Competence to sue employer court after retirement: optional territorial jurisdiction under Article 127 of the Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată şi reţine următoarele:

Prin acţiunea introdusă la 26 noiembrie 2019 pe rolul Tribunalului Bacău, secţia I civilă, reclamanta A., fost grefier la Curtea de Apel Bacău, a chemat în judecată în calitate de pârâtă Curtea de Apel Bacău, pentru a fi obligată să-i elibereze o nouă adeverinţă-tip, prin care să anuleze şi să înlocuiască adeverinţa-tip nr. 2628/1/A/38/23.09/2015, în vederea calculării pensiei de serviciu cu luarea în considerare a indemnizaţiei de încadrare lunară brută stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, prevăzută de Legea nr. 293/2015, începând cu 9 aprilie 2015.

Prin sentinţa nr. 522/2020 din 09 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu şi a fost declinată soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:

În mod normal, orice salariat sau fost salariat are dreptul de a se îndrepta cu acţiune în instanţă împotriva angajatorului pentru o acţiune ce îşi are izvorul în contractul individual de muncă, la tribunalul în raza căruia îşi are domiciliul sau reşedinţa salariatul sau fostul salariat, iar dacă raporturile de munca nu au încetat, şi la tribunalul în raza căruia se află locul de muncă al salariatului.

Există totuşi o derogare de la această regulă, ce decurge în mod natural din activitatea pe care o desfăşoară personalul în domeniul justiţiei, inclusiv grefierii. Dat fiind faptul că, în conformitate cu dreptul comun, de cele mai multe ori, instanţa competentă să judece cauza ar fi chiar instanţa unde reclamantul îşi desfăşoară activitatea (respectiv instanţa pârâtă), apare ca evident faptul că pentru asigurarea imparţialităţii este necesară stabilirea competenţei unei alte instanţe.

Această problemă este soluţionată de dispoziţiile Noului C. proc. civ. care stabileşte, prin articolul 127 alin. (1), că atunci când "un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cârei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea". Dispoziţiile se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

De asemenea, se aplică şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor. Dacă reclamantul nu îndeplineşte aceste cerinţe legale, "pârâtul are posibilitatea de a cere până la primul termen de judecata la care este legal citat declinarea competenţei în favoarea oricăreia dintre instanţele de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cârei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă potrivit legii."

Textul tinde să apere imparţialitatea în justiţie, deoarece formularea unei cereri de chemare în judecată împotriva sau de către o persoană care îşi desfăşoară activitatea în justiţie, în chiar instanţa în care aceasta funcţionează, ar putea crea pentru partea adversă senzaţia unei părtiniri, ceea ce trebuie evitat, chiar dacă se produce efectul evident al dezavantajării angajatului acestei instanţe.

Cu atât mai mult aceste dispoziţii îşi găsesc raţiunea atunci când instanţa angajatoare este chiar parte în proces, aşa după cum reiese şi din actuala formă completată a art. 127 - C. proc. civ., referitor la competenţa facultativă: (art. 2 indice 1) "Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz."

Astfel, în situaţia în care competenţa, potrivit Codului Muncii, să judece cererile privind pretenţiile izvorâte în baza raporturilor de muncă ale personalului din domeniul justiţiei, ar reveni tribunalului unde aceştia îşi desfăşoară sau şi-au desfăşurat activitatea, competenţa de soluţionare revine unui tribunal din circumscripţia oricărei curţi de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care reclamantul activează sau a activat.

La termenul din 09 noiembrie 2020, instanţa a pus în discuţie cererea reclamantei de a se dispune declinarea competenţei de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Iaşi, cerere formulată la solicitarea instanţei de a indica un tribunal aflat în circumscripţia unei Curţi de Apel învecinate Curţii de Apel Bacău, având în vedere calitatea pârâtei şi prevederile art. 127 alin. (2)1 - C. proc. civ.

Or, având în vedere aceste aspecte, reclamanta a ales ca instanţă competentă Tribunalul Iaşi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 1954/2021 din 20.09.2021, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat în favoarea Tribunalului Bacău competenţa de soluţionare a cauzei. Totodată, a constatat ivit un conflict negativ de competenţă între Tribunalul Bacău şi Tribunalul Iaşi, drept pentru care a suspendat din oficiu orice altă procedură cu privire la prezenta cauză şi a înaintat dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului, şi anume Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:

Referitor la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., se reţine de către Tribunalul Iaşi că, prin Decizia nr. 7/2016, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. şi, în consecinţă, a stabilit că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul (procurorul, asistentul judiciar sau grefierul) îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.

În cauză, reclamanta este pensionară, deci nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.

A mai reţinut instanţa că, potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi alin. (21) din C. proc. civ., "(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz."

Reţine că, prin Decizia CCR nr. 290/2018, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă (fapt care a determinat de altfel introducerea alin. (2)1 al art. 127).

Însă, Decizia CCR nr. 290/2018 - de extindere a posibilităţii de alegere între instanţe şi la ipoteza când se cheamă în judecată instanţa competentă jurisdicţional - nu operează în cauză, întrucât nu poate sta în susţinerea unei excepţii de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu de către instanţă: pe de o parte, pentru că norma este una de ordine privată, care potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ. nu poate fi invocată decât de pârât, iar pe de altă parte pentru că, raportat la textul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Bacău este instanţă competentă.

Ceea ce Decizia CCR nr. 290/2018 stabileşte, în esenţă, este nu că instanţa - competentă jurisdicţional - ar trebui să-şi decline competenţa pentru evitarea remediilor procesuale (strămutare), ci că legiuitorul trebuie să acorde posibilitatea reclamantului de a alege şi altă instanţă de judecată decât cea pârâtă, în eventualitatea în care consideră că aceasta din urmă nu este imparţială.

Se arată în considerentele deciziei nr. 290/2018 că, practic, prin art. 127 alin. (2) C. proc. civ. se acordă un beneficiu reclamanţilor, de care aceştia pot uza, sau nu. Acest beneficiu - competenţa facultativă - este menit să evite cererile de strămutare, reclamantul alegând în cunoştinţă de cauză ca instanţă competentă însăşi instanţa pârâtă (par. 47). Dacă părţile consideră că instanţa nu este imparţială, faţă de considerentele Deciziei nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale, au ca remediu procesual solicitarea strămutării dosarului.

În concluzie, a reţinut instanţa Tribunalului Iaşi că, dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât reclamanta este pensionară, iar alin. (2) şi alin. (2)1 ale aceluiaşi articol prevăd o competenţă facultativă opţională, în temeiul căreia doar reclamantul poate să aleagă să sesizeze fie instanţa care are şi calitate de pârâtă, fie o instanţă competentă din raza teritorială a unei curţi de apel învecinate.

Or, în cauză, reclamanta a ales ca litigiul să fie judecat la Tribunalul Bacău. A apreciat instanţa că nu se poate reţine faptul că reclamanta şi-ar fi manifestat expres opţiunea acordată de art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. şi că ar fi înţeles să atribuie Tribunalului Iaşi competenţa de soluţionare a cauzei, câtă vreme această precizare a fost făcută de către reclamantă la solicitarea Tribunalului Bacău, sub sancţiunea suspendării judecăţii. Mai mult, în cadrul prezentei cauze, reclamanta a pus concluzii de admitere a excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Bacău şi Tribunalul Iaşi - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte subliniază că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Reclamanta, grefier pensionar la data introducerii acţiunii, a învestit Tribunalul Bacău cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă şi asigurări sociale, pârâtă fiind Curtea de Apel Bacău, în circumscripţia căreia se află prima instanţă sesizată.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.:

"dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

În speţă, reclamanta, cu domiciliul în Bacău, a fost grefier la Curtea de Apel Bacău, iar în prezent este pensionară. În acest caz, de regulă, competenţa aparţine, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul, respectiv Tribunalului Bacău.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât cererea a fost introdusă împotriva unei instanţe superioare în grad (Curtea de Apel Bacău), celei căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii (Tribunalul Bacău), este de discutat eventuala incidenţă a art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.»

Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate.

Reclamanta a învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Bacău, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Bacău.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că aceasta şi-a manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Totodată, reţine că dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt de ordine privată. Aşadar, dreptul de opţiune aparţine, în mod exclusiv, părţii reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce partea reclamantă şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea chiar la instanţa din circumscripţia Curţii de Apel Bacău, ce are calitatea de pârât în cauză, rezultă că această instanţă a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina, instanţa astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opţiune, neexistând nicio prevedere legală în acest sens.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2021.