. proc. civ., deoarece hotărârea arbitrală nu cuprinde motivele care au condus la soluţia adoptată, respectiv motivele care au condus la stabilirea sumei de 112.910,64 RON ca fiind valoarea lucrărilor rămase de executat şi, pe cale de consecinţă solicită instanţei de recurs desfiinţare în parte a hotărârii arbitrale nr. 34/2020 sub aspectul soluţiei adoptate asupra cererii reconvenţionale iar în rejudecare să fie respinsă cererea reconvenţională ca nefondată.

În acest context, recurenta-reclamantă a susţinut că a formulat cerere în anularea sentinţei arbitrale nr. 34/2020, având ca motivare în drept art. 608, lit. g) C. proc. civ.: hotărârea arbitrală nu cuprinde motivele care au condus la soluţia adoptată; iar ca motivare în fapt s-a arătat că motivele care au condus la stabilirea sumei de 112.910,64 RON ca fiind valoarea lucrărilor rămase de executat nu sunt descrise în sentinţa arbitrală. În afară de pasajul:

"după cum pârâta-reclamantă a pretins", nu mai există nicio altă menţiune referitoare la modul de stabilire a valorii rămase de executat.

Asupra acestor motive, instanţa învestită cu judecarea acţiunii în anulare, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, nu s-a pronunţat în niciun fel astfel încât nu a existat o judecată asupra fondului pretenţiilor reclamantei.

În continuare, recurenta citează jurisprudenţa Înaltei Curţi ce vizează neanalizarea probelor administrare în cauzele menţionate, precum şi în cele ce nu cuprind analiza corespunzătoare a criticilor concrete formulate cu privire la soluţia primei instanţe.

Pentru aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei nr. 56/2021, deoarece aceasta cuprinde numai motive străine de natura cauzei, referitoare la despăgubirile datorate de reclamanta-pârâtă către pârâta-reclamantă - care nu fac obiectul acţiunii în anulare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conţinutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Din modul de expunere al criticilor se deduce că ipoteza avută în vedere de recurentă, în argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea atacată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Aşadar, obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ, are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică relevantă şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la susţinerile şi apărările părţilor, la probatoriul administrat, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a CEDO s-a apreciat că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecaţii a fost examinată în mod efectiv. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc toate susţinerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina împotriva României; cauza Gheorghe împotriva României) a subliniat rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a arătat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă sau cel puţin de a le aprecia.

Relevante sunt şi considerentele avute în vedere de Curtea Constituţională în pronunţarea deciziei nr. 216/2019, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial cu numărul 548 din data de 3 iulie 2019, care a statuat că"Una dintre garanţiile implicite ale desfăşurării procedurii unui proces echitabil o reprezintă motivarea hotărârilor. Astfel, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţa de judecată, care, în mod necesar, are obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor de probă".

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

În cauză, decizia atacată este complet nemotivată. Aceasta întrucât în considerentele sale se regăsesc redate prevederile art. 608 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., considerentele instanţei de fond cu privire la situaţia de fapt reţinută în cauză, motivele instanţei arbitrale cu privire la soluţia de admitere în parte a cererii reconvenţionale, iar în final s-a apreciat că motivul invocat de petentă în acţiunea în anulare nu subzistă, fără prezentarea vreunui argument propriu al instanţei cu privire la legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond.

În acest context apare cu evidenţă faptul că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind astfel încălcat dreptul recurentei la un proces echitabil.

Prin nemotivarea hotărârii, recurentei i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată la aceeaşi instanţă, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie.

Aşa fiind, având în vedere dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei nr. 56/2021 din 13 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, pe care o va casa şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 56/2021 din 13 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2021.