Statute of limitations for fictitious service invoices and fiscal liability arising from delictual conduct of former officers

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Constată că, prin sentinţa nr. 38 din data de 07.12.2020 Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a respins acţiunea formulată de reclamanta A., B., C. în contradictoriu cu pârâţii D., E. şi F., ca prescrisă, şi a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, potrivit datelor furnizate de părţi, între acestea s-au derulat relaţii contractuale până la data de 15 aprilie 2011 şi de la această dată a început să curgă termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958, în care creditoarea avea dreptul să solicite plata prejudiciului pretins, în cuantum de 848.832 RON plus TVA, reprezentând contravaloarea serviciilor achitate şi pretins neefectuate de către pârâtă, fiind împlinit în anul 2014.

Reclamanta nu a putut face dovada suspendării sau întreruperii termenului de prescripţie, întrucât deşi a iniţiat acţiuni în justiţie, acestea au fost soluţionate prin respingere. Procesul-verbal nr. x/20.12.2016 al DRAF invocat de reclamantă, pe de o parte, survine după împlinirea termenului de prescripţie, iar, pe de altă parte, nu este întrerupător de prescripţie şi nu-i este opozabil pârâtei.

În plus, conform art. 7 din Decretul 167/1958, prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui. Or, reclamanta nu poate invoca faptul că nu a cunoscut existenţa prejudiciului decât în momentul încheierii controlului DRAF întrucât avea posibilitatea să-l cunoască dacă ar fi manifestat un minim interes faţă de situaţia financiară a asociaţiei.

Având în vedere data la care creditoarea a înregistrat cererea de chemare în judecată la Tribunalul Gorj, anume 19.12.2019, prima instanţă a constatat că s-a împlinit termenul de prescriptie de 3 ani pentru creanţa pretinsă de reclamantă izvorâtă din decontarea unor servicii pretins neefectuate de către pârâtă.

Cel de-al doilea capăt de cerere vizează acordarea de dobânzi, penalităţi şi alte accesorii calculate la suma pretinsă prin capătul principal de cerere. Ca urmare a interventiei prescriptiei şi obligaţia pârâtei la plata acestora, având în vedere caracterul lor accesoriu faţă de debitele principale, s-a stins conform art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Prin decizia nr. 328/2021 din 26 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A., B., C..

Instanţa de apel a confirmat soluţia şi considerentele primei instanţe referitoare la excepţia prescripţiei în ceea ce priveşte acţiunea în pretenţii în sumă de 844.832 RON plus tva promovată împotriva pârâtei D.. În condiţiile în care se invocă plata unor servicii ce nu au fost efectiv prestate, în baza unor facturi fictive ce nu atestau relaţii comerciale reale, este evident că reclamanta putea şi trebuia să cunoască, la data efectuarii plăţii, că respectivele servicii (servicii de deszăpezire şi amenajări drumuri forestiere, servicii de debitare material lemnos) nu au fost prestate sau au fost prestate necorespunzător în raport cu înţelegerea părţilor.

Indiferent de constatările unor organe de control cu privire la caracterul datorat sau nedatorat al sumelor achitate de reclamantă, aceasta trebuia, în momentul plăţii, să cunoască dacă plata bănească către prestatorul de servicii cu care avea relaţii contractuale era în concordanţă cu înţelegerea sa cu acesta din urmă. În acelaţi sens, au fost reţinute şi considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19/2019 pronunţate în recurs interesul legii.

Controlul efectuat de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF constată doar abaterile sau neregularităţile cu privire la aplicarea legii, ce au generat paguba, în baza datelor puse la dispoziţia de către reclamanta supusă controlului. Prejudiciul constatat reprezentând sumele de bani plătite nejustificat, era preexistent încheierii procesului-verbal nr. x/20.12.2016 al ANAF şi trebuia să fie cunoscut independent de constatările organului de control, cu atât mai mult cu cât respectivul proces-verbal a fost întocmit urmare a verificării actelor aflate în posesia reclamantei şi puse la dispoziţia organului de control de către reclamantă. Izvorul obligaţiei debitorului nu îl reprezintă actul de control, ci contractul prin care s-au stabilit obligaţiile părţilor (obligaţia de prestare a serviciilor şi obligaţia corelativă de plată a serviciilor prestate).

Un act emis de un organ cu atribuţii de control nu poate reprezenta nici un act de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, câtă vreme dispoziţiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 prevăd expres şi imperativ cazurile în care aceasta intervine.

Referitor la soluţia privind prescripţia dreptului material la acţiunea în pretenţii în sumă de 379.026 RON reprezentând impozit pe profit, tva şi penalităţi de întârziere promovată împotriva pârâtei D., Curtea de Apel a constatat că, deşi nu a operat prescripţia, soluţia de respingere este corectă.

Suma de 379.026 RON a fost stabilită exclusiv şi personal în sarcina apelantei reclamante şi îşi are temeiul în raporturile de drept fiscal dintre aceasta în calitate de contribuabil şi stat în calitate de creditor bugetar al creanţelor stabilite cu titlu de impozit pe profit, tva şi accesorii ale acestora, raporturi independente de raporturile contractuale dintre apelanta reclamantă şi D., chiar dacă obligaţiile fiscale derivă din acestea din urmă.

În ceea ce priveşte soluţia de constatare a prescripţiei dreptului material la acţiune împotriva pârâţilor E. şi F., atât pentru cererea vizând suma de 844.832 RON plus tva, cât şi pentru cererea vizând suma de 379.026lei, instanţa de apel a reţinut că este, de asemenea, temeinică şi legală pentru aceleaşi argumente, cu precizările că, în cazul acestor pârâţi, este vorba de răspundere a foştilor salariaţi organe de conducere în cadrul asociaţiei reclamante, statuările Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia pronunţată în recurs interesul legii nr. 19/2019 fiind deopotrivă aplicabile, şi că raporturile fiscale din care rezultă obligaţiile apelantei reclamante sunt independente de raporturile dintre aceasta şi organele de conducere salariaţi.

Împotriva acestei soluţii, a declarat recurs reclamanta A., B., C. solicitând casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat soluţia asupra excepţiei prescripţiei dreptului la acţiunea promovată împotriva pârâtei D., susţinând că, până la comunicarea procesului-verbal întocmit de ANAF, nu a cunoscut că plăţile efectuate către această societate nu au avut bază reală. Doar după acest moment, cunoscând paguba şi persoana răspunzătoare, s-a născut dreptul său la acţiune şi a început să curgă termenul de prescripţie.

Totodată, a susţinut că, în speţă, a operat şi un caz de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive prin promovarea, pe calea cererii reconvenţionale, formulate în dosarul nr. x/2011, a unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a contractului dintre părţi.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind pretenţiile în valoare de 379.026 RON, recurenta subliniază că, deşi instanţa de apel a constatat că soluţia referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune este eronată, a menţinut hotărârea primei instanţe sub acest aspect în loc să facă aplicarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., care impuneau anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Totodată, a criticat şi soluţia asupra excepţiei dreptului material la acţiunea promovată împotriva pârâţilor persoanelor fizice în condiţiile în care demersul judiciar a fost întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, aceştia nefiind parţi în contractul semnat cu pârâta persoană juridică, iar termenul de prescripţie nu putea fi calculat prin raportare la momentul încheierii relaţiilor contractuale.

Prin întâmpinarea depusă la data de 21.08.2021, intimata D. a invocat excepţia nulităţii recursului, respinsă motivat la termenul din data de 11.11.2021, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţia constată fondat recursul pentru următoarele considerente:

Acţiunea promovată de reclamantă a avut două capete de cerere formulate împotriva unui pârât persoană juridică şi a doi pârâţi persoane fizice, după cum urmează:

- obligarea pârâţilor la plata sumei de 848.832 RON plus TVA, reprezentând prejudiciu suferit, constând în sume de bani achitate fără a beneficia de o contraprestaţie din partea societăţii pârâte,

- obligarea pârâţilor la plata sumei de 379.026 RON, reprezentând prejudiciu suferit, constând în sumele de bani pe care societatea a fost obligată să le plătească către bugetul de stat ca TVA, impozit pe profit şi penalităţi din cauza faptelor ilicite ale pârâţilor.

Prima instanţă a respins acţiunea împotriva tuturor pârâţilor ca fiind prescrisă, fără o analiză diferenţiată a pretenţiilor formulate împotriva fiecăruia. Instanţa de apel a analizat criticile apelantei - reclamante referitoare la soluţia primei instanţe asupra excepţiei prescripţiei prin raportare la fiecare capăt de cerere formulat împotriva pârâtei persoană juridică şi, în mod distinct, privitor la pretenţiile îndreptate împotriva pârâţilor persoane fizice.

Păstrând această modalitate relevantă de analiză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a regulilor referitoare la calculul termenului de prescripţie în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect plata de către pârâta D. a sumei de 848.832 RON plus TVA, având în vedere natura şi durata raportului juridic dintre părţi, derulat până în 2011.

Din această perspectivă, instanţa de apel a înlăturat în mod judicios susţinerile reclamantei, reiterate şi pe calea prezentului recurs, potrivit cărora dreptul său la acţiune s-ar fi născut doar după comunicarea procesului-verbal nr. x/20.12.2016 întocmit de ANAF, moment care ar marca şi începutul termenului de prescripţie de 3 ani. Astfel, s-a reţinut că minime diligenţe privind propria disciplină financiară impuneau reclamantei să cunoască eventualele pagube determinate de efectuarea unor plăţi nejustificate încă de la momentul realizării acestora, fără a aştepta un eventual control al organismelor specializate, incert în privinţa momentului în care s-ar realiza şi a concluziilor rezultate. De altfel, actul organului de control a fost întocmit în urma verificării în principal a documentelor societăţii, pârâta, în favoarea căreia curge termenul de prescripţie, neavând posibilitatea de a cunoaşte, influenţa sau contesta rezultatele controlului.

În acest sens, au fost valorificate în mod relevant şi considerentele Deciziei nr. 19/2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, potrivit cărora "stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă prescripţia se întemeiază pe ideea culpei prezumate a celui păgubit de a nu fi depus toate diligenţele necesare pentru descoperirea pagubei şi recuperarea acesteia", acesta neputându-şi invoca propria pasivitate, "aşteptând verificarea ulterioară a resurselor bugetare prin actul de control, ci trebuie să depună toate diligenţele pentru depistarea existenţei unor eventuale pagube cauzate de salariaţi în privinţa acelor resurse".

În ceea ce priveşte cauza de întrerupere invocată de recurentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că dispoziţiile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 nu sunt incidente în cauză, cererea de chemare în judecată anterior formulată de reclamantă pe cale reconvenţională în dosarul nr. x/2011 având alt obiect decât cel din cauza de faţă.

În continuare, analizând soluţia primei instanţe sub aspectul pretenţiilor în valoare de 379.026 RON îndreptate împotriva aceleiaşi pârâte, instanţa de apel a reţinut că "deşi nu a operat prescripţia, soluţia de respingere este corectă", realizând în continuare o scurtă analiză pe fond a pretenţiilor reclamantei.

Or, fiind reţinută netemeinicia soluţiei primei instanţe cu privire la excepţia prescripţiei privitor la acest capăt de cerere, în raport de solicitarea apelantei - reclamante, singura care a declarat cale de atac în cauză, şi de dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., se impunea soluţia de anulare în parte a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare cu privire la acest capăt de cerere. În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va reţine ca fiind întemeiate criticile recurentei - reclamante cu privire la acest aspect prin raportare la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revenind instanţei de recurs obligaţia corectei încadrări a argumentelor recurentei din memoriul de recurs.

În ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiunea având ca obiect pretenţiile formulate împotriva pârâţilor persoane fizice, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, deşi instanţa de apel a reţinut că acestea s-au aflat în raporturi juridice cu reclamanta de o natură diferită faţă de cel în care figura pârâta persoană juridică, a concluzionat că prescripţia a operat şi în privinţa acestora prin simpla trimitere la argumentele reţinute cu privire la primul capăt de cerere şi la considerentele Deciziei nr. 19/2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Din această perspectivă, criticile recurentei - reclamante cu privire la acest aspect pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi vor fi primite, impunându-se casarea deciziei atacate pentru a se realiza o judicioasă analiză a criticilor apelantei privitoare la prescripţia pretenţiilor formulate împotriva pârâţilor persoane fizice prin raportare la raporturile juridice specifice derulate cu acestea şi la normele speciale aplicabile.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul promovat în cauză este fondat şi va fi admis, urmând a fi trimisă cauza spre rejudecare instanţei de apel, în temeiul art. 497 C. proc. civ.

Se impune a se preciza că, deşi reţinerea în cauză a incidenţei dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ. cu prilejul analizării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ar fi atras casarea în parte şi a hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceasta din urmă, soluţia pe care a determinat-o incidenţa concomitentă şi a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. cu privire la altă parte a hotărârii instanţei de apel a impus instanţei de recurs adoptarea unei soluţii unitare de casare doar a deciziei atacate şi trimitere spre rejudecare instanţei de apel.

Revine instanţei de apel obligaţia de a face aplicarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ. sub aspectul pretenţiilor în valoare de 379.026 RON îndreptate împotriva pârâtei persoană juridică, după ce va reanaliza criticile apelantei referitoare la soluţia primei instanţe cu privire la prescrierea dreptului material la acţiunea formulată împotriva pârâţilor persoane fizice, pentru a aprecia în mod judicios dacă se impune menţinerea soluţiei primei instanţe cu privire la acest capăt de cerere sau devine deopotrivă aplicabilă soluţia de anulare în parte şi trimitere spre rejudecare la prima instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A., B., C. împotriva deciziei nr. 328/2021 din 26 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi F., E. şi D.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2021.