Bias recusal denial upheld; appeal rejected as unfounded.

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

Prin cererea înregistrată în cadrul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, la data de 11.05.2021, apelanta A. a solicitat recuzarea membrilor completului de judecată C2 ai Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, cărora le-a fost repartizat spre soluţionare dosarul nr. x/2020, aflat în stadiul procesual al apelului.

II. Hotărârea atacată

Curtea de Apel Alba- Iulia, secţia I civilă, prin încheierea civilă nr. 47/2021 din 25 mai 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, a respins cererea de recuzare a doamnelor judecător B. şi C., formulată de apelanta A. în cadrul dosarului nr. x/2020

III. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs, petenta A., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii civile recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de recuzare formulate împotriva membrilor completului de judecată C2, secţia I civilă.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a criticat încheierea recurată ca nelegală, întrucât s-a realizat o încălcare a regulilor de procedură, sens în care, a invocat, în esenţă, următoarele motive de recurs:

Deşi instanţa reţine că pentru incidenţa dispoziţiilor art. 42 pct. 13 C. proc. civ. "...trebuie să existe o situaţie obiectivă concretă în care se poate presupune în mod legitim că acesta ar fi lipsit de obiectivitate în cauză", raţiunea acestei reglementări este tocmai aceea de a oferi elasticitate şi de a completa enumerarea limitativă de la punctele 1-12. Altfel spus, pct. 13 de la art. 42 C. proc. civ.. este diferit tocmai prin faptul că oferă posibilitate de apreciere asupra unei situaţii în care se invocă lipsa de imparţialitate. De altfel, însăşi formularea articolului are în vedere existenţa unor "elemente" care conduc în mod rezonabil la ideea de imparţialitate.

Susţine recurenta că argumentul instanţei în sensul că modalitatea de îndeplinire a actelor de procedură de către judecători nu este de natură să permită a se concluziona că aceştia acţionează cu lipsă de imparţialitate, nu poate fi reţinut, în condiţiile în care este evident că actele de procedură efectuate cu încălcarea principiului bunei-credinţe într-o cauză şi care prejudiciază în mod nejustificat una dintre părţi, conturează în mod rezonabil ideea de imparţialitate.

Mai mult, a mai susţinut recurenta, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la toate aspectele invocate de aceasta, nerealizând o analiză cu privire la încălcarea dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţia României, art. 13 C. proc. civ.., şi art. 6 CEDO, astfel cum a fost invocat.

Astfel, solicită să se constate că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.., instanţa acţionând cu lipsă de imparţialitate prin creearea unei situaţii inechitabile pentru recurentă, atât prin modalitatea în care instanţa a decis să procedeze la judecarea cauzei în lipsa justificată a reprezentanţilor convenţionali ai acesteia, cât şi prin faptul că instanţa nu a pus în discuţia părţilor probatoriul solicitat prin cererea de apel şi prin răspunsul la întâmpinare, conform art. 14 alin. (5) şi art. 478 alin. (2) teza a doua C. proc. civ.

De asemenea, arată faptul că soluţia asupra recuzării a fost pronunţată pe 25 mai, la ora 12:00, după ce instanţa s-a pronunţat asupra cererii de apel, respectiv, 25 mai ora 10:00. Or, potrivit art. 49 alin. (2) C. proc. civ., în cazul formulării unei cereri de recuzare, "pronunţarea soluţiei în cauză nu poate avea loc decât după soluţionarea cererii de recuzare."

Ca atare, solicită să se constate că soluţia asupra recuzării nu a fost luată în calcul de instanţa de apel.

Apărarea formulată în cauză

Intimata Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu a formulat întâmpinare în recurs, înregistrată la data de 17.08.2021, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului.

IV. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

V. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 08 septembrie 2021, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 18 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, când s-a pronunţat prezenta decizie.

VI. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

1. Argumente de fapt şi de drept

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Fundamentul instituţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 41 - 44 C. proc. civ., este acela al respectării dreptului la judecarea cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, care să analizeze obiectiv circumstanţele cauzei, fiind o cerinţă ridicată la nivel de principiu constituţional prin dispoziţiile art. 124 alin. (2) din Constituţie, care prevede că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Prin încheierea din data de 25 mai 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a respins cererea de recuzare formulată de petentă, completul învestit cu soluţionarea cererii de recuzare reţinând că în cauză nu există motiv de incompatibilitate, respectiv că nu este incident niciunul dintre cazurile de recuzare expres şi limitativ prevăzute de lege, respectiv de dispoziţiile art. 44 C. proc. civ. - text care face trimitere la cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41 şi art. 42 din acelaşi cod.

Într-un prim motiv de recurs, recurenta îşi arată nemulţumirea faţă de faptul că, în cuprinsul încheierii prin care s-a soluţionat cererea de recuzare instanţa, deşi a reţinut că, pentru incidenţa dispoziţiilor art. 42 pct. 13 C. proc. civ. "...trebuie să existe o situaţie obiectivă concretă în care se poate presupune în mod legitim că acesta ar fi lipsit de obiectivitate în cauză", totuşi, concluzionează în sensul că modalitatea de îndeplinire a actelor de procedură de către judecători nu este de natură să permită a se concluziona că aceştia acţionează cu lipsă de imparţialitate, susţinând recurenta că actele de procedură efectuate cu încălcarea principiului bunei-credinţe într-o cauză şi care prejudiciază în mod nejustificat una dintre părţi, conturează în mod rezonabil ideea de imparţialitate.

Critica se găseşte a fi nefondată.

Cererea de recuzare formulată împotriva doamnelor judecător a fost întemeiată, într-adevăr, pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., potrivit cărora: "(1) Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situaţii: 13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa."

Prin încheierea recurată, s-a reţinut de către instanţă că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text de lege, cele invocate de petentă nefiind elemente care să permită a se concluziona că judecata în apel s-ar dovedi lipsită de imparţialitate, corect, cererea de recuzare fiind respinsă ca neîntemeiată, încât s-a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.

În situaţia motivului de la art. 42 pct. 13, premisa constă în existenţa unor elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa, elemente care exclud ipoteza unei soluţionări corecte a cauzei.

Or, în măsura în care, din perspectiva motivului de la punctul 13, partea se prevalează de pronunţarea judecătorului asupra unei cereri de amânare a cauzei şi a unei cereri în probaţiune, cu valoarea unui element de natură a-i crea îndoieli cu privire la imparţialitatea sa, este evident că judecătorul nu este în situaţia de incompatibilitate absolută prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentei-petente, Înalta Curte constată că motivele pentru care completul învestit cu soluţionarea recuzării a respins cererea de recuzare formulată de aceasta, au fost consemnate în cuprinsul încheierii din data de 25 mai 2021, instanţa reţinând că în cauză nu există un motiv de incompatibilitate, de natura celor expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, care să impună admiterea cererii şi că din actele dosarului nu rezultă că există motive care să conducă la susţinerea că magistraţii care judecă apelul ar fi imparţiali.

Examinând motivele invocate de petentă în susţinerea cererii de recuzare, în vederea exercitării controlului legalităţii încheierii recurate, Înalta Curte constată că nemulţumirile părţii au vizat, în principal, aspecte ce ţin de anumite măsuri procedurale pe care, în opinia sa, instanţa nu le-a încuviinţat în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile în speţă.

Or, faptul că instanţa a refuzat să încuviinţeze suplimentarea probatoriului, la solicitarea petentei A., ori să dea curs solicitării ei de amânare a judecăţii, nu se poate constitui într-un veritabil motiv de recuzare, nici măcar în sensul dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare reţinând, în mod corect, că din actele dosarului, nu rezultă că există motive care să conducă la susţinerea că magistraţii care soluţionează apelul ar fi imparţiali.

Rezolvarea anumitor solicitări ale părţilor, în condiţii conforme cu cele impuse de C. proc. civ., reprezintă o prerogativă a judecătorului care este îndrituit să încuviinţeze acele cereri sau să dispună administrarea acelor probe pe care le consideră necesare în soluţionarea cauzei.

Respingerea unei anumite cereri, inclusiv neîncuviinţarea administrării unei anumite probe sunt măsuri procedurale ce pot fi dispuse în condiţii legale, fără a induce vreunei părţi concluzia că judecătorul şi-a exprimat deja o opinie asupra modului în care va soluţiona în final cauza sau că există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

De asemenea, nu se poate reproşa instanţei că nu s-ar fi pronunţat cu privire la toate aspectele invocate în cererea de recuzare, iar o atare analiză cu privire la încălcarea dreptului la apărare, nu-i poate fi imputată instanţei câtă vreme aceasta a fost învestită să verifice doar existenţa unei situaţii de incompatibilite în persoana judecătorului, iar nu în ce mod acesta îşi soluţionează dosarul, inclusiv, din perspectiva garantării respectării art. 24 din Constituţia României, art. 13 C. proc. civ.., ori, art. 6 CEDO.

Faţă de argumentele anterior expuse, se constată că soluţia pronunţată de instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare, bazată pe analiza motivelor invocate în cerere, este una legală, fiind fundamentată pe o corectă aplicare şi interpretare a normelor legale incidente în cauză, neputându-se reproşa acesteia încălcarea vreunei reguli de procedură care să atragă sancţiunea nulităţii hotărârii.

În finalul cererii de recurs, recurenta arată faptul că soluţia asupra recuzării ar fi fost pronunţată pe 25 mai, la ora 12:00, după ce instanţa s-a pronunţat asupra cererii de apel, respectiv, 25 mai ora 10:00, potrivit art. 49 alin. (2) C. proc. civ., în cazul formulării unei cereri de recuzare pronunţarea soluţiei în cauză neputând avea loc decât după soluţionarea cererii de recuzare.

Or, un asemenea motiv nu poate fi reţinut doar prin raportare la menţiunile de pe portalul instanţei, acestea fiind doar estimări ale orelor de soluţionare, şi nu o situaţie efectivă şi concretă, de natură a conduce la nerespectarea prevederilor art. 49 alin. (2) C. proc. civ.., cum eronat susţine recurenta.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele prezentate, constatând legalitatea încheierii recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 53 alin. (3) C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii civile nr. 47/2021 din 25 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba- Iulia, secţia I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2021.