Inadmissibility of cassation against presidential order suspending insolvency enforcement due to statutory prohibition on appealing judge-syndic rulings.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, upholding the Court of Appeal's decision to reject the creditor's request as procedurally invalid, thereby confirming that the lower court's order stands final. The dispute concerned an application by a corporate creditor for a presidential order under Article 450(5) of the Code of Civil Procedure to provisionally suspend the enforcement of a first-instance court judgment concerning the modification of a creditors' table and the recognition of subrogation in ongoing insolvency proceedings. The High Court ruled that the decision rendered on such a suspension request is not subject to appeal or cassation, citing Decision No. 8/2015, and held that the mention in the challenged decision allowing an appeal within five days was legally ineffective due to the constitutional and statutory principle of the legality of appeals, which prohibits recognizing remedies beyond those expressly provided by law and limits the jurisdiction of appellate courts to cases where the law specifically permits further review of the judge-syndic's rulings, a condition not met here under Article 8(4)-(5) of Law No. 85/2006.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 din C. proc. civ, art. 24 din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ, art. 450 alin. (5) C. proc. civ; Inadmissibility of cassation against presidential order suspending insolvency enforcement due to statutory prohibition on appealing judge-syndic rulings: Potrivit art. 129 din Constituţia României, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar, conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Hotărârea atacată
Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 528/A-COM din 25 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii şi a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de creditoarea S.C. A. S.R.L. prin administrator B., în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. SRL- prin administrator special D., contestatorii Salariaţii Societăţii, E.. S.A., A.J.F.P. Argeş, Municipiul Piteşti, Administraţia Bazinală de Apă Argeş Vedea, S.C. F. S.R.L., S.C. Cez Vânzare S.A. prin mandatar G. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., D. şi J., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., M. S.A., S.C. N. S.R.L., Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Bucureşti şi lichidatorul judiciar O. SPRL.
II. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, creditoarea A. S.R.L.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 18.01.2021, sub nr. x/2020.
III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018
În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".
IV. Procedura de filtrare a recursului
În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 17 iunie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului către părţi.
Părţile nu au depus punct de vedere, în scris, la raport.
V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Fiind luată în examinare, cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului invocată prin întâmpinare, de către intimaţii D. şi J., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar, conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
În raport cu dispoziţiile constituţionale şi legale citate, admisibilitatea unei căi de atac şi provocarea controlului judiciar al unei hotărârii judecătoreşti sunt condiţionate de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege", iar, conform art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ.., "De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.".
În cauză, instanţa supremă constată că recursul de faţă are ca obiect decizia nr. 528/A-COM din 25 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, prin care s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii şi s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de creditoarea S.C. A. S.R.L..
Cererea formulată în acest sens de creditoare a fost aceea de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale, prin care să se dispună fără somaţie şi fără trecerea unui termen, suspendarea dispoziţiei date prin sentinţa nr. 750/17.11.2020 a Tribunalului Argeş, pronunţată în dosarul nr. x/2013, "lichidatorului judiciar care administrează procedura să modifice corespunzător tabelul de creanţe şi să aibă în vedere la întocmirea tabelelor de creanţă şi la derularea procedurii insolvenţei, subrogaţia de care s-a luat act" până la judecarea apelului declarat împotriva hotărârii sus- menţionate.
Dispoziţiile care reglementează posibilitatea suspendării provizorii a executării unei hotărâri judecătoreşti până la soluţionarea cererii de suspendare a acesteia sunt prevăzute de dispoziţiile art. 450 alin. (5) C. proc. civ.
Potrivit Deciziei nr. 8/2015 pronunţate de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, încheierea pronunţată de instanţă asupra cererii întemeiate pe prevederile art. 450 alin. (5), raportat la art. 997 şi urm. şi art. 719 alin. (7) din C. proc. civ., nu este supusă niciunei căi de atac.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte notează şi dispoziţiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, potrivit cărora, "Prin derogare de la prevederile art. 300 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., cu modificările şi completările ulterioare, hotărârile judecătorului-sindic nu vor putea fi suspendate de instanţa de recurs.", iar alin. (5) al aceluiaşi text statuează că:
"Prevederile alin. (4) nu se aplică în cazul judecării recursului împotriva următoarelor hotărâri ale judecătorului-sindic:
a) sentinţa de respingere a contestaţiei debitorului, introdusă în temeiul art. 33 alin. (4);
b) sentinţa prin care se decide intrarea în procedura simplificată;
c) sentinţa prin care se decide intrarea în faliment, pronunţată în condiţiile art. 107;
d) sentinţa de soluţionare a contestaţiei la planul de distribuire a fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe, introdusă în temeiul art. 122 alin. (3).".
Faţă de aceste prevederi legale, şi având în vedere că sentinţa a cărei suspendare se solicită pe calea ordonanţei preşedinţiale conform dispoziţiilor art. 450 alin. (5) C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin Decizia R.I.L. nr. 8/2015, nu este una din cele la care se referă textele legale anterior citate, Înalta Curte apreciază că excepţia inadmisibilităţii recursului în mod corect a fost invocată de intimaţii D. şi J., excepţie care se găseşte a fi întemeiată.
Menţiunea din cuprinsul deciziei recurate "cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare" nu conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac.
Relevant în acest sens este art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Astfel, decizia nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Se mai reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Este ştiut că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii
Pentru considerentele prezentate, constatându-se că excepţia inadmisibilităţii este întemeiată, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ.., Înalta Curte o va admite şi va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisibilităţii recursului invocată, prin întâmpinare, de către intimaţii D. şi J..
Respinge recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 528/A- COM din 25 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2021.