Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2587/2021 AI generated

Cassation appeal annulled for non-payment of judicial stamp duty in opposition to share cession

Case Number Decizia nr. 2587/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal on the merits and ordered the appellants to pay 6,435.74 RON in legal costs to the respondent, leaving the Court of Appeal’s decision in force which had upheld the opposant’s claim for 279,612.43 RON in damages and ordered the annulment of a corporate assembly resolution regarding the transfer of social parts. The dispute centered on an opposition filed against a commercial registry record concerning the cession of shares, where the respondent argued that the transfer of shares at nominal value for a society in visible insolvency caused financial prejudice, while the appellants contended the issue was distinct from a prior judgment and lacked causation. The decisive legal basis for the court's decision was the failure to pay the mandatory judicial stamp duty of 3,200 RON, based on Article 1, Article 33(2), and Article 36(2) of O.U.G. No. 80/2013 regarding judicial taxes and Article 486(2) of the Civil Procedure Code, which mandates that a cassation appeal is inadmissible if not properly stamped and the appellant fails to cure this defect after being put on notice, regardless of the merits or other procedural exceptions such as timeliness or representation quality.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 431 alin. (2) C. proc. civ, art. 82 alin. (1) C. proc. civ, art. 185 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ; Cassation appeal annulled for non-payment of judicial stamp duty in opposition to share cession: În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 57, 61, 62, 202 alin. (2)3 din Legea nr. 31/1990 a societăţilor, art. 1443-1460 C. civ., C. proc. civ., alte dispoziţii aplicabile.

Keywords

AI generated
payment of stamp duty value in dispute civil annulment procedural costs order to pay insolvency

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., C.
art. 431 alin. (2) C. proc. civ
După expunerea parcursului procesual al cauzei, recurenţii-pârâţi au susţinut că, în mod nelegal, instanţa de fond a reţinut aplicabilitatea art. 431 alin. (2) C. proc. civ.
art. 82 alin. (1) C. proc. civ
a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a domnului avocat J., solicitând anularea cererii de recurs prin aplicarea dispoziţiilor art. 82 alin.
art. 185 alin. (1) C. proc. civ
A mai invocat şi excepţia tardivităţii recursului, solicitând instanţei să verifice respectarea termenului procedural în care a fost declarată calea de atac şi pentru nerespectarea acestuia să constate nul recursul, având în vedere art. 185 alin. (1) C. proc. civ.
art. 493 alin. (2) C. proc. civ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin.
art. 483 alin. (1) C. proc. civ
În opinia raportorului, sub rezerva timbrării cererii de recurs, soluţia preconizată a fost aceea de inadmisibilitate a recursului, acesta fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, care nu se înscrie în ipoteza reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
Prin încheierea din 9 iunie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, cu menţiunea că acestea pot depune puncte de vedere la raportul întocmit în termen de 10 zile de la comunicare.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
La termenul din 24 noiembrie 2021, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate, chestiunea prealabilă a timbrajului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin adresa nr. x/30.08.2016, OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL NEAMŢ a înaintat instanţei opoziţia formulată de A. S.R.L. împotriva hotărârii 4/5-07-2016 privind cesiunea de părţi sociale pentru B. S.R.L..

Opoziţia a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, sub număr de dosar x/2016

Prin opoziţia formulată la Hotărârea nr. 4 din 5.07.2016 a asociaţilor B. S.R.L., reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei de judecată să dispună: repararea prejudiciului cauzat prin obligarea la plata sumei în cuantum de 127.305,55 RON, constând în contravaloare creanţă certă, lichidă, exigibilă, pusă în executare silită, la această sumă se adaugă cheltuielile de executare silită, daunele moratorii şi accesorii legale pe care le va cuantifica până la primul termen de judecată, în sarcina societăţii B. şi C., reprezentant legal (asociat şi administrator) al societăţii D. S.R.L., asociat al societăţii B.; anularea Hotărârii 4/2016 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a nr. 2788/1-08-2016; atragerea răspunderii civile a pârâtei C., în calitate de reprezentant legal (asociat şi administrator) al societăţii D. S.R.L. şi asociat al societăţii B., cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 57, 61, 62, 202 alin. (2)3 din Legea nr. 31/1990 a societăţilor, art. 1443-1460 C. civ., C. proc. civ., alte dispoziţii aplicabile.

Reclamanta A. S.R.L. a formulat precizări privind pretenţiile solicitate, arătând că valoarea totală a obiectului cererii este în cuantum de 279.612,43 RON, inclusiv TVA şi este formată din următoarele sume: 122.215,41 RON, reprezentând valoarea totală a facturilor emise şi neîncasate la termenul scadent de la debitoarea societatea D. S.R.L., 119.649,51 RON, penalitate contractuală aferentă debitului principal, 1.811,03 RON, valoarea indicelui de inflaţie aferent debitului principal, 1.697,25 RON, valoarea indicelui de inflaţie aferent penalităţilor contractuale, 22.489,69 RON, valoarea dobânzii penalizatoare aferente debitului principal, 11.749,54 RON, valoarea dobânzii penalizatoare aferente penalităţilor contractuale, indicele de inflaţie, dobânzi.

La 12 ianuarie 2017, reclamanta A. S.R.L. a completat şi a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând completarea cadrului procesual, cu citarea în prezenta cauză a pârâţilor societatea D. S.R.L., în calitate de asociat cedent, E. în calitate de asociat cesionar şi administrator numit, societatea F. S.R.L. în calitate de nou asociat.

Prin sentinţa civilă nr. 922/C/25.10.2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. x/2016, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea pronunţată la data de 04.04.2019, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de reclamanta A. S.R.L. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L. Piatra Neamţ, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ, C., E., F. S.R.L. şi D. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. G., acţiunea având ca obiect opoziţia precizată de reclamantă privind obligarea pârâtelor B. S.R.L. şi C. la plata sumei de 279.612,43 RON, inclusiv T.V.A. şi anularea hotărârii nr. 4/5.07.2016 a asociaţilor societăţii B. S.R.L., publicată în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, nr. 2788/1.08.2016.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. Bucureşti a declarat apel.

Prin decizia nr. 454/2019 din 13 decembrie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul reclamantei împotriva acestei sentinţe, cu consecinţa schimbării acesteia în tot, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 4.04.2019.

A admis opoziţia, astfel cum a fost precizată, şi a obligat pârâtele H. S.R.L. şi C. să plătească reclamantei suma de 279.612,43 RON, inclusiv T.V.A., reprezentând prejudiciu.

A anulat Hotărârea A.G.A. a H. S.R.L. cu nr. 4/5.07.2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 2788/01.08.2016.

A obligat pârâtele B. S.R.L. şi C. să plătească apelantei-reclamante suma de 9752 RON, reprezentând cheltuieli de judecată fond şi apel.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., C. şi E. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 454/2019 din 13 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

După expunerea parcursului procesual al cauzei, recurenţii-pârâţi au susţinut că, în mod nelegal, instanţa de fond a reţinut aplicabilitatea art. 431 alin. (2) C. proc. civ. referitor la puterea de lucru judecat, întrucât în speţă nu operează prezumţia de lucru judecat.

Recurenţii au subliniat că în considerentele deciziei recurate s-a reţinut că litigiul anterior care generează puterea de lucru judecat este cel din dosarul nr. x/2016, litigiu soluţionat prin sentinţa civilă nr. 566/C/21.05.2018 în sensul admiterii acţiunii formulate de S.C. A. S.R.L.. Totodată, instanţa de apel a statuat că, din moment ce chestiunea litigioasă referitoare la îndeplinirea condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile pentru prejudiciul cauzat S.C. A. S.R.L. a fost tranşată prin sentinţa civilă nr. 566/C/21.05.2018, aceasta nu poate fi pusă în discuţie în prezenta cauză.

Recurenţii au mai susţinut că, deşi instanţa de apel a apreciat existenţa unei chestiuni juridice litigioase care generează puterea de lucru judecat, în realitate, fiecare cauză trebuie să fie apreciată independent, fără legătură una cu cealaltă.

Au arătat că, deşi exista până la un punct o similitudine de situaţie între dosarul nr. x/2016 şi dosarul pendinte, chestiunile litigoase sunt distincte în sensul că în fiecare dintre aceste dosare trebuie să fie analizate condiţiile pentru admiterea sau respingerea opoziţiei şi cele privitoare la existenţa unei răspunderi civile pentru un presupus prejudiciu ce ar fi fost cauzat reclamantei S.C. A. S.R.L., îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile fiind necesar să fie analizată în fiecare dintre aceste cauze în mod independent.

Faptul că în dosarul nr. x/2016 instanţa a considerat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile şi a admis acţiunea formulată nu înseamnă că în prezentul dosar instanţa este obligată să accepte fără nicio alta verificare sau posibilitate de apreciere, îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile şi, astfel, să admită acţiunea formulată şi în această cauză.

Recurenţii au menţionat că hotărârile prin care s-a realizat cesiunea de creanţă aparţin unor societăţi diferite, respectiv S.C. I. S.R.L. în dosarul nr. x/2016 şi B. S.R.L. în dosarul nr. x/2016, astfel că nu se poate aprecia că ar exista o chestiune de drept sau un raport juridic deja soluţionat anterior.

Dacă în dosarul nr. x/2016 s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile, acest fapt nu înseamnă că în dosarul pendinte instanţa este obligată să accepte ca o chestiune juridică deja soluţionată faptul că ar fi îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile.

Cele două dosare sunt independente ca situaţii juridice şi în mod greşit instanţa de apel a apreciat că ar exista o legătură în sensul puterii de lucru judecat.

Aşa fiind, în condiţiile în care nu există o putere de lucru judecat în prezenta cauză, în opinia recurenţilor, instanţa de apel trebuia să se raporteze şi să analizeze strict motivele de apel invocate iniţial de S.C. A. S.R.L. cu privire la fondul cauzei.

Aceste motive de apel, au susţinut recurenţii, astfel cum s-a arătat prin concluziile formulate, sunt neîntemeiate pentru că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile - fapta ilicită, prejudiciu şi legătură de cauzalitate. După cum a reţinut şi instanţa de fond, nu există nicio legătură între suma invocată ca prejudiciu de reclamantă şi hotărârea de cesiune a părţilor sociale, reclamanta nu a dovedit că prin această cesiune a fost prejudiciată.

Cesiunea părţilor sociale la valoarea nominală pentru societăţile care înregistrează datorii nu este interzisă de lege, nu ne aflăm în prezenţa unei fraudări a Legii nr. 31/1990 şi nu există legătură de cauzalitate între cesiunea realizată şi prejudiciul invocat, astfel cum a fost precizat la instanţa de fond.

Pe de altă parte, au susţinut recurenţii, cum în mod corect a arătat şi instanţa de fond, dacă s-ar admite că cesionarea părţilor sociale la valoarea nominală constituie o fraudă la lege, consecinţa ar fi cea a repunerii în situaţia anterioară, respectiv a revenirii în patrimoniul debitoarei a părţilor sociale cedate, ceea ce nu ar schimba starea juridică a societăţii astfel cum a fost reţinută de judecătorul sindic în dosarul de insolvenţă nr. 1840/103/2016 al Tribunalului Neamţ.

La data cesiunii părţilor sociale, S.C. D. S.R.L. se afla în stare de încetare de plăţi, stare de insolvenţă care era vădită şi incontestabilă, cuantumul datoriilor acumulate fiind de aproximativ 4.199.201 RON şi 23.923 euro, astfel că societatea era obligată să solicite tribunalului deschiderea procedurii. Prin urmare, în mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că nu cesiunea părţilor sociale deţinute la S.C. H. S.R.L. a fost determinantă în crearea stării de insolvabilitate.

Faţă de aceste motive, recurenţii au solicitat a se constata că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a domnului avocat J., solicitând anularea cererii de recurs prin aplicarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ., întrucât mandatul prezentat instanţei nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a acţiona în numele şi pentru recurenţii-pârâţi.

De asemenea, intimata-reclamantă a invocat excepţia netimbrării recursului, solicitând anularea acestuia, în raport cu art. 197 teza II C. proc. civ., pentru nerespectarea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru.

A mai invocat şi excepţia tardivităţii recursului, solicitând instanţei să verifice respectarea termenului procedural în care a fost declarată calea de atac şi pentru nerespectarea acestuia să constate nul recursul, având în vedere art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, intimata-reclamantă, arătând că acţiunea promovată are ca obiect opoziţia formulată la hotărârea nr. 4 din data de 5.07.2016 a asociaţilor societăţii B. S.R.L., a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în raport cu art. 62 alin. (3) şi art. 483 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că recurenţii nu şi-au îndeplinit obligaţia privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 3200 RON.

În opinia raportorului, sub rezerva timbrării cererii de recurs, soluţia preconizată a fost aceea de inadmisibilitate a recursului, acesta fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, care nu se înscrie în ipoteza reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

În ipoteza în care se va trece peste excepţia netimbrării cererii de recurs, s-a apreciat că examinarea excepţiei inadmisibilităţii este prioritară excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant a domnului avocat J. şi excepţiei tardivităţii recursului, invocate de intimata-reclamantă prin întâmpinare, având în vedere prioritatea analizării acesteia în respectarea principiului legalităţii căilor de atac.

Prin încheierea din 9 iunie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, cu menţiunea că acestea pot depune puncte de vedere la raportul întocmit în termen de 10 zile de la comunicare.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză.

La termenul din 24 noiembrie 2021, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate, chestiunea prealabilă a timbrajului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii.

Recursul declarat de recurenţii-pârâţi C. şi E. împotriva deciziei nr. 454/2019 din 13 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal va fi anulat ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ.:

"La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …".

Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de către instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă, până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanţa, reclamantul nu îndeplineşte obligaţia de plată a taxei, instanţa va anula cererea sau o va soluţiona în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

Se constată că prezenta cerere de recurs nu a fost timbrată anticipat, iar recurenţii, în mod nejustificat, nu s-au conformat obligaţiei ce le revenea, deşi li s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 3200 RON, stabilită în sarcina acestora.

Totodată, prin încheierea din 7 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petenţii C. şi E., iar prin încheierea din 15 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.1, a fost respinsă cererea formulată de petenţii C. şi E. privind reexaminarea încheierii din 7 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

De altfel, prin comunicarea raportului întocmit în cauză, recurenţii au fost înştiinţaţi încă o dată asupra obligativităţii timbrării cererii.

De asemenea, se constată că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligaţia timbrării.

Este de amintit că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei acţiuni sau căi de atac, dar şi respectarea dispoziţiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în faţa instanţei, aceasta nefiind legal sesizată.

Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, instanţa este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de lege.

Or, în cauză, aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a da eficienţă dispoziţiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi să anuleze, ca netimbrată, cererea de recurs formulată de recurenţii-pârâţi C. şi E. împotriva deciziei nr. 454/2019 din 13 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Constatând culpa procesuală a recurenţilor în promovarea recursului de faţă şi în raport de solicitarea intimatei A. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurenţilor- pârâţi C. şi E. la plata sumei de 6435,74 RON cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A. S.R.L., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrată cererea de recurs formulată de recurenţii-pârâţi C. şi E. împotriva deciziei nr. 454/2019 din 13 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă pe recurenţii-pârâţi C. şi E. la plata sumei de 6435,74 RON cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A. S.R.L..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2021.