Untimely insurer appeal against cargo loss damages judgment perempted, leaving first-instance order to pay subrogated claimant in force

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la 7 iunie 2017, sub număr de dosar x/2017, reclamanta A.. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 120.910,94 USD (echivalent în RON 493.848,64 RON) reprezentând prejudiciul ce a rezultat ca urmare a plăţii indemnizaţiei de asigurare către asiguratul reclamantei, precum şi la plata dobânzii legale începând cu data de 09.04.2016 până la data plăţii efective a debitului. S-au solicitat şi cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, întrucât diferă denumirile asiguraţilor în scrisoarea C. şi poliţa de asigurare (C.). S-a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive întrucât nu pârâta a efectuat transportul mărfii incendiate, ci societatea D. S.R.L., potrivit comenzii de transport internaţional marfă depusă la dosar. Casa de expediţii E. a fost cea care a lansat comanda de transport rutier internaţional de mărfuri către D. S.R.L., iar ansamblul auto IS24GMT/IS25GMT era la data incidentului proprietatea D. S.R.L., potrivit contractului de vânzare-cumpărare depus la dosar, urmând ca în luna aprilie 2016, după ce ansamblul auto se întorcea din cursă de pe ruta Turcia-Rusia, să se efectueze formalităţile de radiere de la înmatriculări. Deci transportatorii succesivi implicaţi în cursa din 08.04.2016 împotriva cărora reclamanta ar trebui să se îndrepte sunt F. şi D. S.R.L..

Pârâta a invocat şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, potrivit art. 32 alin. (1) din Convenţia din 19 mai 1956 referitoare la transportul internaţional de mărfuri pe şosele, potrivit căruia acţiunile derivând din transporturile supuse prezentei convenţii se prescriu în termen de un an.

SC D. S.R.L. a formulat cerere de intervenţie în interes accesoriu în favoarea pârâtei. În motivare s-a arătat că este proprietara ansamblului auto IS24GMT/IS25GMT, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. x/25.09.2015. În calitate de proprietar al acestui ansamblu auto a contractat cu casa de expediţii E. comanda de transport având ca obiect mărfurile aparţinând reclamantei şi a efectuat cursa, în desfăşurarea căreia s-a produs evenimentul asigurat. Intervenienta susţine admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, excepţia prescripţiei.

La termenul din 17 ianuarie 2018 a fost admisă în principiu cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtei, formulată de intervenienta S.C. D. S.R.L..

Prin sentinţa civilă nr. 1640 din 31 octombrie 2017, Tribunalul Iaşi a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active, a lipsei calităţii procesuale pasive şi a prescripţiei dreptului material la acţiune.

A admis în parte cererea formulată de reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. şi cu intervenienta S.C. D. S.R.L.; a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 120.910,94 USD (echivalent în RON potrivit cursului schimb BNR de la data plăţii) sumă ce va fi actualizată cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plăţii efective a debitului.

A obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 33.671,84 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru.

A respins ca rămasă fără obiect cererea intervenientei S.C. D. S.R.L. de intervenţie în interesul pârâtei S.C. B. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe, dar şi a încheierii pronunţate la 29 noiembrie 2017 prin care s-a respins excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I Civile a Tribunalului Iaşi, a formulat apel S.C. B. S.R.L solicitând instanţei de control judiciar, admiterea apelului, anularea sentinţei instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţei competente.

A apreciat soluţia instanţei de fond cu privire la competenţa funcţională de a soluţiona litigiul, astfel cum este aceasta reţinută prin încheierea pronunţată la termenul de judecată din 29 noiembrie 2017, ca fiind nelegală.

Împotriva aceloraşi hotărâri, a formulat apel şi S.C. D. S.R.L., în calitate de intervenientă.

Prin decizia civilă nr. 762/2019 din 17 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Iaşi, secţia Civilă au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de S.C. B. S.R.L. şi de S.C. D. S.R.L. împotriva încheierii din 29 noiembrie 2017, precum şi împotriva sentinţei civile nr. 1640 din 31 octombrie 2018 pronunţate de Tribunalul Iaşi.

Pârâta B. S.R.L. a formulat cerere de repunere în termenul de recurs şi recurs împotriva deciziei civile nr. 762/2019 din 17 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Iaşi, secţia Civilă.

Prealabil, în ceea ce priveşte cererea de repunere în termenul de recurs, se susţine că, în raport cu art. 186 C. proc. civ., se impune admiterea acesteia, având în vedere că pârâtei nu i-a fost comunicată decizia atacată.

În ceea ce priveşte cererea de recurs, pârâtă B. S.R.L. se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (pct. 5), respectiv când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (pct. 8).

În dezvoltarea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se susţine, în esenţă, că instanţa de apel a soluţionat în mod greşit excepţia calităţii procesuale pasive invocate de pârâtă, încălcând art. 36 C. proc. civ. şi, totodată, a modificat temeiul de drept al pretenţiilor reclamantei apreciind că în cauză este vorba de o răspundere contractuală, în condiţiile în care reclamanta a indicat faptul că pretenţiile au la bază răspunderea civilă delictuală, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 9 C. proc. civ. şi art. 478 alin. (1) C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că instanţa a aplicat în mod greşit normele de drept material prevăzute în Convenţia CMR pentru soluţionarea litigiului, în condiţiile în care reclamanta a precizat natura juridică a acţiunii ca fiind o răspundere delictuală.

În această situaţie, apreciază recurenta, instanţele trebuiau să analizeze aplicabilitatea sau nu a dispoziţiilor legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 1349 şi urm. C. civ., în special condiţiile privitoare la autorul prejudiciului şi vinovăţia acestuia şi în nici un caz dispoziţiile prevăzute de Convenţia CMR.

De asemenea, în opinia recurentei, în mod greşit au fost aplicate normele de drept material în ceea ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiune.

Pentru calcularea termenului de prescripţie, susţine recurenta, instanţa de apel trebuia să aibă în vedere dispoziţiile art. 2521 alin. (2) C. civ.

Fiind vorba de o subrogare în drepturi a asigurătorului, acesta avea la dispoziţie termenul de un an pentru introducerea acţiunii, termen calculat de la data evenimentului rutier, respectiv 09.04.2016. Cum acţiunea a fost introdusă la 31.05.2017 (data poştei), recurenta apreciază ca fiind prescrisă cererea de despăgubiri.

Solicită admiterea recursului, aşa cum a fost formulat.

Intimata-reclamantă A.. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului, solicitând admiterea acesteia şi, în consecinţă, respingerea recursului, ca tardiv formulat. Pe fondul recursului, solicită, în esenţă, respingerea acestuia, ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 9 iunie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Recurenta S.C. B. S.R.L. a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză.

Examinând cu prioritate cererea de repunere în termenul de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ.:

"partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".

În cauză, recurenta a invocat caracterul fondat al cererii de repunere în termenul de recurs motivat de împrejurarea că decizia atacată nu i-a fost comunicată.

Contrar susţinerilor recurentei, se constată că hotărârea a fost comunicată la sediu procesual ales indicat de către aceasta atât prin cererea de apel, cât şi prin notele scrise transmise la 15 decembrie 2020, respectiv la Cabinet Individual de avocat "G." situat în Iaşi, str. x bis.

Prin urmare, cererea de repunere în termenul de declarare a recursului va fi respinsă.

Analizând excepţia tardivităţii declarării recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, raportat la prevederile art. 485 cu referire la art. 181 din acelaşi act normativ, reţine următoarele:

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, acest termen urmând a fi calculat pe zile, fără a intra în calcul ziua în care începe să curgă termenul, nici ziua când aceasta se împlineşte, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Termenul de recurs instituit de art. 485 C. proc. civ. este un termen legal, imperativ (peremptoriu) şi absolut, astfel că, nerespectarea lui atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita recursul, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că atunci "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Se constată că recursul a fost declarat la 26 iunie 2020, iar în raport cu data comunicării hotărârii recurate, la 14 februarie 2020 (potrivit procesului-verbal de predare aflat la dosar apel), acesta a fost formulat cu depăşirea termenului imperativ de 30 de zile prevăzut de art. 485 C. proc. civ., fapt ce atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Este de menţionat că potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ. părţile au obligaţia ca, în condiţiile legii, să îndeplinească desfăşurarea şi finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător.

Cum în cauză, recursul a fost declarat cu depăşirea termenului imperativ de 30 zile de la comunicarea hotărârii atacate, iar recurenta nici nu a dovedit că întârzierea s-a datorat unor motive temeinic justificate, pentru a putea fi incidente prevederile art. 186 C. proc. civ., cererea de repunere în termenul de recurs fiind respinsă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 185 C. proc. civ., urmează să respingă ca tardiv, recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 762/2019 din 17 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Iaşi, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de recurs.

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 762/2019 din 17 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Iaşi, secţia Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2021.