Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2584/2021 AI generated

Customer diversion and trade secret claim ends with appeal quashed as inadmissible merits re-review; costs awarded

Case Number Decizia nr. 2584/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the claimant company's appeal against the Court of Appeal Cluj's decision, which had upheld the lower court's rejection of the claim as unfounded, and ordered the appellant to pay 3,000 RON in costs to the respondents; the appeal, invoking procedural and substantive grounds, was dismissed as an inadmissible repetition of the appellate arguments re-challenging evidence and merits, since the appellant failed to identify any specific illegality in the appealed decision. The underlying dispute concerned allegations of unfair competition, specifically customer diversion and trade secret misappropriation under Law No. 11/1991, arising from a former sales agent's alleged use of the employer's client lists, pricing data, and logistics to operate a competing company; the court held that the appellant's arguments merely sought a third merits review, which is impermissible in cassation, and that failure to develop proper grounds of illegality under Article 488(1)(6) and (8) of the Civil Procedure Code rendered the appeal void.

Legislator headnote

AI generated

art. 249 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 453 alin. (1) C. proc. civ; Customer diversion and trade secret claim ends with appeal quashed as inadmissible merits re-review; costs awarded: The underlying dispute concerned allegations of unfair competition, specifically customer diversion and trade secret misappropriation under Law No. 11/1991, arising from a former sales agent's alleged use of the employer's client lists, pricing data, and logistics to operate a competing company; the court held that the appellant's arguments merely sought a third merits review, which is impermissible in cassation, and that failure to develop proper grounds of illegality under Article 488(1)(6) and (8) of the Civil Procedure Code rendered the appeal void.

Keywords

AI generated
trade secrets grounds for cassation unfair competition review on the merits procedural review Civil Procedure Code

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 243/2020
a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 243/2020 din 15 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a fost respins.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Used to admit the defendants' request for litigation costs and to oblige the appellant to pay 3000 RON.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 7 iunie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. S.R.L., a solicitat încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială, săvârşite de pârâţi, obligarea pârâţilor la repararea integrală a prejudiciului, prin repunerea reclamantului în situaţia în care s-ar fi aflat, dacă legislaţia în materie de concurenţă nu ar fi fost încălcată, respectiv obligarea pârâţilor la plata unei despăgubiri, constând în pierderea efectiv suferită, reprezentată de prejudiciul patrimonial şi de cel moral, profitul de care este lipsită reclamanta, precum şi plata dobânzii legale aferente (valoarea petitului nr. 2, fiind estimată exclusiv pentru timbraj la suma de 70000 RON), cu cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.

Prin sentinţa civilă nr. 2670/2018 din 19 septembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

La 4 noiembrie 2019, reclamanta A. S.R.L a formulat şi a depus la dosar concluzii scrise prin care a înţeles să-şi mărească cuantumul obiectului cererii de la suma 70.000 RON, la cât a fost iniţial estimat prejudiciul la data introducerii cererii de chemare în judecată, la suma de 72.199,47 RON, la cât a fost stabilit prejudiciul, conform concluziilor expertizei contabile judiciare.

Prin încheierea de şedinţă din 6 decembrie 2008, Tribunalul Specializat Cluj a respins excepţia necompetenţei teritoriale a acestuia, iar prin încheierea de şedinţă din 31 ianuarie 2019, a respins excepţia lipsei de interes invocată de către pârâţi cu motivarea reţinută în respectiva încheiere.

Prin sentinţa civilă nr. 1919/2019 din 7 noiembrie 2019 pronunţată de Tribunalului Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., ca neîntemeiată. Prin aceeaşi sentinţă, a fost obligată reclamanta la plata sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial în favoarea pârâtului.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 243/2020 din 15 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a fost respins. A fost obligată apelanta să plătească intimatei S.C. C. S.R.L. suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 243/2020 din 15 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs, reiterând susţinerile din cuprinsul cererii de apel, se arată, în esenţă, că întreaga motivare, ignorând dovezile şi negând evidentele, nu reprezintă altceva decât o apologie, nesusţinută probator, a corectitudinii practicilor pârâtului, ridicând la rang de concurenţă loială, deturnarea de clientelă şi denaturând sensul legii din "combaterea" în "cultivarea" concurenţei neloiale.

Se susţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 249 C. proc. civ., recurenta şi-a îndeplinit obligaţia sarcinii probei, care îi incumba în calitate de reclamantă, dovedind cu proba cu înscrisuri, interogatoriu, proba testimonială şi expertiză contabilă că pârâtul B. a fost angajat al societăţii reclamante, în baza contractului individual de muncă nr. x/2014, în funcţia de agent de vânzări.

Recurenta precizează că obligaţiile pârâtului, conform pct. 7 din fişa postului, erau:

"acţionează cu bună-credinţă în spiritul loialităţii faţă de compania angajatoare şi promovează exclusiv produsele acesteia"; "păstrează stricta confidenţialitate a tuturor informaţiilor şi documentelor care pot aduce prejudicii companiei".

Cu toate acestea, pârâtul şi-a înfiinţat în anul 2016, în calitate de asociat unic şi administrator, firma C. S.R.L., având acelaşi obiect de activitate cu cel al firmei angajatoare.

Din acel moment firma angajatului, a desfăşurat o activitate concurentă firmei angajatoare, în următoarele condiţii: beneficiind de logistica oferita de angajator (autoturism, laptop, telefon, etc.) şi folosindu-se de întreaga bază de date, a acestuia, privind preturile, produsele, furnizorii şi clienţii.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că ofertele firmei pârâtului erau copii fidele ale ofertelor reclamantei (de la tipul de antet la indicarea furnizorilor), schimbat fiind doar numele ofertantului şi preţul.

La 11 decembrie 2017, reclamanta l-a somat pe pârât să înceteze acest gen de activitate şi în urma promisiunii pârâtului, că va suspenda firma şi ulterior o va radia, acesta a rămas angajatul reclamantei.

Cu toate acestea, pârâtul a continuat activitatea comercială concurentă, depoziţiile martorilor confirmând că cei care au semnalat acest aspect au fost clienţii, care au transmis reclamantei ofertele primite de la pârât, ceea ce a condus în cele din urma la încetarea raporturilor de muncă în data de 16.01.2019;

Ulterior, reţinând şi hard-disk-ul laptop-ului de serviciu, şi lăsând fără răspuns alte două somaţii transmise de reclamantă, pârâţii au continuat, până în prezent, activitatea concurentă.

Expertiza contabilă administrată în cauză, a demonstrat existenţa în actele contabile ale firmei, a furnizorilor şi clienţilor reclamantei şi a calculat prejudiciul suferit de firma angajatoare, care se ridică la suma de 72.199,47 RON - profit nerealizat, doar pentru perioada, până la care pârâtul a fost angajat al reclamantei.

Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, prevede:

Art. 11 - în înţelesul prezentei legi, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

d) secret comercial - orice informaţie care, total sau parţial, nu este în general cunoscută sau nu este uşor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obişnuit cu acest gen de informaţie şi care dobândeşte o valoare comercială prin faptul că este secretă, pentru care deţinătorul legitim a luat măsuri rezonabile ţinând seama de circumstanţe, pentru a fi menţinută în regim de secret; protecţia secretului comercial operează atât timp cât condiţiile enunţate anterior sunt îndeplinite în mod cumulativ;

Art. 2 - Constituie concurenţă neloială, în sensul prezentei legi, practicile comerciale ale întreprinderii care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei credinţe şi care produc sau pot produce pagube oricăror participanţi la piaţă.

Art. 2, alin. (2) - Sunt interzise practicile de concurenţa neloială, după cum urmează:

b) "deturnarea clientelei unei întreprinderi de către un fost sau actual salariat/reprezentant al său ori de către orice altă persoană prin folosirea unor secrete comerciale, pentru care respectiva întreprindere a luat măsuri rezonabile de asigurare a protecţiei acestora şi a căror dezvăluire poate dăuna intereselor acelei întreprinderi".

În speţă, apreciază recurenta, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile pentru a exista prezenţa unui secret comercial: informaţiile sunt cele privind politica de preturi şi de marketing a produselor, listele de furnizori şi de clienţi ai reclamantei, iar măsura rezonabilă luată de întreprindere este prevederea obligaţiilor de la pct. 7 din fişa postului angajatului (promovare exclusivă a produselor şi de confidenţialitate).

De asemenea, în mod cert, consideră recurenta că este deturnare de clientelă practica angajatului B. constând în înfiinţarea unei firme cu acelaşi obiect de activitate al firmei angajatoare, utilizarea tuturor informaţiilor cu valoare comercială pentru angajator şi aflate sub protecţia exclusivităţii şi a confidenţialităţi, dublată de aroganţa desfăşurării activităţii comerciale proprii, pe "statul de plată" al angajatorului, de la salariu şi cursuri de perfecţionare la toate celelalte cheltuieli suport.

Totodată, produsele comercializate, au un caracter specific, acestea provenind de la un număr limitat de furnizori, iar segmentul de clientelă este unul specializat din domeniul industriei auto.

Astfel, ofertele sunt unele personalizate, atât din punct de vedere tehnic, în funcţie de necesităţile clientului, cât şi al preţului.

În condiţiile în care, concursurile unor astfel de oferte, nu sunt publice, numai o cunoaştere anterioară a furnizorilor din domeniu, a necesitaţilor clienţilor, a parametrilor tehnici ai produselor, cât şi a strategiei de preturi, la care se adaugă şi avantajul lipsei oricăror cheltuieli, au permis pârâtului să formuleze oferte câştigătoare.

Prin urmare, faptele care s-au dovedit a fi fost intenţionat săvârşite de către pârâţi, contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe, cu efect păgubitor pentru reclamantă - constituie, în mod cert, concurenţă neloială.

De asemenea, consideră ca fiind greşită şi măsura de a respingere ca obiectiv al expertizei contabile, calculul profitului nerealizat de la data încetării raportului de muncă şi până în prezent, deoarece practicile de concurenţă neloială ale fostului angajat continuă şi în prezent.

Prin urmare, este mai presus de orice tăgadă, că faptele care s-au dovedit a fi fost intenţionat săvârşite de către pârâţi, contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe, cu efect păgubitor pentru reclamantă şi constituie, în mod cert, concurenţă neloială.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Intimaţii-pârâţi B. şi C. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu lipsa motivelor de nelegalitate, solicitând, în esenţă, în principal anularea recursului, iar în subsidiar respingerea acestuia, ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 9 iunie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Atât recurenta-reclamantă A. S.R.L., cât şi intimaţii-pârâţi B. şi C. S.R.L. au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. din perspectiva criticilor indicate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept invocate (art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.), reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Se constată că, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţa de control judiciar în fundamentarea acesteia.

Întreaga construcţie a recursului reclamantei vizează exclusiv greşita interpretare a probelor de către instanţa de apel, motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. fiind invocate doar cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

De altfel, în privinţa recursului dedus judecăţii ne aflăm în faţa unei duplicări a susţinerilor din etapa procesuală anterioară, mărturie fiind similitudinea dintre cererile de recurs şi de apel formulate de aceeaşi parte în cauză. În fapt, s-a formulat un al doilea set de apel, faţă de respingerea celui dintâi. Aceleaşi motive care vizează netemeinicia au fost deduse Curţii de Apel Cluj spre judecată şi sunt acum readuse în discuţie în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu ignorarea instituţiei recursului, trecând peste evidenţa procedurală că instanţa de casaţie nu poate fi, în mod legal, învestită cu soluţionarea unor astfel de aspecte, întrucât nu ne aflăm înaintea celei de-a treia instanţe a fondului.

Astfel, simpla reiterare în cererea de recurs a criticilor din cererea de apel, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, nu întruneşte cerinţa ce se cere a fi îndeplinită.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile anterior menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de faţă şi în raport de solicitarea intimaţilor-pârâţi B. şi C. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acestora, în sensul obligării recurentei-reclamante A. S.R.L. la plata sumei de 3000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către intimaţii-pârâţi B. şi C. S.R.L., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 243/2020 din 15 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata sumei de 3000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către intimaţii-pârâţi B. şi C. S.R.L..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2021.