Territorial jurisdiction for a judge-plaintiff in labor dispute against multiple state entities and neighboring appellate court under Art. 127 CPC

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25.01.2021 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, sub nr. x/2021, reclamantul A., judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI, CURTEA DE APEL PLOIEŞTI, TRIBUNALUL BUZĂU, CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, TRIBUNALUL BUCUREŞTI, TRIBUNALUL CĂLĂRAŞI, CONSILIULUI NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, a solicitat următoarele:

- recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti şi Curţii de Apel Tg. Mureş, personal care beneficiază de sporuri în procent de 45 %, care depăşeşte limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, familia ocupaţională justiţie;

- uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie conform deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept începând cu data de 01.01.2018, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017;

- repararea prejudiciului produs prin acţiunea pârâţilor până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare, precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite la nivel de către Curtea de Apel Bacău şi Curtea de Apel Bucureşti;

- obligarea pârâţilor la plata sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioada 1 ianuarie 2018 - prezent, precum şi în continuare pentru viitor; actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor solicitate.

Prin sentinţa civilă nr. 1468 din 13 mai 2021, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Pentru a pronunţa această soluţie, a reţinut că este învestit cu soluţionarea unui litigiu căruia i se aplică jurisdicţia muncii, faţă de dispoziţiile art. 266 şi 269 din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Totodată, conform art. 129 din C. proc. civ., a reţinut că necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

Dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. conţin o derogare de la normele de competenţă, reglementând un caz de prorogare de competenţă în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, potrivit normelor de competenţă generale instituite de lege. Pentru a opera această prorogare de competenţă, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: reclamantul să aibă calitatea de judecător, asistent judiciar, grefier sau procuror, iar cauza să fie de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau de competenţa unei instanţe inferioare acesteia.

Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că reclamantul are domiciliul şi locul de muncă în Bucureşti, unde activează ca judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti. Pârâţi în cauză sunt şi Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Buzău şi Tribunalul Călăraşi.

Conform regulilor competenţei teritoriale facultative, litigiul de faţă nu se poate soluţiona de către Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Buzău sau Tribunalul Călăraşi, deoarece sunt parte în cauză. Curtea de apel învecinată cu oricare dintre Curţile de Apel Bucureşti sau Ploieşti este Curtea de Apel Piteşti. Or, Tribunalul Dâmboviţa se află în raza Curţii de Apel Ploieşti.

Având în vedere prevederile legale de mai sus şi dispoziţiile art. 132 din C. proc. civ., faţă de faptul că raza de competenţă a Curţii de Apel Ploieşti şi a Curţii de Apel Bucureşti se învecinează cu raza de competenţă a Curţii de Apel Piteşti, conform competenţei teritoriale facultative, prima instanţă sesizată a apreciat că se impune admiterea excepţiei de necompetenţă teritorială a Tribunalului Dâmboviţa şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub dosar nr. x/2021.

Prin sentinţa civilă nr. 3872/2021 din 22.09.2021, Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă ivit între instanţe.

Pentru a pronunţa această soluţie, a reţinut că, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

De la aceste prevederi, art. 127 C. proc. civ. instituie o derogare pentru situaţiile în care, indiferent de obiectul cererii de chemare în judecată, calitatea de reclamant o are un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier.

Cum, în speţă, reclamantul are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, devin incidente normele de competenţă teritorială de ordine publică prevăzute de art. 127 C. proc. civ.

Conform acestora, în forma aplicabilă după publicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 290/2018, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine unei instanţe de acelaşi grad, dar din circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea reclamantul.

Având în vedere că Tribunalul Dâmboviţa se află în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, instanţă învecinată cu Curtea de Apel Bucureşti, în a cărei circumscripţie se află Tribunalul Bucureşti, iar reclamantul are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Dâmboviţa.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Argeş - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2), "în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz.

În speţă, reclamantul este judecător la Tribunalul Bucureşti, iar competenţa ar aparţine, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă.

Prin urmare, având în vedere că reclamantul îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Reclamantul a învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Dâmboviţa, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, curte de apel învecinată cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii (Tribunalul Bucureşti).

Aşa fiind, instanţa supremă constată că acesta şi-a manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Întrucât cererea a fost introdusă împotriva Curţii de Apel Ploieşti, instanţă superioară în grad celei care a fost legal învestită (Tribunalul Dâmboviţa), trebuie analizată incidenţa art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ.

Aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională a României în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.»

Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate.

Competenţa reglementată de art. 127 alin. (2) C. proc. civ. este de ordine privată. Aşadar, dreptul de opţiune aparţine, în mod exclusiv, părţii reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce reclamantul şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea chiar la instanţa din circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, curte ce are calitatea de pârâtă în cauză, rezultă că prima instanţă sesizată a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina, instanţa astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opţiune al reclamantului.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2021.