Inadmissibility of cassation against appellate decision in challenge to nullity of joint-stock company general assembly resolution under corporate law restrictions on extraordinary remedies

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 12 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta BUCUR OBOR S.A., constatarea nulităţii absolute parţiale a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor BUCUR OBOR S.A., adoptată la 22 martie 2018, respectiv punctele 1, 3 - 7, 11.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Prin sentinţa civilă nr. 240 din 1 februarie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei de interes şi cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiate.

Împotriva sentinţei primei instanţe, au formulat apel reclamanţii, solicitând, în principal, anularea sentinţei apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii introductive şi constatării nulităţii absolute a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor BUCUR OBOR S.A., adoptată la 22 martie 2018, respectiv punctele 1, 3-7,11.

Prin decizia civilă nr. 1797 din 16 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia tardivităţii completării motivelor de apel.

A fost respinsă cererea de completare a motivelor de apel ca tardivă.

A fost respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

A fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 132 alin. (2), art. 123 alin. (3) şi 177 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, în interpretarea că în cadrul acţiunii în nulitatea hotărârii adunării generale nu este admisibilă cercetarea legalităţii registrului acţionarilor.

A fost respins apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A., B., C. şi D., ca nefondat.

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanţii A., B., C. şi D. au declarat recurs, prin care au solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În drept, recurenţii au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Totodată, recurenţii au solicitat, prin cererea înregistrată la 18 martie 2021, pe rolul Înaltei Curţi, sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea nr. 31/1990, în raport de prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(2) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie.

Prin adresa din 23.04.2021, recurenţii au menţionat că nu sunt de acord ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situaţia în care se va constata că este admisibil.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la 16 aprilie 2021 .

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare la 17 mai 2021, cu respectarea termenului legal, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 coroborat cu art. 457 alin. (1) şi art. 483 alin. (3) C. proc. civ. şi excepţia nulităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) şi 486 alin. (3) C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-pârâtă nu a menţionat în cuprinsul întâmpinării dacă este de acord ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situaţia în care se va constata că este admisibil.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenţilor la 02 iunie 2021 .

Recurenţii-reclamanţi au depus răspuns la întâmpinare, la 11.06.2021, prin care au solicitat respingerea excepţiilor inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, precum şi a argumentelor invocate de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiate.

Totodată, au arătat că au formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (9) teza a II-a din Legea nr. 31/1990, în raport de suprimarea căii de atac a recursului, care contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 124 alin. (2) din Constituţie, excepţie care a fost ataşată cererii de recurs.

Recurenţii au solicitat suspendarea judecării recursului până la pronunţarea Curţii Constituţionale asupra aspectelor sesizate.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 5 octombrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Numai recurenţii au depus punct de vedere la raport, prin care au solicitat suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Cu privire cererea de suspendare a judecăţii recursului până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., "instanţa poate suspenda judecata: când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".

Suspendarea facultativă reglementată de acest text de lege poate fi dispusă dacă dezlegarea procesului depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Aşadar, măsura suspendării facultative este lăsată la aprecierea instanţei de judecată.

Pornind de la aceste consideraţii, instanţa supremă reţine că, în cuprinsul încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, opinia instanţei de recurs, exprimată conform art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a fost în sensul că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (9) teza a II-a din Legea nr. 31/1990 este neîntemeiată.

În acest context, instanţa supremă apreciază că nu se impune suspendarea judecăţii recursului până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor anterior evocate, nefiind oportună dispunerea acestei măsuri faţă de jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional.

În plus, pronunţarea unei soluţii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate după soluţionarea recursului ar putea fi valorificată pe calea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Relevante în acest sens sunt considerentele din deciziile nr. 387/2019 şi 559/2019, prin care Curtea Constituţională a statuat că poate fi exercitată calea de atac a revizuirii împotriva deciziilor pronunţate de instanţa supremă în completul de filtru.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecăţii formulată de recurenţii-reclamanţi.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac astfel cum sunt prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti, regulă cu valoare de principiu constituţional, potrivit art. 129 din Constituţie.

Prezentul recurs are ca obiect o decizie cu caracter definitiv, prin care instanţa de apel a respins apelul declarat de reclamanţii A., B., C. şi D. împotriva sentinţei nr. 240/01.02.2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care s-a respins acţiunea reclamanţilor având ca obiect constatarea nulităţii absolute a hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Bucur Obor S.A. adoptată la 22 martie 2018.

Potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, "hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei".

Conform art. 132 alin. (9) teza finală din Legea nr. 31/1990, "hotărârea judecătorească pronunţată este supusă numai apelului".

Din analiza acestor texte de lege rezultă că hotărârile pronunţate în cererile având ca obiect constatarea nulităţii absolute sau anularea hotărârilor adunării generale, în temeiul Legii nr. 31/1990, sunt supuse numai apelului.

De asemenea, conform art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

În aplicarea acestor dispoziţii legale, instanţa supremă constată că acţiunea având ca obiect constatarea nulităţii hotărârilor adunării generale ordinare a acţionarilor pârâtei din 22 martie 2018 este întemeiată pe dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Cum art. 132 alin. (9) teza finală din Legea nr. 31/1990 prevede că hotărârea pronunţată în acţiunea în anulare a hotărârii adunării generale este supusă numai apelului, rezultă că decizia instanţei de apel nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, conform art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013.

Fiind suprimată calea de atac a recursului în această materie, rezultă că decizia civilă nr. 1797 din 16 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă are caracter definitiv de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi de soluţia ce se va pronunţa în cauză, nu se mai impune analizarea excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (9) teza finală din Legea nr. 31/1990 şi art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, raportat la art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C. şi D. împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii cauzei, formulată de recurenţii-reclamanţi.

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C. şi D. împotriva deciziei civile nr. 1797 din 16 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca inadmisibil.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2021.