Cassation inadmissibility where grounds attempt to re-examine factual evidence rather than establishing non-conformity with material law

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată la 11 aprilie 2018 pe rolul Tribunalului Arad, secţia a II-a civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. S.R.L. Arad a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei obligarea pârâtei la restituirea sumei de 50.000 de euro echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de plată nedatorată şi la plata cheltuielilor de judecată, precizată la 197.523,07 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 828 din 15 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. x/2018 a fost respinsă acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta A. S.R.L. Arad, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.. A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 56.599,24 RON cu titlu de onorariu avocaţial.

Prin încheierea din 12 noiembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă s-a dispus îndreptarea din oficiu a erorile materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 828 din 15 octombrie 2019, în sensul că a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 6.599,24 RON cu titlu de onorariu avocaţial în loc de 56.599,24 RON şi că pronunţarea a fost în şedinţa publică în loc de şedinţa judecătorului sindic.

Împotriva sentinţei civile nr. 828 din 15 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă, reclamanta A. S.R.L. a formulat apel.

Prin decizia civilă nr. 298/A din 13 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Timişoara, secţia a II-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 828 din 15 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

A fost schimbată hotărârea atacată şi a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., împotriva pârâtei B. S.R.L., care, a fost obligată la plata sumei de 197.523,07 RON către reclamantă.

A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată reclamantei în sumă de 2882,5 taxă judiciară de timbru în apel, 5765 RON la fond şi 12.881,75 RON onorariu de avocat, la fond.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 298/A din 13 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Timişoara, secţia a II-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs, se susţine, în esenţă, că instanţa de apel a reţinut în mod nelegal faptul că pârâta trebuie să îi restitui apelantei-reclamante suma de 197.523,07 RON cu titlu de avans pentru imobilul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/31.05.2016, fără a observa că: nu există factură de avans pentru suma de 50.000 euro; nu există o plată pentru valoarea de 50.000 euro; că există o plată de 197.523,07 RON atât cât figurează în factura x/29.09.2012; extrasul de cont 1/30.09.2015 al S.C. A. emis de C. în care în data de 29.09.2015 apare operaţiunea a ceea ce s-a achitat cu cei 197.523,07 RON.

Menţionează că urmare a plăţii prin bancă a sumei de 197.523,07 RON aferentă facturii x/29.09.2015 în contabilitatea A. S.R.L. plata figurează la factura x/29.09.2015, iar nu ca plată în avans la Contractul de vânzare-cumpărare, existând în schimb un contract de închiriere cu nr. x/08.09.2015 în baza căruia s-a emis factura x/29.09.2015.

Este evident instanţa în mod greşit prin interpretarea eronată a normelor materiale în materie art. 1500, art. 1504 C. civ. a pronunţat o soluţie ce nu are corespondent nici în planul faptic, nici juridic şi nici contabil al societăţilor, deoarece nici în contabilitatea pârâtei şi nici în contabilitatea reclamantei, la fişă client nu figurează prima dată plată avans 50.000 euro şi mai apoi plată 200.000 euro, ci figurează o singură plată de 200.000 euro.

Mai arată că plata de 197.523,07 RON apare cu explicaţia plată factură x/2015 şi nu plată achiziţie imobil, motiv pentru care şi apărarea este tendenţioasă şi soluţia este nelegală, reclamanta nefăcând dovada că ar fi achitat în plus suma de 50.000 euro, din moment ce vorbim de suma 197.523,07 RON echivalentul a 44.000 euro.

Sintagma "ca şi avans", precizează recurenta, semnifică înainte de semnarea contractului şi nicidecum că s-a achitat 50.000 în avans.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 6 octombrie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. din perspectiva criticilor indicate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept invocate (art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.), reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Se constată că recurenta-pârâtă a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii (pct. 6), respectiv când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (pct. 8), fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanţa de apel ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentului cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel ("plata de 197.523,07 RON apare cu explicaţia plată factură x/2015 şi nu plată achiziţie imobil" etc.), ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

În speţă, recurenta tinde, în realitate, la o restabilire a situaţiei de fapt, repunând în discuţie probele şi solicitând instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală, iar faptul că se indică anumite dispoziţii legale (ex: art. 1500, art. 1504 C. civ.), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Aşa fiind, motivele de nelegalitate instituite de pct. 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ. au fost invocat cu scopul de a restabili situaţia de fapt, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

În considerarea celor ce preced, constatând că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 298/A din 13 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Timişoara, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 298/A din 13 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Timişoara, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2021.