RCA insurance dispute: Admissibility of appeal conditional on prepayment of judicial stamp fees
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appellant's appeal for lack of proper stamping, upholding the Court of Appeal's decision, which remains in force; the case involved a civil dispute over third-party motor insurance liability where the plaintiff sought damages for material and moral prejudice arising from a traffic accident, and the appeal challenged the lower court's determination regarding the start date for calculating late payment penalties. The decisive legal basis was the requirement under Article 486(2) of the Code of Civil Procedure and Articles 33(2) and 36(2) of O.U.G. No. 80/2013, which mandates the prepayment of judicial stamp fees as a prerequisite for admitting an appeal, resulting in the procedural dismissal due to the appellant's failure to pay the required fee after being given a deadline to cure the defect.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, Art. 486 alin. (2) C. proc. civ; RCA insurance dispute: Admissibility of appeal conditional on prepayment of judicial stamp fees: Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta E. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 740/2020 din 1 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 29 octombrie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. v prin reprezentant Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R) la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate în perioada imediat următoare accidentului pentru efectuarea de analize, tratamente medicale, precum şi pentru efectuarea de controale medicale, pentru achiziţia de medicamente, pentru îngrijirea personală, precum şi pentru transport; 350.000 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul de ordin moral constând în traume fizice şi psihice suferite ca urmare a accidentului rutier, precum şi a penalităţilor de întârziere de 0,2% calculate la sumele arătate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data formulării cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective, conform dispoziţiilor art. 38 coroborat cu art. 37 din Norma ASF 23/2014.
Prin sentinţa civilă nr. 1921 din 25 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 74,65 RON cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material, suma de 20.000 RON cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral şi penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi aferente debitului principal calculate începând cu data depunerii cererii de chemare în judecată şi până la achitarea integrală a despăgubirilor, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 6049,73 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel atât reclamanta, cât şi pârâta.
Prin decizia civilă nr. 740/2020 din 1 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă au fost admise apelurile formulate de apelanta reclamantă A. şi de apelanta-pârâtă B. prin mandatar BIROUL ASIGURATORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMANIA, împotriva sentinţei civile nr. 1921 din 25 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-intervenient C., prin curator avocat D..
A fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 40.000 RON cu titlu de daune morale.
A fost obligată pârâta la plata penalităţilor de întârziere de 0,2%/zi începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii, până la achitarea integrală a despăgubirilor.
S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
A fost obligată apelanta pârâtă la plata către apelanta reclamantă a sumei de 5.352,5 RON cheltuieli de judecată în apel.
Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta E. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 740/2020 din 1 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
În argumentarea cererii de recurs, susţine, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de drept material, respectiv a Normei ASF nr. 23/2014.
În opinia recurentei, instanţa de apel a interpretat în mod eronat prevederile art. 37 şi art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014 cu privire la momentul de la care asigurătorul este obligat la plata unor penalităţi de întârziere de 0.2% pe zi. calculate la debitul principal reprezentat de indemnizaţia de asigurare.
În motivarea soluţiei sale, susţine recurenta, Curtea de Apel Bucureşti s-a raportat doar la dispoziţiile art. 37 alin. (4) teza a II-a din Norma ASF nr. 23/2014, ignorând incidenţa în cauză a celorlalte prevederi ale art. 37 din Normă.
Întrucât în speţă nu ne aflăm sub incidenţa prevederilor art. 46, consideră că nu ne aflăm nici sub incidenţa art. 37 alin. (4) teza a II-a din Norma ASF nr. 23/2014.
În ceea ce priveşte motivarea soluţiei cu privire la momentul de la care poate fi obligat asigurătorul la plata penalităţilor de întârziere, consideră că reţinerile instanţei contravin scopului reglementării acestor penalităţi de către legiuitor, fiind în deplină neconcordanţă, atât cu doctrina, cât şi cu jurisprudenţa în materie.
Subliniază că în speţă sunt incidente prevederile art. 37 alin. (4) teza I din Norma ASF nr. 23/2014.
Susţine că asigurătorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile sipulate de Norma ASF privitoare la RCA nr. 23/2014, iar data naşterii dreptului recurentei la despăgubire o reprezintă data la care intimata-asigurător ar fi trebuit să plătească dosarul de daună - maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris - în speţă la 10 zile după momentul 01.02.2017.
Instanţa de apel a ignorat cu bună ştiinţă faptul că, anterior învestirii instanţei de judecată cu soluţionarea acestui litigiu, recurenta a încercat soluţionarea amiabilă a cauzei.
Instanţa a nesocotit, de asemenea, că potrivit normei generale de această data, respectiv a prevederilor art. 1523 alin. (1) şi alin. (2). lit. c), d), e) din C. civ., intimata-pârâtă se află de drept în întârziere.
Solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului asigurătorului şi menţinerea dispoziţiilor din cuprinsul sentinţei pronunţate pe fondul cauzei, cu privire la momentul de la care pârâta datorează recurentei penalităţi de întârziere, ca fiind una temeinică şi legală, motivată atât în fapt, cât şi în drept.
Intimata-pârâtă B. prin reprezentant Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R) a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.
Intimatul-intervenient C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 3435,17 RON, stabilită în sarcina sa.
Prin încheierea din 6 octombrie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, cu menţiunea că acestea pot depune puncte de vedere la raportul întocmit în termen de 10 zile de la comunicare.
La termenul din 24 noiembrie 2021, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate, chestiunea prealabilă a timbrajului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii.
Recursul declarat de recurenta-reclamantă E. împotriva deciziei civile nr. 740/2020 din 1 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă va fi anulat ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
Art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) teza I al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.
Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de către instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.
Potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă, până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanţa, reclamantul nu îndeplineşte obligaţia de plată a taxei, instanţa va anula cererea sau o va soluţiona în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.
Se constată că prezenta cerere de recurs nu a fost timbrată anticipat, iar recurenta, în mod nejustificat, nu s-a conformat obligaţiei ce îi revenea, deşi i s-a pus în vedere să precizeze cuantumul pretenţiilor contestate şi să timbreze corespunzător la valoarea indicată, prin adresa comunicată acesteia la 28 decembrie 2020 .
De altfel, prin comunicarea raportului întocmit în cauză, recurenta a fost înştiinţată încă o dată asupra obligativităţii timbrării cererii.
De asemenea, se constată că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligaţia timbrării.
Este de amintit că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei acţiuni sau căi de atac, dar şi respectarea dispoziţiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în faţa instanţei, aceasta nefiind legal sesizată.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, instanţa este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de lege.
Or, în cauză, aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a da eficienţă dispoziţiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi să anuleze ca netimbrată, cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă E. împotriva deciziei civile nr. 740/2020 din 1 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrată cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă E. împotriva deciziei civile nr. 740/2020 din 1 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2021.