Scope of judicial review in annulment of arbitral award: limitation to mandatory legal norms versus discretionary contractual interpretation rules

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea de arbitrare, reclamanta A. S.R.L. a solicitat Tribunalului arbitral obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 651.610,58 RON reprezentând diferenţa de comision datorat în temeiul Convenţiei nr. 7101 B din 2 septembrie 2009, astfel:

- 632.955,71 RON diferenţa de comision pentru carburantul vândut în Staţia de Distribuţie Bucureşti - Coşbuc, în perioada 1 ianuarie 2018 - 30 iunie 2019;

- 18.654,87 RON, diferenţă de comision pentru carburantul vândut în Staţia de Distribuţie Bucureşti - Coşbuc, în luna decembrie 2019.

Reclamanta a solicitat şi cheltuieli de arbitrare.

B.Hotărârea arbitrală.

Prin sentinţa arbitrală nr. 68 din 19 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 640.353,88 RON reprezentând diferenţă de comision pentru carburantul vândut în Staţia de Distribuţie Bucureşti - Coşbuc, în perioada 1 ianuarie 2018 - 30 noiembrie 2019; a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 18.654,87 RON reprezentând diferenţă de comision pentru carburantul vândut la Staţia de Distribuţie Bucureşti - Coşbuc, în luna decembrie 2019; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 45.513,40 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale.

C. Calea de atac împotriva sentinţei arbitrale.

Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul arbitral a formulat acţiune în anulate B. S.R.L. solicitând anularea acesteia şi rejudecarea cauzei.

Se susţine că motivele exercitării acţiunii în anulare sunt cele prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ., cât timp sentinţa arbitrală nu cuprinde motivele pe care aceasta se întemeiază şi a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 1266, art. 1268, art. 1270, art. 1272 şi art. 1175 din C. civ.

D. Hotărârea Curţii de Apel.

Prin sentinţa civilă nr. 66 din 23 aprilie 2021 Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea în anulare formulată de petenta B. S.R.L. împotriva sentinţei arbitrale nr. 68 din 19 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, ca nefondată.

E. Considerentele hotărârii Curţii de Apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:

În cauză nu au fost încălcate dispoziţiile art. 608 lit. g) C. proc. civ., întrucât sentinţa arbitrală cuprinde dispozitivul şi considerentele necesare, iar pretenţiile au fost analizate raportat la probele administrate, corespunzător prejudiciilor dovedite. Argumentele ambelor părţi esenţiale în dezlegarea pricinii au fost analizate într-o manieră corespunzătoare, pentru a susţine soluţia.

Acţiunea în anulare are scopul de a realiza un control judecătoresc în limitele prevăzute de art. 608 lit. a)-i) C. proc. civ. şi nu priveşte reexaminarea hotărârii arbitrale sub aspectul soluţionării fondului litigiului, nefiind asimilată apelului.

Motivul de desfiinţare a hotărârii arbitrale invocat, prevăzut de art. 608 lit. h) se referă la situaţia când hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri sau dispoziţiile imperative ale legii, partea indicând ultima ipoteză.

În ceea ce priveşte normele pretins incidente şi încălcate în stabilirea situaţiei de fapt, se observă că dispoziţiile art. 1270 C. civ., sunt norme dispozitive şi nu imperative.

Un prim argument pentru care Curtea consideră imperativă îl constituie faptul că fundamentul forţei obligatorii a actului juridic este reprezentat, pe de o parte de necesitatea asigurării stabilităţii şi siguranţei raporturilor juridice generate de actele juridice, iar, pe de altă parte, de imperativul moral al respectării cuvântului dat. În consecinţă, nu se poate pune semnul egalităţii între o convenţie şi lege.

Un al doilea argument pentru care Curtea apreciază că art. 1270 C. civ. nu este o dispoziţie legală imperativă este reprezentat de faptul că de la principiul forţei obligatorii a contractului, există şi excepţii, atunci când efectele actului juridic nu se mai produc aşa cum s-a prevăzut la încheierea lui, ci chiar în baza voinţei părţilor sau chiar independent de voinţa lor, efectele sunt fie mai restrânse, fie mai întinse decât cele stabilite iniţial de părţi.

Fiind generate de principiul libertăţii de voinţă, relaţiile contractuale dintre părţi vizează raporturi juridice pe care părţile le pot modifica. Curtea reţine că art. 1270 C. civ. nu poate fi considerat o dispoziţie imperativă a legii care să atragă incidenţa art. 608 lit. h) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte încălcarea art. 1266, art. 1268 şi art. 1272 C. civ. nu se demonstrează caracterul de normă imperativă şi nici maniera în care s-au încălcat aceste dispoziţii.

Se observă că nu s-au aplicat regulile de interpretare (art. 1268 C. civ.) pretins încălcate, cât timp contractul, modul de stabilire a schemelor după care se calculează comisioanele, Tribunalul arbitral le-a considerat ca fiind un "mecanism simplu şi clar".

În privinţa dispoziţiilor art. 1272 C. civ. nu se indică maniera în care textul a fost încălcat în aplicarea sa, cât timp nu s-a stabilit o anumită practică între părţi în derularea contractului.

În realitate, susţinerile părţii privesc nu încălcarea unei norme imperative care ghidează obligatoriu pe judecător în stabilirea situaţiei de fapt, ci chiar situaţia de fapt. Clauzele contractuale nu sunt dispoziţii legale, astfel că o eventuală interpretare greşită a acestora efectuate de către tribunalul arbitral nu poate fi asimilată cu încălcarea unor norme imperative legale. Modalitatea în care tribunalul arbitral a interpretat prevederile contractuale sunt aspecte ce ţin de fondul litigiului arbitral şi nu pot face obiectul controlului judiciar pe calea unei acţiuni în anulare.

Concluzia este determinată de faptul că faptele juridice (lato sensu) includ actele juridice şi efectele acestora, interpretarea contactului reprezintă interpretarea probatoriului, iar interpretarea probatoriului este o etapă esenţialmente legată de stabilirea situaţiei de fapt.

În consecinţă, cât timp art. 608 lit. h) C. proc. civ. vorbeşte de încălcarea normelor imperative, iar prin modul de stabilire a situaţiei de fapt nu s-a dovedit încălcarea vreunei norme imperative.

F.Calea de atac împotriva hotărârii Curţii de Apel.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta B. S.R.L., arătând că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată următoarele:

Sentinţa nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa are obligaţia să analizeze susţinerile părţilor, să le admită sau să le respingă şi să motiveze soluţia pronunţată.

Această obligaţie a instanţei este esenţială pentru a ne afla în prezenţa unei hotărâri legale, motivarea hotărârii fiind necesară pentru ca părţile să cunoască considerentele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Instanţa nu a respectat exigenţele prevăzute de norma legală referitoare la exigenţele motivării hotărârii judecătoreşti, neprocedând la o analiză în concret a criticilor de nelegalitate invocate cu privire la sentinţa arbitrală.

În ce priveşte motivul de nelegalitate invocat de B. prin acţiunea în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., respectiv, hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării ori nu este semnată de arbitrii, instanţa nu a analizat argumentele vaste aduse de B..

Tribunalul arbitral nu a reţinut nici un considerent cu privire la calificarea corectă a Convenţiei, părţile fiind în imposibilitatea de a analiza motivele în fapt şi în drept care au format convingerea acesteia.

Motivarea adecvată a hotărârii judecătoreşti este esenţială, însă în cauză, motivarea sentinţei creionează o imagine subiectivă a instanţei asupra situaţiei de fapt, astfel că nu sunt îndeplinite exigenţele privind motivarea.

Sentinţa este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile din acţiunea în anulare au vizat faptul că la pronunţarea soluţiei Tribunalul arbitral nu s-a raportat la anumite reguli de interpretare obiective şi paşi ce trebuie parcurşi faţă de normele legale imperative, independent de concluzia la care s-a ajuns prin sentinţa arbitrală.

Plecând de la principiul forţei obligatorii a contractului reglementat prin norme imperative de ordine publică, instanţa are obligaţia de a interpreta contractul în acord cu regulile consfinţite în art. 1266 şi art. 1268 C. civ.

Interpretarea clauzelor contractuale după voinţa concordantă a părţilor trebuie să se realizeze în toate cazurile, independent de claritatea termenilor folosiţi, acesta fiind şi sensul normei juridice care impune interpretarea după voinţa concordantă şi nu după sensul literal al termenilor.

Abordarea laconică a instanţei care a procedat la o analiză şi interpretare de suprafaţă a situaţiei de fapt şi normelor legale aplicabile, se impune a fi cenzurată pe calea recursului, în considerarea caracterului vădit nelegal al sentinţei.

Procedând la interpretarea Convenţiei într-o modalitate denaturată, străină de voinţa reală a părţilor, Tribunalul arbitral nu a dat eficienţă principiului forţei obligatorii a contractului, respectiv regulii potrivit căreia acesta nu obligă doar la ceea ce este expres stipulat, ci şi la toate urmările pe care practicile, uzanţei, legea sau echitatea le dau contractului.

Astfel, sentinţa arbitrală a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii privind forţa obligatorie a contractului, respectiv regulile subsecvente de interpretare a convenţiei părţilor.

Instanţa învestită cu aceste critici, în loc să verifice dacă, în concret, atunci când a ajuns la soluţia pronunţată, Tribunalul arbitral s-a raportat la voinţa reală a părţilor, respectiv la uzanţele conturate între acestea, a preferat să statueze în mod generic şi superficial că sunt simple nemulţumiri legate de interpretarea înţelegerii părţilor.

Se solicită admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate.

G. Analizând recursul, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Acţiunea în anulare este calea de atac ce se exercită împotriva hotărârii arbitrale şi poate fi exercitată exclusiv pentru motivele enumerate limitativ la art. 608 alin. (1) lit. a) - i). Această cale de atac nu este una devolutivă, instanţa sesizată cu acţiunea în anulare având a verifica exclusiv dacă hotărârea arbitrală ar putea fi desfiinţată pentru unul dintre motivele arătate în textul din Codul precizat.

Din această perspectivă, hotărârea recurată este motivată în ceea ce priveşte soluţia dată de Curtea de Apel criticilor de nelegalitate vizate de art. 608 alin. (1) lit. g) şi h), astfel cum au fost prezentate în acţiunea în anulare.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În cauză, sunt respectate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea cuprinde obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii se înfăţişează într-o manieră care corespunde imperativelor logicii. Motivele invocate în hotărâre nu sunt dubitative şi oferă părţilor şi instanţei de control judiciar o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti este o rezultantă a exigenţelor ce decurg din art. 6 pag. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, pe de o parte, textul convenţiei consacră dreptul oricărei persoane de a-şi prezenta argumentele şi observaţiile în faţa instanţei, iar, pe de altă parte, art. 6 impune oricărei instanţe obligaţia de a proceda la un examen efectiv al motivelor argumentelor şi propunerilor de probe prezentate de părţi, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa. Această exigenţă, care contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiţiei, nu poate fi înţeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument al părţilor, instanţa poate să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le ofere un răspuns în cadrul unui singur considerent.

Recurenta susţine că instanţa nu a motivat respingerea capătului de acţiune în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., însă în considerentele hotărârii recurate se regăsesc argumentele pentru care nu s-a reţinut acest motiv pentru desfiinţarea hotărârii arbitrale.

Astfel, tribunalul arbitral a apreciat contractul încheiat între părţi ca prezentând caracteristicile unui contract de adeziune, plecând de la afirmaţia părţii însă, a considerat că acest argument al naturii de contract de adeziune este indiferent pentru pronunţarea soluţiei în cauză.

În acest sens, Curtea de apel a concluzionat că respectiva critică faţă de sentinţa arbitrală nu poate fi primită deoarece argumentele esenţiale ale părţilor au fost analizate şi soluţia dată a fost motivată corespunzător. Întrucât natura de contract de adeziune a Convenţiei nu a influenţat în vreun mod soluţia dată prin sentinţa arbitrală, nu se impunea motivarea acesteia.

Modalitatea în care a concluzionat Curtea de Apel respectiv cerinţele prevăzute de lege cu privire la motivarea hotărârii, iar raţionamentul instanţei a fost în mod explicit prezentat în considerente.

Aşa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Hotărârea recurată este motivată în ceea ce priveşte soluţia dată criticii vizată de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.. S-a reţinut în considerente faptul că normele indicate de către recuretă nu sunt imperative şi, pe de altă parte, acestea nu au fost încălcate.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Drept motiv de recurs presupune că instanţa de fond a recurs la texte de lege aplicabile speţei, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greşit.

Criticile aduse sentinţei recurate sunt nefondate.

Curtea de Apel a analizat sentinţa arbitrală şi a reţinut că normele prevăzute de art. 1270, art. 1272, art. 1266 - art. 1268 C. civ. nu reprezintă norme imperative şi că aceste dispoziţii nu au fost încălcate, astfel că nu se circumscriu motivului de desfiinţare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.. Acest motiv de anulare nu include criticile cu privire la situaţia de fapt sau cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor legale dispozitive, ci numai criticile cu privire la încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii.

Prin sentinţa arbitrală nu s-a încălcat principiul pacta sunt servanda, ci s-a făcut aplicarea acestuia, Tribunalul arbitral a dat eficienţă juridică Convenţiei dintre părţi.

S-a reţinut în mod corect de către Curtea de Apel faptul că nu au fost încălcate regulile de interpretare prevăzute la art. 1266 - art. 1268 C. civ. pentru că acestea nu erau incidente în cauză.

Regulile de interpretare a clauzelor contractuale intervin numai în măsura în care clauzele sunt neclare sau contradictorii, ceea ce nu este cazul în speţă.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către instanţă, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 66 din 23 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.R.L. să plătească intimate-reclamante A. S.R.L. suma de 5.817 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 18 noiembrie 2021.